KorAP: Find »[drukola/base=siluetă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...24 25 26 ...172 >

4,282 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181

al Claustrului, toate acestea urmând În mare un plan al orașului de la 1935 pe care familia Morar-Koblicska Îl păstra cu sfințenie sub o folie de plastic În chip de tablou. Cam În dreptul Casei Minoriților, Coriolan desenase cu talentu-i recunoscut două siluete umane. Fiecare avea pe creștet o literă: cea feminină un „M”, iar cea masculină un „C”. Femeia purta rochie lungă, bărbatul costum cu cravată și pălărie. Nu erau nici triști, nici fericiți. Se țineau de mână și priveau În gol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
urându-și cu Înverșunare trecutul. Un trecut mărunt, de om mărunt, oarecare. Un om oarecare dar cu amintiri... Una mai ales Îi revenea cu regularitate În minte: Se afla În balconul apartamentului său, privind descumpănit În jur. Și ce vedea: silueta obeză și dizgrațioasă a centralei termice plasată În dreapta blocului său, geamurile stropite cu vopsea ale blocurilor din față, bucuria stahanovistă a noilor locatari care cărau icnind mobile grele, furniruite, ori covoare de iută făcute sul, rar câte un persan, mașini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
această dată, cu ceva mai multă melancolie. Un amănunt pe care domnul Húsvágó nu Îl va putea nici consemna, nici evoca vreodată, nu doar din pricina distanței și a discreției, ci și din pricina unei perdele de muselină prin care se vedea silueta zveltă a Eleonorei, nemișcată În dreptul geamului Înalt al camerei sale. Domnul Húsvágó Își scoase din nou pălăria pentru a le saluta pe cele două femei. Doamna Ster Însă dispăruse și odată cu ea și Eleonora. În locul acesteia rămase un dreptunghi mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
putut veni oricine, și, În sfârșit, Încercare amicală de a-l readuce cu picioarele pe pământ după o scurtă plimbare În lumea ideilor, pe unde dom' profesor mai dădea câte o raită, precum alții la curve. Cu gândul Încă la silueta diformă a Iolandei, Petru nu putu spune decât atât: Cu ce ocazie, domule Brândușă? Cum cu ce ocazie, dom' profesor, cum cu ce ocazie? Cu ocazia revelionului cu artă. Așa ceva nu trăiești În fiecare an. De distrat, te distrezi când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
adevăr, dădu aprobator din cap tânăra femeie, invizibilă parcă până atunci, și, dintr-o dată, nu doar vizibilă, ci și de o forță a prezenței sale care pulveriza pur și simplu greutatea lui Brândușă pe cale de a strivi, Încetul cu Încetul, siluetele celorlalți, Înghesuiți sub pleoapele sale ca Într-un teasc de struguri din care Începea să picure mustul. Când și ultima bătaie de palme se stinse, tânăra femeie se apropie de Petru și Îi spuse: Sunt Eleonora și am un mesaj

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
vârsta ei. Citind și recitind rândurile Violetei, am fost cucerită de felul În care amestecă analiza pur tehnică a picturilor cu detalii din viața pictorilor, așa Încât aceștia sunt mai mult decât niște inscripții discrete pe pânză, ființe vii ale căror siluete pot fi văzute dincolo de straturile de culori, ca Într-un fel de body painting. Ce Înseamnă asta nu contează. Chiar că nu contează, zise Încetișor Eugen Pascu. Ideea, Însă, Îi plăcea. Ceilalți trei pictori Îi făcură semn să tacă, gata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
atârnase de gât ca un colier. Misiunea fusese Îndeplinită cu brio, chiar dacă aplombul el fusese mimat. Se izola Într-un ritm care era doar al ei și care o ajuta să-și recapete acuitatea privirii, să distingă clar chipuri și siluete, să audă nume și să le rețină, să zâmbească numai când simțea nevoia și nu tot timpul. Până atunci nu fusese decât un zâmbet Înghețat rătăcind Într-o mare de zâmbete reci și priviri de o apăsată curiozitate, care o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
legătură secretă, care dă farmec Întâmplărilor, iar miracolelor, pentru că există și așa ceva, acea necesară consistență de o clipă. Tot ce trece peste, se banalizează precum frontierele de stat În spațiul Schengen. Acum Înțelegea de ce fusese atent la felul În care silueta ei zveltă, cu care credea că se obișnuise, Înainta pe drumul acela demult părăsit și pe care ea l-ar fi putut găsi cu ochii Închiși: urma drumului ascuns acum de iarbă era Încrustată În memoria tălpilor ei goale. Klaus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

pictate cu propriile-mi mâni pe pereții craniului meu gol. Și mai aproape de-atât nu voiam să mă aflu de cineva sau ceva. La aproape șaisprezece săptămâni după ce m-am trezit pe podeaua dormitorului, a sosit cutia cu becul. Silueta întunecată se ridică în fluxul conversațiilor și poveștilor, înoată prin zumzetul barurilor pline până la refuz de sâmbătă seara, dă ocol buclelor și crestelor numerelor de telefon schimbate. Un apel își greșește destinația și, la kilometri distanță, sinele meu inconștient se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
încercam să pășesc pe apa din ideea unei podele, din conceptul unui lichid omogen, din nesfârșitele lui valuri reci de asociere și istorie. Totul era întunecat și negru, cu excepția verdelui slab al Stelei Polare. Nu mai exista nici un contur, nici o siluetă a bibliotecii și-a spatelui televizorului răsturnat, doar eu călcând apa, singur în mijlocul acelei vaste și fundamentale forme conceptuale; conceptul ca mediu, cu propriile sale profunzimi și înălțimi caracteristice, mișcându-se, schimbându-și locul și modificându-se odată cu timpul și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
aproape sufocat, m-am întors să văd peste ce căzusem. Unul dintre dictafoane. O frântură de secundă - timp insuficient pentru a gândi, ci doar pentru a acționa impulsiv - mintea mea trase în două direcții. M-am uitat înainte ca să văd silueta vagă a fetei trăgând de jaluzelele de la geam, încercând să le rupă. M-am întors în spate. Reportofonul era la doar câțiva centimetri de bocancul meu. Am sărit în picioare, m-am întins după el, l-am înșfăcat și-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
da, bucurându-mă de faptul că toate întrebările vor trebui să aștepte până mâine. Îmi permiteam să mă prefac că sunt normal. Măcar pentru o noapte. Pierdut în gânduri, m-am apropiat foarte mult de jeepul galben înainte să văd silueta întunecată care stătea lângă el, fumând. Am tresărit și-am dat să mă las la pământ, dar chiar în timp ce-o făceam, era prea târziu. — E bine? M-am îndreptat de spate. — E bine, am răspuns. — Tocmai am terminat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
dâră de lumină care se preschimbă într-un dreptunghi lung, când o altă ușă se deschise în față. Prin ea am văzut rafturi cu cărți, parterul librăriei noaptea, nemișcat și tăcut, cu becurile acelea galben-portocalii „de avarie“ aprinse. În fața mea, silueta lui Scout deveni adevărata Scout când ea trecu pragul ușii și intră în librărie. Am urmat-o. Încărcați cu genți și cu o pisică roșcovană, am stat acolo - doi excursioniști care nu-și găseau locul acolo - în uriașa librărie închisă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
țanțoș, așa cum face atunci când mă prinde cu cioara vopsită. În mod normal, și asta am mai spus-o, lui Ian nu-i place de nimeni. Nu l-am văzut niciodată gudurându-se pe lângă cineva, nici măcar pe lângă Tușa Ruth. Urmărindu-le siluetele prinzând substanță pe măsură ce se apropiau de lumina focului, m-am gândit la încredere și la ceea ce-o determină. De ce o urmasem pe Scout taman până acolo, când știam atât de puține despre ea? În parte, datorită nereușitei mele de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
din picioare și am tușit și am tușit. Un strigăt în spatele meu: — Eric. M-am întors pe loc, dând din mâini. O barcă tresălta pe valuri, o barcă de pescuit măricică, puțin cam bătută de vremi. Pe punte stăteau două siluete, una cu păr cărunt și fluturând din mână, cealaltă mai scundă și stând puțin mai în spate de balustradă. Fidorous și Scout. M-am luptat cu greutatea hainelor, înotând cât de repede puteam către ei. Luându-mă fiecare de câte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
sau visaseră că urcă la bordul ambarcațiunii în trecut, dar mie, la atingere - și unele la miros -, toate mi se părură haine în toată regula. Mi-am ales niște pantaloni scurți prea largi și o cămașă hawaiiană roșie, imprimată cu siluete de palmieri. Am mai scos și o pălărie de pai ușor mototolită (singura pe care am găsit-o) și o pereche de ochelari de soare mari, din plastic negru, à la Roy Orbison, care să mă apere de soare. Mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
fluturând din degetele în alb-negru. Auzeam zgomotul traficului. Și alte sunete - un copil plângând, bâzâitul unui televizor printr-un geam deschis -, zgomote ce pluteau peste suprafața apei încețoșate. Uitându-mă în jur, umbre vagi începură să se ivească în albeață. Siluete familiare prinseră contur în jurul meu, acoperișuri terasate la orizont și copaci, antene TV și hornuri, stâlpul de telegraf din grădina casei de peste drum de-a mea. Mi-am scos brațul din imagine. Sunetele se stinseră repede și siluetele se șterseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
în albeață. Siluete familiare prinseră contur în jurul meu, acoperișuri terasate la orizont și copaci, antene TV și hornuri, stâlpul de telegraf din grădina casei de peste drum de-a mea. Mi-am scos brațul din imagine. Sunetele se stinseră repede și siluetele se șterseră, întorcându-se în ceață. M-am holbat la vedere. O altă mașină din pixeli trecu în goană prin cadru, dar acum fără să scoată vreun zgomot. Abia reușeam să întrezăresc ploaia, căzând mai deasă, brăzdând scena în mici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

împărtășea cineva adevărata rețetă a unui șiș kebab sau secretul cel mare: pe care străduță din Mangalia se vindea bragă cu șuberek. Dacă se îmbătau, treceau la bancuri cu nea Ceașcă. "Mă aruncă-n Space cu cracii ăia", comenta Iordan silueta inhibantă a unei debutante la Teatrul Mic. Nici nu mai eram geloasă. Îi număr pe degete defectele: mîncăcios, cinic, infidel, excesiv, egocentric. Nu, nu în ordinea asta. Mai ales alcătuirea lui atît de variabilă mă necăjea. Soarele roșu, pielea roșie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
fi mai importantă decît răspunsul. Nu, interviul nu mi-a plăcut. Te-ai acrit, Rusalin, am conchis închizînd televizorul, ca să mă întorc la ale mele. M-am expus din nou obiecțiilor vocii vitrege: Ei, Iordana, nu ți-a căzut bine silueta de adolescent, față de fațada ta ca zidul Goliei? Sau regreți că ai scăpat castronul? Care castron? I-o vorbă. Te-a opărit invidia sau supa din castron? Supa? Iubirea căreia i-ai dat cu piciorul. Cațo, termină, taie Tano cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

are adresă. Toate plicurile sunt perfect albe. Ce ați făcut cu adresele? Cum se poate remedia o astfel de situație? În felul acesta nu se poate lucra. Va trebui să cerem o mărire. Și, în oglinda ce-i întorcea generoasă silueta eliberată de durere, vede dintr-o dată strălucind ochii dilatați, uriași ai secretarei; acei ochi morți, întâi cel verde, apoi cel albastru, clipocind pe rând, ca niște ochiuri tulburi de apă malignă și stătută. Mai sunt apoi stivele acestea de dosare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
produceau rău, cel mult o epuizau, dar asta o va face să doarmă mai bine. Omul din vis La capătul unui drum galben ce începea în asfințit, înconjurat din toate părțile de cer și ape, se profilau trei oameni, trei siluete subțiri ce înaintau către desfășurătorul visului cu încetinitorul. Ea știa că asistă la visul altcuiva, că visa pe cineva ce la rându-i avea un vis și imaginea devenea din ce în ce mai clară, ca o peliculă ce apropia un obiectiv. Iată acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
ca materie a viselor" Și în amintirea mea, eu survolam nevăzută, dar cât se poate de prezentă în spațiul dintre cele două lumi. Și tot la bariera dintre aceste două lumi, doar că vizibilă, la poalele povârnișului se distingea o siluetă de fată tânără cu părul lung și roșcat. Purta un costum întreg de baie în culori vii. Îmi amintesc perfect desenul abstract de pe acest costum, cu jocurile lui geometrice în roșu, portocaliu și verde, cu cordonul gros ce sublinia linia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
exact costumul de baie cu desene abstracte, în culori vii. Era costumul meu de odinioară, cel pe care l-am purtat cu multă dragoste ani de-a rândul. Da, acum mi-l amintesc exact. Și așa cum stătea întinsă pe nisip, silueta ei decupată din peisaj era de fapt a mea și până și chipul ei, atât cât mi-l pot reprezenta, aducea mai degrabă cu imaginea mea. În continuare nu pot lega acest episod straniu și atât de viu și detaliat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268

asta era o înscenare, nu puteam tolera ca fata aceasta să fie în cârdășie cu cineva. Nu se potrivea cu ceea ce știam despre ea. „Ceea ce știi despre ea? Ce știi tu despre ea?” Știam niște rochii împrăștiate, niște ochi, o siluetă, un glas, o propensiune pentru a cina șampanie, dar nu pentru șampanie. Și dacă juca teatru? Avea un fizic de comediană - nu, era ridicol, nu există așa ceva, un fizic de comediană, cum e posibil să inventezi expresii atât de găunoase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]