4,815 matches
-
a tras din neiertătoarea acutizare a loviturilor primite în cap din timpul anchetei, fie că nu. Când luăm însă în considerație opera pe care Dinu Pillat n-a mai scris-o, din ceasul în care și-a jugulat vocația de romancier, o gravă întrebare se ridică, susținută, în principal pe constatarea sporului artistic de la Jurnalul unui adolescent, la Așteptând ceasul de apoi, atât cât ne-a putut fi cunoscut. Cazul nu a fost unic, dacă ne gândim la un alt romancier
DINU PILLAT - 80 de ani de la naștere: Un destin împlinit? by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15723_a_17048]
-
romancier, o gravă întrebare se ridică, susținută, în principal pe constatarea sporului artistic de la Jurnalul unui adolescent, la Așteptând ceasul de apoi, atât cât ne-a putut fi cunoscut. Cazul nu a fost unic, dacă ne gândim la un alt romancier înnăscut, Pavel Chihaia, care nu a mai scris proze după Blocada, a lui Alexandru Vona și chiar al lui Mihai Villara. Dar cât de lung va fi fost șirul anonimilor? Pe Dinu Pillat l-am fi putut avea între noi
DINU PILLAT - 80 de ani de la naștere: Un destin împlinit? by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15723_a_17048]
-
bătrânel politicos și elegant, figura diavolului care va modifica îndeajuns de radical cursul și tonalitatea discursivă a narațiunii. Scena se petrece într-o cafenea din Ulm-ul germanic, spațiul de zămislire a legendelor despre Faust și Mefisto. Diavolul imaginat de romancier, nu fără umor și nu fără ironie, nu este chiar Mefisto, ci un ,,Satan postmodern", care îi explică pe îndelete personajului principal, Matei Pavel, fost consilier guvernamental, motivele sale de a exista, ca și rațiunile particulare de a-și experimenta
Un satan postmodern by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/15749_a_17074]
-
autobiografică pentru că ele ar trasa, prin extensie și pe o hartă simbolică, un soi de ,,triunghi balcanic", infernal, ,,un fel de miez de maximă negativitate", un ,,nucleu al războiului, o lume întoarsă pe dos", cum sună, în această privința, cuvintele romancierului. Matei Pavel, ca și ,,sufletele înrudite lui" (inginerul din Calafat, Vladimir Dumnea, și pictorul din Vârșeț, Teodor Brenovici) ar constitui, pe de altă parte, un ,,lot experimental" de trei destine aflate în derută existențială și apte astfel de a intra
Un satan postmodern by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/15749_a_17074]
-
culturii, ci și ale... politicii, prezența nocivă a "poeților și publiciștilor": Nu există deci o concepție unitară a politicii și culturii, mai ales prin faptul că această cultură română este dominată de poeți și publiciști. Cîtă vreme poeții, publiciștii și romancierii vor domina, și nu omul de cultură, șansele progresului sînt minime. Aceștia, prin natura lor, simt nevoia să vorbească în primul rînd de ei, iar noi vorbim de valori și de principii generale românești". Așadar "poeții și publiciștii", ca și
Adrian Marino între lumini și umbre (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15745_a_17070]
-
vor domina, și nu omul de cultură, șansele progresului sînt minime. Aceștia, prin natura lor, simt nevoia să vorbească în primul rînd de ei, iar noi vorbim de valori și de principii generale românești". Așadar "poeții și publiciștii", ca și "romancierii", id est scriitorii, n-ar fi "oameni de cultură", așadar ei blochează progresul și nu postideologii, cadrele fostului regim sau indivizii corupți! Marea, oribila vinovăție a poeților, publiciștilor și romancierilor constă în aceea că "vorbesc despre ei", că se manifestă
Adrian Marino între lumini și umbre (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15745_a_17070]
-
de principii generale românești". Așadar "poeții și publiciștii", ca și "romancierii", id est scriitorii, n-ar fi "oameni de cultură", așadar ei blochează progresul și nu postideologii, cadrele fostului regim sau indivizii corupți! Marea, oribila vinovăție a poeților, publiciștilor și romancierilor constă în aceea că "vorbesc despre ei", că se manifestă în cheia lirică, despre care unii cred că e cheia majoră a creației, că-și exprimă personalitatea despre care Goethe a cutezat să spună că e "binele suprem", în loc de-
Adrian Marino între lumini și umbre (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15745_a_17070]
-
arată șocat că în loc de a i se oferi "cărți de ideologie", primește "cinci volume de versuri". Într-adevăr, gravă ofensă! De unde următorul precipitat comentariu: "Acest dezechilibru provocat de predominanța poetică românească, explică multe dintre carențele culturii românești". "Poeților, publiciștilor și romancierilor li se reproșează ceea ce am crezut pînă acum că s-ar cuveni, în bună logică, să li se reproșeze savanților: "lipsa lucrărilor fundamentale de referință" (marele dicționar al limbii române, început de Hasdeu, marea enciclopedie a României, o nouă istorie
Adrian Marino între lumini și umbre (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15745_a_17070]
-
expuse în egală măsură unei uzuri morale. Poate chiar mai rapide în era informaticii. Cît de convins pare dl Marino de soliditatea, de perenitatea operei d-sale, înălțată în mijlocul ruinelor la care au ajuns Lovinescu, Călinescu, Vianu! Dacă ar fi romancier, nu ne îndoim că i-ar copleși cu ascendentul d-sale "sintetic" și "monumental", pe autorii ce nu s-au ridicat peste "culegeri" și "fragment", precum Cehov, Caragiale, Borges. Iarăși contradictoriu, d-sa pledează, la un moment dat, pentru "ideea
Adrian Marino între lumini și umbre (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15745_a_17070]
-
fost semnalate imediat. Modelul se pare că a avut succes și a fost reiterat de Alexandru Ivasiuc sau Mircea Ciobanu. Chiar dacă serios afectată de preferința optzeciștilor pentru genul scurt, construcția amplă a rămas pînă azi o datorie de onoare a romancierilor noștri. în fine, cele trei volume au fost reluate în 1981 și rescrise într-o configurație nouă, supraintitulate Somnul vameșului. Principala problemă care se pune azi în fața unei asemenea reeditări, fiind vorba despre o carte importantă în epocă și despre
Bujor Nedelcovici, reeditat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15782_a_17107]
-
praguri unde autorul explică singur pentru a fi citat apoi în cîteva fragmente critice (din care cel puțin postfața Alinei Lupșe preluată din Luceafărul e de-a dreptul redundantă) poetica romanului său. Scriitorul vorbește despre influența lui Dostoievski (ca toți romancierii noștri de forță!), despre tehnica fragmentarismului menit să creioneze un "desen în mișcare", despre rolul "martorilor confesori" care vin să "diminueze rolul naratorului", în fine despre modernitatea montajului în "mozaic". Această suprasolicitare în mediul metalingvistic al romanului ar fi mină
Bujor Nedelcovici, reeditat by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15782_a_17107]
-
fost totdeauna un inteligent și tenace partipri politic. Mi-e greu să explic. Primul care va înțelege va fi însuși criticul, fluierând în dublă partidă: când estetic și când politic, în epoca dată. Exces necesar, poate, și care născu mari romancieri de moment, de fapt, de duzină, constatându-se ulterior. Corecția agronomului are loc printr-un mijlocitor vajnic și care îl bate pe violator cu ajutorul unui ștreang înmuiat într-o găleată cu motorină, la indicațiile calme ale agronomului șef ce ar
Sincope by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15804_a_17129]
-
găsit răspuns nici după ce am văzut spectacolul realizat la Theatrum Mundi și găzduit de Teatrul Foarte Mic. Am putea spune că expresia dramaturgică a scriitorului este aproape accidentală și în nici un caz nu poate concura, în vreun fel, cu vîna romancierului. Publicată în 1945, Preludiu la Electra rămîne aproape o excepție în cariera lui Petru Dumitriu, o excepție ce a confirmat regula, adică stilul unui romancier cu o operă ce merită a fi studiată. În cele din urmă, această punere în
Electra în 2001 by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16162_a_17487]
-
este aproape accidentală și în nici un caz nu poate concura, în vreun fel, cu vîna romancierului. Publicată în 1945, Preludiu la Electra rămîne aproape o excepție în cariera lui Petru Dumitriu, o excepție ce a confirmat regula, adică stilul unui romancier cu o operă ce merită a fi studiată. În cele din urmă, această punere în scenă nu cred că-i servește nici lui Petru Dumitriu (cred că autorul de pe coperta întîi a programului de sală este același cu cel de pe
Electra în 2001 by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16162_a_17487]
-
alții în acei ani '80 - îmi plăcea foarte mult ceea ce făcea Jean-Marie le Clézio în anii '70, dar și scriitori ca Patrick Modiano, însă "moștenirea" mea, dacă mă pot exprima așa, a fost mai ales cea a "Noului Roman", a romancierilor din catalogul Editurii Minuit. Ceva s-a schimbat mult, o dată cu primele lucrări tipărite la începutul anilor '80 de Jean Echenoz la Minuit, pe care Jean-Philippe Toussaint și cu mine le citeam pe când nu eram încă publicați, - abia începusem să scriem
Patrick Deville - "Literatura franceză n-o duce deloc rău" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16106_a_17431]
-
Z. Ornea E. Lovinescu era un mare critic literar și sociolog al culturii românești, cînd, în 1927, își începe cariera de romancier, cu Viața dublă, urmat șapte ani mai tîrziu (1934) cu Firu-n patru, al doilea său roman. Nu erau romane corpolente, dar serioase sub raport estetic, care vesteau un romancier. În același an, la 10 aprilie, citește, în ediția de documente
Eminescu și Mite by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16160_a_17485]
-
sociolog al culturii românești, cînd, în 1927, își începe cariera de romancier, cu Viața dublă, urmat șapte ani mai tîrziu (1934) cu Firu-n patru, al doilea său roman. Nu erau romane corpolente, dar serioase sub raport estetic, care vesteau un romancier. În același an, la 10 aprilie, citește, în ediția de documente I.E. Torouțiu, volumul în care sînt publicate vestitele Amintiri fugare despre Eminescu ale lui Mite Kremnitz și o scrisoare a lui Maiorescu către poet. Mărturisește că această lectură i-
Eminescu și Mite by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16160_a_17485]
-
și amantă. Desigur, legătura ei cu Maiorescu nu apare, cu liniile clare, în roman. Dar cînd Mite îi arătase manuscrisul unei poeme dăruită ei de poet și la lectura sa explicativă, Mite exultînd de emoție față de talentul înalt al autorului, romancierul îi surprinde lui Maiorescu că "privise spre femeie de sus, ușor ironic; în ochi i se citea poate spaima unor incendii viitoare; mai sigur, puțin necaz de a-l vedea pe altul atît de exaltat în conștiința cumnatei lui, în
Eminescu și Mite by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16160_a_17485]
-
se feriră apoi ca în fața unei primejdii, a unei molime. Cu privirile lui leneșe, poetul păru a înțelege scena; panica tuturor îi trezi o bucurie interioară, ce-l ridică peste situație. Se înclină ușor, își luă rămas bun și plecă". Romancierul îl prezintă pe poet ca pe un declasat social datorită împrejurărilor, iar pe Mite ca suferind de asta, bucuroasă că pasiunea ei pentru Eminescu, nefiind de nimeni cunoscută, demnitatea ei nu avusese cum suferi decît în propria-i conștiință. În
Eminescu și Mite by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16160_a_17485]
-
tîrziu, prof. Gh. Bogdan-Duică și-a trimis studenții să întreprindă, în vacanță, o anchetă în satul evocat de marele prozator. Au apărut, cu acest prilej, nenumărați Ioni. Dar unul dintre ei, care se numea chiar Ion Glanetașu, i-a scris romancierului, cerîndu-i o parte a drepturilor de autor pentru o carte începută a fi scrisă în 1915 și redactată, în ultima formă, în 1919. Și aflăm o mărturisire atoategrăitoare despre Pădurea Spînzuraților: "Spînzurarea fratelui meu, ofițer în armata austro-ungară, la Ghimeș
Integrala Rebreanu spre final by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16145_a_17470]
-
cred că e mai omenește și un roman care nu palpită de viață - cu toate ororile, cu toate contradicțiile ei - nu are sorți de viață chiar cînd are norocul succesului." Pădurea Spînzuraților a fost scrisă mai mult la Iași., unde romancierul, amenințat, la București, cu arestarea de austrieci, s-a refugiat. Dar, și acolo, în refugiu, de-abia avînd ce mînca, a scris necontenit, tenace și neobosit. Își aducea, altădată, aminte de cafenelele frecventate, odinioară, cînd a ajuns la București și
Integrala Rebreanu spre final by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16145_a_17470]
-
și Pamfil Șeicaru au pornit o joasă campanie împotriva marelui prozator, cu calomnii atît de feroce încît scriitorul, care atunci și-a început jurnalul, mărturisea că e cel mai calomniat om din România. Și campania lui Crainic, funcționar subaltern al romancierului, s-a datorat, în bună măsură, faptului că nu a acceptat să ofere, din totalul fondurilor disponibile, mai mult de jumătate subvenționării revistei Gîndirea. Supărările sale l-au exasperat pînă la revoltă neputincioasă. Și, totuși, ca director al Naționalului bucureștean
Integrala Rebreanu spre final by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16145_a_17470]
-
se înregistrează ecouri din același, în reprezentarea convoiului macabru (imagine reluată în Noaptea de noiembrie). Să reținem, din această zonă, notele naturaliste. Contactul lui Macedonski cu Emile Zola (a citit Les Rougon Maquart și alte "capete de operă" ale celebrului romancier) determină solidarizarea cu poziția acestuia, care se produce în cîteva puncte de interferență: critica socială, simpatia pentru pionieratul artistic, simțămîntul de "revoluționar" dorința de-a întemeia o nouă școală literară. Dar nu semnifică oare naturalismul o continuare a uneia din
Un conspect Macedonski by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16172_a_17497]
-
pasul hotărîtor. Și iată că, după cîteva volume de versuri, haiku-uri și altele, elanul cultural al autorului pomenit culminează într-o monografie. Nu e nevoie de simț critic, ci de ceva bun simț, ca să eviți laudele exagerate aduse unui romancier care totuși înseamnă prea puțin în istoria recentă a literaturii noastre. Însă victima Roșioru este complet hipnotizată de marea personalitate pe care o descrie: "Verva lui îndrăcită are ceva de furtună într-o pădure ecuatorială: culisele vieții literare bucureștene, și
Între ei, scriitorii by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16173_a_17498]
-
Traian Iancu, l-a surprins cum îi cotrobăia în geantă. "Am confundat-o cu a mea", a sunat explicația jenată a deochiatului fost "responsabil cu banii" al Uniunii noastre: Am plecat și m-am îndreptat spre casă, își continuă povestirea romancierul, mergînd pe Calea Victoriei. Deodată, am început să rîd singur. Am înțeles că... Traian Iancu - ca vechi și bun polițist - remarcase la ședința anterioară gestul meu repetat spre geantă, nu știa că voiam să-mi scot pipa, a bănuit că am
Cele trei exiluri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16187_a_17512]