1,075 matches
-
apă aproape fiartă, mi se pare că aud un scâncet de copil, care însă nu-mi penetrează urechea, ci mi se înfige în inimă, printre coaste. Micuța Noga s-a trezit, fruntea ei albă este rece ca gheața, ochii îi scânteiază de febră, închid cu părere de rău apa, mă despart de curenții ei liniștitori și încerc să ascult, dar Noga a plecat deja, îmi amintesc eu ușurată, și copilăria ei s-a dus de-acum, aproape că nu mă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
dintre Sumatra și Port-au-Prince, tratezi cu englezii, la căpitănia portului Darwin ești Înregistrat drept Kurtz și de-acum devii Kurtz pentru toată lumea - și Jim Cânepă pentru indigeni. Dar Într-o seară, În timp ce fata te alintă În cerdac și Crucea Sudului scânteiază ca niciodată, vai, cât de diferită de Ursa Mare, tu Înțelegi: ai vrea să te Întorci acasă. Numai pentru puțină vreme, ca să vezi ce-a mai rămas din tine prin locurile acelea. Iei șalupa cu motor, ajungi la Manila, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
unii cu picioarele goale, alții În teniși. Mă izbi imediat altarul: pretos velhos, caboclos cu pene multicolore, sfinți care ar fi putut semăna cu niște căpățâni de zahăr, dacă n-ar fi fost dimensiunile lor pantagruelice, Sfântul Gheorghe cu platoșa scânteind și cu mantia purpurie, sfinții Cosma și Damian, o Fecioară străpunsă de spade și un Crist de un hiperrealism nerușinat, cu brațele desfăcute ca Mântuitorul din Corcovado, dar În culori. Lipseau așa-zișii orixás, dar li se simțea prezența pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
cu staniol sau cu foițe de metal, bineînțeles de aur și de argint, și de un oarecare efect, pentru că fiecare dintre aștrii luminători era direct Însuflețit de flăcările unui trepied cu jăratic. Deasupra baldachinului atârna din tavan o stea uriașă, scânteind de pietre prețioase sau fabricate din sticlă. Tavanul era Îmbrăcat În damasc albastru-deschis, presărat cu stele mari, argintii. În fața tronului, o masă lungă Împodobită cu palmieri, pe care era depusă o spadă, și chiar În fața mesei un leu Împăiat, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
mi-am dat seama la care anume clienți ciudați făcea aluzie În ziua aceea, În mina de la München. La masă ședea Bramanti, Îmbrăcat ceremonios Într-o tunică purpurie cu broderii verzi, o rasă albă cu franjuri de aur, o cruce scânteind pe piept, și pe cap având un fel de mitră, Împodobită cu un panaș alb cu roșu. În fața lui, cu o sobrietate hieratică pe figuri, vreo douăzeci de persoane, tot În tunici purpurii, dar fără podoabe. Toți purtau pe piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
-ți de lungul nasului! Bulaiul se retrase intimidat, cu chipiul pe ceafă. La etajul doi, salonul treisprezece, părintele cu barba albă revărsată peste bluza de pijama trona în patul din mijloc. Când ne văzu, fața i se lumină, ochii îi scânteiară albastru-metalizat. Mai întâi luă capul bunicii în căușul palmelor: bine ai venit, porumbița mea! tare mi-a fost dor de tine! Ne-am retras respectuoși într-un colț, lăsându-i să gângurească. După momentele de tandrețe, bunicul se întoarse spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
strălucitoare, de condor, a căror lumină boreală atingea, mângâietoare, vitraliile executate cu meșteșug, ale ferestrelor înguste, plumbuite, precum și galeria picturilor canonice, de pe pereții afumați. Dinaintea catapetesmei și de-a dreapta altarului, ferecată în foiță de argint patinat și fărâmițe de curcubeu, scânteia icoana Pantocratorului, pe Tronul Dreptei și Înfricoșatei Judecăți, ținând în mâini, deschisă, Cartea Vieții. De-a stânga, înrămată în același metal prețios și purtând o coroniță subțire din aur, înstelată cu peruzele și cu lapislazuli, Maica Domnului îi țintuia pe
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
și acasă. Înfășurați în bunzi imense, cât niște pelerine medievale, acoperiți cu pleduri groase și îmblănite, sfidau gerul aspru ce dăinuia de peste o săptămână. Cum ieșiră din Amara, câmpia albă se desfășura în fața lor ca o nesfârșită mantie de hermină, scânteind în lumina soarelui mușcător. Șoseaua tăia o dâră lucioasă, rectilină, pe care sania aluneca vertiginos. Petre, în picioare, puțin plecat înainte, îndemna iepele arar, cu un plescăit de limbă, energic. În sumanu-i cenușiu, cu căciula neagră de miel pe o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Trifon Guju, zgrunțuros și ursuz, se înălță peste șovăirile țăranilor: ― Da noi ce facem, măi creștini? Șezătoare ori?... ― Așa-i, așa-i, ce facem? răspunseră alte glasuri desțelenite. Că de vorbe și de sfaturi ne-am săturat! FOCURILE Capitolul VII SCÎNTEIA 1 În aceeași duminică, pe la amiazi, Grigore Iuga cu Titu Herde-lea coborau în gara Burdea, unde îi aștepta brișcă galbenă de la Amara cu Ichim pe capră. ― Toate bune pe aici, Ichime? întrebă Grigore. ― Deocamdată pace, conașule! zise vizitiul. Răspunsul cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de-acuma... Țăranul se uită la Petre, apoi la ceilalți cu o mirare ce se schimba treptat în indignare și în mânie. Pe fața-i lătăreață, țepile nerase de cine știe când se burzuluiau, ochii mici, înfundați în cap, însîngerați, scânteiau ca doi cărbuni aprinși peste care suflă un vânt năprasnic. Începu să urle ca o fiară scoasă din minți, mișcîndu-se de ici-colo, parcă ar fi călcat cu tălpile goale pe jăratic, gângăvind și spumegînd: ― Da ce-i dacă a murit
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ladă. Pe unul l-am surprins făcîndu-și cruce cu discreție. Altul își rodea furios pielițele de pe lângă unghii. Altul striga ceva patronului. Dar zgomotul încetă ca retezat, când patronul deschise lădița. Toți își lungiră gâturile, hipnotizați, spre micul obiect negru care scânteia ca bătut în diamante. Era un revolver cu șase gloanțe, bine uns. Patronul îl prezentă asistenței cu gesturi lente, aproape rituale, ca un iluzionist care își arată palmele goale cu care urmează să săvârșească minuni, își trecu apoi palma peste
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
i-am văzut ochiul mjgdalat, uriaș, întinzîndu-se ca într-o lupă și brusc cuprinzîndu-mă din toate părțile. Mi-am acoperit față cu un sentiment îngrozitor de rușine și plăcere. Când am privit din nou, am observat că în peretele borcanului, care scânteia nebunește, apăruseră contururile subțiri ale unei uși. M-am repezit spre ea îngrozit de gândul că ar putea să fie deschisă. Dar am respirat ușurat: un lacăt enorm, moale, ca de carne, atârna la ușă. Pe drumeagul care cobora din
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
taste și clopoței dintr-o parte într-alta. Am citit. Degetele nevăzute luaseră povestirea mea de la început. Ajunseseră la visul cu borcanul de sticlă și tocmai scriau fraza: " Cînd am privit din nou, am observat că în peretele borcanului, care scânteia nebunește, apăruseră contururile subțiri ale unei uși." Citind, am simțit teroarea sărată a împlinirii unei profeții. Ea a crescut brusc, tinzând spre infinit, o dată cu un țiuit galben- auriu, insuportabil, în tâmple. Simțeam că mi se dizolvă țeasta în flăcările groazei
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mai mult din suprafața ei. Ne-am oprit, am lăsat servietele jos și, îmbrățișați și uimiți, am privit acest spectacol de deasupra acoperișurilor. Curând, globul de chihlimbar rămase luminat doar pe jumătate, iar apoi umbra se întinse, lăsând să mai scânteieze doar un corn din ce în ce mai subțire; în acest timp, prin piața Galați treceau taxiuri și autobuze, circulau trecători, dar nimeni nu ni se alătura ca să privească luna, care începu curând să crească din nou până ce, în vreun sfert de oră, redeveni
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
albastru-transparente, am înotat cu mișcări de delfin printr-un lichid gros ca gelatina, care se densifica din loc în loc în desene aurii de degete, omoplați, vertebre, buze, cutii craniene, venele și arterele antebrațului, sistemul limfatic, o structură a rinichiului, totul scânteind orbitor și dizolvîndu-se imediat după închegare. Un pavilion al urechii, un mușchi orbicular, o măsea cu patru rădăcini ascuțite, o față schimonosită urlând ca în ziua de apoi. Pluteam în acel lichid fantomatic, prin culoarul alunecos, până am ieșit la
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
doilea, dar terminîndu-se cu un turnuleț cilindric, crenelat. Lumina galben-verde a verii cădea atât de tăios peste edificiul acesta neașteptat, încît, dacă deschidea până la trandafiriu culoarea unuia dintre ziduri, îl înnegrea pe celălalt până la nuanța vișinii putrede. Abia pe la mijlocul turnului scânteia o ferestruică. Altele nu se mai vedeau, dar era posibil să existe pe partea cealaltă. Nici un pom, nici o altă umbră nu se mai zărea în preajma acelui foișor, în afară de o magazie de scândură, cenușie, aflată la câțiva metri depărtare. Cine ar
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
caldă și senzuală. La patruzeci de ani erau femei planturoase, cu sâni minunați, cu șolduri foarte înalte, adevărate iepe în pantofiori delicați de piele neagră și rochii roșii cu fir de lame și guler "gușă de pelican". Pe piept le scânteiau broșe identice: păianjeni cu corp de opal și picioare de platină. Nici ele nu depășiră linia a cincea. Brusc, una dintre ele se risipi în vânt atât de repede, încît câteva clipe îi mai rămase în picioare scheletul, în pantofi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în jurul măduvei spinării, coborâtă în degete și-n pulpe. Acum, printr-un tunel aspru, elastic și gelatinos, curgeam afară. Pereții tunelului fugeau înapoi cu o viteză infinită. Mă simțeam extinsă și pură. Ieșind din tunel, cu capul înainte, ectoplasmatică și scânteind de fericire, înaintam prin noapte, pe un drum larg cât distanțele dintre stele. Ajunsă la o barieră, care era mai degrabă în mine decât în afara mea, din locurile de negândit de dincolo de ea am văzut apropiindu-se de mine o
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
oraș ciudat. Era o lume cenușie, ca într-o gravură, plină de construcții uimitoare. Nu era nimerii în tot orașul. Dispuse neregulat, formând străzi gâtuite și piețe triunghiulare, clădirile erau de piatră zgrunțuroasă, poligonale și pline de ferestre transparente, care scânteiau. Uși rotative se mai mișcau încă ușor, ca și când nu de mult ar fi ieșit cineva din palatele enigmatice. Sus, pe cornișe, se aflau statui alegorice, înfățișînd Invidia și Sclavia, în spatele ferestrelor fără perdele (căci totul era aici numai piatră cenușie
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pijamaua mea cu iepurași am ieșit încet din cameră, am traversat în vârful picioarelor holul negru ca smoala și-am deschis ușa de la intrare. M-au izbit deodată în față sutele de mii de stele răsfirate pe cer, arzând și scânteind în toate culorile, între ele, declinând pe boltă, marea cometă alburie își flutura pletele prevestitoare de cataclisme, potopuri, incendii, dezastre. Sub stele, foarte adânc, pe strada mea care părea un fund de fluviu, se mișcau alte lumini, vălurind ciudat. Călcând
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu două brațe pletorice, îmbîcsite de filamente ca niște brațe de meduză. Marele sintetizator era acum și el un element intern al imensului corp. În momentul în care Soarele explodă, aruncând în spațiu, sub forma unei văpăi purpurii și violete, scânteind din milioane de franje, materie volatilă ca eterul, arhitectul își începu migrația lentă spre centrul galaxiei. Universul îmbătrînea, se scofâlcise ca o smochină. Materia lui se fărâmița ca putregaiul. Până și spațiul interstelar, altădată flexibil, aburos, plin de nori de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
chel, cu ochelari negri, așezat la capătul mesei. - Începe d-ta, Dumitrașcu. Pantazi îl ascultă, răsfoind în același timp dosarul. După câteva minute, ridică mâna și-l întrerupse. - Ziarele acestea, apocrife, cum le spuneți, au fost tipărite sau în tipografia Scânteia sau au fost procurate de una din ambasadele din Capitală. - Așa credem și noi, zâmbi cu înțeles Ghibercea. Și pentru că suntem siguri că n-au fost tipărite la tipografia noastră, ne întrebăm de ce au fost introduse și difuzate de vreo
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
să crească de astă dată ! Se întoarce brusc pe călcâiele pantofilor trotteurs și mișcarea bruscă, tinerească o mulțumește. Penumbra dulce și mirosul vechi, răcoros de levănțică, de mult intrat în lemnul de trandafir al șifonierului. O rază venită de-afară scânteiază dintr-odată orbitor pe sideful prins în rama neagră a oglinzii ; raza alunecă și se stinge. Pe Ivona un singur gând o mai neliniștește. Iese din dormitor și caută în hall, din ochi, pendula. Cam acum spunea Niki că are să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
uscățiv, lăsând privirea îmblânzită să îi alunece prin ferestrele limpezi și mari ce dau spre terasa cu clematite. Un cer prea curat, prea intens albastru ca să fie al toamnei, o lumină mierie și moale în care, din când în când, scânteiază metalic coroanele aurii ale pomilor din grădină. Căldura perversă a unei veri întârziate i-a făcut pe toți să umble toropiți de o săptămână, cu obrazul tras, cu privirea vagă. Astăzi dimineață însă, un abur rece a înecat grădina - o
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
însă o senzație deranjantă, el evită să dea frâu liber gândurilor în această direcție. Profesorul le întoarce celorlalți un obraz neatent și binevoitor, potrivindu-și rama ochelarilor pe nas. Freamătul viu și odihnitor al camerei îl înconjoară, briliantele unei broșe scânteiază într-un jabou, dantelăria spumoasă a unei dantele despică penumbra... Ferește ! Vai de mine, donșoară ! Ferește ! Foșnet de fuste, țipete, tropăituri, zgomot de cești lăsate în grabă pe farfurioare. Și totuși el, cel fără de reflexe, el, distratul ochelarist, a ajuns
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]