879 matches
-
Cu pântecul cenușiu și aripi negre, păsări sprintene se ridicară pârâind din aripi ; după ce fulgerau în ocoluri largi, se așezau undeva departe. Dintr-o latură, răchițile streșineau imașul. În cealaltă se înșirau porumburi fără de sfârșit. Zarea era închisă de maluri roase, albe în lumină. Ca să privească depărtarea, copilul se cățără în caracatița unei răchite. Ar fi dorit să rămână în această pace. Așa l-au zărit urmăritorii. Avram i-l arătă plutonierului. Acesta ridică pumnii apoi strigă ceva amenințător. Sergentului îi
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
Vîntul lin bătea, apa spumuia, Cărarea' n urma, pînă-n fundu' zării. Eram cei dinții, ce fără căpătîi Stricam liniștea mării. Dar așa, deodat', vîntu-a 'ncetat, Eram noi fiii disperării. Și de vorbeam, doar tulburam Tăcerea mut-a mării! Pe cerul ros' că de arama, Parcă catargului dînd roată, Stă soarele însîngerat, Mai mic dar, cît luna pitulata. Zi după zi, zi după zi, Nu ne-am clintit, nici vîntul c-a suflat. Jurai că vasu-i o pictură Pe un ocean pictat
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
Nu ești deloc genul meu, na. — Atunci de ce mă lași să dorm la tine? — Ești un caz interesant. ținea paharul de vin cu mâinile alea enorme, dege tul mic neridicat. Avea unghiile tăiate scurt, fără enervante dungi albe, ba chiar roase. — Ești un caz rar de autoiluzionare. M-a privit mijind ochii. — Nu m-aș culca cu tine decât din milă. Doar nu vrei să mă culc cu tine din milă? Am făcut imediat sluj ca un cățel: — Ba da, ba
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
și miasmele contagioase. Fură prinși și snopiți până la epuizare cu vâna de bou, în fața tâlharului ai cărui ochi licăriră din nou, pentru o clipă, de bucurie sarcastică. Când fu din nou lună plină, părul i se albise și se tocase, ros parcă de molii, pielea chipului îi era ca mâncată de rugină, ochii ciorchini de tăuni și de viespi i se uscaseră, iar dinții îi căzuseră în țărână. Gura îi rămăsese căscată într-un strigăt mut, a cărui frecvență era percepută
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
să pleci acasă. Să nu stai ca o proastă, să vii acasă cu copii cu tot, că la noi nu ți-a lipsi nimic. Am văzut că te uiți după un fecior a lui Ducu. Saveta lăsă capul jos și roși. Îi era drag Cristi. Ieșise odată cu el la horă, an’țărț, dar apoi s-a întâmplat că a plecat pe doi ani în armată. I-a scris și i-a promis că o ia. Dar acum, o va aștepta el
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
decis să o îngroape, necunoscută, într-un ermetic sertăraș de iridiu sau de molibden, când o să moară, ordonând să o îngroape cu el și lăsând destinului, ca în curgerea secolelor, să apară la suprafața pământului într-o zi, printre oase roase, când va fi deja genul uman demn de marele prezent. Pentru că, ceea ce își spune sieși: "Să muncesc eu pentru acest public, unde cele mai profunde și geniale studii ale mele au căzut ca într-un vid? Pentru acest public care
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
lor. Profesorul de filozofie a avut odată o ieșire care mi-a lăsat o urâtă impresie de vulgaritate. L-am rugat să ne facă o lecție suplimentară de logică, la care ne-a răspuns în felul lui familiar, arătîndu-ne coatele roase: "Cu cât mă plătește statul, nu-mi dă mâna să vă fac lecții în plus". G. Călinescu Desigur că profesorimea avea dreptate în felul ei, și noi am înscris în programul nostru ridicarea nivelului de viață al membrilor corpului didactic
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mîncară lîngă Janet Weir și alte cîteva fete atrăgătoare și primitoare. îi plăcu prînzul pentru că era mai ușor să vorbești cu mai multe fete decît cu una singură, dar cînd Janet plecă să-și ia țigări, veni aproape de Marjory și roși. — îmi permiți... să te însoțesc la cinema într-una din seri? — Desigur, Duncan. Crezi că mîine se poate? Da... da, așa cred. — O să trec să te iau pe la șapte, se poate? Ea se încruntă vag. — Așa... cred, Duncan. Da. Seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mai practică și mai patriotică totodată. Degeaba foaia guvernamentală încearcă a ne face pe noi românii mai rai decum suntem; în fundul inimei, de câte ori e vorba de interesele țării, ne putem uni, adesea chiar și roși cu albi și albi cu roși. Daca pe d-nii ce ne-au guvernat șase ani de-a rândul nu i-ar fi mâncat sărăcia în opoziție și nu s-ar fi prea îndulcit de foloasele materiale ale puterii, nici când lupta n-ar fi fost atât
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
dar li se tăgăduiește până și dreptul de - a - și face școli cu banii lor proprii. Ziarele române de peste munți începuseră a se mira cum "Romînul" tace în privirea aceasta. Noi nu ne-am mirat de aceasta. Oamenii politici ai roșilor nu au nici o pricepere pentru cestiuni naționale, n-au avut-o înlăuntru, n-o au în afară: Fraza au repetat-o pururea: vorba naționalitate au fost înscris-o pe drapelul lor; esența însă n-au înțeles-o nicicând. De vorbă
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
de pe perete. Ezit, ca-n toate visele mele, dar tenta- ția e mai mare decât rușinea, și-mping ușa către interior. E-o cameră din paiantă, în lutul pereților se mai văd paiele din bălegar. Pe-un perete, o carpetă roasă, albastră, înfățișînd un mare ibric fumegând. O laviță de scânduri într-un colț, poate, în rest odaia e cu totul goală. Și-n mijloc stă mama, cu părul aprins de lumina ce intră-n felii orbitoare prin crăpăturile zidurilor, și
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Ai da acestui corp, poate, patruzeci de ani, deși are numai treizeci. Hainele aruncate pe el (pulovăr albastru, grosolan, cu o gaură la subțioară prin care se vede maieul, pantaloni vechi de catifea reiată, maro deschis, cu genunchi mari și roși, șosete prin care ies - mai mult la dreptul și doar unghia la stângul - degetele mari de la picioare) îl gârbovesc și fac de neatins pielea, încă moale și caldă, de dedesubt, sfârcurile aspre, subțiorile cu pâsla lor înțepătoare, burta palidă, pulpele
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
uleios pe pereți, în plus cu un damf de mosc aproape irespirabil. Patul dublu, cu tăblii grele la capete, o masă de toaletă cu oglindă gălbuie, ușor vălurită și un mare șifonier erau întreaga mobilă. Taburetul din fața toaletei avea tapițeria roasă complet, ținîndu-se doar în câteva ațe. Pe măsuță, multiplicate de oglindă, o vază cu câțiva trandafiri de pânză neagră, o mulțime de sticluțe cu parfum și-o lumânare groasă, roșie, aproape complet consumată, de la care venea toată lumina budoarului, dublată
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
între picioarele calului său. — Se pare că scârba asta de om știe încotro au fugit! exclamă unul dintre ei. înfrânându-și calul, Balamber îl cercetă preț de o clipă pa om: purta pe el o rasă murdară dintr-o țesătură roasă, distrusă și desfăcută în câteva locuri. Era slab peste măsură, însă brațele sale păreau străbătute de un nebănuit șuvoi de energie. într-un contrast evident cu capul ras complet, barba îi era neagră, lungă și cârlionțată; ochii mari și întunecați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tu s-o știi... n-aș spune-o pentru nimic în lume Nici tatii și nici mamei, nici nimărui... doar ție... [BOGDAN] Ce taină e aceea? [VERENA] Ce taină?... Este-n lume Un om cu ochii negri și cu obrajii roși, El are miere-n gură ș-are venin în ochi Și are brațul tare și-n piept un suflet cald Și are tot ce poate un om frumos să aibă, Mă are chiar pe mine... Să nu crezi că ești
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ochiu-i cu foc pe șire-aleargă Precum alearg-un vultur peste-o pustie largă Și[-n] cartea ce se pare pustiu și nerozie Gura lui înțeleaptă v-ar spune-atunci ce scrie, Din semne moarte scoate-ar măreață-nțelepciune Și din o carte roasă ieșire-ar o minune. Astfel stau eu în lume... ca litera cea moartă, Ca o ruină tristă, fapt împietrit de soartă, Dar voi nu înțelegeți coprinsul meu adânc, Ci eu, Doamne... mă crede... nu, vă urăsc... vă plîng! ȘT[EFAN
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
astăzi! Vă așezați la masă, Boierii mei cei vrednici!... Și-n frunte-i o să șază Portarul ot Suceava! Tu, Maio, lângă mine, S-umplem cupele de-aur cercând a trăi bine. 2262 Cupare, împle-mi cupa cu-al viței sânge roși, Să-mi mîngî cu ea - O, viața e o stâncă ce-i stearpă și uscată Pentru un om de flăcări cu inima bogată. {EminescuOpVIII 173} Beția? O, beția e-un mare, mândru vis, E o bacantă pală ce plînge-ntr-a ei
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
a retors: De mînile uscate a vremi-mbătrînite Și clare-s pentru mine enigmele-ncîlcite... Nu-ntreb de ce în lume nu ni e dat de soarte Noroc făr'de durere, viață făr' de moarte - Am pus de mult de-o parte acele roase cărți Ce spun c-a vieții file au vecinic două părți, Că făr' de lacrimi nu e nici ochiul cel mai vesel - Acest noian gîndirea-mi în sama -altor lese-l, Nimic din lumea asta cu ele nu se schimbă - Cu
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
e adevărat. Instalată strategic la geam să vadă strada. Cu fața spre apus, ca soarele să lumineze tot bulevardul. E atentă mai mult la mișcările, la viața străzii decât la munca prestată. Trec mașini și se zgâlțâie obloanele vechi. Parchet ros. Cartiere care aduc a oraș vechi de provincie. Amândoi sunt îmbrăcați în niște halate albastre. Clienți sunt destul de puțini. Două ore, cât am stat acolo, n-a venit nimeni. Nici măcar nu s-a uitat cineva în vitrină. Pare o cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
Poștașul, una se petrece în stradă, alta se dă pe post sau se scrie în ziare, puteți să i dați bătaie, încerc să dibuiesc unde vreți să ajungeți, zice uitîndu-se atent la rotilele scaunului în care se fîțîie încă Bătrînul ros parcă de și mai multe gînduri. Ora 18, e întuneric beznă, iluminatul public nu funcționează, cer fără lună, demonstranții se retrag pe străzi lăturalnice, revin, și iar se retrag. Apar steagurile decupate în mijloc. Aici zice că Securitatea, Miliția, Armata
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
bretele și ciorapi lungi, albi, n-a știut să-și tragă bretelele, s-a scăpat pe el, a tulit-o acasă și a plâns de rușine o zi Încheiată lângă pădurea de oțetari (trei oțetari sprijiniți de zidul de cărămidă roasă al closetului din fundul curții)... Zgomotul mașinii, farurile aprinse care bat În cameră, aruncând lumina pe zidul Împădurit de un zugrav cu brazi mici și albaștri, de lângă patul Înalt. Salteaua patului este umplută cu paie. Va trebui povestit drumul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Înfățișă curtea. Pe prispa ușii de la intrarea din spatele casei, În două ligheane emailate, zăceau În neofalină, tulburând-i transparența cu dâre cafenii, piesele unui motor de motocicletă, pus la curățat. Alături de ligheane, rezemat de zidul roșu de cărămidă, din cărămidă roasă, se sprijinea cadrul de metal al motocicletei, iar roțile Își propteau cauciucurile fleșcăite de ușa closetului turcesc. Atașul era desprins și zăcea În tufele de buruieni uscate, acoperit cu o folie de nailon. A apărut bătrânul, pe care l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
intrară întrun lăstăriș des, care încetini goana cailor. Poteca era largă și curățită în primăvară. Smicele tinere se întindeau elastice ca să cuprindă spațiu liber de lăstăriș, atingând picioarele călăreților. Parcurgeau un tunel verde proaspăt, depărtându-se de fumul și mi rosul de grajd al taberei. Ajunși la malul lacului, Selin nu-și credea ochilor, atât era de albastru. Se opri să privească lacul, deși nu-l mai vedea. Îi venea să-și bage degetele în ochi ca să readucă în minte oglinda
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și zâmbi blând. Avea ieromonahul o desăvârșită grație a mișcărilor atunci când făcea slujbele, încununată de zâmbetul lui serafic. Când din ușile împărătești ale oricărui schit uitat de lume, spunea el „cu pace să ieșim”, strângând la piept cartea cu colțuri roase și îndreptându-se spre masa cu prinoase, era ca și cum nu ar fi călcat pe pardoseala de piatră ci pe măguri moi de nouri; ca la o aducere aminte îi înflorea pe buze și în ochi zâmbetul și atunci biserica schitului
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
spune că documentul are prea multe peceți și prea multe semnături pentru a fi jalba unor complotiști. Uitându-mă cu grijă la peceți, am băgat de seamă că sigiliile cu care au fost însemnate au toate aceeași vechime, nici un colț ros, nici un semn mâncat, de parcă ghiaurii care au semnat aci ar fi foarte tineri și ar avea toți aceeași vârstă. Damad Ali Pașa pufnea într-un fel anume pe nas. În lumina albă a lămpilor cu spermanțet fața lui era roșie
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]