636 matches
-
mijlocește dobândirea adevărului nu va mai fi identificat cu ea căci argumentarea poate fi și sursă de eroare -, ci cu logica însăși, proiectată și definită instrumental (ca organon), ca sistem de reguli privind corectitudinea gândirii. În perioada de glorie a sofiștilor, instrumentul logic, care, pentru eleați, garanta succesul gândirii în dobândirea adevărului, este pus în dificultate, dat fiind faptul că ideea despre posibilitatea de a dovedi, prin argumentare, orice chiar și opinii opuse (în mod contradictoriu) domină "spațiul întemeierii". Această ultimă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
că ideea despre posibilitatea de a dovedi, prin argumentare, orice chiar și opinii opuse (în mod contradictoriu) domină "spațiul întemeierii". Această ultimă idee în fapt, o veritabilă regulă a metodei intră, cumva, în conștiința filosofică a momentului: pentru unii filosofi (sofiștii), ca fapt indubitabil, pentru alții (cei care nu se foloseau de procedee sofistice pentru a-și legitima opiniile), ca problemă. Înainte de a reface împrejurările în care s-a constituit logica înțeleasă ca un instrument necesar dobândirii adevărului de fapt, în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fenomenologice, nici cu "idealitatea specifică" despre care vorbește Husserl ("semnificația în sine", "abstracția", "ideația", "specia" sau "generalitatea specifică") și nici cu "generalitatea", ca obiectualitate dată prin actul ideației, concept al lui Heidegger.19 Miza problemei cunoașterii în perioada dominată de sofiști și de cei trei filosofi "clasici" greci (Socrate, Platon și Aristotel) este natura obiectului cunoașterii. Această natură este dată în și prin obiectul pe care și-l însușește, în vederea prelucrării, "subiectul" cunoașterii (conștiința cunoscătoare)? Dacă este dată, natura obiectului se
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
datul și nimicul nu sunt preluate și prelucrare ca și cum nu și-ar aparține, sau ca și cum ele nu ar fi posibile prin același "act aperceptiv", kantian vorbind. Înainte de momentul clasic al filosofiei vechi evocat mai sus și de momentul istoric al sofiștilor, problema naturii obiectului cunoașterii fusese rezolvată direct, fără intermedierea unor interogații vizând elemente, aspecte etc. ale activității de cunoaștere. Obiectul cunoașterii veritabile nu poate fi decât ființa (ceea-ce-este); deși ființa nu apare întotdeauna în sine însăși, ci, așa cum o va
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cunoașterii; calea adevărului, susținea Parmenide, este aceea care duce către ființă. Numai că nu este vorba aici, la Eleat, despre ființa unui lucru, ci mai degrabă despre ființa ca atare; cum este și cazul logos-ul heraclitic, cel Unul. Or, sofiștii erau interesați de "ființa" unui lucru, eventual de natura acestuia sau de simpla prezență a lucrului ca obiect pentru cunoștință (obiect "ideal", fără vreo referință), ori de efectivitatea reprezentată de lucrul ca ființare dată după anumite condiții "psihologice" și de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Abia în momentul în care logos-ul va fi distribuit fără a fi împărțit, deocamdată tuturor lucrurilor, nu doar transcendenței lor întemeietoare în ordine ontică și epistemică, se va ajunge la o poziție filosofică aflată la același nivel cu problema sofiștilor referitoare la natura obiectului cunoașterii, adică la temeiul determinat (!) al adevărului. În logica lui Aristotel se petrece acest "eveniment". E drept, statutul de eveniment nu este dat doar de faptul recunoașterii problemei fundamentale a cunoștinței, aceea referitoare la adevărul lucrurilor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
atât de semnificativ pentru însuși destinul umanului. Distribuirea prin împărțire a logos-ului rezolvă (într-o anumită măsură), mai întâi, o tensiune creată prin "mișcarea" sofistă, legată de problema naturii obiectului și a dependenței acestuia față de subiect. Trebuie spus că sofiștii mizau mai degrabă pe o confuzie de natură între obiect și subiect, susținând că totul, pentru cunoaștere, îl reprezintă travaliul conștiinței cunoscătoare (obiectul fiind dependent în mod covârșitor de subiect). Celebra trilemă a lui Gorgias poate fi înțeleasă în acest
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ea însăși un fenomen: dar numai ca o conștiință care operează astfel, adică numai în măsura în care ea apare în nume propriu, nume care, în fapt, va fi livrat umanului. Poate că ar trebui să luăm aminte acum și asupra ideii altui sofist, a lui Protagoras, despre om ca măsură a tuturor lucrurilor, a celor ce există precum există și a celor care nu există precum nu există, pentru împrejurările de față semnificativă fiind ultima parte a enunțului, referitoare la măsura (măsurarea) a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
toată puterea de Aristotel. Însuși proiectul logicii sale se sprijină, în primul rând, pe această formalizare a logos-ului, care, pentru direcția de cercetare din această lucrare, reprezintă actul său (al logos-ului) de distribuire prin împărțire. Vizibilă în filosofia sofiștilor, distribuirea prin împărțire a umanului coincide cu aristoteliciana distribuire prin împărțire a logos-ului. Coincidența creează evenimentul și acesta este responsabil pentru mersul istoric al "lucrurilor" în toate compartimentele discursului (și nu numai). De altminteri, discursul capătă "forme" diferite prin
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
preț pe demersurile "logice" corespunzătoare, fiindcă din această perspectivă analogia ("asemănarea") devine, chiar la Aristotel, o formă de raționare care nu garantează dobândirea adevărului. Anterior acestui moment, însă, analogia constituia o tehnică de filosofare privilegiată. Era folosită, e drept, de sofiști, dar în alte împrejurări filosofice, folosirea ei a avut chiar sensul unor rezultate "acreditate", unii dintre filosofi fiind veritabili maeștri ai ei. Unul dintre aceștia este Platon. De exemplu, în dialogul Phaidros (246 a 249 d), atunci când își propune să
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
însoțește "datul" fenomenal), tăcerea (înțelegătoare). Noțiunea și raționamentul sunt socotite forme logice (ale gândirii), alături de judecată, chiar de către Aristotel; dacă nu cumva și mai devreme, ținând seama, spre exemplu, de interesul lui Socrate și al lui Platon, dar și al sofiștilor, al stoicilor din prima generație, pentru anumite operații logice, cum ar fi definiția, diviziunea, clasificarea, generalizarea inductivă, deducția, analogia, dialectica etc. Totuși, Aristotel nu ne-a predat o "teorie" a formelor gândirii, ci mai degrabă trei teorii, câte una pentru
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
seamă în primele două, Categoriile și Despre interpretare, Aristotel analizează elementele discursului și dintr-o perspectivă ontologică, chiar dacă țintește să construiască un instrument (organon) "logic" cu ajutorul căruia să descopere greșelile produse în argumentare, în fond, să dezvăluie erorile logice ale sofiștilor (adică "sofismele"). Tocmai pentru atingerea acestui scop, Aristotel implică în discuție conceptul adevărului, singurul criteriu în baza căruia putem decide dacă un produs al gândirii reprezintă o eroare; produsele gândirii sofistice trebuiau testate pe temeiul adevărului, pentru că ele păreau a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dimensionarea ontologică a unui obiect logico-lingvistic, în contextul construcției unui instrument (formal) folositor pentru depistarea erorilor logice? Căci nu ne putem îndoi că unul dintre scopurile lui Aristotel, pentru întreg Organon-ul, este acela de a respinge argumentele eronate ale sofiștilor. Provizoriu, se poate spune că nu cuvintele prin ele însele dau seamă de eroare (de incorectitudinea logică, pusă în sens pe baza corectitudinii logice), ci legătura dintre ele și lucrurile pe care le "simbolizează", le "exprimă", le "semnifică", le "obiectualizează
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și constituirea silogismului prin operația de mediere Ideea de corectitudine reprezintă, cum știm deja, unul dintre temeiurile logicii organon. Ea pare a avea, mai întâi, o justificare pragmatică, întrucât Aristotel țintea să construiască un instrument cu ajutorul căruia să respingă raționamentele sofiștilor. Acestea vor fi socotite incorecte, iar faptul acesta constituie un motiv puternic pentru a le respinge. Dar corectitudinea, bazată pe reguli, are semnificație și în construcția ca atare a silogismelor. Prin urmare, ea devine unul dintre principiile de constituire a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dialectica", arta de a formula întrebări) folosită în contextul maieuticii; c) conceperea dialecticii de către Platon ca o metodă ce conduce la eidos (existența în sine, idéa, "forma"); iar pe de altă parte, folosirea "dialecticii" (discurs plin de capcane logice) de către sofiști într-un mod "non-regulativ", prin raportare la scenariile ei propriu-zis filosofice, adică zenoniene, iar mai târziu, socratice și platoniciene. Propriu-zis regulativ (adică după regulile "gândirii ființei"), două sunt instanțele constituite ontologic: ființa însăși, ca "obiect" adecvat gândirii, poate chiar ca
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vedere, în sensul simplu al evocării și justificării, și câteva "condiții" propriu-zis istorice care au provocat-o, au instituit-o, în ordinea filosofiei (în sensul recunoașterii și reconstrucției sale): acumularea de "cunoștințe filosofice", care trebuiau verificate în privința valabilității lor, "lucrarea" sofiștilor, din ce în ce mai intensă în perioada celei de-a doua generații de filosofi (după ionieni sau physiologoi), înmulțirea cunoștințelor observaționale și nevoia sistematizării lor etc. Și prima serie de elemente (cele structurale) și cea de-a doua (cele propriu-zis istorice) constituie fapte
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
by Allan Bloom. (2) Republica, în vol. Opere, V, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986; trad. Andrei Cornea. Platon, (1) Sophist, tranlated by Benjamin Jowett, Pennsylvania State University, Electronic Classics Series, 1999; http://www2.hn.psu.edu/faculty/jmanis/. (2) Sofistul, trad. Sorin Vieru, în vol. Opere, VI, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989. Platon, (1) Timaeus, tranlated by Benjamin Jowett; www.gutenberg.org. (2) Timaios, trad. Cătălin Partenie, în Opere VII, Editura Științifică, București, 1993. Porfir, Comentarii la Categoriile lui
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sunt ființa lucrurilor însăși, starea și mișcarea. Să rânduim într-adevăr identicul drept a patra Idee, pe lângă celelalte trei. Atunci prin firea ei alteritatea trebuie declarată ca fiind a cincea între speciile pe care le-am pus în lumină." Platon, Sofistul, 254 d, 255 c, 255 e; pp. 365, 367. 28 "Noi, în schimb, nu numai că am dovedit despre cele ce nu sunt cum că sunt, dar chiar am scos în evidență Ideea ce revine lui 'ce nu este'." Ibidem
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Timaeus, Ed. eng. cit., p. 16. 42 Există și un alt context care probează ideea neafirmării omnipotenței judicativului în discursul platonician, de mai multe ori amintit în lucrarea de față. Este vorba despre ceea ce s-a numit "tabela categoriilor" din Sofistul. Dezbătând condițiile în care poate fi conceptualizată ne-ființa, Platon vorbește despre următoarele cinci genuri supreme: ființa, starea (repausul) și mișcarea, acelașiul (identicul) și diferitul (alteritatea). Ne fiind, în mod propriu, predicate, ele ar putea fi gândite, în context platonician
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
chiar când trăiau se contraziceau în cele ce socoteau că se impun ca adevărate în gândirea lor și se certau întreolaltă. Dar e un fapt foarte minunat că Cuvântul lui Dumnezeu învățând prin cuvintele cel mai simple, a umbrit pe sofiști și a golit de putere învățăturile lor, atrăgând pe toți la Sine și umplând bisericile Sale. Și ceea ce e uimitor este că pogorând la moarte ca om, a făcut de nimic vorbăria făloasă a înțelepților despre idoli. Căci a cui
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
necesar, dar nu suficient de acces spre realul total, spre domeniul mutabilității împreună cu Principiul lui imutabil. Pentru Platon, alegerea filozofică se face între adeziunea la un adevăr particular sau parțial (acesta sau acela, după cum este pe moment util, așa cum fac sofiștii) și adeziunea la adevăr în totalitatea lui, în ordinea lui integrală. Filozoful alege întregul cu toate părțile lui, mai degrabă decît o parte sau alta ; alege principiul cu toate consecințele lui mai degrabă decît anumite consecințe cu excluderea celorlalte.2
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
de mijloc între brahmanismul rigid, neagreat de marea masă a credincioșilor și noile mișcări extremiste care i se opuneau. Buddhologul japonez Fumio Masutani a sugerat că relațiile celor șase maeștri rivali cu Buddha pot fi comparate cu cele existente între sofiști și Socrate. Filosofia înțeleptului atenian avea numeroase puncte comune cu cea a sofiștilor, dar o depășea în domeniul dialecticii. În aceeași manieră, învățătura lui Buddha se asemăna în anumite privințe cu cea a contemporanilor săi, dar în același timp o
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
mișcări extremiste care i se opuneau. Buddhologul japonez Fumio Masutani a sugerat că relațiile celor șase maeștri rivali cu Buddha pot fi comparate cu cele existente între sofiști și Socrate. Filosofia înțeleptului atenian avea numeroase puncte comune cu cea a sofiștilor, dar o depășea în domeniul dialecticii. În aceeași manieră, învățătura lui Buddha se asemăna în anumite privințe cu cea a contemporanilor săi, dar în același timp o transcenda prin perfecțiunea căii de eliberare. 4. O nouă religie Secolul în care
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
prezente la intelectualii moderni. Dialog filosofic. Dialog critic, dar nu artă de a fi "superior" și/sau artă de a inferioriza interlocutorii prin sofisme. În lumea modernă nu au triumfat Socrate, spiritul său deschis, gândirea autentică, ci ecclesiocrațiile tribale ale sofiștilor. După el, cei mai importanți filosofi greci, Platon, Aristotel, au așezat preocuparea de sine în centrul acelei arte de a trăi (techne tou biou), preluată ulterior de către gândirea romană, iar mai aproape de zilele noastre, acea vieneză Lebenskunst s-a inspirat
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
istoria scrisă, de munca de istoric, este precum "o rătăcire neajutorată a istoricului în pădurea întunecată și fără de cărări"215, iar aplicarea unui aparat de tehnici interpretative, a unui model științific idee atât de comună spațiului ecclesiocratico-bizantin românesc, dominat de sofiști eșuează, în practică, deoarece experiența umană din trecut, facticitatea omului nu se pot măsura în termeni exacți. Exigența spre "exactitatea" unor concepte ambigui este și exigența spre sterilitate (neopozitivistă). Ideile filosofice și modelele de cercetare, care ar putea fi preluate
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]