820 matches
-
mă îneacă sângele ăsta, e prea gros. Să meargă să toace și să bată clopotul de utrenie, porunci arhimandritul, scoțând capul pe ușă, să intre lumea în biserică, o să vin și eu. — Sfinția ta, crezi că și-a pierdut mințile? rugător întrebă vodă. — Mi-e teamă. Parc-ar avea o vedenie. Să vină cineva să stea cu dânsa, să-i citească psalmi, o monahie bătrână. Să trimită maica stareță pe cineva care a văzut multe... Să mergem, măria ta, să mergem
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
să le ridice fustele... Ele se zbăteau, loveau cu pumnii, își înfigeau mâinile în chica lor, îi mușcau și scăpau, vesele dar intangibile, deși ai fi zis că erau pradă ușoară. Flăcăul se domolea, se întindea alături ca un câine, rugător, insistent, până la urmă domolit și tăcut... îi vedeam apoi stând cuminți unul lângă altul ore întregi în behăitul animalelor până începeau să se reverse lung peste câmpie razele aurii ale asfințitului... Zeitatea de lângă mine îmi amintise de mâinile mamei, de
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
MARIN SE URCĂ ÎNĂUNTRU. SE ANGAJĂ PE O LINIE AERIANĂ PRIVATĂ, PUSE ÎN FUNCȚIUNE PILOTUL AUTOMAT ȘI FORMĂ NUMĂRUL PARTICULAR AL LUI TRASK. DUPĂ O SCURTĂ PAUZĂ, RĂSPUNSE O VOCE DE BARITON: \ Da? TONUL VOCII SE SCHIMBĂ PE LOC, DEVENIND RUGĂTOR. CE S-A ÎNTÂMPLAT? MARIN ÎI SPUSE, APOI ÎL LINIȘTI ÎN GRABĂ. DUPĂ ACEEA AȘTEPTĂ. AVEA UN SENTIMENT SURD DE NEFERICIRE. PRONUNȚASE EL ÎNSUȘI MULTE PEDEPSE CU MOARTEA ȘI DĂDUSE ORDINE PRIVIND EXECUTAREA A MII DE OAMENI ÎN BĂTĂLII. ACUM
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
mine despre el. Ai nevoie de mine la fel de mult cât am și eu de tine. Nu înțelegi? \ NU ÎNȚELEG DECÂT UN SINGUR LUCRU: DACĂ ÎȚI REDAU LIBERTATEA, MĂ VEI TRĂDA. \ Dar cum? Tonul savantului era în același timp mânios și rugător. Pentru numele Domnului, David, am nevoie disperată de tine. Nu îmi pot permite să te trădez. Ascultă... Și îi indică măsurile de precauție pe care le putea lua și care erau exact aceleași la care se gândise Marin: controlul invenției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
că e mai bine să înfrunte gloanțele dușmanului decât ștreangul patriei... Foarte... foarte ciudat!... Dar dacă tatăl osânditului a fost într-adevăr spânzurat, atunci... Apostol se uită repede înapoi, ca și cum ar fi auzit un glas din spate, pe urmă mormăi rugător: ― A fost vinovat... Domnule căpitan, a fost vinovat... Sosiră în colțul ulicioarei, spre locuința locotenentului. Lumina albă chiar atunci răsări iarăși în văzduh, mai aproape, mai limpede, urmărită îndată de bubuituri mai furioase. ― Lumina! suspină Bologa. Ispitește, mereu ispitește lumina
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
urmărindu-i cu încredere, îl făcea părtașul unor gânduri primejdioase. Simțea însă cu groază că, în adâncul inimii, gândurile acestea îi erau dragi și le tăinuia acolo ca pe niște odoare prețioase. ― Domnule căpitan..., murmură Apostol, uitîndu-se în ochii lui, rugător. Din privirea și glasul lui, Klapka sorbi un îndemn care îi lumină fața frământată. Ca și când ar fi pornit să-și golească dintr-o dată tot sufletul, oftă greu și zise: ― Mă înăbușe lașitatea, Bologa! Nu mai pot! Am crezut că, tăinuind
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la el, potolit brusc și cu fața grăsună asudată de durere. Apoi îl sărută pe obraji, plângând cu hohot și mormăind înfricoșat, iarăși cu însuflețire: ― Adio, dragă prietene... Adio... Și îl îmbrățișă până ce, mulcomindu-și puțin emoția, izbuti să-i spună rugător: ― Poate că te mai răzgândești... Făgăduiește-mi cel puțin că ai să mai chibzuiești, te rog... te implor!... Ar fi îngrozitor să cazi în mâinile lor... să... să... Spăimîntător!... ― Adio, răspunse Bologa, parcă nici nu l-ar mai fi auzit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aghiotantul se furișă iarăși înlăuntru. Generalul își curmă reflecțiile și-i zise poruncitor: ― Ia notă că locotenentul Bologa va fi repartizat la coloana de muniții! În vreme ce aghiotantul scoase un carnet de însemnări Apostol Bologa se uită la toți pe rând, rugător, întîlnind însă pe toate fețele aceeași compătimire, scăldată doar în zâmbete diferite. Se simți umil și mic, deși sufletul îi clocotea de ură. A vrut să stârnească indignare și iată că a găsit milă și înțelegere. Văzu creionul aghiotantului alergând
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
altfel... Aici se opri brisc, luă o sticluță cu medicamente și o linguriță, veni lângă pat și-i zise: ― Acuma trebuie să bei din zeama asta, că-i dulce... am gustat-o și eu... ― Lasă, Ilona... mai vorbește! răspunse Apostol rugător. Fata se făcu roșie ca mușcata din fereastră și, o clipă, șovăi. Apoi numaidecât zise iarăși, cu o supărare drăgălașă: ― Dacă nu iai doctoria, să știi că nu-ți mai povestesc niciodată, na! Bologa închise ochii câteva secunde, ca și când ar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și bolborosi: ― Ilona... la revedere!... N-ai nici o grijă... Spune-i și tatălui tău... Adică... da... el e chiar în Făget, da... Am să-i spun eu... Fii liniștită, micuțo... liniștită!... ― Ia seama pe acolo! murmură Ilona cu obrajii lăcrimați, rugătoare și înfricoșată. Dumnezeu să-ți ajute! ― Amin! murmură Apostol, închinîndu-se. Pe urmă o strânse în brațe și o sărută, șoptindu-i în ureche, ca o mărturisire de dragoste: ― Liniștită... N-ai grijă... Mireasa mea... Plutonierul stătea în mijlocul ogrăzii, rezemat într-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
odăiță, se uită împrejur, cercetător, înfricoșat. Pretorul îi poruncise, de repetate ori, să fie cu ochii în patru ca nu cumva prizonierul să se sinucidă. Acuma tremura să nu fi lăsat căpitanul vreo armă. Deși nu mirosi nimic suspect, zise rugător și moale: ― Să nu mă nenorociți, domnule locotenent, din suflet vă rog!... Eu fac tot ce pot și chiar mai mult, dar să nu mă nenorociți... Apostol pricepu și zâmbi. Răspunse prin o ridicare de umeri și se lungi pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pretorului și văzu că plutonierul se apropie atât de umilit, că părea un necunoscut rătăcit aici cine știe cum. ― Conform sentinței... degradare... tunica militară... trebuie haină civilă, zise iar pretorul, începînd cu glas sever, zăpăcindu-se de ochii lui Bologa și isprăvind rugător. Apostol nu pricepu, dar fără să priceapă, își descheie încet tunica, își scoase gulerul și-l puse pe masă, peste călimara ruginită, apoi lepădă haina, o împături cu mare băgare de seamă, o așeză pe pat și o netezi de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Și izbucnește În râs. Sfânta Geta, așa este, confirm. Ce să facă Și ea, săraca, cu un așa păcătos la ușă? Hai pe la biserică, să te spovedești... Gore se ridică brusc de la masă, aruncă banii lângă scrumieră Și se uită rugător la Sandu: Sandule, m-ai convins, eu sunt capul răutăților, mă duc la Geta să mă Împac cu ea. Da` de unde iau garoafe la ora asta? Ia-le de la Generic Și de la Dan Ciotoi, consumatorule fidel, că ei sunt răspunzători
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
dulce vin 40Ci cu cântări molateci, cu-al glasului suspin. Ei schilozesc băieții ca glasul să-l subție, Ca gura lor ca gura muierilor să fie. Păreau c-a lor ființe sunt cu muierea gemeni, Cântau cu glasul dulce și rugător asemeni. 45La cânturi desfrânate ei ascultau cu haz, Se îmbătau de patimi, se îmbrăcau cu-atlaz Și numai în odihnă și-n desfătări de rând, Culcați pe sub umbrare, trăiau ei putrezind În dulce lenevire și nu erau destoinici S-asculte
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
o consol La alba strălucire a gâtului tău gol, La dulcea rotunzire a sânilor ce cresc, La noaptea cea adâncă din ochiul tău ceresc, Să văd că de privirea-mi tăcând te înfiori... O marmură, aibi milă de ochi-mi rugători! Aș vrea cu-a mele lacrimi picioarele să-ți scald, În dulcea-nfiorare a sufletului cald, Să mor pătruns de jalea amorului meu sfânt, Ca lebăda ce moare de propriul ei cânt, Să mor de-ntăia rază din ochii tăi cei reci
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mănăstirea Socolei nu a prea primit danii, dar împresurări ale moșiilor din partea vecinilor au fost cu nemiluita. Spune-mi, dragule, dacă mănăstirea Socolei avea și vii. Și încă cum! Crezi că întâmplător se pomenește despre vii aflate pe Dealul Călugărițelor? Rugătoarele de la această mănăstire erau chiar meștere în a cultiva vița de vie. Multe din viile Socolei erau ale unor proprietari care plăteau embatic pentru aceasta și dădeau „a dzecea” din vin și alte produse obținute. Hai s-o începem cu
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
vie pe moșia Socolei ca să dea mănăstirii „cîte una ocă ceară de tot pogonul; și de... a mai cumpăra... vreun pogon doaă, să aibă a da... tot cîte una ocă... de ceară de tot pogonul”. De aici se vede că „rugătoarele” de la mănăstirea Socola știau să se chivernisească. Și nu se încurcau, ci mergeau în rând cu vremurile. Asta se vede din cele scrise la 23 august 1790, când stareța Martha cu soborul stabilesc prețul de doi lei și douăzeci de
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
aș vrea să vorbesc despre un călugăr cam nărăvaș... M-ai făcut curios peste poate, dragă ieșene: Iată ce se spune într-un document la 13 iunie 1623 (7131): „Io Ștefan Tomșa voievod, am dat această carte a domniei mele rugătorilor noștri,... de la... Sfîntul Sava, ca ei să fie tari și puternici cu cartea domniei mele a ține niște vii și grădini, ce sînt... la Dealul Iepurelui, ce au fost date de Macarie călugărul, care s-a numit în mirenie Cefut
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
-n praznic” doar pentru 5 pogoane de vie! Așa se întâmplă când tu, muritor de rând, te afli în fața celui care are pâinea și cuțitul în mână... Ei, da’ să nu dăm bucuria pe scârbă, ci să vedem cum pe „rugătorii noștri” de la mănăstirea Zlataust nu-i prea trăgea ața la treabă. Asta se vede dintr-un zapis întocmit la 11 februarie 1777, prin care Costa Papafil primește patru pogoane de vie cu livadă la Miroslava în schimbul unei pivnițe din piatră
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
de bietul Nicoară, nu este vinovată decât priveliștea gârlei din fața noastră. Nu te întrista însă, fiindcă am mai întâlnit noi săraci... Ba chiar și cu duhul... Și cum stă bine unei afaceri întocmite între un muritor de rând și niște rugători ai unei mănăstiri, și de această dată Miron Barnovschi voievod întărește la 11 noiembrie 1628 (7137) vânzarea unei vii din Valea Cozmoaiei. Da’ cine au fost împricinații, dacă pot spune așa? Păi unul ar fi vânzătorul viei, Dima, cămăraș (călăraș
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
A venit. Au găsit-o într-un copac; s-a cățărat acolo de frică. Venind mai aproape, se aplecă spre Auta și-i șopti: Nu vor s-o lase în țarc... Fără să poată vorbi din pricina tulburării, Mai-Baka se uită rugător în ochii lui Auta. Auta începu să se frământe, neștiind ce să facă. Lucrurile nu erau ușor de descurcat. Puarem nu voia să-și îngreuneze drumul luând după el și roabe, mai ales din aceste neamuri negre. Totuși, în Atlantida
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de la căderea lor fără să cunoască acele pietre și a pus mâna pe ele s-a ales numai cu amețeli trecătoare. Dar nimeni n-a luat vreuna cu sine. Păcat! Privirea lui Auta se schimbă numaidecât. Sclavul se uită acuma rugător. Preotul înțelese și clătină din cap. - Nu! Pietrele sunt departe; câteva zile de mers, și noi plecăm mâine. Auta se întristă și lăsă ochii în pământ. Tefnaht zâmbi sau rânji. - Nu te sfătuiesc să pleci fără încuviințare: dincolo de marginea taberei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sutaș își lăsă capul în jos și rosti, frînt: - Eu de-aicea fără arme nu plec. Soldații erau înarmați cu mai multe arme decât se obișnuia. Dibăcia lui Iahuben izbutise la început, însă acum părea să năruie totul. Auta privi rugător spre străini, dar aceștia nu făcură nici o mișcare. Soldații priveau cu mirare la butoiul mare și ciudat dintre tufani și la cei trei străini îmbrăcați cu haine argintii. - Dacă ar fi avut coifurile lor rotunde cu săgeată în creștet, poate
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-l privi pe Hor) ești cel mai folositor dintre noi, n-are rost să-i silim să facă risipă de timp și mijloace pentru cei trei rămași pe o planetă străină. Așa că plecăm toți cinci! - Șase! spuse Auta, privindu-l rugător pe Hor. Eu sunt ca și voi acum. Dacă rămân aici, nu le pot fi de folos nici măcar robilor, care m-au ascultat numai cât m-au crezut zeu. Am să fiu în stare să-i ajut poate doar mult
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
joacă. Până atunci băieții nu-i văzuseră, iar acum nu se îndurau să plece, privind hainele argintii. - Vrei să te duci ca să chemi aici o femeie neagră? îl întrebă Auta pe băiatul ales. Băiatul clătină din cap. Mai-Baka îl privi rugător și zise și el: - Știi unde e casa negustorului de pește Sohmet? Este pe a doua uliță spre apus de piață, o casă de piatră albă, cu poartă roșie, spre colțul unde-i cârciuma corăbierilor. Acolo este o roabă, Ntombi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]