1,038 matches
-
and the Family, no 48. Cassidy J., si Shaver, P., 1999, (coordinators), Handbook of attachment, New York: Guilford Press. Chelcea, S. coordonator, 2005 Comunicarea nonverbală: gesturile și postura, Editura Comunicare.ro. Codoban, A., 2001, Semn și interpretare. O introducere postmodernă în semiologie și hermeneutica, Editura Dacia, Cluj Napoca. Cohen, R., si Siegel, A. W., 1991, (coordonatori), Context and development, Hillsdale, NJ: Lawrence Erlbaum Associates. Coman, M., 2003, Mass media, mit și ritual: o perspectivă antropologica, Editura Polirom, Iași. Coman, M., Mass media în
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
1967, Pragmatics of Human Communication. A Study of Interactional Patterns, Pathologies and Paradoxes, p. 51. 77 P. Watzlawick, ..., op. cît., p. 54. 78 P. Watzlawick, ..., op. cît., pp. 66-67 79 A. Codoban, 2001, Semn și interpretare. O introducere postmodernă în semiologie și hermeneutica, Editura Dacia, Cluj Napoca, p. 18. 80 A. Codoban, op. cît., p. 19 81 A. Nuță, 2004, Abilități de comunicare, Editura SPER, Colecția "Caiete experențiale", București, p. 21. 82 S. Chelcea, în op. cît, p. 32: 1) R. Birdwhistell
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
potrivit analiștilor) un sfert din somnul individului, la Carolina Ilica visarea diurnă, intensivă, rotunjește existența, diversificând, acreditând și inițiind în aventuri imaginare. Textul de realitate se întregește prin textul de ficțiune, ajungându-se la viziuni captivante. Intră în joc o semiologie complexuală (sub imperiul luminii); se configurează un vitalism naturant cu suprapuneri de zâmbet și candoare; prezidează o simbolistică a speranței și bucuriei. "Casă coroană de cireș" capul poartă peste zi "mărunte fructe, visele din zori..." Iubirea e benedicțiune, mântuire, eshaton
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
le este un sol comun. Semn vine de la séma, piatra tombală. Séma chéein, la Homer, este ridicarea unui mormânt. Semnul prin care este recunoscut un mormânt precede și fondează semnul de asemănare. Moartea ca semafor original pare foarte departe de semiologia și semantica noastră modernă, dar răzuiți puțin știința semnelor și vezi dezgropa lutul ars, gresia sculptată și masca de aur. Statuia, cadavru stabil și ridicat care, în picioare, îi salută de departe pe trecători ne face un semn, primul nostru
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
dar răzuiți puțin știința semnelor și vezi dezgropa lutul ars, gresia sculptată și masca de aur. Statuia, cadavru stabil și ridicat care, în picioare, îi salută de departe pe trecători ne face un semn, primul nostru semn. Sub cuvinte, pietrele. Semiologia, pentru a fi înțeleasă, va fi oare constrânsă să revină de la faptele de limbaj la faptele de imagine și deci la hoitul omenesc? În limbaj liturgic, "reprezentarea" desemnează "un sicriu gol peste care se întinde o pânză mortuară pentru o
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
dacă nu articulează cel puțin niște semnificanți, o scriitură, o gramatică. În secolul al XII-lea, la Paris, știința nobilă era teologia și în umbra ei discursul încerca să înnobileze "imagierul". La sfârșitul secolului XX, teologia noastră poartă numele de semiologie, iar lingvistica, știință-pilot, are autoritate în ochii comunității speculare și speculative. Pentru pictorul recunoscut la fel ca pentru cel mai modest fabricant de covoare. Claude Viallat, arătându-și suprafețele de bureți albaștri pe fond oranj: "Pictorul nu mai are a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
cazul lui de o "sinteză precipitată"? O istorie a privirii trebuie să fie indisolubil legată de aceste diferite laturi, fiecare făcând obiectul unei discipline separate și separatoare: istoria Artei tratează tehnicile de fabricare, efectele de stil și școala; iconologia sau semiologia tratează aspectul simbolic al operelor (fie elucidând imaginea cu ajutorul mediului ei intelectual, fie printr-o analiză internă a formelor); istoria mentalităților va trata influențele și locul imaginilor în societate. Astfel se face diviziunea muncii academice: prin abstragere și decupare a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
care vrem neîncetat s-o elucidăm, până la a ne pierde suflul, cercetând fără răgaz toate imaginile de pe pământ. De aceea cercetarea de față nu poate intra în niciuna dintre "căsuțele" universitare legate de lumea imaginii: filozofie, istorie, critică, psihologie, sociologie, semiologie. Apropiată de fiecare dintre acestea, ea nu aparține niciuneia și ia câte ceva din fiecare. Tehnică politică mistică: am numit "mediologie" detectarea legăturilor. Dincolo de mecanismele privirii, o asemenea interdisciplină va putea aborda în sfârșit tehnologiile sacrului (înlăturând din acest din urmă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
a timpurilor și anotimpurilor amoroase („înserarea”, „noaptea”, „matinalul”) sau în evoluția deplasării de la iatac spre o natură-martor, refugiu, exil; la fel, în urmărirea unei „patologii” a erosului (singurătatea, urâtul, mâhniciunea, necazul), cu primele accente misogine (la Anton Pann), sau în semiologia „obiectelor erotice”, în „carnavalul numelor” ș.a. Se găsesc aici, pe lângă justificarea lecturii tematiste, pagini persuasive, analize de subtilă acuitate. Participând la „cearta metodologică” a anilor ’70-’80, S. o face încă mai explicit în următoarea carte, Întoarcerea autorului. El reia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
universală", dar cu intuiția directă a marilor adevăruri elementare și veșnice"254, Dumitru vine să mărturisească "în barul hemingwayano-huxleyan" "Logosul, întruparea lui Dumnezeu și mântuirea" și să respingă tocmai "marile descoperiri (ori marile iluzii) ale occidentului: spiritul universal (Hegel! Noica!), semiologia, zenul (asiatismul! Eliade însuși!), televiziunea, limba universală (Cioran! care nu concepe culturi exprimate în limbi periferice), Istoria, semantica și sociologia (tot structuralismul!)"255. Opunându-se îndoielii sistematice a apostaților tovarăși ai doctorului Martin, scepticismului lor, Dumitru amintește de fervoarea religioasă
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
în momentul în care Sylvie ar fi avut nevoie de o anumită detașare în raport cu părinții. Ansamblul acestor axe conflictuale stau, după părerea noastră, la originea decompensării depresive și blocajului oricărui efort elaborativ. În concluzie, merită să subliniem unele diferențe față de semiologia tradițională a adultului: - adolescentul nu prezintă practic niciodată o „mască a depresiei”, fața sa nu are un aspect depresiv, trăsăturile sale nu se prăbușesc ca în „omega melancolică” (cf. cazul lui Vincent); - chiar dacă acesta spune că se plictisește, că are
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
care este menținută activitatea, în care gesturile își regăsesc vivacitatea și fluiditatea nu trebuie să conducă la ignorarea sau respingerea existenței unei lentori motrice reale în restul timpului. Aceste pusee tranzitorii ale inhibiției motrice sunt cu totul specifice și caracteristice semiologiei depresive în adolescență. Această ostilitate sau indiferență aparentă, chiar folosirea unor cuvinte provocatoare asociate unei mimici care nu exprimă „un aer abătut” și absența unei expresii care să exprime tristețea, momentele de activitate intermitente, toate acestea pot induce în eroare
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
antidepresive, fie de o anumită înțelegere empatică a adolescentului în cadrul abordării psihoterapeutice. Aproape toate conduitele simptomatice observabile în adolescență au putut fi puse, după unii sau alți autori, în legătură cu „depresia”. În unele cazuri, manifestările simptomatice evocate se înscriau într-o semiologie evident depresivă. Era suficient atunci ca, dincolo de trecerea la act, de eșecul școlar, de tulburările de alimentație etc., să fie identificată semiologia depresivă, dispoziția depresivă, sentimentele de devalorizare. În aceste cazuri s-a putut, probabil, vorbi despre „depresie mascată”. Însă
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
puse, după unii sau alți autori, în legătură cu „depresia”. În unele cazuri, manifestările simptomatice evocate se înscriau într-o semiologie evident depresivă. Era suficient atunci ca, dincolo de trecerea la act, de eșecul școlar, de tulburările de alimentație etc., să fie identificată semiologia depresivă, dispoziția depresivă, sentimentele de devalorizare. În aceste cazuri s-a putut, probabil, vorbi despre „depresie mascată”. Însă, în alte cazuri, simptoamele manifestate nu păreau a fi însoțite de alte simptoame care să exprime mai direct depresia, chiar dacă ele erau
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
mai mult de jumătate recunosc că au trăit „un moment de proastă dispoziție”, „un moment de deprimare” fără ca acesta să devină durabil. Fluctuația, aspectul temporar, schimbător sunt caracteristici esențiale care diferențiază aceste stări de cele pe care le observăm în semiologia depresiei în adolescență. Regăsim aici diferențele importante de prevalență semnalate în studiile epidemiologice în funcție de care se ia în considerare „episodul depresiv major” singur sau ca un ansamblu de „probleme depresive” (proastă dispoziție, criză anxio-depresivă, stare depresivă și episod depresiv major
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
1987) se manifestă prin următoarele simptoame: - apariția unei anxietăți, chiar a unei angoase cu tot cortegiul său obișnuit de manifestări somatice atunci când aceasta este accentuată (palpitații, umezirea mâinilor, nod în gât etc.). Această anxietate este adesea prima manifestare ce precede semiologia depresiei. Uneori, chiar această anxietate este alimentată de teama de tristețe. Adolescentului îi este frică de efectele proastei dispoziții, de tristețe și de gândurile ce însoțesc aceste afecte. Puțin câte puțin apar alte simptoame: - o tristețe care întrerupe destul de des
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
bine această relație conflictuală mamă-fiu, legătură de susținere reciprocă în fața amenințării de prăbușire depresivă. Charles îl agresează verbal pe tatăl său, îi reproșează lipsa de interes și, bineînțeles, refuză orice apropiere de acesta. În aceste forme depresive moderate, în care semiologia depresivă este perceptibilă și chiar recunoscută de familie, dinamica ni se pare diferită de cea observată în patologiile depresive narcisiace. În depresiile pe care le-am califica drept „prevalent nevrotic”, legăturile de identificare sunt conflictuale și denunțate drept potențial patogene
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
apare mai puțin evidentă (vezi mai departe) chiar dacă a început să fie descris la adult un risc de tentativă de sinucidere, de tulburări bipolare și de consum de substanțe (Weissman și colab., 1999). CONTINUITATEA DEPRESIVĂ DIN COPILARIE LA ADOLESCENȚĂ Chiar dacă semiologia lor nu este strict superpozabilă celei a adolescentului sau a adultului, depresiile la copil fac de acum înainte obiectul unui consens relativ (conferința consensului, 1997; Marcelli, 1998). Totuși, evoluția pe termen lung a acestor depresii la copil rămâne în parte
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
cu problematica socială cum ar fi, de exemplu, schimbări de domiciliu multiple sau separări. Este vorba, în sfârșit, de o depresie care apare la un copil cu inteligență normală și care își păstrează posibilitățile cognitive pe tot parcursul evoluției sale. Semiologia depresivă evoluează în mod clar în funcție de vârstă, mai întâi depresia anaclitică aproape caracteristică, cu manifestări somatice importante, apoi multiplicarea conduitelor de protest și apariția eșecului școlar, în sfârșit, organizarea progresivă a conduitelor psihopatice și delincvente. Organizarea psihopatologică poate fi recunoscută
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
îi reamintește această suferință trecută. Pe măsură ce comportamentele psihopatice, pe de o parte, apărarea prin acțiune, pe de altă parte, ocupă locul întâi, nucleul depresiv devine din ce în ce mai ascuns și mai inaccesibil. Această inaccesibilitate îl privește atât pe clinicianul confruntat cu adolescentul (semiologia depresivă propriu-zisă tinde să dispară) cât și pe pacientul însuși (el se simte efectiv din ce în ce mai puțin „deprimat” sau „gol”, dar din ce în ce mai agresat de o societate „injustă” al cărui răspuns, trebuie subliniat acest lucru, adică închisoarea, nu va face altceva decât
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
la nimic” repetă Vincent), ideile triste revin. Vincent va avea o tentativă de suicid înghițând un anxiolitic din farmacia familiei. Va fi nevoie să i se propună un tratament antidepresiv (amitriptyline) asociat cu o psihoterapie scurtă pentru a se ameliora semiologia depresivă. Totuși, Vincent, recunoscând ameliorarea, va refuza propunerea pentru o psihoterapie analitică. Putem emite ipoteza că Vincent a suferit în copilărie o pierdere dublă: una fizică a tatălui mai întâi, și cea morală și în parte afectivă a mamei sale
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
la aceasta (vezi capitolul 5). ADOLESCENȚĂ ȘI FIXAȚIE DEPRESIVĂ Există un consens pentru a recunoaște faptul că depresia există la copil dar expresia sa semiologică, frecvența, legătura strânsă cu calitatea relației parentale și familiale și incertitudinile persistente în ceea ce privește evoluția acestei semiologii în adolescență, apoi la vârsta adultă, provoacă menținerea unei distincții între depresie prepubertară și depresie în adolescență (vezi capitolul 5). Fie că este vorba despre semnele tensiunilor psihologice care provoacă disforia pubertară, sau de eventualii factori hormonali (vezi capitolul 3
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
îi amintește de vechile lipsuri, și ultima în sfârșit care depinde de un obiect „excitant” de care adolescentul are nevoie în mod constant pentru a nu resimți nici cea mai mică lipsă. Aceste trei tipuri de depresie nu prezintă aceeași semiologie, nu fac trimitere la aceeași organizare psihodinamică și, mai ales, necesită strategii terapeutice diferite. Totuși, aceste depresii ale adolescenței păstrează o relativă sensibilitate, după cum arată unele studii în ceea ce privește trăsăturile de personalitate. Organizarea personalității pare a fi mai puțin împregnată cu
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
ADOLESCENȚĂ? Dacă luăm în considerare criteriile DSM putem spune oare că episodul maniacal sau hipomaniacal prezintă particularități în adolescență? Dacă ținem cont de abordarea non-developmentală a DSM, răspunsul nu poate fi decât negativ, ceea ce necesită totuși o „traducere” a acestei semiologii în comportamentul copilului sau al adolescentului. Este ceea ce propun Geller și Luby (1997) și ce vom rezuma noi pe scurt, dat fiind implicațiile teoretice ale acestor descrieri. Autorii atrag mai întâi atenția asupra faptului că este mai dificil de a
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
ei decât vidul pe care l-a creat. Are uneori dorința de a se răzbuna, de a-i distruge pe ceilalți, dar este copleșită de teama de propria sa capacitate distructivă și de un sentiment de vinovăție insuportabil. Alături de această semiologie depresivă sunt constatate, de asemenea, unele manifestări care exprimă oscilații și/sau incertitudini privind limitele proprii: Christine declară că îi este frică de toate, de ceilalți. Are impresia că se vorbește despre ea, că cineva vrea să-i facă rău
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]