5,253 matches
-
mîneca hainei, dezvelindu-și încheietura mîinii, ciocănind de cîteva ori cu unghia în sticla ceasului. Le mai venise inima la loc, rîdeau, chicoteau, începuseră să facă glume. Se apucaseră să-i spună totul de-a fir a păr, să se scuze că strategia lor nu fusese tocmai potrivită, dar că disperarea le luase parcă mințile. Trecuseră cîțiva ani buni și avuseseră impresia că relațiile dintre ei se răciseră de tot, mai ales după toate nebuniile care se întîmplaseră în timpul evenimentelor din
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
fel de geantă sport, bleu, Încăpătoare. Emană un miros de flori de câmp, și are unghiile Îngrijit tăiate și date cu lac strălucitor. -De undea-i apărut lebădă sălbatică? Antoniu nu-și poate stăpâni bucuria. -Cred că mă confundați...se scuză zâmbind tânăra reporteriță. Haideți mai bine, să vorbim despre cerșetori și cerșetorie. De dimineață tot caut un cerșetor așa, mai prezentabil și Îmbrăcat mai curat. Însfârșit, l-am găsit...Să ne dăm puțin la o parte pentru a nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
că, fără să-și miște capul, Honor Klein mă urmărea din priviri. Parcă era un cadavru care prinsese viață. Am privit în jos spre ea atent, surprins, apoi am constatat că m-am așezat lângă ea. — Vă rog să mă scuzați, am spus, căutam whisky-ul lui Palmer. Dar ei unde sunt? — La operă, mi-a răspuns Honor. Vorbea pe un ton detașat ca și cum îmi acorda numai o parte din atenția ei. Acum privea fix, drept înainte, spre lumânări. Pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
măcar să n-am parte de persecuții iresponsabile din partea unor necunoscuți. Firește, nu încerc să spun că ceea ce am numit persecuție (care ar putea proveni, de fapt, din lipsă de prudență mai degrabă decât din răutate) justifică în vreun fel sau scuză gestul meu de a te trânti la pământ și de a te lovi. Aștern pe hârtie ce-mi trece prin minte în încercarea de a-mi cere iertare; aștern pe hârtie numai ceea ce îmi pare a fi adevărat. Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
efort uriaș. Distrat, am luat cel mai recent volum din Creanga de aur. — Chiar trebuie să citești în timp ce bei? spuse Antonia tăios. Toată ziua am stat singură, doar Rosemary a trecut pe-aici azi-dimineață, ceea ce nu e tocmai o plăcere. — Scuză-mă, am spus și am lăsat jos cartea. — Și de ce citești întruna mitologie de la o vreme? Nu citeai așa ceva. Nici măcar nu te-ai uitat la cartea pe care ți-am luat-o despre războiul din Pacific. — Scuză-mă, iubito, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
tocmai o plăcere. — Scuză-mă, am spus și am lăsat jos cartea. — Și de ce citești întruna mitologie de la o vreme? Nu citeai așa ceva. Nici măcar nu te-ai uitat la cartea pe care ți-am luat-o despre războiul din Pacific. — Scuză-mă, iubito, am să o citesc după asta, am răspuns și am închis ochii. — Și nici să nu adormi, vreau să te rog să faci ceva pentru mine, continuă ea. — Orice, numai să-mi spui, am răspuns cam somnoros. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
un picior rănit, m-a cuprins vechea mea dragoste pentru Georgie; și în clipa aceea mi-am dat seama cât de mult contasem, în ciuda celor întâmplate, pe fidelitatea ei. Fusesem complet nebun. Am ridicat din nou receptorul și am spus: — Scuză-mă, n-am auzit ce-ai spus acum, la urmă. Am spus că n-aș putea spera să nu fii nemulțumit sau chiar furios. Dar totodată sper că în cele din urmă ai să ne dorești numai bine. Vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
atât de hotărât, Încât scaunul se răsturnă. Scormoni după ceva În buzunare și dacă prietenul lui nu-i punea o mână pe braț, seara putea să sfârșească așa cum se sfârșea uneori la Crama Albastră. — Trebuia să-i Învăț minte, se scuză Anton, punându-și berea jos. Sunt ca Maier, adăugă, ștergându-și mâinile pe pantaloni. Sunt interesați doar să corecteze. Nu prea-mi era clar ce treabă avea fostul nostru profesor de atletică cu cele Întâmplate, dar mă gândeam că-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Anton se certase, de asemenea. În colț Molly continua să-și Întrețină partenerul, care Își rătăci o mână bronzată sub bluza ei vaporoasă. Helmut goli scrumierele Într-o găleată, Gertie și Ludmila adunau paharele de bere. Era timpul să plec. Scuze că te deranjez, amice... Fără nici o tragere de inimă, l-am Împins mai Încolo pe Anton. Scoase un geamăt cu iz de alcool, făcând niște gesturi complicate cu mâna. — Ai nevoie de ajutor? Până la urmă reuși să se descheie la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
sugeră Într-un final din spatele mâinilor Împreunate. Cum s-a Întâmplat? Chiar, cum s-a Întâmplat? I-am studiat din nou Încheieturile și de data aceasta mi-am dat seama că mă grăbeam mai tare decât aș fi crezut. — Mă scuzați, doctore. Mă tem că trebuie să plec. Mă așteaptă Apollo. Zâmbind trist, Karp se uită la ceas. — Credeți-mă, domnule: e indicat să nu aveți probleme cu Karla Manetti. — Îmi sugerați să nu mărturisesc ceva ce n-am făcut? Liniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
că avea de-a face cu trecutul ei. Din moment ce Anton Îmi recuperase cleștișorii pentru pantaloni, nu vedeam nici un motiv ca să-l implic pe partenerul meu În acest caz mai mult decât era necesar. — Cu toate grijile astea pe cap, mă scuzi și tu c-am uitat să-ți aduc haina? Acum stăteam În restaurantul pe lângă care trecusem mai devreme. Între timp, domnul uleios plecase, la fel și femeia cu mâna ridicată. Anton Își ștergea farfuria cu o bucată de pâine. Astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Își trecu degetele prin păr. Ei, mă rog, cred că aș putea face asta. Dar numai până mâine dimineața. După aceea am nevoie de somnul meu de frumusețe. Spre surprinderea mea, Îmi Întinse cheia de la camera sa. Și acum, mă scuzi, te rog. Mă așteaptă Molly. Capitolul opsprezece Restul zilei mi-am petrecut-o În locuri publice liniștite și În propriul meu cap turbulent. Nu puteam să uit ce-mi spusese Else. Ce știam eu despre Dora, de fapt? Lăsând la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mei - presupun că nu știam nici pe ce picior să stau - Își Încrucișă brațele. — Ei, ce-o să fie, drăguță? — Poftim? m-am foit. Cred că mă poate ajuta și portarul. S-o fi trezit și el de-acum. În cer scuze că v-am deranjat. Am mers clătinându-mă până la scări, Încercând nervos să deschid poșeta. Planul meu se transformase deja Într-un fiasco total. Cum puteam să cred că Anton... Stai puțin, te ajut eu. Ce s-a Întâmplat după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ea. Sunt singura care la prânz îi dă o conservă întreagă de ton și nu-i vorba de drek3, să știi. E vorba de Chicken of the Sea, Alex. Îmi pare rău. Nu-mi stă-n fire să fiu răutăcioasă. Scuză-mă, dar nu pot trăi așa, chiar dacă două cutii costă 49 de cenți. Esther Wasserberg lasă la vedere douăzeci și cinci de cenți în fise de cinci în zilele când vine Dorothy și, pe urmă, îi numără să vadă dacă nu lipsește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
pun toate ustensilele la locul lor. Tubul cu pastă de dinți îl răsucesc frumos de la coadă spre cap, mă spăl pe dinți cu mișcări circulare, niciodată de sus în jos, spun „Mulțumesc“, spun „Cu plăcere“, spun „Vă rog să mă scuzați“ și „Îmi dați voie“. Când Hannah e bolnavă sau pleacă înainte de cină cu cutia albastră să facă o colectă pentru Fondul Național Evreiesc, mă ofer singur să pun masa, chiar dacă nu-i rândul meu, și nu uit niciodată că locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
plictisesc de ea, o gaură colea... și tot așa. Când o să termine? Numai că de ce ar trebui să se termine? Ca să le fac pe plac lui taică-meu și maică-mii? Ca să mă conformez normei? De ce naiba trebuie să mă scuz la tot pasul pentru că sunt ceea ce acum câțiva ani avea onorabila denumire de celibatar? La urma urmei, știi, asta-i toată chestia - celibatul. Și ce-i rău în asta? Libertatea sexuală? În zilele și-n epoca noastră? De ce să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
nu le silesc să se culce cu mine. Sunt, dacă pot să zic așa, un bărbat cinstit și înțelegător; îți spun eu, în ceea ce-i privește pe bărbați, eu, unul, sunt... Da’ ce mă tot justific atâta! Ce mă tot scuz! De ce trebuie să-mi justific dorințele cu Cinstea și Înțelegerea mea! Am și eu poftele mele - numai că sunt inepuizabile! Iar asta, asta s-ar putea să nu fie tocmai un motiv de bucurie, dac-ar fi să privim lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
auzul, atât de grijulie e ea: — Spune-i că-ți pare rău. Dă-i un pupic. Un pupic de la tine poate să schimbe și lumea. Un pupic de la mine poate să schimbe și lumea! Doctore! Doctore! Am zis cinșpe ani? Scuză-mă, am vrut să zic zece. Adică cinci! Adică, zero ani! Un bărbat evreu cu părinți în viață e, jumătate din timp, un bebeluș neajutorat! Auzi, ajută-mă, te rog - da’ repede! Catapultează-mă odată din rolul fiului pus cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
De ce-aș face-o? Strașnică fată! Minunată, isteață, candidă! Mulțumită, vezi bine, așa cum era! Acum îmi dau seama de ce mor unii după câte o femeie! De ce-aș face-o? Fără pic de brutalitate sau nevoia de a se scuza, fără pic de răutate sau superioritate în ton. Numai și numai bun simț, fără ocolișuri. Doar că asta l-a înfuriat pe Portnoy al nostru, l-a scos din pepeni pe Conașu’ Cu Draci. Cum adică de ce să faci una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de mâncare. Între friptura de vițel au Talleyrand și venirea tartei de Înghețată trebuie să fi căzut victimă a ceea ce părea să fi fost o completă epuizare. Sub privirile lui Myatt, omul se trezi brusc. — Da? Întrebă el. Myatt se scuză. — N-am vrut să vă trezesc. Omul Îl privi cu suspiciune și ceva În brusca trecere de la somn la o mai familiară neliniște, ceva În hainele bine croite, trădate de balonzaidul ponosit, Îl făcu pe Myatt să se simtă mișcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Îi asaltau mintea ca un huruit. Ea se așteptă la o izbucnire, la o remarcă rea și critică, una care să-l trimită pe omuleț, tremurând, acolo de unde venise. Blândețea replicii o surprinse. Ați spus un preot? — Oh, nu, se scuză omul. Nu știu din ce sectă ori confesiune e. De ce? E cineva pe moarte? Dr. John păru să priceapă temerile ei și i se adresă Încurajator de pe coridor Înainte de a se strecura pe lângă mâna care-i aținea drumul. Omulețul rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ci doar atât cât să plutească fără efort În direcția În care voia să meargă - spre un pat, o pernă, o pătură și spre somn. Ea văzu cum grația se Întoarce asupra lui o dată cu Încrederea, cum Încetează să se mai scuze sau să pledeze și devine doar o umbră plină de compasiune. Myatt nu se duse să-l găsească pe conductor, ci Își găsi un loc unde să se sprijine, Între pereții coridorului și compartiment, Încrucișându-și brațele și pregătindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Mă opresc la Viena. Ea nu-l credea, dar, cu un efort, Își recăpătă amabilitatea. — Cobor și eu la Viena. Probabil că-mi veți permite să vă arăt unele locuri. Un bărbat stătea În ușă, iar Mabel se ridică: — Mă scuzați. Acesta-i locul dumneavoastră. Rânji spre cel care intrase În compartiment, se clătină pe-o parte În timp ce trenul tocmai trecea peste un macaz și nu reuși să-și rețină un râgâit, care umplu compartimentul timp de câteva secunde cu miros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
una nemțească. Cumpărase pașaportul Într-o mică papetărie de lângă British Museum, ținută de un polonez. Îi fusese Înmânat peste măsuța de ceai, În salonul din spate, și bărbatul subțiratic, cu pete pe față, al cărui nume deja Îl uitase, se scuzase pentru preț. „Cheltuielile e foarte grele“ se plânse el și, În timp ce-și ajuta clientul să-și pună haina, Întrebase mecanic și fără undă de interes: „Cum merg operațiile?“ Era limpede că-l luase pe Czinner drept un hoț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
spune „Am trecut doar ca să-mi prezint demisia.“ Repetă fraza cu voce tare ca să audă cum sună. „Am trecut doar ca să-mi prezint demisia.“ Dar zgomotul trenului Îi reduse bravada la un sunet echivalent mai degrabă cu un văl tremurător. — Scuzați-mă, Îi spuse el domnului Peters, care moțăia În colțul lui, puțin unsuros la gură după cina ce-o servise. El Își Întinsese picioarele de-a curmezișul compartimentului și-i bloca intrarea. — Scuzați-mă, repetă ea, iar domnul Peters se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]