768 matches
-
învelitoarea acoperișului vechi, masa moșilor, coiful vechi al turnului și pragul ușii. Această biserică a fost concepută la vremea ei ca una din lăcașurile mijlocii, 5,79 m largă și 10,08 m lungă, în vechile unități de măsură: 2 stânjeni regali largă și 3½ lungă, cu o capacitate maximă de circa 205 credincioși. Intrarea se face dinspre miazăzi printr-un portal bogat sculptat. Biserica este împărțită de la vest la est de tinda femeilor (pronaos) și biserica bărbaților (navă). Spațiul nu
Biserica de lemn din Sârbi Susani () [Corola-website/Science/309176_a_310505]
-
a secolului 17, când turnul se generalizează în arhitectura sacrală din Maramureș. Turnul acesta este foarte îngust la bază și, în mod surprinzător, se lărgește la șatra (foișorul) clopotelor. Cornii vechi ai coifului, dimensionați după lățimea bisericii, lungi de 2 stânjeni regali, au fost aruncați în foc și înlocuiți cu alții mai noi în anul 2000, de aici coiful țuguiat față de cel precedent. Portalul de la intrare în biserică, prin mesajul încrustat în el, este o adevărată operă de artă ce ne
Biserica de lemn din Sârbi Susani () [Corola-website/Science/309176_a_310505]
-
confesională. Albeștii de pe Ialomița sunt atestați prima dată la 23 iunie 1608, într-un hrisov prin care voievodul Radu Șerban întărea lui Dragul logofăt și soției lui Calea ocina la Buești, cu mai multe părți, între care și 64 de stânjeni cumpăratț „de la Manea din Albești și de la femeia lui Zoica și de la fiica ei, anume Neaga”, precum și alți 12 stânjeni cumpărați „de la Burlea din Albești și de la femeia lui, Coman, fiica lui Radoslav”. În secolele următoare, părți însemnate din moșia
Comuna Albești, Ialomița () [Corola-website/Science/310564_a_311893]
-
întărea lui Dragul logofăt și soției lui Calea ocina la Buești, cu mai multe părți, între care și 64 de stânjeni cumpăratț „de la Manea din Albești și de la femeia lui Zoica și de la fiica ei, anume Neaga”, precum și alți 12 stânjeni cumpărați „de la Burlea din Albești și de la femeia lui, Coman, fiica lui Radoslav”. În secolele următoare, părți însemnate din moșia Albeștilor au trecut în proprietatea unor familii boierești. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Albești făcea parte din plasa
Comuna Albești, Ialomița () [Corola-website/Science/310564_a_311893]
-
și fiica sa Casandra Costache, au dăruit schitului moșia Ciorăni, situată pe valea Bârladului în vecinătatea satului Sârbi, două sălașe de țigani, niște dughene din Iași și 500 lei. Schitul a mai primit danii, de la Pantelimon Smântână din Costești, cinci stînjeni de pământ situați lîngă moșia Ciorăni. Schitul s-a bucurat și de mărinimia unor Domnitori ai Moldovei astfel că în anul 1817, domnitorul Scarlat Callimachi, a scutit schitul de plata dărilor cuvenite pentru 200 oi, 100 stupi, și 200 vedre
Biserica de lemn din Căpușneni () [Corola-website/Science/310576_a_311905]
-
fie mutat la Biserica Bărboi. La 23 martie 1863, diaconul Creangă a încheiat un contract cu arhimandritul Chiril, egumenul mănăstirii, primind ca leafă 48 de galbeni cezaro-austrieci, plătibili de două ori pe an (la Sf. Gheorghe și Sf. Dumitru), un stânjen de lemne și o casă de locuit în ograda bisericii. La 19 și 31 aprilie 1863, el este prevăzut în statele de plată ale slujitorilor Bărboiului cu 1.500 lei leafă anual, dar fără alte înlesniri, semn că nu se
Biserica Bărboi () [Corola-website/Science/310582_a_311911]
-
în care s-a edificat biserica este cunoscută pentru construirea unor biserici în sudul Transilvaniei cu sprijin direct de peste munți: Conform unor fotografii din 1930 ale ruinelor bisericii, edificiul era o construcție zveltă ce acoperea o suprafață de circa 219 stânjeni pătrați. Soclul ei, care se poate observa și astăzi, era construit din piatră brută de râu, peste care alternau în registre bine proporționate rânduri de cărămizi înguste. Liantul folosit era varul „cald”, în zidărie fiind încastrate și oale de rezonanță
Religia în Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/310709_a_312038]
-
parochiala a Ciseriului e făcută din lemnu cu boltitura de scânduri, sunt 6 ferești mici fără titini, usia una cu zaru de lemnu în stare re, podita pe giosu cu scânduri, acoperisiu bunu, pește totu în stare suferibila, de 7½ stânjen lungă și 3 stângeni lata. În altariulu basericei se află masă altariului de peatra învelita cu duó invelitóre una de giolgiu una de pânză împestrița, pe altariu este lacrutie de feru pentru s[fanta] Cuminecătura, icónele S[fanta] Treime și
Biserica de lemn din Cizer () [Corola-website/Science/308792_a_310121]
-
cuib. Localitatea are o vechime mare, martori ne sunt denumirile de pe moșiile satului. La sud pe valea Cogâlnicului, până la valea Lopatingului sunt 24 de movilele, care poartă numele de "movilele strajori". Dealul din nord-est are o înălțime de 106,8 stânjeni deasupra nivelului mării. Poziția geografică 46 grade 42 latitudine și 26 grade 22 longitudine. Două șosele leagă târgușorul Gura-Galbenă cu Cubea și Chișinău, fapte menționate de Zamfir Arbore în "Dicționarul geografic al Basarabiei", București 1904. Tot din "Dicționarul geografic al
Gura Galbenei, Cimișlia () [Corola-website/Science/305152_a_306481]
-
satul Lohanesti și continuă spre sud-est până aproape de satul Bisani, direcționează spre est și menține această traiectorie până în valea Cunducului, în care se deschide în stânga la târgușorul Gura-Galbenei, județul Tighina. La începuturile sale valea are o înălțime de 156,9 stânjeni de pe coastele sale, iar fundul văii aproape de Gura Galbenei are o înălțime de 50,9 stânjeni. Coastele văii până la satul Buzani sunt acoperiți cu păduri, iar de la Gura Galbenei în jos e șes și fânețe. Din jos de localitate, lângă
Gura Galbenei, Cimișlia () [Corola-website/Science/305152_a_306481]
-
traiectorie până în valea Cunducului, în care se deschide în stânga la târgușorul Gura-Galbenei, județul Tighina. La începuturile sale valea are o înălțime de 156,9 stânjeni de pe coastele sale, iar fundul văii aproape de Gura Galbenei are o înălțime de 50,9 stânjeni. Coastele văii până la satul Buzani sunt acoperiți cu păduri, iar de la Gura Galbenei în jos e șes și fânețe. Din jos de localitate, lângă hârtopul nou, se află o movilă numită "Movila Sfatului" de mari dimensiuni, pe vârful unui deal
Gura Galbenei, Cimișlia () [Corola-website/Science/305152_a_306481]
-
și așa cu această rânduială din vechimi au stăpânit strămoșii noștril până acum cei mai de pe urmă nepoți și strănepoți”. În adresarea lor către guvernatorul Basarabiei din 19 martie 1827, răzeșii din sat menționează că moșia satului Puhoi avea 900 stânjeni în lățime și 4000 stânjeni în lungime și mai că mai mult de 200 ani este împărțită în trei bătrâni a câte 300 stânjeni fiecare. În anul 1817 în localitate este ridicată o biserică cu hramul Sf. Nicolae. Zamfir Arbore
Puhoi, Ialoveni () [Corola-website/Science/305184_a_306513]
-
din vechimi au stăpânit strămoșii noștril până acum cei mai de pe urmă nepoți și strănepoți”. În adresarea lor către guvernatorul Basarabiei din 19 martie 1827, răzeșii din sat menționează că moșia satului Puhoi avea 900 stânjeni în lățime și 4000 stânjeni în lungime și mai că mai mult de 200 ani este împărțită în trei bătrâni a câte 300 stânjeni fiecare. În anul 1817 în localitate este ridicată o biserică cu hramul Sf. Nicolae. Zamfir Arbore, în Dicționarul geografic al Basarabiei
Puhoi, Ialoveni () [Corola-website/Science/305184_a_306513]
-
guvernatorul Basarabiei din 19 martie 1827, răzeșii din sat menționează că moșia satului Puhoi avea 900 stânjeni în lățime și 4000 stânjeni în lungime și mai că mai mult de 200 ani este împărțită în trei bătrâni a câte 300 stânjeni fiecare. În anul 1817 în localitate este ridicată o biserică cu hramul Sf. Nicolae. Zamfir Arbore, în Dicționarul geografic al Basarabiei menționează: Particularitățile generale Teritoriul satului din punct de vedere geomorfologic face parte din Câmpia Moldovei de Sud, iar din
Puhoi, Ialoveni () [Corola-website/Science/305184_a_306513]
-
sămni, fiind hotărâtă cu opcinile munților și numai pe vale prin mijlocul moșii are puțintel câmpu și poeni și măsurându-să lungul moșiei prin mijlocul moșiei și a câmpului s-au aflat o sută douăzeci de funii și funie de douăzeci stânjeni și stânjănul de opt palme domnești, s-au însămnat cu optu pietri hotară care s-au pus în lungul câmpului despărțind mijlocul rămăind giumătate de câmpu în parte de sus și giumătate în parte de gios, și într-această măsură
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci, făcând parte din districtul Storojineț (în ). În anul 1774, Consiliul Aulic de Război întocmește o listă a satelor Bucovinei luate în evidență de Oficiul Cadastral cezaro-crăiesc și întinderea lor în jugăre și stânjeni. Aflăm că satul Crasna era denumit la poziția 120 a listei Krasna (Ilschy) și avea o suprafață de 12.360 ari și 378.7 stânjeni; iar la poziția 121 apare Krasna (Cameral) ce avea o suprafață de 3167 ari și
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
satelor Bucovinei luate în evidență de Oficiul Cadastral cezaro-crăiesc și întinderea lor în jugăre și stânjeni. Aflăm că satul Crasna era denumit la poziția 120 a listei Krasna (Ilschy) și avea o suprafață de 12.360 ari și 378.7 stânjeni; iar la poziția 121 apare Krasna (Cameral) ce avea o suprafață de 3167 ari și 26.6 stânjeni. La 5 octombrie 1777, locuitorii satului Crasna au depus jurământul de credință către Casa de Habsburg. La 23 ianuarie 1782, în fața comisiei
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
satul Crasna era denumit la poziția 120 a listei Krasna (Ilschy) și avea o suprafață de 12.360 ari și 378.7 stânjeni; iar la poziția 121 apare Krasna (Cameral) ce avea o suprafață de 3167 ari și 26.6 stânjeni. La 5 octombrie 1777, locuitorii satului Crasna au depus jurământul de credință către Casa de Habsburg. La 23 ianuarie 1782, în fața comisiei austriece apar ieromonahul Ioasaf și călugărul Atanasie și declară că Mănăstirea Putna a fost zidită de Ștefan cel
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
se adresează guvernului cu aceeași cerere. Pentru o perioadă, atenția episcopului se concentrează asupra cumpărării de case pentru organizarea seminarului eparhial. În august 1856 este făcută o nouă cerere către magistratul orașului Sibiu ""ca să se dea locul cel de 900 stânjeni pătrați spre zidirea Bisericii Catedrale gr. răs“". Petiția este repetată la 6 aprilie 1857. De această dată, magistratul răspunde în luna mai printr-un document în care cerea episcopului să precizeze dimensiunile terenului solicitate pentru a se lua o hotărâre
Catedrala Mitropolitană din Sibiu () [Corola-website/Science/305723_a_307052]
-
în 1794, podul de la Cotroceni în 1794, podul de la mănăstirea Sf.Ioan în 1795 . După inundația din 1814, pentru protejarea orașului, boierii hotărăsc „să se facă zăgaz țapăn umplut cu pămînt înalt de șase palme domnești și lat de doi stînjeni”. Suma necesară pentru această lucrare împreună cu terminarea șanțurilor de-a lungul Dîmboviței începute de pe vremea lui Alexandru Ipsilant se ridică la 12.135 de taleri ; suma urma să fie strînsă de la stăpînii care dețineau moșii pe malul rîului. Cu toate
Calamități care au afectat Bucureștiul () [Corola-website/Science/305864_a_307193]
-
pe canal cu întreaga încărcătură. Din Freidorf până la Sânmihai nu pot trece vasele complet încărcate, doar dacă aceleași vor fi parțial descărcate, cauza nivelului ceva mai scăzut al apei fiind că în mai multe locuri canalul are până la 86 de stânjeni." Freidorful a jucat un rol important și în timpul Revoluției Maghiare, al Luptei pentru Libertate, între 1848 - 1849. Timișoara era asediată de trupele maghiare, dar conducerea militară a orașului a rămas fidela împăratului austriac. Conducătorul armatei maghiare, generalul Bem și-a
Freidorf () [Corola-website/Science/301452_a_302781]
-
lacuri sărate (lacul mina Mare). În prezent mai este în funcțiune numai mina "Transilvania". Înainte de deschiderea unei noi ocne de sare în Ardeal și Maramureș, se făceau deobicei foraje de explorare. Dacă până la adâncimea de 36 m (18 Klafter = 18 stânjeni) nu se intercepta sarea, se renunța la proiect, din cauza adâncimii prea mari a puțurilor. Ideal era ca solul să aibă o grosime de max. 10-12 m (5-6 stânjeni). La un rezultat pozitiv al primului foraj, se executa un al doilea
Salina Ocna Dej () [Corola-website/Science/323001_a_324330]
-
foraje de explorare. Dacă până la adâncimea de 36 m (18 Klafter = 18 stânjeni) nu se intercepta sarea, se renunța la proiect, din cauza adâncimii prea mari a puțurilor. Ideal era ca solul să aibă o grosime de max. 10-12 m (5-6 stânjeni). La un rezultat pozitiv al primului foraj, se executa un al doilea, la o distanță de 6 m (3 stânjeni) de primul, pentru stabilirea exactă a grosimii stratului acoperitor deasupra celui de al doilea puț. Al doilea puț se amplasa
Salina Ocna Dej () [Corola-website/Science/323001_a_324330]
-
proiect, din cauza adâncimii prea mari a puțurilor. Ideal era ca solul să aibă o grosime de max. 10-12 m (5-6 stânjeni). La un rezultat pozitiv al primului foraj, se executa un al doilea, la o distanță de 6 m (3 stânjeni) de primul, pentru stabilirea exactă a grosimii stratului acoperitor deasupra celui de al doilea puț. Al doilea puț se amplasa preferențial la aceeași cotă cu primul sau cu max. 4-6 m (2-3 stânjeni) diferență de nivel față de primul puț. Un
Salina Ocna Dej () [Corola-website/Science/323001_a_324330]
-
la o distanță de 6 m (3 stânjeni) de primul, pentru stabilirea exactă a grosimii stratului acoperitor deasupra celui de al doilea puț. Al doilea puț se amplasa preferențial la aceeași cotă cu primul sau cu max. 4-6 m (2-3 stânjeni) diferență de nivel față de primul puț. Un puț era rezervat pentru intrarea și ieșirea minierilor din ocne (cu ajutorul unor frânghii de cânepă), iar celălalt puț pentru extragerea sării din subteran. Puțurile se săpau cu profil patratic, fiecare latură având 2
Salina Ocna Dej () [Corola-website/Science/323001_a_324330]