1,662 matches
-
buzunar cartea ei de vizită. Scăpând de mica pacoste, se pregătește să taie mulțimea înot, ca pe un val, pentru a respira în fine mai ușor, dar un magrebian care vinde șaluri se apropie de ea, lăsându-și clienții să scotocească în grămada multicoloră de pe taraba lui: "V-a stropit din plin cu parfumul ăla care miroase a pișat de pisică târfa de Cléa." "Cléa o cheamă?" " Da, tocmai și-a deschis un butic luând exemplu de la un fost om de
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
popor." "Poporul are doar un fiu, boierule!" Izbucnește în râs, uite că până și țiganii încep să-și bată joc de mutra Lui... "Și cum te cheamă, fetițo?" "Fira, boierule, Fira de la Zamfira." "Ei bine, Fira, încântat de cunoștință." Tot scotocindu-se prin buzunare în căutarea unei monede, zări într-un val de studenți, care se împrăștiau pe stradă, cauza durerii lui de cap. Mai măruntă decât în amintirea lui și cam rotunjoară. Pe cap cu o beretă albastră ca și
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
fost privilegiați. Am să-ți spun care a fost privilegiul: a) că am fost împreună; b) că am văzut Vestul-cel-fără-de-frontiere de la Lisabona la Berlin și c) că în Est, cu noi s-a mers pe încredere, nimeni nu ne-a scotocit prin bagaje. - După ce ai cunoscut eșantioane ale literaturilor europene prezente în Literatur Express, după dialogurile pe care le-ai purtat cu scriitorii veniți din aceste țări, aș vrea să știu dacă a suferit vreo modificare, vreo corecție, opinia ta despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
până acuma. La boală nici nu m-am gândit și nici n-am bănuit posibilă această pacoste. Bine că s-a terminat cu bine. Să o luăm de la capăt. Am stat trei ore la D-na M. Millo și am scotocit ce am mai putut și acuma să-ți dau rezultatul. Articolul „La moartea doamnei Lucia Brăiloiu” și Articolul +Subl. Mircea M. Antonescu le-am obținut cu Împrumut, ca să scoți copie, sau fotocopie și să le restitui. Articolul +Matei Millo este
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
de război nu putea trăi așa de simplu și că totul trebuia să fie ascuns undeva. Văzând însă că nu iese nimic cu toate strigătele lor, o amenințară cu pușcăria când le vor găsi. Ofițerul și un soldat, într-adevăr, scotociră peste tot, [fără nici un rezultat, căci mobile de lux nu existau în casa lui Vintilă... Fără întrerupere, trei zile la rând, cu toată intervenția domnului Tzigara și făgăduielile ce i se făcură, perchezițiile sălbatice nu încetară: ziua, seara, cu brutalitate
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
cu] (Ibidem, p. 91.) lucrurile ce le plăcuseră“, între altele o rochie a d-nei Stolojan. Lia a alergat acasă cu Pia, eu la Tzi gara-Samurcaș, care a venit la fața locului și, cum constată că se spărsese ușa pivniței, se scotocise cu lopata în zăpada din curte, promise o patrulă care să oprească recidiva unor astfel de neorânduieli. La ora 8 seara patrula nu venise, dar alți doi soldați, care din nou au răvășit zăpada din curte după covoare (covoare nu
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
Arion și Zoe Sturdza asistau în lojă și în mare toaletă la reprezentațiile trupei germane la Teatrul Național. La Mariuța, din nou percheziție la orele 7 dimineața, cu șase agenți; toți locatarii din casă închiși într-o odaie, iar ei scotocind peste tot, ridicând covoarele, răsfoind cărțile, și furioși de a nu găsi nimic - decât într-o sobă o scrisoare începută către Ionică și una de la Lia: „Dragă Mariuța“. Cine e Mariuța? au întrebat-o. Nu știu! Iar Didina Cantacuzino, adusă
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
palat! Rămăsesem în picioare, neștiind unde să mă așez. Scaunul era împins, în mod neprietenos, sub biroul de la geam, cu spăta rul spre intrare. Stăteam în mijlocul camerei, cu ochii în pământ, cam stânjenită. Eduard se îndreptase direct spre birou, unde scotocea destul de febril printre hârtii. La un moment dat, mi-am desprins privirea de pe mocheta bleumarin care acoperea în întregime dușumeaua și mi-am ridi cat-o pe pereți. Am încremenit pentru o clipă, apoi mi-am rotit privirea pe toți
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
când nu era nimeni prin preajmă și scoase din buzunar briceagul de care nu se despărțea niciodată. Se opri în fața unui Moskvici răpciugos și meșteri la portiera din dreptul șoferului până reuși să o descuie. Se furișă în mașină și scotoci prin interior, înfrigurat. în cele din urmă, dădu peste ceva. Era un pix negru spart. Mâzgăli apăsat în palmă, mi jindu și ochii. Pixul avea o mină neagră. Deșurubă pixul, scoase mina neagră de doi lei, o luă între degete
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
De ce îi venea pe buze o chemare, o chemare mută și deznădăjduită, căreia nu-i putea da glas? Clara se uită de jur împrejur în noapte, disperată. Peste tot vedea umbre, numai umbre. Se duse la baie aproape în fugă, scotocind prin cutiile cu pastile. Somniferele pe care le luă pe nerăsuflate își făcură numaidecât efectul. 5. Dormi până spre prânz și se trezi cu capul greu, încă bubuindu-i. Se duse târșâit la baie și înainte să se spele pe
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
dar n-au vrut în ruptul capului să-mi spună. Ce zici, te încumeți? Clara îi întoarse zâmbetul în aceeași secundă în care o izbi un gând ivit din senin. De ce îi părea scena atât de familiară? Se căzni să scotocească în minte după o amintire care părea să-i dea târcoale, însă fără nici un folos. Oricum, numai la mâncare nu-i stătea ei gândul. Comandă, totuși, o salată. Câteva secunde se priviră în tăcere, parcă neștiind ce să-și spună
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Jucătorul Dacă Omul din Subterană este, ca să zicem așa, un emigrant intern, pe care Dostoievski l‑a scotocit pînă În profunzimile „haosmului“ său, nici emigranții externi n‑au scăpat de privirea atentă a scriitorului. Mai ales În publicistica sa, Dostoievski taxează cu asprime fenomenul specific rusesc al tocării averilor În străinătate. Pe mai toți emigranții Îi pune sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2030_a_3355]
-
să-l cauți prin buzunare? Chiar dacă o făcuse de multe ori În cariera sa, Brunetti ura această primă intruziune În intimitatea mortului, această primă și Îngrozitoare impunere a puterii Statului asupra liniștii celui dus. Îi displăcea că trebuia să le scotocească jurnalele și sertarele, să le frunzărească scrisorile, să le pipăie hainele. Dar, fiindcă trupul fusese deja mișcat din locul unde fusese găsit, nu avea motiv să-l lase neatins până ce fotograful avea să-i Înregistreze poziția exactă. Se lăsă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
domnule. Alte ordine? — Da. E vreun bar pe aici? — Acolo, domnule, În spatele statuii. Se deschide la șase. — Bun. Îmi trebuie o cafea. Mergând spre bar, Brunetti Începu să dea ordine. — O să ne trebuiască scafandri, doi la număr. Pune-i să scotocească În apă unde a fost găsit cadavrul. Vreau să aducă la suprafață orice ar putea fi o armă: un cuțit cu lama lată de aproximativ trei centimetri. Dar s-ar putea să fi fost altceva, chiar și o bucată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
schimbul lui Monico, domnule. E bolnav. Neinteresat de amănuntul acesta, Brunetti Întrebă: — Ce-a spus femeia? — A cerut cu dumneavoastră pe nume, domnule. Dar nu vorbea decât foarte puțin italiana. — Ți-amintești exact ce a spus? — Da, domnule, zise el, scotocind printre niște hârtii de pe birou fin fața panoului de comandă. Am notat aici. Împinse hârtii În lături și găsi o coală, de pe care citi: — A cerut cu dumneavoastră, dar nu și-a dat numele sau altceva. I-am cerut numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
care el credea că va avea cei mai mari sorți de reușită, unul care nu avea nici o legătură cu cererea de favoruri; dimpotrivă. Rămaseră acolo vreme Îndelungată. Într-un târziu, Ambrogiani se Întinse În față și deschise torpedoul. Începu să scotocească prin teancul de hărți de acolo până când scoase În cele din urmă una afară. — Ai timp? Întrebă el. — Da. Cât durează se ajungem Înapoi? În loc să răspundă, Ambrogiani despături o hartă și-o Întinse În fața lui, sprijinită de volan. Cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
avea o scorbură mică pe la jumătatea trunchiului și cioturi bune de urcat pe ele. Așa că îl dăduseră repede jos. Pe când Mihnea le vorbea ca unor slugi care vor fi recompensate, salvatorii săi începuseră să-i pipăie hainele și să-i scotocească buzunarele. - Nici nu știți ce recompensă bună vă așteaptă, căci eu sunt prințul Mihnea de la Curtea Domnească. Gheară îi luase haina, iar alți doi tovarăși de-ai lui îi scoseseră pantalonii. - Taci nene, nu-ți mai bate gura, că știm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
iar în fața lui urca drumul albicios până-n cumpăna cerului de vară. Era anul 1812. Cum a găsit un vehicul, a fugit nebunește spre București și a intrat în Divanul domnesc. În mai puțin de o oră, a făcut turul boierilor, scotocind după informații, și-a aflat că Zoe era la Therapia, unde își aveau casele Moruzeștii, persecutată de mai multă vreme de poliția turcească. Știa foarte bine că acolo nu avea nici o putere, însă era disperat fără ea. Gândul că trecuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
botulină la bot. He, he!", se amuză în sinea lui domnul director. "Aaa! Bună, dragă! Am întârziat nițeluș, da' tu nu te superi, nu?" "Să poate, doamna ministru?...", rânji unsuros dom' Relu. Femeia își aruncă ochii prin jur, după care scotoci cu sârg prin gentoiul de mușama care îi spusese domnu' Sandu costase vreo douăzeci de mii de euro. Domnului ministru îi cam sărise muștarul când își văzuse consoarta venind făloasă cu chestia aia atârnată de braț. Că o văzuse, n-
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
sine așa cum face țăranul care rar poate fi impresionat. O fi picat din soarele acesta leșinat. Mihu parcă nici nu-l auzea, întinse fetița pe fânul din car, îi trase grijuliu peste picioare cămașa lungă murdară dintr-o țesătură aspră. Scotoci prin fân și scoase un bidon plat, cazon, și-l duse la buzele uscate de sete care refuzau să se deschidă. Nenea își dădu cu părerea: - O fi moartă... Mihu sări ca ars. - Măi Nene, ești chiar fără inimă, zău
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
parcă așteptând să mai audă ceva. Omul ridică privirea, văzu cârciumarul că era tot acolo, așteptând. Zâmbi în colțul gurii și zise: E vorba de bani, nu-i așa? Nu am bani, nici măcar un ban dar stai un pic... Se scotoci în buzunarul larg al pantalonilor și scoase un ceas de buzunar care sclipi galben stins în lumina săracă, îndoielnică din odaie. - Ia-l pe acesta, nu de tot ci numai până îți dau banii pe consumație. E de aur curat
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
venise la cură? — Locuiește tot timpul la Vichy. E proprietara casei și Închiriază camerele de la primul etaj. Maigret nu se ridicase din fotoliu, și soția lui știa ce efort mare făcea. — Crezi că a fost omorîtă pentru jaf? — Asasinul a scotocit peste tot, dar se pare că n-a luat nimic. Au fost găsite cîteva bijuterii și niște bani Într-un sertar pe care Îl deschisese. — N-a fost... — Violată? Nu. Se uita tăcut la fereastră. — Știi cine conduce ancheta? De unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
v-ar fi interesat, veți... Maigret chiar că devenea morocănos. — Asasinul și-a jefuit victima? bombăni el. — Nici vorbă. — O crimă pasională? — Puțin probabil. Spun asta, dar, după douăzeci și patru de ore, nu știu mai multe decît ieridimineață cînd am sosit. Scotoci printre hîrtii. — Numele victimei este Hélène Lange. Avea patruzeci și opt de ani și s-a născut la Marsilly, la vreo zece kilometri de La Rochelle. Am telefonat primăriei din Marsilly, și am aflat că mama ei, care rămăsese văduvă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
de carton. — Viol? — Nici măcar tentativă. Și nici n-a fost furat ceva, după cîte știm. Articolul apărut În dimineața asta În La Tribune e destul de exact. Într-un sertar, am găsit cinci bancnote de o sută de franci. Asasinul a scotocit În geanta victimei și conținutul a fost Împrăștiat pe jos, inclusiv patru sute de franci În bancnote de zece și de douăzeci, precum și mărunțiș și un abonament la teatrul de la Grand Casino. — Casa fusese cumpărată de mult timp? — De nouă ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Soții Maleski au văzut lumină sub ușa salonului. Deoarece mai tîrziu, lumina va fi stinsă, Înseamnă că ucigașul era Încă acolo. Toată ziua m-am gîndit la asta. Ori a venit cu victima și a sugrumat-o, după care a scotocit prin casă, ori ea l-a surprins În timp ce căuta prin sertare și el a sugrumat-o. — Știi ceva despre bărbatul pe care doamna Vireveau pretinde că l-a Întîlnit la colțul străzii? — Lucrăm... Patronul unui bar, care trăgea obloanele, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]