2,703 matches
-
un așternut de piatră și mătasă și moartea să o am ca și iubită, aleg să mor acuma, eu și ea, pe ape să ne facă pat de flori și când pe cer apare prima stea noi să plutim spre reverii de zori. Referință Bibliografică: să mor acuma / Stejărel Ionescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2105, Anul VI, 05 octombrie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Stejărel Ionescu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă
SĂ MOR ACUMA de STEJĂREL IONESCU în ediţia nr. 2105 din 05 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384351_a_385680]
-
el. Emoții, sentimente, îi pot frânge Natura delicată sau acel "Ceva" misterios, inexplicabil, Care îl definește implicit. Este un visător incontestabil, Pe viață poeziei înrobit. Dorind să-nflăcăreze inimi surde, Sub măști ascunse după-un paravan De replici sau de reverii absurde, El strigă-adesea în pustiu, ca Ioan. Poetu-ncearcă-n scurta-i existență Să creioneze calea unui vis. Cu iz de flăcări și de penitență Este iubirea-n propriul paradis. Fără poeți, lumea ar fi mai tristă, Nici soarele pe cer n-
SUFLET DE POET de CAMELIA ARDELEAN în ediţia nr. 1646 din 04 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384437_a_385766]
-
Dar teama și cumințenia mă țineau, vorba aceea, „de la douăsprezece până la amiază”. Îndată ce depășam statuia savantului, țâșneam ca din pușcă și mă mai opream doar la mormântul fratelui meu. ...așa a fost... 5. Înapoi, în realitate M-am deșteptat din reverie și m-am întors la mormânt. Soția mă aștepta. Am pornit încet, spre ieșirea din cimitir, spre Calea Turzii. Din răcoarea blândă și binefăcătoare a copacilor care străjuiesc somnul celor plecați dintre noi, am nimerit în arșița necruțătoare a unei
„EVADARE” DIN REALITATE de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1648 din 06 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384462_a_385791]
-
să râd dar mă opresc la gardul cu corn galben și plâng ca în iarna cumplită în amintiri zbuciumate cu muzica tristă din gând vibrând ca atunci, ca nu demult te văd în chip de înger și toată lumea mea de reverii te cuprinde și-ți oferă flori mi-a fost dor de tine, iubita mea și-n vis, te rog, să-mi spui dacă acolo e verde ca aici, e alb ca ghiocelul, e liniște ca-n mine când eram cu
A DIFFERENT SPRING de LILIOARA MACOVEI în ediţia nr. 1581 din 30 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384549_a_385878]
-
rază furată din privirea mea... Vâslesc prin timp și,..suntem împreună, Clipa mă ține-n brațe-n acest vis, O, fuge sângele și se adună Într-un ritm nebănuit de nedescris. Extatic strălucește, peste iarnă, Luna-n dulci lumini de reverie. Năluci, pe pârtie, răstoarnă Candoarea noastră...E o beție! Referință Bibliografică: SCLIPIRI ROMANTICE / Lia Ruse : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1439, Anul IV, 09 decembrie 2014. Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Lia Ruse : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau
SCLIPIRI ROMANTICE de LIA RUSE în ediţia nr. 1439 din 09 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384590_a_385919]
-
avusese un aer marțial, înfricoșând-o pe menajeră cu presimțiri nefaste, făcând-o să întârzie nepermis de mult cu periatul smokingului. Intră în living, se așeză în fotoliu visând cum avea să-i dovedească pe cei trei. Îl scoase din reverie menajera, aducându-i haina. Îi mulțumi zâmbitor, se duse în dormitor să se îmbrace. Zăbovi îndelung și ieși fredonând. În vreme ce-și aranja șalul de mătase albă, o anunță că va veni în zori. Afară îl aștepta un taxi
CARTOFORII de ANGELA DINA în ediţia nr. 1419 din 19 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384621_a_385950]
-
a strâns Spiritul alai de Scântei divine, gândindu-se : "Ele sunt eu iar eu sunt ele, Le voi elibera spre Soare"... Suprem ideal le cheamă Să afle Luminii inima, Regăsi-vor originea În al păcii imn, se reunesc... Își simt reverii cosmice În vasta lume a Iubirii, O nouă cale spre extaz Deschide ochii prima oară... O poezie mantrică E-n vibrația dragostei lor, " La început a fost Cuvântul" Va fi titlul acestui poem. Referință Bibliografică: La început a fost Cuvântul
LA ÎNCEPUT A FOST CUVÂNTUL de GABRIELA DOCUȚĂ în ediţia nr. 2317 din 05 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/382608_a_383937]
-
curte, de toate felurile, mama gătea mâncăruri bune, câteodată tata mă ajută la teme, îmi spunea povești, mă ducea vară la circ, dar nemulțumirile lor mă afectau, știu că deseori, mai ales in preadolescenta și apoi în adolescență cădeam în reverii plăcute, îmi imaginăm că am alți părinți, că am altă viață... -Ce altceva te-a mai nemulțumit, hai, spune? -În viața mea pe care eu singură mi-am creat-o.... -Nu ne cre am viața singuri, interacționăm cu ceilalți, comportamentul
ROMANUL DIANEI de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1388 din 19 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383759_a_385088]
-
am călătorit, Străfulgerați de clipe trecătoare. Cand pașii-n toamnă vieții ne-au purtat Și am sorbit adânc din cupă fericirii, Noi roade am cules precum am semănat Și-am căutat, nostalgici, tărâmul nemuririi. Iarnă, la gură sobei, intrăm în reverie Visând la timpuri petrecute și uitate Și depanam povești în agonie Iar timpul se scurge spre lungă noapte... Referință Bibliografica: Anotimpuri / Ștefania Petrov : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1855, Anul VI, 29 ianuarie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016
ANOTIMPURI de ȘTEFANIA PETROV în ediţia nr. 1855 din 29 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383976_a_385305]
-
stânci se prăvălea înspumat într-un mic lac. Înaintă fermecat de această imagine de basm până simți pe obraji curentul creat de rostogolirea apelor în gol, iar stropii mărunți îi răcoriră chipul. Se întrebă dacă nu cumva visează. Din această reverie plăcută de simplu spectator, îl readuse la realitate calul care, apărându-se de muște, smuci din cap și Pătru Valdescu simți căpăstrul în mână. - Murgule, așa ceva n-am văzut noi niciodată! - exclamă cu satisfacție. Calul dădu din cap de parcă înțelese
VI. ZONA DUHURILOR RELE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383931_a_385260]
-
ori de volumele transnistreanului Anatol Codru - Piatra de citire, 2000, în care piatra tronează ca metaforă lirică centrală. Ciclicitatea anotimpurilor relevată în fascicule precum Despre frământări... și șoapte de toamnă, Despre iarnă și noi, ...Și despre primăvară - infuzează prilejuri de reverie, nostalgie, meditație, speranță, oferind pe ici-colo secvențe sensibile de filtrare a peisajului exterior către latura interioară a delicatului suflet de artistă. Poezia Olguței Luncașu Trifan aderă la mișcarea neomodernistă, chiar de îi lipsesc finețuri de limbaj, inserări mitografice, subtilități prozodice
LINA CODREANU de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1857 din 31 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384067_a_385396]
-
cu vagi și necugetate cuvinte, tocmai să ne răpească liniștea și bucuria mistica a rugăciunii, pacea sufletească pe care o aduce intrarea în starea de hâr. ● Cei care l-au auzit și l-au văzut pe Dumnezeu chiar într-o reverie spun că distanță dintre noi și Dumnezeu ar fi de numai o rugăciune spusă din inimă. Același Dumnezeu transcendent și din ceruri se manifestă imanent, este în mijlocul suferințelor noastre atunci când îl chemăm smeriți și încrezători. Rugăciunea este un popas al
TEOLOGUMENA – DESPRE RUGACIUNE de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 1971 din 24 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/383597_a_384926]
-
scara vecină doi tineri frumoși care se țin de mână mereu. Ea este o fată așa de blândă și cred că Sorinel ar accepta să-i fie mămică. Zâmbea și privea cioburile de cer dintre crengile teiului...O trezi din reverie zbârnâitul soneriei: aoleu, cine-o fi? Privi pe vizor. Arau doi colindători. Tremurând de emoție, deschise ușa. - Primiți cu uratul? Murmură cu tremur în voce un „da”, abia șoptit. Copiii începură să cânte, dar ea, transfigurată, le urmărea fețele bucălate
CAP. 5 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2222 din 30 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383081_a_384410]
-
colții, în lătratul demagogic tot mai vehement.” Lumânarea: „Cu «gene ostenite» mi se sufla flacăra pentru că el trecea din timpul individual al ceasornicului în timpul universal străjuit de lună. Azi nu mai simt un prag, nu mai fac o trecere spre reverie. Cine să mai contemple în galopul existențial?” Steaua: „Am amintit mereu «stinsul amor». Azi mulți au uitat că iubirea poate avea înălțimea și lumina stelei chiar și în cădere. Balta: „Nu mai sunt înfrumusețată de o «lebădă murindă». Îmi ascult
EMINESCU S-A VRUT TROIENIT «CU DRAG DE ADUCERI-AMINTE. AZI MULŢI VOR SǍ AIBǍ AMNEZIE, FIINDCǍ ÎŞI AMINTESC PREA DES DE LUCRURI NECUGETATE! de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 1992 din 14 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385319_a_386648]
-
Azi suntem călători într-o chemareși zborul nostru s-a înveșnicit.... XXII. AMURG, de Alexandra Mihalache, publicat în Ediția nr. 1978 din 31 mai 2016. Amurgul dintre noi e o poveste scrisă în frânturi de timp pe brațele purpurii ale reveriei și lasă clipele ostenite să adoarmă pe umerii nemuririi fără să-și ia rămas bun de la vremelnicie.... Soarele răsfrânge o amintire într-un decor mirific undeva la poalele munților care se îneacă în amurg.... O lacrimă sfințește pământul însetat de
ALEXANDRA MIHALACHE [Corola-blog/BlogPost/385242_a_386571]
-
lui nea Mișu sunt unice, precum faptele intâmplate pe acest pământ, nu sunt aievea și ele se cer citite de mai multe ori: întâi descoperi scrierea, apoi descoperi scriitorul, după care afli tâlcul și, la urmă de tot, te apucă reveria și dorul de a trăi măcar o frântură din această viață complicată și totuși simplă în esența ei. Astfel, ți se dezvăluie și farmecul. Regretul cititorilor de pe alte meleaguri este, cu siguranță, dificultatea de a veni la noi pentru a
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92743_a_94035]
-
le face posibile (dealtfel unul din avantajale acestei forme moderne de a publica). Și iarăși atingerea fugară a verii și a nostalgiei mării: “Pe mări micșunele ning pescărușii fulgi“, Mare sudică, Ion Pillat). Tot pe linie poetică se înscriu și reveriile Poetului Mărturisitor (Adrian Botez) - “doar către Tine - Duhu-mi se-umilește/și cântec neaflat silabisește“), precum și frumoasa descriere a culorilor pastelate ale orașului sfânt, Ierusalim. Scriitorul Dan Lupescu ne atrage apoi din nou în lumea palpabilului, prin reportajul bine documentat despre
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92905_a_94197]
-
și să strige: “Coană preoteasă, uite păsărica! S-a uitat preoteasa în salcâmii de alături...nicio păsărică. A continuat să mulgă, dar Neghiniță iar: ”coană preoteasă, uite păsărica!” Vă închipuiți hohotele de râs ale copiilor, care au trezit-o din reveria gândurilor sale pe coana preoteasă de la catedră. - De ce râdeți, copii, așa de tare? Ce le povestești, Dică? Hai, spune să râd și eu! Inconștientul de Dică! În loc să-l alunge de acolo pe nemernicul de Neghiniță, a continuat cu șotiile pușlamalei
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
răspunse glasul drag al lui Vergilius. Pentru că ești cel mai mare. — Nu. M-ai ales pentru că sunt mort. Iar morții nu fac umbră. Un zgomot de pași apăsați dincolo de ușă, apoi o serie rapidă de bătăi hotărâte Îl smulseră din reverie. De acum cunoștea acele semnale. — Messer Durante, trezește-te. Poetul se grăbi să deschidă și se pomeni față În față cu Bargello, gâfâind, Îmbrăcat În armura obișnuită. Acum, În lumina clară a zilei, Înveselită de cântecul păsărelelor și de mireasma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
înverzite din spatele catedralei Sf. Petru. De fapt, „cufundat în gânduri” nu e poate cea mai nimerită expresie; nu gândurile încercau blândul creier al acestui om potrivit de statură, cu păr rar, cu nas mic, răsucit ștrengărește spre cer, ci aburoase reverii ce se apropiau ușor de pragul somnului. O tufă de coacăze în care se împiedică, fiind gata să se răstoarne, îi atrase atenția sfântului părinte că părăsise fără să vrea cărarea și că e pe cale s-ațipească. Se-așeză pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
la abația Camposanpierro. Erați un adevărat exemplu pentru noi toți - răspunse cardinalul atacând cu lingurița ultimul braț al crucii de miere. — Nu mi-a fost nici mie ușor - își aminti papa. împrejurimile abației nu ne predispuneau deloc la evlavie și reverie, fiind literalmente înconjurat de o mulțime neverosimilă de țărănci pietroase, tinere. Mersul după apă la izvor era un veritabil chin. Nu-ș cum se făcea, că totdeauna la izvorul unde trăgeam eu, se nimereau vreo trei-patru Giacomette de-alea care, probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
noastră. Ceea ce Titi, Muza și Ventuza nu știu, iar Ionel numai bănuiește, este destinul ieșit din comun al acestuia din urmă. Sortit să fie unul dintre cei mai importanți conducători ai umanității, Ionel revine încet, dar sigur la starea de reverie din care tocmai fusese trezit cu brutalitate. Ochi săi lunecă în gol, amorțind într-o nemișcare vecină cu neființa. Noi știm, însă, că numai extraordinarul presentiment imposibil de formulat al unei situații fabuloase în care va ajunge și de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mai adânc pe calea țelului propus, cu atât mai des se întâmplă să mă așez pe divanul din camera mea întunecată și să-mi imaginez deodată că sunt deja ceea ce doream să devin. Cu instinctul meu de lene și de reverie, intuiam că realizarea tuturor faptelor exterioare spre care năzuiam nu merită această imensă cantitate de timp și de efort; nu merită, pentru că, de fapt, senzația de fericire crește în intensitate doar odată cu viteza și cu ineditul evenimentelor care o provoacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
privirea îi zăbovea pe gleznele ei subțiri și coapsele ce se arcuiau atât de frumos sub rochiile ușoare de vară pe care le purta. Asta ca să nu mai vorbim de sânii obraznici care se unduiau în ritmul pașilor. Căzut în reverie, lui Cristi i se așternu un zâmbet pe față. Se scutură repede, oare ce se întâmpla cu el? Începea să creadă că nu mai gândește limpede, iată la ce îi zbura lui mintea! Îl cuprindea rușinea că se gândește la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
au Început să emită o melodie gravă, care i-a umplut drumul până acasă. Fluturii de noapte văratici au intrat și au ieșit toată noaptea pe geamul lui Amory. Toată noaptea, acorduri lungi și cuprinzătoare au cutreierat, ca Într-o reverie mistică, holdele argintate - iar el a stat treaz, În bezna limpede. SEPTEMBRIE Amory și-a ales un fir de iarbă și a Început să-l ronțăie științific. - Niciodată nu mă Îndrăgostesc În august sau septembrie, a profețit el. - Dar când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]