700 matches
-
noastre nemăsurate... Simții în euforia acelor clipe o mână care mă apucă de ceafă și începu să mă mângâie insistent și dulce... Un îndemn, o sugestie, o trezise din tăcerea mea însingurată... Ochii ni se întîlniră în întunericul în care scăpărau scântei albastre și roșii, alungate violent de orbitoare explozii albe și verzi. Un chip îngrijorat mi se alătură: "Ce faci tu, sufletul meu?! La ce te gîndești?" Ne îmbrățișarăm, ne chinuirăm obrajii, urechile, gurile într-o mută contopire. Ea mă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mai mici amănunte. La treabă. Până acum ați beneficiat de trei săptămâni da odihnă. 5 Sulaco aducea cu o enormă cochilie de metal hălăduind printr-o mare de cerneală. În timp ce se plasa pe orbită în jurul Acheronului, coca dizgrațioasă a navei scăpăra scântei azurii. Pe pasarelă, Bishop supraveghea fără să clipească instrumentele și cadranele. Când și când, degetele lui atingeau un comutator sau băteau câteva instrucțiuni rapide, în rest lăsau în grija ordinatoarelor ghidarea navei. Automatizarea, care îngăduia oamenilor să străbată vidul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
lui o urmă de falsitate. Întrebarea lui Bishop era naturală ținând cont de împrejurări. Ea se destinse. ― Îți spun eu imediat. După ce-l îngrijim pe Hicks și închidem ușa de la chestia asta. 14 În vârful stației de epurare a atmosferei scăpărau mereu fulgere, iar valvele de securitate eliberau jeturi de aburi. Coloanele de gaz incandescent care se ridicau la sute de metri pe cer dădeau dovada incapacității regulatoarelor de a reduce presiunile și temperaturile ajunse în-controlabile. Bishop ghida naveta spre o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
provocată de această ieșire neașteptată, bolnăvicioasă și, parcă, în orice caz, nemotivată. Dar ieșirea servi drept pretext unui episod ciudat. — De ce vorbești așa aici? strigă deodată Aglaia. De ce le vorbești lor? Lor! Lor! Părea înfuriată în ultimul hal: ochii ei scăpărau scântei. Prințul stătea mut și fără grai în fața ei și deodată păli. — Aici nu există nimeni care să merite aceste cuvinte! se dezlănțui Aglaia. Aici toți, toți nu fac nici cât degetul dumitale cel mic, nici în privința inteligenței, nici în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și pentru mine, desigur, intervenind la unchiul lui...» — Numai să mi se permită să-i dau explicații Excelenței Sale! Numai de-aș căpăta onoarea să-i explic prin viu grai! exclamă el, ca și cum ar fi fost scuturat de friguri, cu ochii scăpărând. Chiar așa a spus: de-aș căpăta. Repetând încă o dată că, după toate probabilitățile, voi rata și toate speranțele s-ar putea dovedi deșarte, am adăugat că, dacă nu trec pe la ei a doua zi dimineață, înseamnă că totul s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cultivat? — O, deloc. — Păcat, și eu care credeam... oare cum de am crezut? Totuși, o să mă îndrumi, pentru că te-am ales. — E absurd, Aglaia Ivanovna. — Vreau, vreau să fug de acasă! strigă ea și ochii începură din nou să-i scapere. Dacă nu accepți, mă mărit cu Gavrila Ardalionovici. Nu vreau ca ai casei să mă considere o femeie infamă și să mă învinuiască Dumnezeu știe de ce. — Ești în toate mințile? mai că nu sări prințul de pe bancă. De ce ești învinuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
iertare cât se poate de sincer. Auzi? Îți cere iertare! Speră, deci, în delicatețea sentimentelor dumitale. Iar dumneata îl înjosești într-un asemenea hal pe omul acesta atât de... atât de cinstit! — Cinstit, prințe, cinstit! îl susținu Lebedev, cu ochii scăpărându-i. Numai dumneavoastră, nobile prinț, ați fost în stare să spuneți un cuvânt atât de just! Pentru asta vă sunt devotat până la divinizare, deși sunt putred de felurite vicii! Am hotărât! Găsesc chiar acum portofelul, chiar acum, nu mâine; iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
orice altceva, aceea de a surprinde momentul „când elanul se imprimă în arbore și-n slovă”, când „pasul șeț ca un arcuș pe struna potecii înfiorate” iar „un metal răspunde sub deget ca o coardă”. Tot așa, „din amnarul frunții scapără singurătatea clară”, „Fiecare pas încearcă rezonanța de marmoră a aerului”, „Mâna ca dintr-un pian, deșteaptă cântecul - surâsul / Și pasul se regăsește sprinten pe bolovanii zilei”, „o undă atinge antena spiritului în rugină” etc. etc. Iar, în prelungirea magiei erotice
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
prezența, în ambele romane, a câmpurilor semantice ale teluricului: hotarul, pământul, clăile de fân, stoguri de paie, porumbiște, delniță, câmpuri, bulgări, hat, plug, grâu; ale patimii: patimă, iubire pătimașă, îmbrățișare, răutate, încăpățânare, zgârcenie; ale privirii, privire asociată cu imaginea focului: ”scăpărând scântei din ochi”, ”îi ardeau obrajii”, ”se aprinde ca focul”, ”scăpărare furioasă”. Cei doi autori s-au dovedit buni cunoscători ai psihologiei personajelor, înregistrând mișcările, reacțiile lor, cu o precizie cinematografică, condiție sine qua non a obiectivității operei literare.
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]
-
boierii și arendașii fug, transportă lucrurile de agoniseală în trenurile ticsite ca în vreme de război, cuprinși de panică și teamă.Țăranii stau la taifas în jurul cârciumii lui Busuioc, în timp ce boierii se agită, se consfătuiesc. Scânteia care pune capăt așteptării scapără tot sub chipul unei întâmplări obișnuite:Rudolf, șoferul Nadinei, aplică o sancțiune unui copil care stătea în fața mașinii, copilul începe să țipe atrăgând atenția celorlalți țărani. “Scena de culminație cu năvala de valuri întunecate, furioase, e ca o eliberare, până
VIZIUNE GENERALĂ ASUPRA ȚĂRANULUI ÎN OPERELE LUI REBREANU by ANCA CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91620_a_92349]
-
de estetică, procesor CFR, Pasul și stația Lainici coatele îndoite și lăsate în jos, te-ai tras înapoi, cu gîtul sucit și n-am dat de capătul stîncilor, revino la învăț din priință și interdicție, alba-neagra cu tunele și fragmentele scăpărate în zi, timpul îngrozitor de greu de atunci, cînd era sesizat, acum spațiu repede, inhaerent montes, către neamuri legate de stînci: prima uimire să fie ce fel de stînci sînteți! a doua, ce fel de țară! Merii de Gorj între două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
ei O văd și-acum. Așteptând și torcând. Până fusul din mâna-i Căzu pe vecie... Odă mătușii Nisia Cu graiul blând, cu vorba înțeleaptă, Adesea o vedeam, privirea cum-și îndreaptă Spre cei ce-o ispiteau. Ochi-i mărgăritare scăpărau. Ziua trebăluia prin tindă, prin băracă. Sau prin grădină, să culeagă de pe-o cracă Un măr rotat ori pere pârguite Sau prune de brumă albăstrite. Nu știa să scrie, Nici să citească. Dar nici neadevăruri nu știa să născocească
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
Fugind de răul poterilor mi-a ieșit în cale buluc de turci ; mi-au luat pe Nicola, singura-mi mângâiere. Și turma mi-au furat-o. Ai... ai... că multe-aș avea de spus !.. Un alt ortac din viitoarea ceată, scăpără struna lăutei pe careo ținea la subțioară, ca să viersuiască în graiul de-acasă al lui Pătru Ciornei : Horire-aș, horile-mi vin, dar nu pot că sunt străin. Horire-aș, horile-mi plac, dar nu pot că sunt sărac. Iar
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
el este acela care mângâie și consolează fetița care se află în femeie [...], micșorează pentru a putea vedea, mărește pentru a putea admira 33. Dar ce iese dintr-un asemenea joc de perspective intersectat aproape continuu cu lumea înconjurătoare atunci când scapără cremenea minții geniului? Ne-o spune "umilul" unei lumi ce nu mai este, "sărmanul" Dionis: ...și tot astfel, dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. De aș avea trei ochi aș vedea-o și mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
dreptul peste băhnuri, peste ogoare, direct spre casă. De la Bolătău pân-acasă, de-a dreptul, mai era aproape un kilometru! Dar acum mi se părea cel mai lung și cel mai greu drum! Și-am pornit-o la goană. Îmi scăpărau picioarele. Și inima mi se zbătea năvalnic, ca o pasăre prinsă-ntr-un laț, fără scăpare, gata să-mi spargă cușca pieptului! Și tâmplele-mi zvâcneau și ele, de-mi vâjâia capul! Nu mă încumetam să-mi contenesc galopul. Doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
și stricată. Nici ea n-a încetinit, nu s-a oprit, nici măcar n-a privit către ușa deschisă larg... După dânsa a urmat Georgel Davidel, de la Banca Țiriac: l-am auzit când a-nvârtit cheia în broasca ușii sale, când a scăpărat din brichetă și și-a aprins țigara, când s-a lăsat sprințar din treaptă-n treaptă, tușind de câteva ori și lăsând în urmă-i o pală subțire de fum parfumat, din care o boare ușoară s-a lățit și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
și-n lipsa mea. Dacă ceva scârțâia acolo-n șalele lui, asta se trăgea mai ales de la haosul din jur. Zi și noapte trebuia vegheată bătătura asta de șantier. Hoții și vandalii și barbarii, bre! Strâmbătura și geamătul abia Înăbușit scăpărau Într-o Înjurătură, aceeași mereu, pe care n-am auzit-o modificându-se În vreun fel cât mi-am făcut de lucru prin hangarul și curtea lui. Futu-te-n cur, spate, doar pe asta o știa, ăsta era tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
își caută steaua lui... destinul... soarta lui. Și tac... și iar tac. Greierii nu îndrăznesc să țârâie. Primii cocoși se auziră cântând la o casă din apropiere, apoi, alții... și, alți cocoși se porniră în tot satul. Focul încă pâlpâie scăpărând în răstimpuri roiuri zglobii de scântei roșcate. În noaptea limpede, presărată cu praful de aur al stelelor, se mai auzi o vreme doar ecoul cântecului lor, vălurind... apoi, tăcerea se lăsă peste tot întinsul... Peste tot se așternu o liniște
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
la Moldova, la cei rămași acolo, cu ochii înlăcrimați. Luna aruncă o lumină alb-albăstrie peste sat. Satul coborî într-o tăcere și mai adâncă... doar greerii țârâiau când și când tremurat. Focul mai pâlpâia încă în fum gros și negru, scăpărând roiuri de scântei galbene. O pasăre de noapte își ascuți glasul ca un ferestrău, despicând întunericul, pe deasupra, spre pădurea din marginea satului. O liniște grea se lăsă peste tot. Vântul începu să foșnească ușor, printre frunze. În noaptea aceea, mult
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
trecut, și am scăpat... cea de acum pare mai primejdioasă..!” „.. Au fost informați în amănunt.. poala muntelui este împresurată cu trupe de securitate și miliție... Căile de retragere ne sunt tăiate... șansele noastre sunt minime..!” Pentru o clipă ochii îi scăpărară în întuneric... Sunt ceasuri de primejdie, care-ți strânge inima... sunt altele care te întăresc. Așa e cel de acum... El limpezește o situație.. El ne luminează drumurile !”. Și, tot Baltă continuă.. „.. Peste trei, cel mult patru ceasuri, „ei” vor
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Mișcă-te, banditule.. mișcă-te !.. Icoana și parastasu..!”, răcni un milițian și-i împinse câteva paturi de armă în coaste. Un altul o îmbrânci pe bătrânică cu patul armei în șanț, vărsându-i cofița... De astă dată, ochii lui Baltă scăpărară ca fulgerul. Bătrânica se ridică... se înălță de șale, strigând după el: „ - Să nu te dai, Gheorghiță, mamă... să nu te dai!”, blestemându-i pe cei fără Dumnezeu și Cruce... „Bată-vă Dumnezău, să vă bată de păgâni..!”. „ - Lasă, lasă
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
putem rata explorarea acestui „univers” animalier. Unele viețuitoare au intrat În vizuinile lor subpământene sau În scorburile arborilor seculari, ale căror crengi trosnesc sub povara stropilor repezi, ca un oftat prelungit de moșneag. Alte animale se mișcă nervos, cu ochii scăpărând, gata de harță, În căutarea posibilei victime. O familie de lei Își face discret siesta, privind cu indiferență la spectacolul din jur; o panteră neagră cu ochi verzi de smarald, cocoțată pe creanga unui copac vânjos, Își masează cu limba
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
spre nord-est, plutește peste golfuri maritime și intră deasupra pământurilor fertile ale Fluviului Galben din grandioasa Chină. Estetica plantațiilor de orez alterează alte culori: vede crud, ca de primăvară, pătratele de apă azurii, În locuri umbrite, iar În cele Însorite scapără scântei, Încât privindu-le, ne clipesc pleoapele. Geometria riguroasă, dar frumoasă a așezărilor, de aici Înainte, ne va urmări, până la Beijing, unde sosim În cea de-a doua zi, În jurul orelor 14.00. În metropola chineză facem o escală mai
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
bulgări albi de var și schelării mișcate de-o tăinuită febră. Crescând pe locul aspru și-n liniște avar, se-alcătuiește casa, vertebră cu vertebră... Ei viețuiesc în miezul unui poem intens, ce-n furtunoase ritmuri se zămislește încă. A scăpărat un fulger. S-a luminat un sens. Țâșnesc din zid efluvii de forțe, ca din stâncă. Parc-ar trăi-n geneză, pe-o stea cu zimți fierbinți, când totu-i joc și aburi, în prima dimineață, iar lumea cu priveliști
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
a poetului. Nu vi se pare interesantă această concentrare de personalități, legate într un fel sau altul de I. Creangă? Pe str. Maior Ioan, în Folticenii-Vechi, am stabilit cu destulă exactitate haturile unde învăța Trăsnea, ajutat de Creangă, căruia îi scăpărau ochii mai mult după fata popii. Merită reținută - cred - afirmația scriitorului A. G. Stino, că deși Creangă a trăit numai un an la Fălticeni, circa o treime din amintirile sale se petrec în acest oraș. O figură de care ar trebui
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]