975 matches
-
a versiunii legate și sigilate și era destinat cercetării contractului ori de câte ori se dorea. Astfel, putem vorbi în mod sigur de două texte, un original și o copie, scrise pe două bucăți diferite de papirus. Ambele au fost date spre păstrare scribului Baruh, care era prezent la semnarea contractului 1. Practica scrierii documentelor în două exemplare era foarte veche. Era cunoscută încă de timpuriu în Mesopotamia, unde textul cuneiform original era scris pe o tăbliță de argilă, în timp ce copia era scrisă pe
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
pare a fi însăși existența bulelor, care constituiau o parte integrantă a documentelor pe papirus legate și sigilate. Cuvintele lui Ieremia evidențiază atât depozitarea, cât și păstrarea cu grijă a documentelor în perioada primului Templu. Proorocul Ieremia i-a spus scribului Baruh să pună ambele documente ale contractului său de cumpărare, pe cel deschis și pe cel pecetluit, într-un vas de pământ „ca să stea acolo zile multe”. Într-adevăr descoperirile arheologice au arătat că aceasta era o metodă frecventă de
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
antecedentul său imediat este carnetul de pergament (membranae, membr£nai); dovada incontestabilă a existenței acestui carnet de pergament ne este oferită de către Quintilian 3, care în jurul anului 90 d.Hr., într-un anumit context literar, îl recomandă în felul următor: Scribi optime ceris, in quibus facillima est ratio delendi, nisi forte visus infirmior membranarum potius usum exiget... Relinquendae autem in utrolibet genere contra erunt vacuae tabellae, in quibus libera adiciendi sit excursio („Cel mai bine se scrie pe ceară, căci este
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
cum se explică diferențele dintre manuscrise? 5.1. Manuscrisele Ben Așertc "5.1. Manuscrisele Ben Așer" 5.1.1. Codex Aleppotc "5.1.1. Codex Aleppo" În colofonul acestui text se spune că punctele de despărțire au fost introduse de către scribul Solomon ben Buya’a, iar semnele masoretice de către Aaron ben Moșe ben Așer. Foarte îngrijit lucrat, acest text era menit să fie folosit numai la ocazii speciale; tradiția spune chiar că nimănui nu îi era permis să copieze acest text
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Așer. Foarte îngrijit lucrat, acest text era menit să fie folosit numai la ocazii speciale; tradiția spune chiar că nimănui nu îi era permis să copieze acest text. Evreii din Alep credeau că acest text fusese scris de către însuși Ezdra Scribul; această tradiție este o expresie a respectului deosebit pe care îl avea comunitatea față de această carte, asupra căreia nici măcar nu îndrăzneau să își ridice privirea. Cu toate acestea, Allony a demonstrat că în Ierusalim și în alte locuri din diaspora
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
părți ale Bibliei, întrucât exista o nevoie practică în acest sens. Aaron ben Așer1 este masoretul unanim recunoscut ca având ultimul cuvânt în privința textului biblic masoretic 2. În colofonul codexului Aleppo se spune clar că textul a fost copiat de către scribul Solomon ben Buya’a, un membru al unei binecunoscute familii de copiști. Nu se cunoaște cu siguranță locul în care acest scrib a trăit și a copiat codexul. În orice caz, în orașul Cufut-Kale („Piatra Evreilor”) din Crimeea se afla
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
în privința textului biblic masoretic 2. În colofonul codexului Aleppo se spune clar că textul a fost copiat de către scribul Solomon ben Buya’a, un membru al unei binecunoscute familii de copiști. Nu se cunoaște cu siguranță locul în care acest scrib a trăit și a copiat codexul. În orice caz, în orașul Cufut-Kale („Piatra Evreilor”) din Crimeea se afla o copie a Pentateuhului întocmită de același Solomon ben Buya’a. Acest manuscris al Pentateuhului conține două colofoare care prezintă amănunte biografice
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
la mai multe manuscrise. Deși acest lucru nu a fost spus explicit de către cei ce s-au ocupat cu studierea codexului din Cairo, scrisul de mână al celor două colofoane este aparent același, neexistând nici un indiciu care să arate că scribul care le-a scris ar fi Moșe b. Așer. În plus, tipul de scris întâlnit în colofonul Moșe b. Așer nu are cum să antedateze secolul al XI-lea, iar modalitatea de accentuare a textului contravine regulilor stabilite de Ben
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Ben Chayyim se plânge, în prefața Bibliei sale, de faptul că manuscrisele dobândite erau foarte greu de descifrat din cauza abrevierilor și a ornamentelor; de aici putem deduce că tradiția masoretică încetase a mai fi parte integrantă a procesului prin care scribii transmiteau manuscrisele, adeseori acestea devenind simple obiecte cu care scribii își încercau măiestria artistică 2. Importanța lucrării lui Ben Chayyim constă nu numai în studierea atentă a ansamblului de note masoretice, ci și în introducerea lor pe marginile textului și
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
că manuscrisele dobândite erau foarte greu de descifrat din cauza abrevierilor și a ornamentelor; de aici putem deduce că tradiția masoretică încetase a mai fi parte integrantă a procesului prin care scribii transmiteau manuscrisele, adeseori acestea devenind simple obiecte cu care scribii își încercau măiestria artistică 2. Importanța lucrării lui Ben Chayyim constă nu numai în studierea atentă a ansamblului de note masoretice, ci și în introducerea lor pe marginile textului și în revizuirea textului în funcție de aceste note3. Ben Chayyim își propusese
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
original reprezentat de tradiția Ben Așer. Așadar, Kittel pretinde că textul Bibliei îngrijite de el este un adevărat text Ben Așer, poate chiar singurul text masoretic adevărat 1. În același timp, susține că a corectat doar greșelile majore făcute de către scribi și a adăugat un nou aparat critic complet în două coloane: prima coloană conținea „informații mai puțin importante”, iar cea de-a doua propunea „adevărate amendamente textuale”2. După moartea lui Kittel, în 1929, editarea a fost preluată de către Albrecht
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
de bază nu este aceea de a reconstrui un prototext, ci de a oferi toate variantele textuale disponibile care îl pot ajuta pe cititor să înțeleagă diferența dintre textele enunțate și formele lor anterioare, când au suferit intervenția mai multor scribi și comentatori 1. Hebrew University Bible (HUB) este prima editio critica maior a Bibliei ebraice. Prima ediție critică modernă, cea a lui Benjamin Kennicott, din 1776-1780, nu ține cont decât de textul consonantic, în timp ce ediția lui Giovanni Battista De Rossi
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
de trunchiul central al iudaismului pe vremea preotului Eli, în secolul al XI-lea î.Hr.1. Prin urmare, cele mai insultate persoane de către samariteni erau preotul Eli, inițiatorul schismei de la Șilo, regele Solomon care a ridicat templul din Ierusalim și scribul Ezdra care a falsificat textul Torei. Această scurtă expunere a istoriei samaritene, scrisă pentru și de către samariteni, este oferită de cartea Seper Hayyamim (Cronicile Samaritene), a căror valoare istorică este destul de problematică 2. Tradiția rabinică iudaică oferă o cu totul
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
straturi sunt, pe de o parte, trăsăturile textelor presamaritene cu ajutorul cărora putem deosebi primul strat, iar pe de altă parte, caracteristicile religiei, literaturii și limbii samaritenilor, cu ajutorul cărora putem deosebi cel de-al doilea strat al Torei lor1. În general, scribii textului Pentateuhului samaritean și ai textelor premasoretice se apropiau cu mare libertate de textul biblic; cu toate acestea, după ce s-a fixat conținutul tradiției samaritene, textul Pentateuhului samaritean se copia cu foarte multă atenție, asemenea textului masoretic. Cele mai multe diferențe sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Toată viața am consacrat un cult marilor tirani împotmoliți în sânge și în remușcare. M-am rătăcit în Litere din neputința de a ucide sau de a mă ucide. Această neputință, această lașitate, doar ea a făcut din mine un scrib” (I, 10). Este momentul în care, disperat, Cioran exclamă: „Dintr-un scuipat al diavolului, iată din ce sunt plămădit” (I, 11). Consacrat literelor, el țese mreaja care-l desparte de lume și în care, captiv, sinele își construiește sentimentul unei
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
firele urii de sine ori ca să-i poată urmări meandrele” (I, 103). Or, exact asta încearcă să facă, în Caietele sale, Cioran. Și aici trebuie căutată cauza primă a scrisului său: să înțeleagă meandrele urii de sine. Neputând să ucidă, scribul țese ca un păianjen pânza în care își prinde și își devoră propria ființă. Este felul lui, singular, de a supraviețui. Este felul în care ura de sine întemeiază. Neputând acționa în afară, Cioran acționează în el însuși și edifică
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
rezolvă încă cu ajutorul jurământului. Invocarea Pravilei se face uneori de cătrecei veniți la Mitropolie, dar se poate observa foarte ușor că acest cuvânt este introdus de logofătul care alcătuiește jalba. Plângerea este scrisă în numele jăluitorului la persoana I singular; atunci când scribul intervine și modalitatea de adresare se schimbă. De exemplu, „să fie luminată poruncă că de este cu cale după Pravilă să ia pă fie-sa în căsătorie sau s-o înzestreze“, deși jalba începuse în felul următor, „cu lacrimi jăluesc
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
sau pentru alții, neîndemânarea și lipsa de experiență sar în ochi de la prima lectură. Același cuvânt conține uneori aproape toate vo calele cunoscute, cu greu se face distincție între e și i, între o și u, întreia și a etc. Scribi publici care să-și aibă taraba la colț de stradă așa cum se întâmplă în Franța nu prea există. Și totuși, toți acești preoți sau logofeți pot fi socotiți „scrii tori publici“, mediatori între clasa populară și boierime, între modul de
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
în același stil: „robul măriei tale Răducan Titean postelnic de la Titu, județul Dâmbovița“, „roaba mării tale Ruxandra de aici, fiica răposatului Negoiță logofăt al treilea“. Întrecele două se află declarația orală transpusă în scris și stilizată ici și colo de către scrib. În ce măsură cuvintele jeluitorului trec în jalba scrisă? În ce măsură limbajul popular rămâne ? Unde începe și unde se oprește intervenția diacului ? Fidelitatea între declarația orală și transcrierea acesteia este greu de controlat. Înjurăturile sunt deseori eliminate și înlocuite cu termenii „cuvinte netrebnice
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
exuberant, când mohorât, care a iubit și a suferit din iubire, opera sa având culmile, dar și neîmplinirile inerente. Din perspectiva laturii sale umane, un eminescolog avizat și pe deplin credibil e încă și mai tranșant: "Eminescu nu era decât scribul neglijent și grăbit al propriului său geniu"233. Afirmația, seducătoare pentru un cititor lipsit de prejudecăți, dar inflamantă pentru festiviștii noștri ocazionali, se întemeiază pe un studiu lucid, judicios, aprofundat al manuscriselor lăsate de Maiorescu la Academia Română și concretizat prin
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
de ucis. Așa cum Boccaccio & comp. se retrage dintr-o Florență primejdioasă și coruptă spre a depăna firele narative ale "Decameronului", tot astfel Baudolino (Eco) se eliberează de urgențele istoriei în timpul real al narațiunii, cele două voci, a protagonistului și a scribului, completându-se, suspectându-se, acreditându-se, salvându-și biunivoc viața și opera. Narațiunea ordonatoare Gesta Baudolini se naște din stratategma cronicii pierdute și rescrise în timpul relatării. Nicetas, cancelar al basileului de la Bizanț, istoric al Comnenilor și logotet, este unul din
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Elegie. Mut și orb ca Dumnezeul acestui veac, Via carissima ș.a.), toate invocate dacă nu să articuleze o eboșă de poetică a revoltei auctoriale ("Vino și spune un adevăr despre tine/ autor iconoclast incomod/ ai umplut lumea cu versuri amare/ scrib îndrăcit mică instalație de visat!" Mică instalație de visat), măcar să legifereze multiplicitatea internă ("Dar eu retras într-o broască țestoasă/ cu bătrânul rege petrec/ ne îmbătăm/ ne batem prietenește pe/ burtă ne scoatem unul altuia din cap/ gărgăunii./ Apoi fiecare
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ponei; hipopotam)/ să mă trezească...". Din avalanșa năucitoare de versuri asemănătoare acestor liminare Concluzii la regele Thanatos se încheagă, în orice caz, o mitologie barocă a textului conceput din cuvinte care, odată zămislite, "se preschimbă în/ adâncuri", adâncuri de care scribul este deopotrivă oripilat și fascinat. Captiv, de voie, într-un teritoriu monstruos, el trudește, fără să se sature, la mecanismul de producere a textului care să salveze ființa de propriii demoni, între care cel mai înspăimântător pare a fi o
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
putea aștepta o răsplată: Când am început să iubesc poezia, eu știam că pentru ea voi indura foamea și chinurile trupului și vijeliile sufletului.247 Asemenea maestrului din Recanati, poetul ermetic avea deplină conștiința a propriei superiorități în fața mulțimii de scribi ce se înghesuiau pe scena literaturii din epoca. În 27 decembrie 1937 îi scria cu amărăciune lui Angelo Barile: Să mă lase în pace, nici să nu mă numească. De la fiecare din noi vor rămâne unele versuri care să stea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
participarea sa la construcția marii civilizații egiptene, a cărei cunoaștere îmbogățește spiritual omenirea. Printre ele, cultul lumii vii, vegetale și animale în reprezentările zeităților și ale altor componente ale civilizației egiptene. Toth era mesager cu cap de ibis, fiind și scrib, adică "domn al cărților", implicit al fiecărui lucru denumit. Grecii l-au redenumit Hermes, zeul ce are grijă de cuvântul creator al tuturor lucrurilor. Ei au adăugat numelui de zeu și numele planetei/elementului chimic mercur, zicându-i Hermes-Mercurius Trismegistus
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]