718 matches
-
-l doream de la ea era orificiul acela blond dintre picioarele sale. I-am luat brațul. - O să cobor cu tine - nu fii așa defensivă. Din curtea blocului am privit-o cum pleacă la aeroport cu mașina sport, triunghiul alb dintre picioare scăpărându-i ca un semafor vesel între coapsele zvelte. Geometria variabilă a pubisului ei era încântarea șoferilor plictisiți care urmăreau ceasurile rotative ale pompelor din benzinării. După ce plecă, am părăsit apartamentul și-am coborât alene la subsol. În garaj se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
acelei mașini americane, dintre fesa ei amplă din mâna mea stângă și cadranele pastel ale ceasului și vitezometrului. Încurajat de aceste cadrane acoperite, am dus inelarul de la mâna stângă spre anusul ei. Claxoanele sunară dinspre aglomerația de jos. Un bec scăpără deasupra umărului meu, iluminând fața uluită a acelei prostituate obosite care-mi ținea penisul în gură și al cărei păr spălăcit se revărsa printre spițele cromate ale volanului. Am împins-o în lături și m-am uitat peste balcon. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
întoarcere cu o sută optzeci de grade. Cu roțile scrâșnind, acesta viră pe după rondurile ornamentale cu flori în ghivece smălțuite, însă i-am blocat drumul cu propria-mi mașină. Surescitată de toate acestea, Catherine stătea între pompele stacojii de benzină, scăpărând din ochi spre Vaughan. Rănile de la picioare și piept mă dureau din pricina efortului de-a ține pasul cu ei. Am coborât din mașină și-am traversat către Vaughan. El mă privi cum mă apropii de parcă nu m-ar fi văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
plastică, fotocopii după monografe pentru uz spitalicesc intern, extrase din rapoartele de sală operatorie furate de Vaughan în cursul vizitelor sale la spitalul Ashford. Când Vaughan intră în curtea unei benzinării, lumina stacojie a firmelor cu neon de deasupra porticului scăpără peste fotografiile acelea granulate cu răni oribile: sânii adolescentelor deformați de carcasele consolelor de bord, mamoplastiile parțiale ale gospodinelor în vârstă executate de supapele cromate de aerisire ale parbrizului, sfârcuri secționate de siglele de pe bord ale fabricantului; răni la nivelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
vizualizându-le viețile în termenii definiți pentru ei de Vaughan. Pentru el, aceștia erau deja morți. Întinzându-se pe șase benzi, traficul înainta lent către intersecția de pe Western Avenue, în acea uriașă repetiție serală a propriei morți. Lumini posterioare roșii scăpărau ca licuricii în jurul nostru. Vaughan ținea pasiv cadrul volanului, uitându-se cu o expresie abătută la fotografia ștearsă de pașaport a unei femei anonime de vârstă mijlocie lipită pe gura de aerisire a carcasei pentru cadranele de bord. Când, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
ridicau și cădeau. În timp ce făceam mașina să înainteze cu o sută de kilometri la oră de-a lungul punții descoperite a pasajului superior, Vaughan își arcui spatele și o ridică pe tânără în bătaia farurilor din spatele nostru. Sânii ei fermi scăpărară în cușca de crom și sticlă a mașinii lansată în viteză. Puternicele spasme pelviene ale lui Vaughan coincideau cu trecerea pulsatilă a stâlpilor de iluminare instalate pe marginea pasajului la intervale de o sută de metri. Când se apropia fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
energie a secolului XX, suficientă să împingă planeta pe o nouă orbită în jurul unui astru mai fericit, era consumată pentru a menține acea imensă pauză imobilă. O mașină de poliție goni pe banda de coborâre a podului rutier, cu farurile scăpărând, cu girofarul de pe acoperiș părând să biciuiască intermitent aerul întunecat. Deasupra noastră, în vârful benzii de urcare, doi polițiști deviau fluxul traficului spre dreapta. Triunghiuri de semnalizare așezate pe asfalt pulsau ritmic: „Încetiniți... Încetiniți... Accident... Accident...“. Zece minute mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
pierde la sensul giratoriu al șoselei de centură dinspre nord. Observându-l în timp ce mă luptam s-o prind din urmă pe Catherine, am surprins o ultimă scânteiere a unei bare de protecție din față îndoite și a unor faruri crăpate scăpărând spre un camionagiu mătăhălos. O jumătate de oră mai târziu, în garajul subteran al imobilului meu, am pipăit cu mâna amprenta mașinii lui Vaughan pe panourile caroseriei mașinii sport a lui Catherine, semnele de probă ale unei morți. Aceste repetiții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
date de compoziție pentru cei cari vor să fie poeți și poeți triști. Dar ca un scutier - viitor sfînt - care, cu oțelul tuturora, dă o împunsătură nouă pentru a înstela rana comună, (...) din arsenalul sau din ierbarul (...) simbolismului, un poet scapără sunete neauzite încă și persuasive” (în Cronica, an II, nr. 57, 13 martie 1916, rubrica „Însemnări literare”). Concisul comentariu se încheie - în oglindă - cu un vers al lui Laforgue (Je suis si extenue d’art!), în care putem vedea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
el,în timp ce se dezbrăca tacticos. Și, la urmă, s-a așezat, de-a lungul, alături de cuculeasă. Era de așteptat: îmbrățișărilor, sărutărilor, mângâierilor fierbinți și încărcate de emoție, să le urmeze, firescul care urmează, unui asemenea preludiu. Bujia, însă, nu a scăpărat. Nici, măcar, cât un amnar, pe o cremene. A urmat un moment de adâncă penibilitate. De recunoaștere, a adevărului, din fața căruia, nimeni, niciodată și nicăieri, nu se va putea ascunde. După care, Dan, nefiresc, liniștit și împăcat definitiv, cu ce
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
să-mi adormi, în iarba crudă, Urechea ta-ntre umeri, ciulită stă s-audă, Cum bate timpul, bate rece peste noi, Cum a bătut ieri piatra colțuroasă-n văi. Și să tresari, și să alergi precum un cal, Ce-și scapără copitele deal după deal, Să îți alerge mintea mai iute ca lumina, Trupul de carne din mine să-ți fie făina, Cea care-ți naște pita din fiecare viață Și care-ți șterge-oglinda sau fața de pe față. Cu sufletul în
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Dar Îl dibui, ascuns sub capsator. Glasul zbiera la celălalt capăt al firului. - Cum? strigă el În telefon. Evident că am verificat. În afară de verighete, portofel, cîteva fotografii și ceva mărunțiș, n-avea nimic compromițător În buzunare. Tocmai era gata să scapere un chibrit cînd tresări. Scrisoarea anonimă! Drace! Cum putuse uita amănuntul ăsta? Gildas ar fi trebuit s-o aibă asupra lui. O fi găsit-o cumva Marie? Nu, dacă așa ar fi stat lucrurile, ea ar fi Înțeles deja o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
sabia învârtită deasupra ocipitalului, că doar-doar vor tăia vreo-unul din cele șapte capete ale balaurului. Ștefan Boboc-Pungeșteanu, consăteanul meu din localitatea unde am văzut lumina zilei, nu și-a mai băgat de multă vreme sabia în teacă. I-a scăpărat prin volumele editate până în prezent: „Și bobocii zâmbesc, 2006, epigrame, rondeluri și alte poezii”, „Îmbobociri de toamnă, 2010, epigrame, rondeluri, fabule și alte poezii”, culminând acum, în prag de aniversare a 80 de ani de viață, cu „Șefaniade în sos
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93062]
-
un hohot de râs zgomotos. Părea să Își fi recâștigat buna dispoziție, dar În ochi Îi adăsta o umbră. În sfârșit, la capătul mesei se găsea un bărbat cu plete negre și dese, care Îi cădeau peste umeri. Ochii acvilei scăpărau pe chipul său tânăr, Însă deja marcat de veghea studiului ori de o tainică neliniște. Aștepta nemișcat, ca unul din marile mozaice bizantine pe care Dante le văzuse În delta Padului. Asistase la prezentări În tăcere, fără să Își dezlipească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
natură Încât să suscite părinteasca noastră bunăvoință. Noi am fi preferat ca un bun creștin, cum ești domina ta, să dovedească o mai mare Înțelegere pentru dorințele noastre, care sunt acelea ale papei Bonifaciu. Ergo, ale lui Dumnezeu. Ochii poetului scăpărau, În timp ce pumnii i se Încordaseră. Lăsă să treacă un moment Înainte să răspundă. — Silogismul domniei voastre e unul Îndrăzneț, cardinale, replică el Încercând să mențină un ton potolit. Eu fac deosebire Între infinitatea lui Dumnezeu, maiestatea Bisericii și scurtul veac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
drumul, fără să-i pese de oboseală și de norii de insecte care se roteau pretutindeni. Ajungând lângă o fântână, se opri să bea. Pentru a face asta, Își ridicase pentru o clipită masca, Întorcându-se ușor. Dante Îi văzuse scăpărând ochii de onix, ca și când femeia i-ar fi căutat privirea. Apoi Își reluă drumul. Trecu și el de bazinul din piatră, cu efigia lui lugubră. O urmărise pe Antilia fără să ia seama pe unde umbla, concentrându-și Întreaga atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
tale ca să scape un carusel de coapte buze verzi! Desparte-mă de trupul care urcă în ritmul umbrei, pe o scară, îți jur că este prima oară când masca zilei goale mă încurcă! Cu alge despletite-n zbateri fine ce scapără ca lama de cuțit, în șoaptă, umblă trupul prelungit, al unei alte preafrumoase știme. ai spus că-mi dărui barcarole ai spus că-mi dărui barcarole ca visul să devină ieri și să plutească în mandole un plânset pentru gondolieri
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
-mi pară de pluș. Prea mult arid Dă-mi, Doamne, Calmul pietrei Și pacea prelinsă Din stâncă De gheara de vultur Mă-ngheară Și vântul de toamnă Mă-mbrâncă. Asmute la stână Doar luna, Din raze împleată Oftatul Ca bice să-mi Scapere-ntruna Pe dorul, din doageSăltatul! Poteca mă leagă De piatră Și ducă-se ... până devale Ocol să-i picteze Pământul. Mă sting între stâncile goale. Prin baia de culori O frunză îmbracă vorba caldă Ce în apus o răstignește Pe
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
iubirea-ți să-mi rămână Și-n irizări de soare să m-alini. Cu jarul din priviri dogorâtoare Să pârguim și fructele pe ram; în plină iarnă, să-mbrăcăm în floare Pădurea de castani, suav balsam. Genuni de dor să scapere lucoare Peste-nfocarea inimii arzând; Dulce izvor, din perle de răcoare Să picuri cu tandrețe-n al meu gând! Te rog, iubite, să pornim departe, Să traversăm bătrâne veșnicii, Iubire să trăim și după moarte, Uniți desăvârșit în armonii. Spune
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
auzit înghițind în sec. Vivian avea nefireasca abilitate de a face ca până și numele meu să sune ca o insultă abjectă. — De ce sunt eu singura de aici care pricepe? a țipat ea de peste birou. Ochii ca de jad îi scăpărau. În nouăzeci și nouă la sută din cazuri, Vivian recurgea la una dintre cele trei tirade preferate: 1) De ce sunt eu singura care pricepe; 2) Eu nu sunt nenorocita de maică-ta; 3) De ce trebuie eu să le fac treaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
opri înțepenit. Mintea lui se lumină. Strigă mînios: - Tefnaht a fost... numai el! Vorbeau în limba atlantă, anume. Auzind strigătul mânios al lui Auta și neînțelegînd nimic, Nefert începu să tremure îngrozită. Auta se uită la ea. În ochii lui scăpără ură. Zise răstit: - N-ai fost tu momeala din capcană, Nefert? Spune sau te ucid! Nefert izbucni în plâns. - Dar ai spus că știai că am să vin! spuse Auta mai moale. Fata îl privi drept în ochi. O bătea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
alb: era bătrânul care zâmbise. - Cine ești tu care înfrunți cuvântul Domnului și te lauzi că știi tainele cunoscute numai de el? strigă deodată alt glas. Cel care întreba era un bătrân cu barbă roșcată și ușor căruntă. Ochii lui scăpărau de mânie. După veșminte, părea să fie preot. Spune-ne numele tău de cutezător trufaș, ca să știe cine ești! adăugă el. Bătrânul care zâmbise, acum privea în jurul său trist. Din ochii lui părea că se scurge milă pentru toți cei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lui Anu, sunt poeți? întrebă Adapă mâncând pâine. Auta nu-i răspunse: plângea. Tovarășul său îi înțelese tristețea și nu-l mai tulbură. Zilele lor treceau încet și greu. Greu mai ales pentru Auta. Oasele lui erau acum bolnave și scăpărau în ele dureri. Și îl rodea și cumplita părere de rău și după lumea de departe, părăsită, și după Nefert care murise înaintea lui dintr-o greșeală a ei, și pentru că lumea lui, lumea în care s-a întors, nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dai, țațo, pe covor să dai, țațo, pe covor... Neam de mai deslușeai restul obligațiilor enumerate. Ispititorul cotea deja pe Lizeanu, prelungindu-se prin canionul adânc al liniei de tramvai, reflectîndu-și imaginea în pârâul călâi din căușul rețelelor de canalizare, scăpărând din copite, electrocutând la trecătoare și înfiorînd la bețivani. Prin dreptul cinemato- 15 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI La nivel omenesc, această carte este un dar de dragoste destinat Prințesei Luciana-Crina Această scriere face parte din ciclul de romane
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Operă... Asculat-o în pumni pe bunică-sa, a tîrîit-o pe scări de păr... și-o forța să ne danseze cu schiurile pe masă. Băbătia, fandosită ca orice muierușcă, la început nu vroia. Dar s-o vezi dup-aia, cum îi scăpărau călcîile, ca polizorul... Ce ne-am paranghelit! O ceată de milițieni ai poporului, blocând circulația, îi opri în amonte de intersecția de la Arcul de Triumf. Puțin înainte de closetul public de pe dreapta. Două sute de metri după Stadionul și Ștrandul Tineretului. Pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]