3,147 matches
-
ispită mereu uitată, iarăși dornic regăsită ispita de-a despica tăcerile și gândul din rana jertfei un sclipăt să se'nchege în sinea lui cuvântul cuprinzându-l dar cine fi-va oare sortit a înțelege cuvântul frăgeziu atunci ivitul suflând rostirii începutul și sfârșitul? Logodna fără timp pești argintați din tiberiade neștiute să poposească iarăși la destaina cinei ciorchinii tescuiți din toamna veche aducă vinul sângeriu înmerismat de duh în cerul gurii tu frânge pâinea aburind de har asupra noastră logodna
Poezii by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/16333_a_17658]
-
câine slab, peleg, încovrigat pe-o gură de canal călâie, vorbea tăcut despre parțialitatea oamenilor în materie de Crăciun. Structuri electrice sofisticate străluceau la geamurile unor odăi unde încă dormeau cei plini de visuri. Iisus, ivit în față, alb, pacifica rostirile pe cale să se scrie. Astăzi, la noul Crăciun, era cald. Flama șarpelui ondula insidios, de dedesubt de Lacul Morii, până la ornamentele din Piața Romană. Un prieten de departe îmi răspunde opac la urări, fiindcă-i dorisem emoții pure. Sub cuvânt
Poezie by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Imaginative/2747_a_4072]
-
neagră din urma stingerii unui incendiu și înghețată. O năvălire de nouri și fulgere deasupra noastră prevesteau pustia cuvintelor, care erau ca niște urme de omăt într-o miriște arsă. La crucea drumurilor și la fântâni, ascultam deslușirea lor; vedeam rostirile ca într-un uriaș submarin ce înainta prin ploaia neagră cu tot cu bulgării ca de plumb ce cădeau peste tatăl meu. Sunetele lor erau ca o naștere grea ce se petrece toată viața, ca o polenizare între humă, lumină și noapte
Poezii by Nicolae Panaite () [Corola-journal/Imaginative/2632_a_3957]
-
Traian T. Coșovei SINGURĂTATEA ÎNCEPUTULUI Sunt pentru că simt neînduplecatul parfum al trupului tău încolăcit în jurul unui pom numit indiferență. Simt pentru că sunt adevărul rupt din neființă - un adevăr mușcat numai pe jumătate din ceea ce trebuia să fie rostire, Cuvânt. A fi adevărat cu tine: iată singurătatea începutului. Singurătatea începe cu privitul în oglindă. Abia atunci îți simți mirosul trupului din care nu au rămas decât două sau trei cuvinte. Oricând... vine un vânt potrivnic care izbește fereastra... LUNĂ
Pisicile nu-și cer niciodată iertare by Traian T. Coșovei () [Corola-journal/Imaginative/2963_a_4288]
-
a fost reamintirea unui gust venit din anii copilăriei și păstrat într-un sertar secret al memoriei, la scriitorul român se poate vorbi mai degrabă de o asociere pur intelectuală. Asocierea madlenă-recuperarea memoriei a devenit atât de frecventată încât simpla rostire a cuvântului madlenă a ajuns să provoace un pavlovian reflex condiționat de scrutare a propriului trecut. ,Și, pentru că brusc i se făcu foame, scoase din buzunarul lodenului o madlenă aburindă, sub foalele aerului se-ncinse de-a binelea. Și mușcă
Un alt fel de roman by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11065_a_12390]
-
exegetul se folosește cu suficientă virtuozitate. Ea înfățișează și avantajul de a-i contura o figură de personaj, de ,povestitor" hîtru în registrul diegetic al criticii care se umanizează, se personalizează. Nu mai constituie un enunț neutral, ex cathedra, ci rostirea unui ins anume (ușor histrionic), incorporat (somatizat) în discursul său de particulară factură: ,Există poeți care au așa, pur și simplu, baftă. Adică tot atît de imotivat și inexplicabil cum alții au har. Sau chiar ei înșiși, pentru că, deși reprezintă
Un postimpresionist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11071_a_12396]
-
spre catastrofă, spre un final ireparabil)". în alte ocazii ni se destăinuie a fi ,pierdut", a simți ,o dureroasă presiune pe timpane", a vedea ca ,prin ceață". Sau ne relatează cum ,turuie" un regulament militar, ,cuprins de o furie a rostirii, de un delir verbal, nestăpînit, vindicativ, de parcă aș fi împărtășit mulțimii ultimele gînduri de la înălțimea unui eșafod imaginar". Așadar e specificat de o emotivitate vie, tensionată, de nuanță viril-orgolioasă, ispitită de autoscopie ca și de transpoziție în claritățile ideii. Dar
Adevărul unui "fals exercițiu" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11093_a_12418]
-
Tudorel Urian Scandaloasă pentru unii, adulată de alții, dătătoare de dulci visări voluptos-erotice, literatura lui Emil Brumaru se naște dintr-un melanj ,imposibil" între inocență și trivialitate, pălăcere a rostirii vorbelor mustoase și timiditate la nivelul acțiunii, prozodie tradiționalistă și lexic menit să șocheze spiritele pudibonde, nostalgie și grotesc, puritate adolescentină și transformarea frumuseții feminine în înfricoșătoare forme planturoase. Poemele sale (mă refer aici cu deosebire la cele din prezentul
Îngerul cu față de demon by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11131_a_12456]
-
adună miniaturile clipei" (Pânza de păianjen). Semnificația aceasta scapă însă mereu, de unde senzația de lax, de indeterminare, iar atingerea sa (privilegiu arareori experimentat) ține de zonele impalpabile ale spiritului, situate dincolo de formă, de febrilitatea gesticulației, de orice ostentație: ,Prea multă rostire/ vorbe sălbatice culori la care/ nu ajung nici văzul/ nici timpanele șubrede// ochii adulmecă/ alte înțelesuri// vocale pun o peliculă peste lucruri/ și taine/ adulmecă miezul ființei/ dar nu îl ating/ o, nu îl ating niciodată// luminos ca zăpada/ doar
Caligrafie de iarnă by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/11113_a_12438]
-
frigului metafizic ,fără de iarnă", nopții ,fără urmă de stea", porții ,fără urmă de casă" și poemului fără cuvinte, menționate în acea profesiune de credință care este Semnul tăcerii (p. 53). Poezia Marianei Filimon demonstrează cât de adânc poate mișca o rostire părelnic albă și descărnată, cât de multă viață se ascunde în detaliile umile ale existenței și cât de convingător poate suna un glas ,mic", adică șoptit, pe deasupra multiplicității și fragmentarului lucrurilor: ,după spulberate liniști/ mai rămâne totuși ceva/ un adevăr
Caligrafie de iarnă by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/11113_a_12438]
-
detaliile umile ale existenței și cât de convingător poate suna un glas ,mic", adică șoptit, pe deasupra multiplicității și fragmentarului lucrurilor: ,după spulberate liniști/ mai rămâne totuși ceva/ un adevăr simplu ca pâinea/ ca apa/ ca duhul cuvintelor prins/ în singurătatea rostirii/ după ce a sângerat îndeajuns" (Lumină albă).
Caligrafie de iarnă by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/11113_a_12438]
-
întâlnește la orice ironie - anume, că fenomenul nu este esența, ci opusul esenței. Când vorbesc, gândul și sensul reprezintă esența, iar cuvântul, fenomenul. Aceste două elemente sunt absolut necesare și în acest sens a spus Platon că orice gând e rostire. Adevărul cere identitatea lor, fiindcă dacă aș fi avut gândul fără cuvânt, n-aș fi avut gândul; iar dacă aș fi avut cuvântul fără gând, n-aș fi avut cuvântul - după cum cineva nu poate spune despre copii sau oameni ieșiți
Soren KIERKEGAARD - Despre conceptul de ironie by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/11103_a_12428]
-
București Mall" (Ziarul financiar, 1087, 2003, 1). Tendința de a combina articolul genitival cu o siglă invariabilă este mai veche ("CC al PCR "); numai că în cazul siglelor se putea presupune o diferență între codul scris și cel oral: în rostire forma abreviată ("Consiliul Național al PSD") se poate completa mai ușor prin rostirea completă a denumirii sau, mai probabil, prin introducerea unei mărci explicite de caz (PSD-ului). Oricum, folosirile tiparului morfosintactic în discuție nu sînt foarte consecvente. Într-un
"... a Dacia" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10643_a_11968]
-
cu o siglă invariabilă este mai veche ("CC al PCR "); numai că în cazul siglelor se putea presupune o diferență între codul scris și cel oral: în rostire forma abreviată ("Consiliul Național al PSD") se poate completa mai ușor prin rostirea completă a denumirii sau, mai probabil, prin introducerea unei mărci explicite de caz (PSD-ului). Oricum, folosirile tiparului morfosintactic în discuție nu sînt foarte consecvente. Într-un număr recent de ziar, un subtitlu anunța cu litere mari că "Versiunea diesel
"... a Dacia" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10643_a_11968]
-
plural cireși și căpșuni. Poate fi vorba de o percepție dialectală (recunoașterea doar a formelor din propriul grai), dar și de o eroare de percepție mai generală. Se știe că adesea auzim doar ceea ce știam dinainte: cineva poate avea o rostire diferită de cea recomandată, pe care să nici nu o conștientizeze. Nu e imposibil ca același vorbitor să condamne dezacordul și să-l folosească în fraza următoare. Cei care au învățat la școală că sînt corecte doar pluralele cireșe și
Cireșe și cireși by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10665_a_11990]
-
răspunsurile cireși (cireși albe, cireși sălbatice) apar prin sud-est (fără a alcătui o arie compactă), dar și în Țara Făgărașului și Apuseni; e într-adevăr mai răspîndită forma de plural cireșe / cireașe, adesea cu variantele regionale de pronunțare impuse de rostirea dură a consoanei ș: cireșă, cireșî. La o rapidă căutare pe Google a formelor articulate, care trimit doar la feminine, pluralul cireșele e net superior numeric (12.500 de atestări, față de 189 - cireșile), dar raportul se inversează pentru căpșună: căpșunele
Cireșe și cireși by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10665_a_11990]
-
cruce strivita de lehuzia Mariei, înainte de facere. DE DIN TINE De din tine am picurat a răi pe muntele de turcoaz, când soarele mucegăise de singurătate, proptit în diminețile ochilor tăi curgând spre obârșii. De din tine mi-am ivit rostirea buzelor două corăbii naufragiate pe țărmul lutului tău, cu fiori de sirene și dezmăț de îmbrățișări. De din tine mi s-au clădit zilele, ca o clipă ce n-are chip, peste care Dumnezeu și-a așezat oasele, nemurind-o
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
Câtă emoție înfiorata fulgera interogațiile care primesc și răspuns din nevoia de aflare a cunoașterii!,,Poet? Nicidecum! Sunt testamentul dintâi al iubirii. Prima silaba din ultimul șopot? Nu știu! Moarte, acordează clavirul tăcerii din mine și, ajutămă, Doamne, să trec!” Rostirea harică dar și meșteșugita aduce în prim plan bogate încărcături emoționale ,,Poetul este mut, s-a dus tarotul! Să vină primăvară din-nainte! Îți sărut dreapta. Viață: Sunt Mortul din Cuvinte”. La primul impuls, exegetul cărturar este tentat să caute
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
În clepsidra sortită să mor, o harpa slu jește! Cerescul palat mă primește fără cerneluri și până, halucinația trezește în mine ogarii! Aflați: nu voi trăi niciodată în disprețul Cuvântului, în pleava uitării înnoptează poeții! Cât despre Moarte, nimic în rostire și cutuma de foc. „Fedeli D’Amore” mașteaptă să vin! Cu Dante în frunte, cu Lucifer, travestita licornă! Praf și pulbere în ispitele minții, troienite poteci colbuite de Cântec! Numai ancoră Visului stă în luna pierdută, lumea necuvântătoarelor ispitind. Sclipiri
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
născut ca poezia populară". Instalată într-o atmosferă confortabilă de firesc, creația lui Topîrceanu se perpetuează mult timp sub forma unui "folclor citadin", cum numai cu scrierile lui Anton Pann ori ale lui Conachi se mai întîmplase. Naturalețea funciară a rostirii, muzicalitatea versului "jucat" prin combinații de rime și de măsuri, o anume întrebuințare "înveselitoare" a neologismului fac rețeta unui stil de succes, nesofisticat și accesibil. Poate tocmai aici, în această accesibilitate fără frontiere sociale, rezidă și explicația îndelungatei colaborări la
Martie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/10755_a_12080]
-
aici, și nici la teatrul de copii. Am un CD, Mica sirenă, citit, aproape alb, de Florian Pittiș. În întregime, toate personajele. Îl ascult cu mare plăcere și pentru că are un soi de puritate și de freamăt al limbii, al rostirii ei, impecabile, pentru că este fascinant și simplu, fără schimonoseli și intonații de care este suprasaturat aproape tot fenomenul teatrului pentru copii, și televiziunile, și radiourile în emisiunile specializate. Ce a propus Alexandru Dabija trupei de la Odeon nu este tocmai ușor
Orașul de basm by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10933_a_12258]
-
în adîncul substratului lor social : Urechea muzicală nu e totul / Mai e și muzica, domnilor, strigam / Chiar în vreme ce pasărea măiastră / Cădea de pe ram". Lipsit de orice echivoc stilistic, scrisul Ilenei Mălăncioiu dovedește talent și inteligență, deopotrivă de limpezi în magia rostirii. Chiar dacă pune zăbală sentimentalismului ei de tip elegiac, lupta cu sine este acerbă : ,Simt arcul ultimului nerv bine întins / Și aștept să văd ce se întîmplă; / Ca într-o vînătoare lăuntrică / Inima trage către tîmplă".
Ianuarie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/10953_a_12278]
-
nu chiar totdeauna de succes, însă în majoritatea cazurilor sugerînd stări de spirit sprijinite nemijlocit pe verb. Verbul modelat cu migală devine ,materia primă" a sufletului angoasat. Amestec de timiditate (o stîngăcie învinsă) și îndrăzneală (ambiția ,ieșirii din rînd" prin rostire), un astfel de limbaj ține trează atenția cititorului. O variantă obiectivată: Zori amărîți, încă feștilă umilă,// aleargă domnii țărani/ pe drumuri de argilă,/ cîrni de spate și rupți de șale,/ vorba veche,/ fiecare cu ale sale,// estimp, de mine mi-
Lucrătura versului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10985_a_12310]
-
operele sale literare, a confirmat puterea de seducție a imaginarului în această privință. El, Mircea Eliade, prin întreaga lui operă - științifică, literară, culturală, didactică, prin generozitatea sa proverbială, în ciuda vicisitudinilor vieții personale - a desfoliat, în zeci și sute de înțelesuri, rostirea aforistică a lui Hafiz (cca. 1320-1390): „E scris pe a Paradisului poartă: „Vai celui care se lasă în seama sorții.” Oare n-ar trebui să vedem în miezul ideii persanului un fel de replică dată florentinului Dante (1265-1321) care-și
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
plecăm de la următoarea constatare: în orice secvență de înțelegere verbală, există o premisă și un scop. Atenție! Un scop! Premisa este informația, o anumită persoană rostește o anumită propoziție. Scopul este de a descoperi ce a intenționat persoana respectivă prin rostirea acelei pro poziții. în consecință, actul înțelegerii presupune și descifrarea unei ,,intenții” a vorbitorului, a autorului sau a textului. în cazul textelor scrise, multivalența semnificațiilor constituie o mare și inepuizabilă realitate. Trebuie să reținem și faptul că statutul autonom al
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]