1,879 matches
-
o vacanță, spune Ivan, dar Wakefield Își continuă pînda. Într-o după-amiază, poarta curții rămîne deschisă și Wakefield studiază șantierul cu un binoclu de operă. Proiectul pare a fi Într-o stare deplorabilă, mai neterminat ca oricînd; În mijlocul curții sînt schele, În vîrful cărora stă un scaun de lemn pe care șade nebunul supraveghind haosul. E foarte departe de a primi Cartea aia Albastră, conchide Wakefield. Hotelul În care și-a găsit Wakefield refugiu este construit pe locul unui spital din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
chip nemulțumirea, compulsia nevrotică și știe că are de gînd să-l dărîme din nou. Conexiunea lor psihică este atît de puternică Încît Wakefield se Întreabă dacă nebunul nu Îl simte cum stă la pîndă. Dușmanul se cațără În vîrful schelei și, ca de obicei, se așează pe jilțul lui să urmărească lucrările. Scaunul se prăvale sub el de parcă ar fi făcut din carton. Îl văd căzănd cu Încetinitorul și lovind bordurile de lîngă o stivă de cărămizi. — Mon dieu, strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de încălțăminte, și mi-am dat foc. Apoi, m-am tăiat. M-am urcat sus pe pușcărie, am scris pe un cearșaf „Jos minciuna!“. M-am urcat din curtea de plimbare. Tocmai încercase să construiască din nou pușcăria. Și era schele. M-am urcat pe schele. Eram în refuz de hrană și am cerut la medic să mi se dea tentură de iod. Aia-i bună pentru orice, pentru un coș, pentru orice. Și la refuz de hrană îmi dă voie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
dat foc. Apoi, m-am tăiat. M-am urcat sus pe pușcărie, am scris pe un cearșaf „Jos minciuna!“. M-am urcat din curtea de plimbare. Tocmai încercase să construiască din nou pușcăria. Și era schele. M-am urcat pe schele. Eram în refuz de hrană și am cerut la medic să mi se dea tentură de iod. Aia-i bună pentru orice, pentru un coș, pentru orice. Și la refuz de hrană îmi dă voie să am pix, creion. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
dintre noi. Altfel, e un nume comun. Deși ușa de sticlă e Închisă, apasă unul după altul toate butoanele interfonului. Aude țârâitul strident răsunând În liniștea apartamentelor. Clădirea e În curs de restaurare, partea inferioară a fațadei e acoperită de schele mascate de o pânză imensă, pe care un fotbalist faimos apără o lovitură de pedeapsă, proiectând mingea Înspre transversala porții și zburând spre cer cu o mișcare foarte elegantă. Pentru că el ține cu Roma, gestul acela elegant Îi pare o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de fier ruginite nu au putut susține greutatea, a căzut. Dar apoi ce-ar fi putut face? să strige, de fapt a și strigat. Au auzit-o. Și nimeni nu a ajuns la timp. Să se arunce În gol. Poate schelele. Poate vreun cârlig, vreun tub al unui panou publicitar, o streașină i-ar fi Încetinit căderea. Șase etaje, imposibil, practic doar un miracol. Dar copiii au mii de vieți. Dar s-a Întors Înăuntru. De ce? Poate și-au spus ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
săptămâni se întorsese să se uite mai bine prin ochii lui Manciu. Chiar în ziua aceea, după ce țâșnise spre gâtul băiatului, se gândise să vină și să se uite de aproape. Era ora prânzului și biserica era pustie. Urcase treptele schelelor de lemn și se uitase de-aproape: pe haina pictată era împlântat inelul, pe jumătate zidit, și era chiar inelul la care se gândise, unul pătrățos, cu cinci pietricele mici de safir, pe care îl știa bine și la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
n-au știut, n-au avut curaj, erau prea cinstiți, ce-o fi fost de capul lor, fricoși și cu frică de Dumnezeu, adică corecți până peste poate, au avut ei o boală de-asta de i-a lăsat cu schele și alte belele cum am auzit că le zice la televizor, mai ales la acei care, chiar dacă a fost securiști, nu s-a adaptat rapid, adică să intre pe fază înaintea ălora de aveau noroc. A fost un moment mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
înroșind lutul, târându-se printre bozii, oțetari, printre bălăriile înalte, printre care, abia se ghiceau, șerpuiau sârmele atârnate de niște șpalieri parcă. Se duceau apoi razele, obosite, până lângă zidurile bătrânei biserici, ziduri negre, arse, înconjurate de un brâu de schele. Încercaseră probabil să refacă biserica, schimbaseră doar tabla turlei, apoi părăsiseră lucrarea. Uimite de luciul turlei, razele se adunau toate în rotunjimea ei de ceaun răsturnat, oprindu-și chiar acolo înaintarea, dispărând ca și cum o gură hulpavă le-ar fi înghițit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
te cațeri pe el ca o maimuță. Arătă cu degetul unde era atârnat acesta, chiar sub tavan. — Acolo se prind corzile, nu? Acolo sunt scripeții. Nu se poate întâmpla nimic, nu? zisei eu, încă pe jumătate amețită din cauza echilibristicii de pe schelă. —Adică să se agațe. Să se înțepenească. Bez părea îngrozit. — În nici un caz. Nu. Adică, spuse el, puțin mai prudent, dacă una dintre bare nu este prinsă corect, să zicem, ar putea să se agațe de o altă bară, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ia locul în vreo zece ani, așa-i? întrebai eu. Bez mă privi cu admirație. —Doamne ferește! Doamne apără și păzește! Numai dacă stau toată ziua după el să-i bag ceva în capul ăla sec. —Te-am văzut sus pe schelă, îmi spuse Ben, vârându-și mâinile în buzunare și legănându-se pe călcâie. N-ai amețit? Mi-a plăcut la nebunie, recunoscui eu. Parcă m-aș face trapezistă. —A trebuit să țip la ea s-o fac să se întoarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
dezastrul ar fi fost la fel de mare pentru ceea ce se întâmpla pe scenă. Așa ceva era mult mai ușor de observat și de remediat la pauză. Dar să identifici un cablu care nu mergea, printre scripeți și alte cabluri prinse sus, pe schelă, era la fel de greu ca descurcatul ițelor de care e prinsă o marionetă. Omul din zona de servicii renunțase și se întorcea pe pod, ușurel, de parcă nu s-ar fi aflat la zece metri deasupra pământului, pe o chestie care, practic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
căști. Da, bine, frate. Vin, îi răspunse mașinistul de jos. Se întoarse către mine. Nu poate să vadă nimic, dar nici nu era de așteptat să vadă. Buba nu e nici aici, nici acolo sus. Trebuie să fie undeva pe schelă. O s-o verifice la pauză. Dădui din cap; la asta mă gândisem și eu deja. Totuși cablul lui Marie n-a avut nimic, zisei eu. Sau a avut? Ați avut probleme când a coborât? Clătină din cap. —A mers ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
scara. Aveam toată admirația mea pentru că făcuse acest efort; nimeni nu i-ar fi luat-o în nume de rău dacă nu s-ar fi amestecat. Toată lumea îl privea pe unul dintre mașiniști, care era, stingher, sus de tot, pe schelă, asemenea unui păianjen pe pânză, care se cățăra, sprijinindu-se în mâini, către scripetele prin care trecea cablul Tabithei. Toată lumea, cu excepția lui Ben, se uita drept în fața lui și înghițea cu greu. Unul dintre cei care lucrau la înălțime îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
care ar fi putut să ajungă la scripete sau care ar fi putut să-l vadă pe cel care a făcut-o. —Păi, n-ar fi zis ceva până acum dacă ar fi văzut că se petrece ceva ciudat pe schelă? sări Matthew. — Poate că nu și-au dat seama despre ce era vorba, zisei eu. Se poate să fi văzut pe cineva care lucrează acolo sus de obicei și să nu se mai fi gândit la asta. Păi, în primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
că nici unul dintre cei care lucrează în zona de servicii nu ar fi fost în stare de așa ceva, zise Bez. Nu s-ar băga niciodată să umble la cabluri. Nu, băieți? Băieții dădură din cap. Tipul care se urcase pe schelă, uitat, pe moment, din cauza șocului veștii, coborî pe scara din spatele meu ca un pompier, ajutându-se doar de mâinile, protejate de mănuși groase, pentru a aluneca pe barele verticale ale scării de fier. — Deci le-ai zis, Steve? zise acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Steve, care nu-și găsea locul, dar era clar că Steve nu văzuse nimic, pentru că altfel ar fi spus ceva. Și oricum, ar fi fost imposibil să-și dai seama de pe scenă cine e la zece metri înălțime, sus pe schelă. Din spatele meu, se auzi un țipăt înăbușit. Ne-am răsucit cu toții dintr-odată, ceea ce nu era ușor în acel spațiu minuscul; Matthew se împiedică de una dintre greutăți și probabil că s-ar fi prăbușit dacă nu am fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
era cineva care avea legătură cu Visul. Îmi venea mai ușor să cred că unul dintre duhuri îi jucase o vestă urâtă Tabithei pentru a o aduce cu picioarele pe pământ, decât că Violet se obosise să se urce până pe schelă și să-i blocheze cablul Tabithei. Cu alte cuvinte, nu o vedeam pe Violet murdărindu-și mâinile. În plus, era greu de înțeles ce motiv ar fi avut; doar ieșise victorioasă din micile hârjoneli cu Tabitha. După care, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cuvintele care erau în mintea tuturor. — Nu. Cu colțul ochiului, am observat-o pe Sophie cum se relaxează. Nu cred că Violet ar fi atât de prostănacă încât să poarte agrafe cu diamante dacă ar trebui să se cațere pe schelă ca să-i strice Tabithei cablul. A fost o înscenare grosolană. Probabil că Tabitha a intrat în cabina lui Violet în timp ce noi ne aflam pe platforma de servicii, i-a luat agrafa și apoi, pe când ne înghionteam unii pe alții, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
vârî mâna În unul dintre sertarele laterale și scoase un aparat electric de ras. Cât se bărbieri, stătu În picioare la fereastră și se uită În gol la fațada bisericii San Lorenzo, Încă acoperită, așa cum era de cinci ani, de schelele În spatele cărora se spunea că are loc o amplă lucrare de restaurare. Nu avea nici o dovadă că asta s-ar Întâmpla, căci nu se schimbase nimic În atâția ani, iar ușile din față ale bisericii erau tot timpul Închise. Sună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Luni dimineață, intră În birou la ora sa normală și stătu locului, uitându-se la fațada bisericii San Lorenzo preț de mai bine de o oră. În tot acest timp, nu văzu nici un semn de mișcare sau activitate, nici pe schele, nici pe acoperiș, care era acoperit cu șiruri ordonate de lespezi din teracotă. Auzi de două ori cum intrau oameni În biroului său, dar, când aceștia nu-i vorbiră, nu se sinchisi să se Întoarcă și oamenii plecară, probabil după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
să i-l poate da, nimic ce el ar putea să creadă. Deoarece era aproape un erou, se Întoarse la etaj, Închise ușa biroului său și se uită pe geam preț de-o oră. Câțiva muncitori apăruseră În sfârșit pe schelele de la San Lorenzo, dar nu aveai cum să-ți dai seama ce făceau. Nici unul nu ajunsese măcar pe acoperiș, așa că țiglele rămăseseră neatinse. Și nici nu păreau să poarte unelte de-un fel sau altul. Se plimbau pe diferitele niveluri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
San Lorenzo, dar nu aveai cum să-ți dai seama ce făceau. Nici unul nu ajunsese măcar pe acoperiș, așa că țiglele rămăseseră neatinse. Și nici nu păreau să poarte unelte de-un fel sau altul. Se plimbau pe diferitele niveluri ale schelelor, urcau și coborau Între ele pe cele câteva scări care le uneau, se Întâlneau și discutau Între ei, apoi se despărțeau și Începeau din nou să urce scările. Semăna foarte mult cu urmărirea activității frenetice a furnicilor: părea să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
dumneavoastră aici, maggiore? — Nu, commissario. Din nou, vă transmit mulțumirile mele și cele ale colegilor mei americani. — Mulțumesc, maggiore. Și mult noroc, zise Brunetti, singurele vorbe sincere pe care le rostise În cursul conversației. Închise și se Întoarse să cerceteze schelele. Bărbații nu mai erau pe ele. Fuseseră oare și ei, se Întrebă, trimiși În Sicilia? Cât supraviețuiește un om acolo? O lună? Două? Uitase cât spusese Ambrogiani că mai avea până la pensionare. Brunetti spera să reziste până atunci. Se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
el să se adapteze la limbajul de lemn al noii lumi socialiste ? Dar eu Însămi ? Îmi pierdusem paradisul copilăriei la țară la o vârstă atât de fragedă, În schim- bul copilăriei Într-un oraș muncitoresc, printre dărâmăturile caselor vechi și schelele construcțiilor muncitorești ale epocii de aur profilate pe cer ! Era de fapt ceva foarte familiar În aceste barăci construite de guvernul canadian pentru inuiți : drama dezrădĂcinării, care vorbește aceeași limbă peste tot - confuzie, Șaman 217 tristețe și disperare mocnită. Nu
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]