728 matches
-
pietrelor ilustrului Leagăn, armau nemăsurat ori alungau infuz tablele unei nerepetate Physici. "Sub revolta continuată a zidurilor, consolidare în cub, zar de automorfă lumină, Veghea se tencuia, prin lespezi. Lor prins, asociat, înalt profil tombal, Roderick Usher (mai înalt prin sălbateca, mătăsoasa și preoțeasca surpare a părului) cunoștea neîmpărțit ființa îndelung provocată a Poeziei". Sinteze comentate sclipitor de Basarab Nicolescu în capitolul "Alfabetul primatic" al poeziei: ""Zidurile" sînt limitele pe care cunoașterea umană le are la un moment dat, limite într-
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
al devenirii continue este un adevărat sacerdot ("mai înalt prin mătăsoasa, preoțeasca surpare a părului") al poeziei ("cunoștea neîmpărțit ființă îndelung provocată a Poeziei") - Roderick Usher / Edgar Allan Poe86: Lor prins, asociat, înalt profil tombal, Roderick Usher (mai înalt prin sălbateca, mătăsoasa și preoțeasca surpare a părului) cunoștea neîmpărțit ființă îndelung provocată a Poeziei 87. Sugestia consubstanțialității artistului cu propria-i creație putea veni, în primul rând, din Eureka lui Edgar Poe: obârșia operei de artă este chiar artistul (poetul creează
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
expresia "leș jeux floraux", un concurs anul organizat, cu unele întreruperi, la Toulouse, încă din Evul Mediu, pentru a promova poezia provensala și franceză de calitate. Recompensele constau în cinci flori de aur sau de argint (o violeta, un trandafir sălbatec, o gălbenea, o nemuritoare și un crin). Cel care cucerea trei dintre ele era declarat "maître des jeux floraux". 15 Ion Barbu, "Veghea lui Roderick Usher", în Versuri și proza, 1984, p. 214 . 16 Henri Bergson, "L'Évolution créatrice", în
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
un uragan devastator ce transformă totul în ruine. Rămîne, în consecință, semnul, urma ca prezență a absenței. Ceea ce urmează de aici încolo nu mai ține decît ombilical de matricea Egiptului: "Memfis, Teba, țara-ntreagă coperită-i de ruine, / Prin deșert străbat sălbatec mari familii beduine, / Sorind viața lor de basme prin cîmpie răsipiți". Intenționînd să cuprindă, după Călinescu, "istoria omenirii pînă în prezent", poemul eminescian, nehotărît în a se opri la un singur titlu, își trage în ultimă instanță sensul comun al
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
freamăte ridică, se mparte-n ramuri, crește.../ Încet, încet, pe scoarță ghiceam cum se ivește/ Ierbos și încă umed un strai sărbătoresc;/ Cum mai adânc, sub blana de mușchiuri unduiesc// Nelămuriri de cărnuri, cum se răsfiră vine,/ Cum toată viața aspră, sălbatecă din lunci/ Se-adună, se strecoară prin rădăcini și vine/ Ca laptele-n gâtlejul nesățios de prunci". Originarul apare în chipul increatului, ca ieșire din ascundere și ridicare la vedere. Pentru a putea fi văzut, inaparentul îmbracă "strai de sărbătoare
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
poetal? Dar lumina nu e propriu-zis o imagine; ea face posibilă survenirea unei imagini, oferindu-i un câmp de vizibilitate. În cele mai multe cazuri, ea are densitatea materială a figurii ce definește corpul poetic al unui text: "E toamnă de lumină sălbatecă și rea" (Herța, VII); "iată fața de masă-a luminei întinsă pe lucruri" (Coincidențe); căruțele "au spart pietrele luminii", iar plămânul "sparge lumina" (După diluviu)2. În toate aceste situații, lumina nu semnifică mai mult decât arată: suprafața limpezită a
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
acolo unde el nu poate fi măsură, ci e măsurat de "patima tristei viețe", cade sub măsura propriilor limite 44. Or, condiția sa ontologică definitorie este să existe nu în măsura în care e degradare a esenței, "nu în măsura în care e cutremurat de vântul sălbatec al lucrurilor lumii, ci în măsura în care el e armonie, formă cristalină a totului, zâmbet răsfrânt al unității"45. Atunci însă când vede lumina doar în nălucire, e sufletul care și-a pierdut aripile, esența zborului zeiesc, fiind "doar o fărâmă de
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în anii 1246-1247, scrie că țara acestora mai este locuită de tătari Deinde terram Mongolorum intravimus, quos Tartaros apellamus. Războinici de temut, locuind încă din secolul al VIII-lea în regiunea de jos a Kerulenului, erau socotiți printre cei mai sălbateci din toate popoarele mongole și luptau întotdeauna în avangardă, așa cum apar secuii în fruntea oastei ungurilor. Wilhelm de Rubruquis ne dă, în 1253, și explicația de ce numele de tătari a acoperit pe acela de mongoli: Tunc ipse Cyngis praemittebat ubique
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
Oameni vânând oameni este o îndeletnicire foarte veche. Poate chiar mai veche decât oameni vânând animale sau păsări. La urma-urmelor, omului care a hotărât să vâneze om îi este mai la îndemână omul care trebuie vânat decât ursul sau rața sălbatecă. Practicanții acestui sport au purtat de-a lungul vremurile nume pe măsura epocii. În veacul abia trecut, unele dintre numele sub care s-au făcut admirați au fost enkadeviști, gestapoviști, comisari politici ori politruci. Nomenclatorul s-a schimbat și ne-
ABSURDISTAN - o tragedie cu ieșire la mare by Dorin Tudoran [Corola-publishinghouse/Journalistic/1857_a_3182]
-
îmi amintesc perfect ziua în care, obținînd la Prefectura din Paris primul meu pașaport de om liber, am plîns ca un copil, în fața funcționarei grase și sufletiste care m-a îmbrățișat urîndu-mi bun venit... ÎN LOC DE PROLOG Ați văzut vreodată trandafiri sălbateci, galbeni? Măceș galben, cum s-ar zice. Dacă-mi veți spune că da, voi fi foarte dezamăgită pentru că nouă ni s-a spus că măceșul galben crește doar în Pamir și mie mi-a plăcut această imagine. Era într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
și că intră în dans ca-n transă. Ceva îmi amintește de călușarii noștri. Batem din palme entuzismați și asta aduce un surplus de energie artiștilor improvizați. Dar dansatorul cel înalt abandonează repede, în timp ce mărunțelul continuă un dans cu adevărat sălbatec, epuizant, fără a da cel mai mic semn de oboseală. Privește triumfător spre băncile acum aproape în întregime ocupate, constatînd că nu mai are rival. Dar tocmai atunci își face loc printre bănci un tînăr cu fața rotundă, ochii foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
și mai ales sentimentul poeziei: ,,...Diminețile se gandesc la oglinzi/.../ Peste Iași, trec poeziile/Ca niște vulturi”. Pentru asta Îi trebuie Însă Oglinzi nevăzute: ,,Naufragiu pe nisipuri gânditoare”. În ele se oglindește un univers enigmatic și nou-născut: ,,Au Înflorit câinii sălbateci În cer”. Lirismul Înalt se Împletește cu discreția și forță delicată a marilor poeți: ,,Citesc psalmii lui David/Și tăi fluturi În formă de zbor/ Bună dimineață, doamna lacrima a iubirii”. Lumea e dureros de fragilă În frumusețea ei necuprinsa
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
spune-mi ce fel de agrafa În părul dulce-amărui al prințesei CALIOPE ești? ,,Loviți-mi noaptea-n poartă cu doctorul Khayyam Voi, peregrini cu mintea În reverii astrale Niște povești cu muze pentru trăsniți mai am Și pentru-un chef sălbatec o mână de parale Mai amăgiți cu vorbe potrivnica năluca Magia altruista să spumege-n pahar Nu mă uitați prieteni Îndurerați de ducă Loviți-mi noaptea-n poartă cu doctorul Omar” Ah, vedenie a lui Iov și Iona; Intru numele
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
inegale și-l pune În deschiderea cărții, ca un clinchet de pahare pline: ,,Loviți-mi noaptea-n poartă cu doctorul Khayyam/ Voi, peregrini cu mintea În reverii astrale/ Niște povești cu muze pentru trăsniți mai am/ Și pentr-un chef sălbatec o mână de parale”. Bătând la poarta cărții sale, deschizând-o larg și intrând, vom descoperi un Alexandru Tăcu de pe Valea Zeletinului, ținându-se de mână, aproape În fiecare poem, cu Omar, desi Îl desparte aproape un mileniu de celebrul
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
în lacrimi Și n-a stat plângând pe patul său Nopți de-a rândul, pline de griji, Nu va cunoaște, puteri cerești. Aceste rânduri pline de durere și le repetă o minunată și venerată regină, izgonită în exilul cel mai sălbatec și mizeria cea mai cruntă. Ea se împrieteni cu cartea, care închidea în sine aceste cuvinte și încă alte experiențe de viață dureroase, scoțând din ea o tristă mângâiere; cine ar putea micșora vreodată puterea acelei cărți care se întinde
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
modernist și centralizator reprezentat de scriitorul Bontempelli și de revista sa Novecento (Secolul douăzeci), de pictorii De Chirico, Morandi și Carré, i se opune în anii 1920 o tendință provincialistă, populistă și ultrareacțio-nară reprezentată mai ales de revista Il Selvagio (Sălbatecul) a lui Mino Maccari, la care colaborează Soffici și Malaparte. Dacă unii dintre acești scriitori și artiști se îndepărtează de regim puțin cîte puțin, din fidelitate față de propriile idealuri ca Marinetti, sau din oportunism, alții, cum ar fi Soffici vor
Istoria Europei Volumul 5 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
Adresa i-am aflat-o Într-o bună zi, când formase un mic pachet, cu câteva alimente, pe care le expedia la Berlin. Armata germană, ca să ne facă plăcere scotea În acea vreme o revistă ilustrată „Valahia sălbatică”. Cât de sălbatecă era Însă viața la Cojocaru pentru berlinezul meu! Donnerweter, spunea Teichert, cum se poate trăi aci fără magazin, fără școală, fără biserică, fără frizer, oameni tot timpul cu picioarele goale. Ca să mergem la satul cel mai apropiat Tufești trebuia să
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
țigări. S-a reîntors la camera 2, unde, pe 16 aprilie, a asistat la moartea lui Bogdanovici și a rămas aici și după înființarea camerei 4-spital ca loc de îndoctrinare. Popa 'Țanu' spune despre el că 'se evidențiase prin felul sălbatec și bestial în care își bătea mai ales prietenii și foștii săi șefi, așa cum a fost cazul cu deținuții Moroianu Vasile, Păvăloaie Constantin, Bogdanovici Alex. etc', ceea ce denotă prăpastia în care căzuse Pătrășcanu și dorința de răzbunare. Pe 24 aprilie
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
sechestrat cu forța de pe culoar, prietenul și colaboratorul nostru, studentul Vasile Parascan” referindu-se în continuare și la alte monstruozități. „Un atentat mișelesc la Iași”, consemna Foaia la 7 martie 1937: „La 1 martie, seara, trei studenți au săvârșit un sălbatec și mișelesc atentat împotriva rectorului Universității din Iași, bunul român și marele cărturar Traian Bratu. În drumul de la Universitate spre casă, spunea ziarul, acesta a fost atacat în stradă de cei trei studenți, care au încercat să-l ucidă cu
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
a nu elucida niciodată public această chestiune; fapt care Îl desemnează automat ca singurul vinovat al „Întregii chestiuni”! Un alt reflex comunist, de activist, mult mai grav de data aceasta, a fost, după chemarea minerilor și după ce aceștia, o hoardă sălbatecă dirijată, se pare, de nu puțini foști securiști care În felul acesta puteau să-și dea frâu liber frustrărilor și resentimentelor cauzate de răsturnarea radicală a situației, faptul - l-am văzut și l-am auzit eu Însumi pe postul național
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
balanță o prietenie - Într-o tiranie precum cea comunistă prietenia În literatură era nu numai o Întovărășire spontană de idei și afecte, dar și o „armă”, un fel de „instrument” de rezistență și de luptă Într-o mare tulbure și sălbatecă de interese, trădări, denunțuri și false idealuri. Mi-am oferit prietenia celor doi - Gabriel și Andrei - Într-un moment când lor „le mergea foarte rău”, Într-un fel, ca filosofi, situația lor era chiar mai disperată decât a noastră, literați
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
brutal decât mine, aflăm din cărțile pilduitoare, dramatice și profund „inițiatice” ale unui Ion Ioanid, episcopul unit Ion Ploscariu sau Steinhard, „Evreul renegat” și „Românul, ortodoxul patetic”, că aceștia și alți câțiva au făcut din pușcăriile mizerabile, de un primitivism sălbatec medieval, ale comunismului autohton, tocmai „cheia și unealta” mântuirii, o mântuire care În fiecare din cazurile de mai sus lua o altă, adâncă formă umană. Încât, după o jumătate de secol de stridente și false „victorii și eroi” cu duiumul
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
popor, dar, cum o spuneam, esențial, absolut necesar consolidării ființei și identității sale, nu poate fi „întrerupt” de vreo putere străină și de acoliții ei interni chiar de-ar fi fost de zece ori, de o sută de ori mai sălbatecă! Dacă așa ceva ar fi fost posibil! Cei care vorbesc de o „Siberie a spiritului” timp de o jumătate de secol pe teritoriul spiritual al țărilor din centrul și estul Europei mai ignoră și extraordinara vitalitate a acestor popoare, vitalitate, energie
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
vântului. Suim, suim, apoi coborâm coasta stâncoasă, printre arbori risipiți de furtună. Brazi nalți, ca ziduri negre înconjură Agapia veche din deal. Simt puternic mirosul rășinei brazilor. În liniștea zilei, coborâm spre Agapia din vale. Se aude sunetul ascuțit, nou, sălbatec al fierăstrăului cu abur care despoae munții. La un cot al potecii, într-o stâncă mare, piatra lui Aron Vodă, e săpată o legendă: Aron Vodă pe când învăța ca băiat carte la moșu-său la Agapia Veche, într-o noapte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
eu, sare un sitar: bang, jos, și la torbă. Mai merg eu, ocolesc prin niște popușoi, iaca un epure: bang, jos, la torbă. După aceia trec într-o margine de pădure și intră cânele în pădure; scoate, domnule, un porc sălbatec. Bang, cade jos..." Atunci se scoală cel ce ascultă, scuipă în palmă și se pregătește mânios: "Ho! dacă-l vâri și pe ăsta la torbă, te trăsnesc, mizerabile!" Unul merge la vânat. Isprăvește halicele, caută, caută, găsește un cuiu; încarcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]