630 matches
-
Crearea primei dieceze în Georgia îi este atribuită tot Sfântului Apostol Andrei. Partea mai cunoscută a istoriei creștinismului în Georgia începe după anul 303, odată cu lucrarea misionară a Sfintei Nina din Cappadocia. Până în anul 317, mărturisirea ei a ajuns la stăpânitorii regatelor de răsărit și de apus ale Georgiei, astfel încât Regele Miriam II al Iviriei (din Georgia de Răsărit) și Regina Nana a Georgiei de Apus au adoptat creștinismul ca religie de stat. Creștinarea Georgiei a avansat apoi de-a lungul
Biserica Ortodoxă Georgiană () [Corola-website/Science/319841_a_321170]
-
1103 și în 1104. După al doilea asediu, care a durat douăzeci de zile, în 1104 Akko a fost cucerit. Cruciații l-au transformat în principalul lor port în Țară Sfântă și într-un oraș creștin catolic. La început, noii stăpânitori au numit cetatea Accon și au ridicat în ea fortificații cu ziduri și turnuri care se văd până în zilele noastre. În muncile de construcții au folosit materiale din clădirile zidite în perioadele precedente, ale căror urme au dispărut în mare
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
plus sălile de gardă ale pretorienilor, Sala de tribunal, numită "Lychnos", în care primea împăratul, "Sala Consistoriului", o altă sală de recepții cu trei porți încrustate cu fildeș, la care era anexată o sufragerie a împăratului și o biserică a Stăpânitorului. Tricliniumul cu nouăsprezece paturi", (Triclinos - în limba greacă) era o sală de recepție vastă, luminată de sus. Era numită astfel pentru că era mobilată cu nouăsprezece parturi (canapele după moda romană, cu o latură ridicată) și mese, pe care se serveau
Marele Palat din Constantinopol () [Corola-website/Science/316598_a_317927]
-
mongoli, imperiul de Trapezunt devenea vasalul lor tributar și sultanul din Ikonion se angaja și el să plătească tribut. În secolul XIII, Balcanii erau asemenea unui cazan clocotind. Pe acest pământ încercat de suferințe își măsurau, cu toată râvna, puterile stăpânitorii Bulgariei, Epirului, Constantinopolului, Niceei, Serbiei și mulți alți amatori, mai mărunți, de a-și zăngăni armele cu orice ocazie. În anul 1251, despotul Epirului, Mihail II Angelos, a atacat posesiunile lui Ioan III, lucru pentru care, în curând, a trebuit
Ioan al III-lea Ducas Vatatzes () [Corola-website/Science/316809_a_318138]
-
în studiul misterelor egiptene; la 30 îl găsim la caldeeni, care îl învață ""să citească în stele"". Când se stabilește în Antiohia, este deja ""desăvârșit în toată răutatea: vrăjitor și fermecător, pierzător de suflete, mare prieten și credincioasă slugă a stăpânitorului iadului, cu care singur față în față a vorbit și de cinste mare de la dânsul s-a învrednicit"", ""primind în slujirea lui un grup de diavoli"" precum și promisiunea de a fi făcut ""boier" [între draci], "după ieșirea din trup"". Aici
Ciprian și Iustina () [Corola-website/Science/316231_a_317560]
-
care atestă că biserica ar fi provenit din Stulpicani sunt contrazise de cercetătoarea Ioana Panait-Cristache care afirmă că biserica aceasta ar fi ctitoria stăpânilor moșiei Stroiești. Pe un Triodion se află următoarea inscripție: "„Această carte numită Triodion este dăruită de stăpânitorii moșiei din satul Stroiești, Nicolae Popovici, bisericii din satul Liudi Humorului, unde se prăznuiește hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil spre vecinica pomenire în anul 1837”". Conform cronicii parohiei Humoreni, această biserică a fost mutată în anul 1892 în satul
Biserica de lemn din Humoreni () [Corola-website/Science/320330_a_321659]
-
A Împăratului veșniciilor, a nemuritorului, nevăzutului și singurului Dumnezeu, să fie cinstea și slava în vecii vecilor! Amin"” (1 Timotei 1:17). Aceasta este singura apariție a acestui cuvânt în Scripturi. Imortalitatea inerentă este atribuită doar Divinității: „"(...) fericitul și singurul Stăpânitor, Împăratul împăraților și Domnul domnilor, singurul care are nemurirea, care locuiește într-o lumină, de care nu poți să te apropii, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea, și care are cinstea și puterea
Nemurirea condiționată () [Corola-website/Science/315484_a_316813]
-
de fier în anul 1897, cu prilejul vizitei la Sinaia a împăratului Austro-Ungariei, Franz Joseph al Austriei. Șaua Baiului din Munții Diham. Pentru muntele Baiu s-a purtat timp de câteva decenii, la începutul secolului XIX, un proces între râșnovenii stăpânitori ai muntelui din anul 1593 și boierii Dudescu, Crețulescu, Răducanu, Paleologu și medelnicerul Grigorie, care revendicau proprietatea muntelui. Denumirea de Baiu (supărare, necaz) se pare că vine de la acest litigiu.
Toponimia Bucegilor () [Corola-website/Science/317415_a_318744]
-
și gardul în stil catolic.”" Această clopotniță este ridicată de către Ana Curt, născută Berneasa, (1832-1867), pe la 1858, odată cu monumentul funerar din incinta bisericii. Pe monumentul funerar se poate citi, pe latura de sud, următoarea dedicație: "„Aleco și Anna de Curt stăpânitori din Hilișei didică acest monumânt mult jeliților ai lor copii Anna, Gheorghie, Alecsandru, Oto, Maria și Vasilie, înființat în anu 1858”". Pe fața de răsărit a monumentului sunt trei plăcuțe de marmoră scrise. Pe cea din stânga se poate citi: "„Alecu
Biserica de lemn din Hilișeu-Crișan () [Corola-website/Science/321396_a_322725]
-
Anna, Gheorghie, Alecsandru, Oto, Maria și Vasilie, înființat în anu 1858”". Pe fața de răsărit a monumentului sunt trei plăcuțe de marmoră scrise. Pe cea din stânga se poate citi: "„Alecu Curt decedat în anul 1889, în luna iunie, binefăcătorul și stăpânitorului acestor locuri ... recunoscătoare: Didina și Eugenia”". Biserica a fost în timp înzestrată cu odoarele necesare de aceeași familie de ctitori. Pe o icoană se poate citi: "„Această sfântă icoană s-a făcut de robii lui Dumnezeu Alexandru, Anica și fiul
Biserica de lemn din Hilișeu-Crișan () [Corola-website/Science/321396_a_322725]
-
în anul următor, a fost ucis și Petru (1185-1197) . Dușmanilor din Orient ai Imperiului Bizantin, deocamdată, nu le ardea de invazii. Sultanatul de Iconion se împotmolise în disensiunile dintre emirii săi, iar cel mai înzestrat conducător al musulmanilor, Salah al-Din, stăpânitorul Egiptului, era ocupat până peste cap cu cruciații. La 5 iulie 1187, în bătălia de pe malul lacului Tiberiada au fost, practic, complet distruse oștirile regelui Ierusalimului. La scurt timp după aceasta, Salah al Din a pus stăpânire pe Ierusalim. Așa
Isaac al II-lea Angelos () [Corola-website/Science/316306_a_317635]
-
că a venit din Bukbuyeo ("Buyeo de Nord"), iar "Samguk Șagi" și "Samguk Yusa" afirmă că a venit din Dongbuyeo ("Buyeo de Est"). În final, Jumong a clădit regatul în confederația Jolbon, unde s-a căsătorit cu Șo Seo-no, fiica stăpânitorului din Jolbon. El a devenit ulterior rege, fondând Goguryeo cu un grup mic format din partizanii săi din țara natală. O relatare tradițională din capitolul "Analele Baekje-ului" din "Samguk Șagi", precizează că Șo Seo-no a fost fiica lui Yeon Ta-bal
Goguryeo () [Corola-website/Science/324855_a_326184]
-
În 1018, catepanul bizantin de Italia Vasile Boioannes a distrus armata longobardă, răsculată sub conducerea lui Melus din Bari și aliată cu normanzii aventurieri din sudul Italiei în bătălia de la Cannae. This Această izbândă a condus la recunoașterea bizantinilor ca stăpânitori ai regiunii de către toți principii din Italia de sud, care anterior juraseră supunere împăraților occidentali. Dintre principi, Pandulf era cel mai convins suporter al grecilor. El l-a sprijinit pe Boioannes să captureze în anul 1020 turnul din Garigliano în
Pandulf al IV-lea de Capua () [Corola-website/Science/324492_a_325821]
-
extinderea autorității la Marea Neagră și zona Nistrului de Jos. Roman I Mușat completează unificarea Moldovei eliberand teritoriul de la Sud de sub stapanirea tatarilor, astfel că pe la 1394 se intitula la doar aproximativ 3 decenii de la al doilea descălecat "mare și singur stăpânitor, domn al Țării Moldovei de la munte pană la Mare". Alexandru cel Bun în urma unei înțelegeri cu Mircea cel Bătrân de delimitare a hotarelor, a căpătat noi teritorii din sudul Moldovei, inclusiv portul Chilia și Basarabia. Hotarele Moldovei cu Țara Românească
Descălecatul Moldovei () [Corola-website/Science/326954_a_328283]
-
terre Valachie”). Țara Moldovei era percepută de regatul polonez ca o entitate duală constituită prin unirea Moldovei cu Valahia nordică, de unde și insistența ca ambele părți ale țării să le accepte suzeranitatea. Doar în documentele interne domnul se intitula „singur stăpânitor al Țării Moldovei”. În anul 1372 Ludovic al Ungariei devine și rege al Poloniei, iar Moldova devine "cuprinsă din două părți de aceeași forță". Vrînd să împace cît mai bine noua situație, Lațcu I Mușat aderă la catolicism și intră
Descălecatul Moldovei () [Corola-website/Science/326954_a_328283]
-
cercetătoarea Ioana Panait-Cristache care afirmă că biserica aceasta ar fi ctitoria stăpânilor moșiei Stroiești, care au înzestrat-o cu bunuri și după mutarea ei la Humoreni. Pe un Triodion se află următoarea inscripție: "„Această carte numită Triodion este dăruită de stăpânitorii moșiei din satul Stroiești, Nicolae Popovici, bisericii din satul Liudi Humorului, unde se prăznuiește hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril spre vecinica pomenire în anul 1837”". Conform cronicii parohiei Humoreni, această biserică a fost mutată în satul Brașca, unde se
Biserica de lemn din Brașca () [Corola-website/Science/323152_a_324481]
-
constitui loc de refugiu, cel puțin pentru o parte din locuitorii satelor din jur, în vremuri de restriște. Cu toate că supușii domeniului Tălmaciului erau slujbași ai acestor cetăți și s-au bucurat de unele facilități, ei s-au răsculat adesea împotriva stăpânitorilor. Astfel, în anul 1366, țăranii români de pe domeniul Tălmaciului s-au alăturat campaniei de represalii pe care o ducea domnitorul muntean Vladislav - Vlaicu împotriva regelui maghiar Ludovic I. Câțiva ani mai târziu aceiași țărani se răscoală din nou împotriva oficialităților
Fortificația medievală de la Avrig-Racovița () [Corola-website/Science/323305_a_324634]
-
au invitat pe vecinii druzi la un simulacru de nuntă, unde i-au luat prin surprindere și i-au omorât. De Araba se leagă și începutul ascensiunii șeicului Dahar al Omar al Zeidani (1688-1775) care a devenit in anii 1730-1770 stăpânitorul de facto al Galileei. Tradiția povestește că în tinerețe, după ce omorâse un militar turc, Dahe al Omar și-a găsit adăpost în localitate, pe atunci condusă de șeicul Muhammad Nasser, și a mediat în aplanarea unui conflict între Araba și
Araba, Galileea () [Corola-website/Science/326046_a_327375]
-
zece zile, asediatorii au trimis o scrisoare garnizoanei, se pare, din partea Marelui Maestru al Cavalerilor Ospitalieri din Tripoli care a acordat permisiunea de predare. Deși scrisoarea a fost un fals, garnizoana a capitulat, iar sultanul le-a cruțat viețile. Noii stăpânitori ai castelului s-au ocupat de reparații, axați în principal pe zidul exterior. Capela ospitalierilor a fost transformată într-o moschee, iar două mihrabe s-au adăugat în interior.
Căderea Crac des Chevaliers () [Corola-website/Science/329731_a_331060]
-
conduși de sultanul Beibars. Sub stăpânirea arabă-musulmană denumirea locului s-a arabizat în Safuriye. În anul 1516 în urma luptei de la Mardj Dabak, teritoriul Palestinei, inclusiv Safuriye și întreaga Galilee, a intrat sub dominația Imperiului Otoman. În secolul al XVIII -lea stăpânitorul Galileei, Dahr al Omar,a transformat cetatea ruinată Safuriye într-o școală pentru copiii din localitate. În timpul Marii Revolte Arabe din Palestina în 1936, armata mandatară britanică a înființat în orășel o poziție militară. În cursul Războiului arabo-israelian din 1948-1949
Sepphoris () [Corola-website/Science/327673_a_329002]
-
cifră constituie un minim, dă un număr de 12900 de locuitori; în realitate, socotind și pe flotanți, destul de numeroși în porturi, și pe cei nedeclarați, din motive fiscale, iarăși numeroși, se crede că cifra locuitorilor depășea 15000. În afară de cetate, noii stăpânitori ai orașului au ridicat și lăcașuri de rugăciune, în legea lor, adică meceturi și geamii. Vechile vederi ale orașului arăta mai multe minarete, deci implică existența mai multor lăcașuri, în diferite cartiere sau mahalale. Clădirea uneia singure s-a păstrat
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
apoi a urmat școli religioase (medrese) în Turcia și apoi la Suleimaniye, unde s-a distins la învățătură. În 1919 și Mustafa a luat parte, în fruntea unui detașament de luptători, la răscoala kurdă condusă de Mehmûd Berzincî contra noilor stăpânitori ai regiunii, britanicii. La scurt timp după aceea a participat la o expediție menită să salveze mai multe familii de armeni din mâinile turcilor. Ca trimis al fratelui său, Ahmed Barzani, Mustafa l-a vizitat pe un alt conducător al
Mustafa Barzani () [Corola-website/Science/336500_a_337829]
-
romanului iese în evidență figura muzicianului Marcian, violonist, pianist și dirijor de renume european, în care unii critici au recunoscut trăsăturile compozitorului George Enescu. Prezentat fără contururi precise, personajul personifică aspirațiile umane superioare, căpătând contur doar atunci când domină "„ca un stăpânitor”" lumea muzicii. Lumea prezentată de Hortensia Papadat-Bengescu este dominată de un instinct disperat de autoconservare, de aceea pare să nu aibă nicio perspectivă. Personajele duc o existență bazată pe automatisme sociale, în umbra unui trecut de care nu se pot
Concert din muzică de Bach (roman) () [Corola-website/Science/334436_a_335765]
-
făcut Sfânta Cruce. Se mai amintește ca mănăstirea era fortificată cu ziduri și turnuri și că avea in interiorul ei case,refectorii și celule, Căderea Ierusalimului și recuperarea definitivă a orașului de către musulmani în 1267 a schimbat destinația mănăstirii. Noii stăpânitori, mamelucii, au acționat cu energie in direcția restrângerii prezenței creștine în Ierusalim , și au confiscat loculul în folosul islamului. Cronicarii musulmani relatează cum sultanul Baybars I (1260-1277) a înființat în perimetrul fostei mănăstiri o moschee și un cămin pentru derviși
Mănăstirea Sfintei Cruci din Ierusalim () [Corola-website/Science/335057_a_336386]
-
patrimoniu creat din proprietățile confiscate de la Biserica Romano-Catolică. În cazul lui Nabi Musa, fondul waqf a fost obținut prin exproprierea unor proprietăți bisericești din apropierea Ierihonului. Activitatea de ctitor pios a lui Baibars al Bunduqdari a creat un precedent pentru următorii stăpânitori. În lungul evului mediu în apropierea sanctuarului au fost ridicate hanuri, principalul han în actuala lui formă fiind terminat în deceniul 1470-1480. Se crede că pe parcursul anilor, punctul de observație de dincoace de Iordan a muntelui unde a fost îngropat
Sărbătoarea lui Nabi Musa () [Corola-website/Science/335167_a_336496]