5,212 matches
-
Dimineață i l-am povestit tot, secundă cu secundă. Uitasem doar niște amănunte, pesemne privisem fereastra în ochi. Ai cules vreodată zâmbete în somn? Sunt ca panseluțele în rouă, frumoase sunt și peste zi, dar mai frumoase sunt peste noapte, roua le ține curate ca pe niște rochițe de sărbătoare întinse pe funie. Ai respirat vreodată cu respirația altuia, doctore? Ședința era spre sfârșite, terapeutul a încercat să reducă discuția la un plan concret, la impactul cu lumea. A greșit ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
aprinseră ca o lumânare în noaptea de Înviere. Deschise ușa, așteptă 3 secunde, apoi ieși și el după ea. 41. Freud spunea că nebunia este cea mai suportabilă boală; nebunul este ca un melc ce-și cară cochilia în spate, roua descuie ușa, soarele trage zăvorul, fereastră în firul de iarbă. Nevertebrata, ermetic, golește fiecare ungher de absență ca pe o ulcică umplută cu vin, nevertebrata își leapădă casa (piele strâmtă în care marea zornăie a bulgări de sare uscată), apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
furnici. Aleluia! Nebunul, suferindul inconștient al conștiinței claustrofobe, narcoticul stelelor date în pârg, împătimitul "sfârcurilor de cometă", dependentul placentei (cerul mereu în luna a șaptea), zoofilul iepelor Carului Mare, piromanul fulgerelor despicate în noaptea de Sfânt Ilie, obsedatul albastrului curs rouă în siropul de tuse. Nebunul, paranoia ombilicului ștreang în jurul inimii și nici o tăiere împrejur. Nebunia, o transfigurare anatomică a sufletului, un glonț ce explodează în țintă. Urme de ghinturi în sânge. Pulberea arde cât să străpungă vidul, precum un vierme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
într-un exces de egoism geometric, desenează săgeți în burțile cerului. Neuronii sunt ca niște stele neîmblânzite, nu pot fi fixate pe cer precum gâzele în insectarul elevului pasionat de mumificarea nimicului. Neuronii sunt stele coapte: unele se sting în rouă, altele ard în fântână, unele se lipesc pe foaia velină a blocului de desen, în partea stângă a lunii; altele, ca întru-un exercițiu de libertate provizorie, fac tumbe pe epoleții generalilor. Nebunie, stare de creștere sub un alt cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o recunoști? În icoană, rugăciunile încă se mai rostesc singure, ascultă-te! Obrajii topesc flori de gheață în fereastră vezi, și acum sticla este aburită! Lipeai buzele de ea când erai mic și desenai cercuri. Busuiocul de sub grindă mai cară roua botezului pe frunze, ciupicii din lână, împletiți de bunica, pășesc copăcel prin tindă. Uite lingura din lemn: erai singurul nepoțel pentru care bunicul a cioplit o lingură, ceilalți mâncau cu linguri din aluminiu, se cocleau în laptele cald, a ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pom în floare și așteaptă toamna, fructul va avea aroma poveștilor nespuse până la capăt, atât de simplu... Petru a ales luna plină și scara coșarului; nici un ciob de lumină în vatra cerului; Dumnezeu, ca un balaur cu 7 capete, scuipa rouă peste fiecare stea coaptă. Viața dă în foc, se scurge peste jeratic, clocotește precum smoala în cazanul constructorului, se depănușează viața prin toate ungherele, desface picioarele cât să încapă un înger; primul drum, în podul palmei, ultimul, printre fire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
umbrită a obrazului înmugurea cucuta. Lehamete, lașitate, frică, nepăsare, nesimțire, prostie, indolență, etichete atribuite, dispoziții exclusiviste, pădure de lozinci în inima înstrăinatului și nici o Golgotă în sânge. Petru trăia și murea în viață deopotrivă, promisiunea lozului în plic întuneca oglinda, roua dimineții de mai pe limbile ceasului. Într-o fotografie alb-negru, se făcea zi, se făcea noapte: năvodul cu stele stinse fericea cimitirul, Petru cel mai neîndemânatic pescar. Petru număra iluziile, cântărea nimicul, aproxima absența și o lua de la capăt. Promisiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
rostogolea în sânge. O stare de biserică părăsită umplea toate ungherele. Să fii prieten cu Dumnezeu, noaptea, într-un spital de nebuni, nimic mai intim. În genunchi păcătoșilor, în genunchi! Paște calul floarea de păpădie până-și umple burta cu rouă, potcoavele îi scapără scântei de lună plină, coama înverzește a iarbă de coasă, primăvara sub șa ca sub o ultimă brazdă de zăpadă... În genunchi, păcătoșilor, în genunchi! Paște calul jeratic din palma lui Greuceanu, Împăratul Roșu se sperie, aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ce și-a uitat stăpânul, paznic într-o livadă cu mere verzi, călugăr propovăduind Evanghelia omului singur. Nu te teme, este păcat să murdărești prima zăpadă noaptea. Uite liliacul cum își culege cerul din burțile licuricilor. Setea noastră, nene Matei, rouă în palma lui Dumnezeu. De la apă trebuie să învățam prima lecție de viață. Sărim gardul, apoi, până în zori, ne vom răcori sufletele cu intențiile fluide. Aleluia! Petre, mai ai două zile, vine ta-tu și te ridică ca pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ca o trecere peste ape. În fiecare dimineața, la 4 pășesc dincolo: oglinda, fereastra, icoana, fântâna, felinarul, porțile știu să aștepte. Porțile se deschid în inima celui care nu uită drumul spre casă. La 4 dimineața, șotronul este plin cu rouă. Mâine poate o să plouă părinte, mâine ploaia mă va întoarce în nori. Am ucis portarul. Eu l-am convins pe nenea Matei să evadeze, eu i-am spus să-i bage hârtie igienică în gură și să-i pună căluș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
să-i pună căluș, să-l lege de calorifer, să stingă lumina, să-i ia cheile, banii, haina, ghetele. Portarul s-a împotrivit, nenea l-a spânzurat de tocul ușii, eu am insistat să evadăm. Peste șotronul Geniei plin de rouă, alt șotron vinețiu, cu ochii ieșiți din orbite, cu buzele galbene de nicotină, cu mâinile noduroase și pline de negi, cu țigara arsă pe jumătate între degete miroase a hoit acest contur lăbărțat de pământ putred. Se desenează singur în mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
întuneric, să destrame cămășile, să putrezească nasturii ca o eliberare de aripi. Ți s-a făcut de doliu și-n cerul gurii... deschizi fereastra. Nu s-a cunoscut viață, cum nu s-a cunoscut moarte, fără o împăcare extremă. Lacrimile, rouă pe limba clopotului. Punctul încorsetează limitele. Renunțarea, o cruce rostogolită în afara parantezei pătrate. Aleluia, Dumnezeule! Nu mă încapi, nu te cuprind. Incertitudinea dă din coate să prindă loc la fereastră. Incertitudinea călătorește fără bilet la vagonul de clasă. Incertitudinea pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
abia încape într-un un buzunar de furnică toamna. Incertitudinea măsoară cu pasul într-o ilustrată trimisă tocmai din Siberia. Incertitudinea lui Petru amputa oiștea Carului Mare. Peste hipodromul lui Dumnezeu tropăia o herghelie de cai leneși. Burțile pline cu rouă înmugureau hamurile. Steaua Polară se stingea sub o frunză de păpădie. Nu s-a cunoscut suferință fără o împăcare extremă, chiar dacă, de la o vreme, îți vine să-ți bagi piciorul în roata norocului și să te lepezi de toți sfinții, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
aripi arse, zăpada a rochie de mireasă, cenușa a muguri de cruce. Munții proptele pentru o burtă de cer plină cu stele coapte. Noaptea, zborul se întâmplă ca o căutare a instinctelor, neprihănirea cocea spic în poala cămășii, aureole de rouă împodobeau creștetul îngerilor, cerul își rupea apele peste tâmplele munților. Noaptea, în prag, cântec de bun sosit: cămașa, o maternitate plină de prunci. Cercuri de fum creșteau copaci în cer precum oamenii; așchii de lumină, peste brazi de Crăciun. Noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
7; în icoană, memoria închide paranteză pătrată; fără ea sunt un noiembrie în plus; împreună, întregeam anotimpurile într-o singură frunză; singur, sap fântâni la rădăcina felinarelor pentru o posibilă sete de lună plină. E beznă, Doamne, în stropul de rouă, pe limbile clopotului e beznă și e târziu. Un duh roșiatic a pătat Sfântul Acoperământ cu nuanțe de frunze putrede. Dimineața, Duhul a scuturat brumă peste chipul Fecioarei. Fratele Maxim spunea că Preacurata plânge a toamnă, a dor plânge, părinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
oameni singuri. Casă de piatră, casă de frunză, casă de melc, pentru tristețile noastre comune! Neîncrederea putrezește tocul ferestrelor. Dansează, Genia mea, dansează! Noaptea de după nuntă sapă fântâni în icoană. Dansează! Flăcăii pulsează erecții perene scotocind ascunzișuri; fetele, umezite de rouă, după fereastră, așteaptă rândul; babele cercetează frânghia de rufe pe care soacra expune neprihănirea miresei. Dansează, Genia mea, dansează! O astfel de nuntă se va întâmplă deasupra norilor, fumul întrupă îngeri când arderile de tot sunt plăcute lui Dumnezeu. 65
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
se roagă mai ceva ca oamenii", spunea mămuța. Inimă de piatră, Doamne, zidește întru mine să nu-mi rătăcească sângele în nelegiuire! Cu o movilă de pământ, posibil, m-a confundat. Furnicile răscolesc mușuroaie sub piele, sub frunze, nicio diferență; roua asta de sânge îmi ascunde intențiile tot mai puțin, tot mai subțire. Dacă m-ar fi luat drept stâncă, cuib de șerpi ar fi trebuit să mi se adune în inimă. Astăzi soarele a curs ca o candelă spartă, câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lui Dumnezeu, cerul prindea coajă de apă, apa coajă de cer, pântecele norilor pline cu pietre de râu. Nici o diferență între o cochile goală de melc și o cumpănă de fântână: El a cerut apă și a primit furtună, eu rouă visez, Stăpâne, plouă cu cenușă peste Bârgău, de parcă un înger s-a jucat cu chibrituri prin livezile cerului. Raiul își scutură nimicul peste creștetul munților, Doamne. Nu am știut că și în grădinile tale e toamnă. I-a fost sete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ucigătoare, a Soarelui. Pe aripa dreaptă a păsării Baruh vede o inscripție cu litere aurii: „Nici pământul, nici cerul nu mă zămislește (tiktei), ci aripile de foc mă zămislesc”. După spusele îngerului, Phoenixul se hrănește „cu mana cerului și cu roua pământului”, iar după digestie elimină un vierme al cărui excrement devine scorțișoară (kinamomon), „folosită de către regi și principi”. Cu forfotă și cutremur, lumina se răspândește pe suprafața pământului. O nouă zi începe. Razele Soarelui se rup de întuneric. Cocoșii pământeni
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
interpret angelic. Cel mai simpatic intercesor de acest fel este fără îndoială Mihail. Ulterior, Mihail va deveni intercesorul prin excelență, protector din oficiu al oamenilor și al creaturilor pământului înaintea lui Dumnezeu. Lui i se datorează recoltele îmbelșugate, întrucât dăruiește roua și ploaia, și tot lui, răgazul obținut de cei păcătoși în infern (a se vedea Apocalipsa lui Pavel). Descrierea spațiilor extramundane și a întâlnirilor cu locuitorii lor pleacă de la experiențe mistice concrete, transfigurate literar. Exemplul cel mai frapant îl găsim
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
auziți. Acum se așternuse tăcerea dar nu liniștea. Tristețea se revărsa în valuri din casă, peste potecă, până la poartă, ba ajunsese și în grădină . Era cenușie și rece, ca un val înghețat, și făcuse să se aplece capetele florilor nici măcar roua serii nu se mai așezase pe-acolo pe unde cursese tristețea. Știa ce-o să se întâmple: copilul o să se trezească înspăimântat și obosit, mama n-o să mai cânte (și ce glas duios avea!...), n-or să vorbească unul cu celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
să-și întindă mâna și așa, în vârful picioarelor, au intrat amândoi în cerul copilului acolo unde gândurile lui desenaseră, cu lumină, primăvara. Acolo, pe pervaz, îngerul își făcuse cercei din cireșe și tocmai se admira într-o picătură de rouă. Îi stătea bine așa, în plină lumină. Era fericit. Reușise să le spună că fiecare-și făurește lumea cu gândul și inima sa de aceea se spune că, până când nu vom fi asemenea copiilor, nu vom păși în Împărăția cerurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mai bine nu); apa a cerut să fie întotdeauna bună și dulce și bogată, ca să fie îndestulați cei care trăiesc acolo și îngerul apei, cu aripile lui strălucind în culorile curcubeului, s-a dus repede la Domnul, risipind în jur rouă parfumată și Domnul așa a făcut; pământul a cerut să fie roditor, casele au cerut să fie trainice și să aducă numai bucurie celor care stau în ele, animalele au cerut să fie oamenii mulțumiți de ele, vântul a cerut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Întâi, cămășuța copilului începu să se curețe, apoi se făcu strălucitoare că zăpada, apoi lumina ei urcă în trupul bărbatului și, așa, învăluiți amândoi în lumină, stătură o clipă și ajunse până la mine miros de ploaie și iarbă curată, de rouă și flori, mirosul soarelui de dimineață... Primul care se desprinse fu copilul. Se îndreptă spre masă, luă scândura și trase ușor de ea, s-o potrivească. Am văzut cum scândura aceea s-a lungit, s-a lipit de celelalte două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cerul sau lumina? I-aș fi vorbit, dar oare înțelegea ?! I-am întins atunci floarea albastră, care semăna cu el, copilul și-a ridicat ochii și a întrebat : "Tu ce vrei, trecutul sau viitorul ?!" Avea ochii aurii ca soarele și roua lacrimilor se prelingea, tăcută, parcă pe albastrul cerului. "Nimic, i-am răspuns, sunt aici și acum." Atunci a repetat, ca și cum nu înțelesesem de prima dată : "Tu ce vrei, trecutul sau viitorul ? Unde vrei să fii, în trecutul, sau în viitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]