5,679 matches
-
hârâit și m-am răsucit. Simțeam pietrișul frecându-se de tâmple și m-am gândit confuz că poate ar fi suficient să adorm ca durerea să dispară. Dar rafala de pumni continua să cadă, țintindu-mi de data asta șira spinării, șoldurile și picioarele, umerii și mâinile. Cu capul Îngropat În brațe, mi-am Încleștat pumnii pe după gât. Însă fiecare tentativă de a-mi apăra o parte a corpului dezvelea alte părți, și, doborât de durere, mi-am dat seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
anunță vizitatorul că „Mătușa Martina nu se Întoarce până când...“ — Foarte bine, Îl Întrerupse vizitatorul. Dacă ar Înțelege adevăratul sentiment de fraternitate, și-ar Împărtăși rezultatele. Faci ce trebuie, prieten drag. Informațiile de acest gen n-ar trebui restricționate. Îndreptându-și spinarea, Întinse niște dosare. Gestul păru să-l intimideze pe Röser. Întinzându-se după mâna bărbatului, ca și când ar fi vrut să-i domolească entuziasmul, Îl Întoarse cu spatele la mine - și discuția se Întoarse la nivelul precedent de mormăit. Trecu un minut, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
un zgomot surd, ca atunci când cineva Își schimbă poziția corpului. Dintr-o dată Întunericul păru că Începe să respire, devenind din ce În ce mai strâmt. Am ciulit urechile, dar n-am reușit să disting nici o mișcare. Totuși, era clar că nu eram singur. Șira spinării mi se Încordase, urechile mi se micșoraseră, tălpile mi se Înfierbântaseră. Apoi cineva trase zăvorul și deschise ușa. Undeva deasupra mea am auzit-o pe Dora rostind: — Ce-i cu tine? De ce nu poți să-ți folosești imaginația Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cu atât mai dramatic e echilibrul. Postura nesigură creată poate fi contracarată doar printr-o ușoară deplasare a punctului de gravitație dinspre călcâi spre membrul arcuit, ceea ce subțiază gambele, scoate fundul În evidență și Întărește umerii. Noua curbură a șirei spinării va sublinia mișcarea rotativă a șoldurilor, iar coatele, Împinse În spate, vor sublinia sânii. Astfel, cu cât călcâiele sunt mai sus, cu atât persoana care poartă tocul va deveni mai „femeie“. Pe scurt: sexul slab nu există, e creat. Pantofii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cea vivace zici că-i Garry Cooper - și, când Heshie a apărut pe seară acasă cu mâna-n ghips, a căzut leșinată în bucătărie. Mai târziu, despre ghipsul lui Heshie s-a spus că a fost „paiul care a frânt spinarea cămilei“, dar numai ei știau ce voiau să spună cu asta. Pentru mine, Heshie însemna totul - asta în scurtul răstimp cât am apucat să-l cunosc. Visam că într-o bună zi o fac și eu parte din echipa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
un baston, ca altele, ci două bastoane argintii deodată - le trecea peste umeri, apoi, cu o mișcare de șerpoaică, le lăsa să-i alunece între picioare, după care le arunca la cinci-șase metri înălțime, prinzându-le unul câte unul pe spinare. Rareori i se-ntâmpla să scape vreun baston pe gazon și, în astfel de situații, își făcuse obiceiul să dea din cap furioasă și să exclame încetișor „Ah, Alice!“, ceea ce nu-l putea face pe Heshie decât s-o iubească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
mă-mbrac peste zi cu niște haine ca lumea, să nu mă fac de baftă pe mine și să nu-mi fac de baftă familia și religia. Îmi pare rău - mormăi eu oferindu-i (ca de obicei) spre vizionare doar spinarea în timp ce-i vorbesc -, dar nu e obligatoriu ca religia ta să fie și a mea. — Ce-ai zis? Ia uită-te la mine, musiu. Vreau s-aud din gura ta o replică de om bine crescut. — N-am nici o religie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
căprui-roșcați, ochii ei de culoarea cojii checului cu miere, sunt încă deschiși, încă mă privesc iubitori. Iată sucul de ghimbir - și, deși mi-a fost sete, nu m-am putut sili să-l beau! Așa că mi-am luat picioarele la spinare, am întins-o de la spital și m-am oprit pe terenul de baseball, în câmpul central, care-i locul meu în echipa de softball îmbrăcată în tricouri albastru-aurii, cu numele clubului cusut cu litere mari, albe, pe omoplați: C.S. SEABEES
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ea. Unde-ai învățat chestia asta? — Șșșt. Stai, că mai e. Cum poate spaima să se smulgă din Înalta slavă-n pene-ntruchipată? Ce poate trupul ei, sub albul chin, Decât să-i simtă inima bărbată? Fiori i se strecoară prin spinare. E turnu-n flăcări și e zidul frânt. Mort e-Agamemnon... Poate să priceapă Ea, tremurând sub cruda zburătoare, Puterea strânsă-n penele veșmânt Când ea, din plisc, cu nepăsare-o scapă? — Asta a fost, am zis. Pauză. — De cine-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
cântecul geniștilor din Marină. Ia zi, Spielvogel, la ce armă ai făcut armata, și-ți cânt cântecul acelei arme! Te rog, dă-mi voie - e punctul meu forte. Țin minte că ne așezam pe paltoane, pe dușumeaua de ciment, cu spinările lipite de pereții solizi ai coridoarelor din subsolul școlii, și cântam la unison, pentru menținerea moralului, până când sirenele ne dădeau de știre că a trecut orice primejdie - „Johnny Zero“. „Înălțați laudă Domnului și Aduceți Muniția.“ „Așa a zis pilotul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de departe de linia ferată, că stătea nemișcat, să-l poți privi, În timp ce copacii și căsuțele de pe malul de-aici, cu bărcile legate la mal, rămâneau În urmă. Ridică cealaltă jaluzea și Îl văzu pe Myatt dormind pe culoar, cu spinarea rezemată de perete. Primul ei reflex a fost să-l trezească; al doilea - să-l lase să doarmă și să se Întindă Înapoi, În luxul oferit prin sacrificiul altuia. Simți că-i este recunoscătoare, de parcă i-ar fi dat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
clătina prin fața compartimentelor de clasa Întâi, triumful de pe față Îi dădea un aer ciudat, ca o coroană pusă strâmb. Norocul o favoriză. Un bărbat ieși dintr-un compartiment și Își făcu drum spre toaletă, iar ea, În timp ce se lipi cu spinarea de-o fereastră ca să-i facă loc, Îl zări pe omul În balonzaid moțăind Într-un colț, deocamdată singur. El ridică privirile și-o văzu pe domnișoara Warren În ușă, clătinându-se puțin Înainte și Înapoi. — Pot să intru? Întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Anna este motivul pentru care am venit. Ia uitați-vă acolo, Herr Kolber, și făcu un gest cu mâna stângă spre seif. Herr Kolber se Întoarse, cu revolverul ațintit spre podea, iar Josef Îl Împușcă de două ori la rădăcina spinării. Anna Își duse mâna la gât și Începu să țipe, Întorcând privirile de la trupul victimei. Herr Kolber căzuse În genunchi, atingând cu fruntea podeaua. Se mai zvârcoli o dată Între cele două Împușcături, iar trupul său ar fi căzut Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lui nu trădă nimic. Nimeni n-avea cum să-și dea seama cât de fericit era că se afla iarăși În prezența cifrelor, ceva ce putea Înțelege și ceva ce nu avea sentimente. Când termină de citit, se Îndreptă de spinare și-și privi unghiile. Îi fuseseră manichiurate Înainte de-a părăsi Londra, dar deja aveau nevoie iar de Îngrijire. Domnul Stein Întrebă cu blândețe: — Ați călătorit bine? Problemele din Belgrad nu v-au afectat, presupun? — Nu, spuse Myatt absent. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Zgomotul este excepția. Te gândești la abisul spațiului cosmic, la frigul și la liniștea inimaginabile în care stau și așteaptă soția și copilul tău. Nu raiul, ci tăcerea ar fi răsplata mult așteptată. Sădești cu o pensetă flori în jurul fundației. Spinarea și gâtul ți se apleacă peste masă. Strângi fesele și-ți îndoi coloana, care se arcuiește spre o migrenă de la baza craniului. Lipești minusculul covoraș cu „Bine ați venit“ în fața ușii de la intrare. Agăți înăuntru lămpile minuscule. Lipești cutia poștală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
am numărat 276 de pași până ce un tip într-o haină de piele neagră m-a împins la o trecere de pietoni și mi-a zis: — Trezește-te, dobitocule. E verde. Cât ai clipi, în timp ce stau cu ochii ațintiți în spinarea tipului în haină de piele, blestemul mi se-nvârte-n cap. Și, traversând strada, tipul în haină neagră ridică piciorul ca să pășească peste bordura de pe trotuarul celălalt, dar nu reușește. Vârful pantofului se lovește de bordură, în aer; se prăbușește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
a fost pentru mine doar un șef de departament, zic eu acolo, doar un mentor. Leslie Duncan a fost pentru mine ca un părinte. Al dracului să fie Oliphant, cu mâinile lui transpirate. Iute ca un fior, înghețându-mi șira spinării, descântecul mi se învârte în gând, iar numărul victimelor crește. Probabil că Oliphant cade pe podea sau alunecă din scaun. Iată că problemele mele cuagresivitatea ca un butoi de pulbere, explodează din nou. Nu contează câți oameni mor, căci nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
vrăjitorească a Monei, piatra pe care i-a dat-o conclavul. Când Stridie era în pielea goală. Cu stalactita lui de piele creață și rozalie străpunsă de cercelușul de argint. Mona, în acea seară, Coacăză, și cei doi mușchi ai spinării ei, și cum se despărțeau ei în cele două jumătăți tari și albe ca laptele ale fundului, și încep să număr: 1, 2, 3... În următorul orășel, la următoarea bibliotecă, le spun lui Helen și Mona să stea în mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
peste cap și genunchii încep să mi se taie. Așa e când mori. Când ești mântuit. Dar a ucide e deja un reflex. Așa rezolv eu totul. Genunchii mi se taie și mă prăbușesc pe podea în trei etape - fundul, spinarea, capul. Iute ca un râgâit, ca un strănut, ca un căscat din străfundul sufletului, descântecul îmi țișnește în gând. Butoiul cu pulbere al tuturor porcăriilor pe care nu sunt în stare să le rezolv nu mă lasă niciodată la greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
stau cu ochii în tavan. Polițaiul cel tânăr zice: — Da’ sigur, dom’ sergent. Și dom’ sergent ia un șervețel și-și tamponează ochii. Apoi polițaiul cel tânăr se întoarce brusc, apucându-mă de falcă și împingându-mă în perete. Cu spinarea și picioarele lipite de cimentul rece. Ridicându-mi capul și dându-mi-l pe spate, strângându-mă de gât cu mâna, polițaiul cel tânăr zice: — Ai grijă cum te porți cu dom’ sergent, țipă el. Ai băgat la cap? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
interiorul. Colo, între geamantan și coșul acela de nuiele arată șoferul. Un cîne de odaie, o fi ieșit din coș pufnește dezumflat bătrînul Neculai Vlădeanu, ducînd furca la căruță, luînd apoi un mănunchi de fîn cu care începe să șteargă spinările cailor. Șoferul urcă furios în mașină și aprinde lumina, să poată fi văzut mai bine: Cine-i cu cîinele de la bagaje?! Eu murmură pierdută bătrîna. Îți iei javra și faci ce știi cu ea, urgent! Da' cu ce vă deranjează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
potcoavelor pe asfalt. Bătrînul a făcut din sacul de cînepă o glugă și a pus-o peste căciulă. Stă țeapăn în scaun, cu statura lui de țăran înalt, purtîndu-și mîndria ca pe un blazon și îndeamnă caii lovind hățurile de spinările lor. Mihai o să te aștepte chiar de-i vreme rea strigă el șoferului, care a urcat la volan și a deschis fereastra din stînga, să șteargă oglinda retrovizoare, în timp ce ambalează motorul, rulînd încet. *** Mihai lasă biletul de voie portarului, ieșind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
liniște și plăcere. Tatăl oftează, așază mai bine pe brațe copilul adormit din nou și rămîne cufundat în calmul somnolent din cursă, privind peste capetele tuturor, înainte, prin spațiile deschise de ștergătoare. Valuri tot mai dese traversează șoseaua asemeni unor spinări de animale albe ce par să iasă din albia drumului, mai mult, tot mai mult, împotrivindu-se roților. Abia scăpată din încleștarea cu un val de zăpadă, cursa prinde viteză, aruncîndu-se asupra următorului. Curînd însă, valurile de zăpadă devin tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
un capăt, o îndoaie, cu tot cu lenjeria de pe ea, prinde și celălalt capăt, ridică sulul, se rotește și-l așterne lîngă calorifer, jos, pe covorul de pe parchet. Face un gest lateral cu palmele, să întindă cuvertura, iar înainte de a-și îndrepta spinarea trage colțul cearșafului, dezgolind perna, lăsînd patul cu un ochi alb, mare, ca un semn de chemare pe un tărîm straniu, populat cu ciclopi sau cu naiade. Maria a terminat de tras cizmulițele din picioare și, numai în furoul îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
I se mai spune și amiciție. — Da, da, așa e. — Cu cât mai puțin erotism, cu atât mai bine, nu crezi? Această întrebare retorică fusese însoțită de un fior sinistru, pornit din străfundurile ființei lui și care urcase pe șira spinării, terminându-se în chica de păr cânepiu. Ironia era că, pe măsură ce aspectul i se apropia tot mai mult de acela al unui androgin, vocea îi devenea din ce în ce mai gravă. — Da, am răspuns, cu cât mai puțin erotism, cu atât mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]