4,267 matches
-
Iubește-mă dar, poezia mea-ntreagă Până la capăt o să te scriu; „Spune-mi, iubito, dragostea, ce-i?” Răspunsul nu l-am uitat niciodată, De fată cuminte, prin ochii mei Când te-ai pierdut întâia dată... Ea e minunea ce-mi stăruie-n gând, Pururi izvorul cel viu să ne-adape, Cine de Dragoste nu e flămând? Cuvântul acesta și azi ne încape! Nicolae Nicoară-Horia Referință Bibliografică: Nimeni de dragoste nu e sătul.. / Nicolae Nicoară Horia : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr.
NIMENI DE DRAGOSTE NU E SĂTUL.. de NICOLAE NICOARĂ HORIA în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383964_a_385293]
-
speranță la o viață infinită, Unde nu vor mai fi lacrimi, nici suspin și nici durere, Doar puțin mai ai răbdare, căci ființa ta-i iubită, El, Isus ne este Viața și doar El ne dă putere! Fii curat și stăruiește-n tot ce faci să fii exemplu, Nu uita a ta menire, rostul tău pe-acest pământ, Ești creat cu-nsemnătate, ești al Duhului Sfânt Templu, Fii dar vrednic de-acest nume, căci ești parte din Cuvânt ! 30/ 01/16
LUPTĂ-TE LUPTA CEA BUNĂ de LUCICA BOLTASU în ediţia nr. 1857 din 31 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384081_a_385410]
-
preșcolare. Și acolo, după 1944 și până pe la 1963, se invita public pentru o conferință și un program artistic sau un film. Și atunci, acțiunea era insinuantă, căci politica asociației era prorusă, iar ținta programelor era de rusificare a noastră. Stăruia în memoria-i cum, pe invitația valabilă pentru două persoane, trona titlul pompos al expunerii, iar ca un adaggio, programul ori filmul artistic... Și acum, își continuă Mira conexiunea, acțiuni ca astea sunt insinuante. Deși publicul-țintă nu-l constituie cei
CAPITOLUL 13 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1857 din 31 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384080_a_385409]
-
Acasa > Poezie > Delectare > VIAȚA ȘI DESTINUL... Autor: Mihail Janto Publicat în: Ediția nr. 1912 din 26 martie 2016 Toate Articolele Autorului Mereu ascult, iubito, șoaptele-ți din ploaie, picură-n ispite, târându-mă-n șuvoaie. Mă vrăjești și stărui, să-mi calc peste credință, râvnești la trupul meu, mă-mbeți cu-a ta dorință. Adorm cu tine-n gând și mă trezesc în noapte, te mângâi blestemând, crezându-te departe. Visat-am raiu-n tine și-acum să ard în
VIAȚA ȘI DESTINUL... de MIHAIL JANTO în ediţia nr. 1912 din 26 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383381_a_384710]
-
alergând spre podiumul său, cu un entuziasm care aduce zâmbete pe fețele spectatorilor. Se înclină, sprijinindu-se de bara atașată podiumului, iar ținuta sa impune respect, atât spectatorilor, cât și membrilor orchestrei. Un salt sprinten, iar bagheta sa magică mai stăruie puțin în neant, după care declanșează, cu o simplă scuturare, un vis muzical. Prietena Mirei o studiază pe ascuns și zâmbește satisfăcută de fericirea pe care o vede pe chipul acesteia. Uitase de toate și sufletul ei alerga printre note
CAP.28 O SEARĂ LA ATENEU de MIRELA STANCU în ediţia nr. 2248 din 25 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382872_a_384201]
-
sătești și pe firul melosului folcloric moldovenesc întins de creatorii și interpreții lui. Sunt câțiva artiști asupra cărora m-am oprit pe cărăruile pe care i-am urmat ani de zile ca să îi cunosc sau cercetez, și pe care a stăruit maestrul Benonme Sinulescu să nu-i pierd din vedere. Pe majoritatea i-am integrat în scrierile mele, pe unii din păcate, neavând suficientă cunoaștere despre ei, nu. Acestora, ca și altora, le vor fi în viitor primitoare filele unei noi
NELU HUŢU. PEREGRIN PRIN LETEA VECHE A BACĂULUI DE-ODINIOARĂ… de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1790 din 25 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382917_a_384246]
-
curtea Liceului Gojdu din Oradea, am înțeles cursul absurd al lucrurilor și m-am pus pe treabă, am iubit viața și oamenii fără nici o urmă de șovinism, m-am îndrăgostit de profesia aleasă, am urmat fără ezitare chemarea vârstei, am stăruit pe lângă rezerva manifestată de Muza de la facultate, înfruntând ironiile foștilor mei colegi și prieteni, am construit o familie, am îmbătrânit visând la amintirile unui trecut trăit cu toată ființa mea... După un asemenea parcurs este normal să fiu, totuși, optimist
BORIS DAVID (III) de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 1515 din 23 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383015_a_384344]
-
a lăsat Trupul Lui (Biserica) și a trimis pe Duhul Său și nu un sistem filozofic și nici n-a întemeiat o nouă religie. De la începuturi până astăzi găsim această realitate a comuniunii liturgice strânsă în jurului Mesei Domnului: „Și stăruiau în învățătura Apostolilor și în comuniune, în frângerea pâinii și în rugăciuni” după cum ne relatează „Faptele Apostolilor” în capitolul 2,42. Aflându-se de atunci în stare permanentă de ascultare, Biserica - ca trup a lui Iisus Hristos și comuniune a
DESPRE SENSUL SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII ÎN VIZIUNEA PREOTULUI, CE SE AFLĂ ÎNTRE SPOVEDANIE ŞI DUHOVNICIE… de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1992 din 14 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385317_a_386646]
-
pe care Însuși Mântuitorul a avut-o pe cruce atunci când a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce m-ai părăsit?”. Sfântul Siluan vorbește adesea despre această părăsire și ne face să înțelegem că nu putem ajunge la Dumnezeu dacă nu stăruim. Dumnezeu ne spune „Bate și ți se va deschide”, dar această stăruință trebuie să fie întocmai ca a lui Iacob cu Îngerul. Mântuitorul ne întreabă: „Vrei să te vindeci?”, iar noi îi răspundem: „Da, Doamne, vreau”, dar vindecarea cere sacrificiu
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92655_a_93947]
-
toate cele de mai sus, dar și pentru multe altele, prof. Al Popescu Tair vede o singură soluție: primirea tânărului Titi George Câmpeanu „în gazdă” la Nicolae Stănescu Udrea și-i cere prietenește „să reflectezi adânc, dragă Nicule, la cele stăruite de mine, măcar că suntem roșioreni și am fost tovarăși de visuri și de năzuințe”. Despre el spune foarte puțin, doar atât: „ Cu fiecare zi care trece numai în optimism nu cad”. A avut bucuria de a citi scrisoarea Ion BĂDOI
Alexandru Popescu Tair – Poetul oraşului [Corola-blog/BlogPost/93016_a_94308]
-
mine fără cravată? Se poate așa ceva? Am rămas foarte încurcat, eram an în plină vară și, ca tot omul, nu purtam cravată. Ce tipicar a ajuns boierul, ia te uită! mi-am zis. Dar acesta nu m-a lăsat să stărui în stânjeneala mea. Uite ce e, mi-a ordonat scurt, dotează-te cum se cuvine și vino mâine din nou! M-am reîntors în ziua următoare, mi s-au deschis imediat toate ușile, cred că dăduse dispoziții în această privință
CRAVATA CU PICĂŢELE de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1684 din 11 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383137_a_384466]
-
lor. De copil, nu suportam să fiu obiectul unei cercetări prelungite. Dacă acest lucru se întâmpla dintr-un motiv sau altul, intram aproape numaidecât în panică, nu-mi mai găseam liniștea până când nu izbuteam să scap de sub observația celui ce stăruia prea mult cu ochii asupra mea. În schimb, când Angela începuse să mă privească insistent, simțisem numaidecât că lucrurile stau altminteri. Căutătura ei nu era iscoditoare, nu citeam în ea curiozitatea agresivă a celorlalți, ci tocmai îndemnul de a ne
POVESTE DE IARNĂ de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383142_a_384471]
-
nu-mi ținusem promisiunea față de Angela. Ce-i cu tine, mă luase la rost Mary Zăvoianu, ți s-a spulberat cheful?, și mă luase la un damen-rock vioi, pe care tot ea îl anunțase cu voce stridentă. Dar mie îmi stăruia în minte, chiar dansând cu nebunatica Mary, chipul Angelei, acela din momentul când își dăduse acordul să plec, zâmbind și în același timp totuși gata să plângă. Iar Mary turuia întruna, parcă în ritmul dansului, îmi spunea o mulțime de
POVESTE DE IARNĂ de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383142_a_384471]
-
dezvăluită. Cineva coborâse În neant și nici măcar numele nu Îi era pomenit cu o vorbă de milostenie. Făcu pe furiș un gest de rugă fierbinte. Nu... nu știm. Așteaptă. Vei vedea cu ochii dumitale. Dante fu cât pe ce să stăruie, dar apoi ridică din umeri și tăcu. Dacă era chemat ca să formuleze o explicație a celor petrecute, prefera să Își facă o idee nemijlocită asupra faptelor, fără a se Încrede În impresiile nesigure ale altora. Se Întoarse cu gândul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ceea ce gelozia Naturii ascunde intelectului nostru. Cercetarea misterului e adevărata misiune a Înțeleptului... și scopul unui Studium. — Dar, dintre toate subiectele, nici unul nu pare atât de vrednic de a fi analizat prin lucrarea răbdătoare a intelectului nostru cum este iubirea, stărui Iacopo. Iar dumneata, messer Alighieri, vei fi de acord. Cu toții Încuviințară, gata să comenteze cuvintele arhitectului, pe care păreau să le Împărtășească. Lui Augustino, mai cu seamă, parcă Îi tot venea să spună ceva. Nimic la fel ca iubirea. Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
că Dante Alighieri s-a Întors În Împărăția cărnii și a căcatului? Dante roși, fără să mai răspundă. Privea În jur, În căutarea unui pretext de a se despărți. Celălalt păru să Îi observe stânjeneala. Fu cât pe ce să stăruie În sarcasmul lui, Însă mai apoi schimă subiectul, revenind la accentele frivole de cu puțin timp În urmă. Am asistat la Înscăunarea voastră la San Piero. O ceremonie impresionantă, cu adevărat. Puterea cerului Îmbinată cu forța pământească. M-am bucurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vreme, potrivit lui Giannetto. Părea că nici unul din cei prezenți nu cunoștea acel amănunt. Ori poate că știau și Încercau să Îl Îndrepte tocmai În acea direcție. — Dar toți au lucrat la Roma, Împreună cu neîntrecutul Giotto, la Înfrumusețarea Urbei pentru Jubileu, stărui Bruno. Iar acolo s-ar fi putut naște rivalitatea care aici a explodat. Cât despre faptul că nici unul dintre ei nu a fost semnalat la Florența, cu toată vânzoleala de pelerini și postulanți, de armurieri și de negustori care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ar fi jurat că Veniero venise să ofere, mai curând decât să ceară. — Însă, chiar dacă scrinul rămâne Închis, căile apelor poartă către Împărățiile bogăției. Și cine altcineva dacă nu un marinar ca domnia ta le-a putut străbate și culege roadele? stărui. Veniero se opri, apucându-l de un braț. Poetul simțea strânsoarea fermă prin mânecă. — Pentru Dumnezeu, priorule! Nu neg că aș fi luat cu asalt câteva bogate corăbii sarazine, la vremea mea, și chiar și genovezii m-au primit nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se legănă sub greutatea trupului său. Poate că, În interior, era Închisă doar cu un zăvor amărât. Sau poate că lemnul, la fel de vechi pe cât era și clădirea, fusese ros de cari. Mai Împinse o dată și poarta mai cedă o bucată. Stărui, apelând la toate puterile sale. Cu un pocnet sec, simți cum ceva se rupe de partea cealaltă, iar poarta se deschise larg. Se propti cu putere În cadru, ca să nu se prăbușească de-a dreptul peste ușa care ieșise din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În afara poeziei? „O voi, puțini, cei fără ajutor din țara mea / grămadă Îngenuncheată // Artiști aruncați și nimiciți / pribegi, pierduți prin sate / Bănuiți, bîrfiți / Iubitori de frumusețe, Înfometați / Amăgiți cu sisteme, / Fără pavăză În fața controalelor // Voi care nu vă puteți măcina / stăruind În succese / care puteți vorbi numai / fără să vă oțeliți repetînd, repetînd; // Voi cei mai fini la gust / Nimiciți de falsa cunoaștere, / Voi care-ați fi putut ști de la Început, / Urîți, izolați, bănuiți: Luați aminte: Am rezistat furtunii // Mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
în gât, am început să râgâi, și încă tare. Râgâitul îmi ardea de obicei gâtul, așa că am început să respir pe gură aerul răcoros de afară. Asta m-a făcut să mă simt mai bine, dar fierbințeala tot îmi mai stăruia în piept și a rămas acolo. Am coborât dealul și am hotărât s-o apuc pe cea mai scurtă cale posibilă. Asta era strada din spatele celei principale, unde erau toate restaurantele și atelierele mecanice. De obicei o luam prin altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
culce, dar mamei îi era frică să coboare dealul noaptea numai cu mine. Tanti Mae a fost până la urmă de acord să vină, așa că am plecat cu toții după cină. Eram în aprilie, dar încă nu plouase deloc. Vânturile de martie stăruiau încă, măturând dealurile și făcând pinii să se încline. Nu era o noapte senină, din cauză că norii se plimbaseră toată ziua pe cer și se hotărâseră să rămână și peste noapte. Nu erau destui însă ca să înceapă ploaia. Nu păreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
iar eu am mers la cărare și am așteptat-o. Caprifoiul era des în jurul buștenilor vechi de pe-acolo. Mirosea minunat și puternic în aerul greu, nemișcat. Nu bătea nici un vânt care să-l împrăștie, așa cum se întâmpla de obicei. Stăruia așa în aer și îți intra în nas. M-am așezat pe o buturugă și-am cules câteva dintre micile florile și le-am mirosit, dar nu mi-am putut da seama de diferența dintre mirosul lor și cel din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
-mi, mai apuc să-l văd pe prinț. Coboară, mort fiind, drept, în picioare, cu capul atârnându-i în piept, parcă rupt. Ești o păpușă, prințule. Ca și mine. Acum se întâmplă, acum se va întâmpla. Acum! Cuvântul acum îmi stăruie în minte, infinit, și parcă e scris cu sânge de flăcări, așa arde. Simt o fericire uriașă aprinzându-mă din interior. O bucurie fără seamăn și dragoste necuprinsă față de tot ceea ce a existat și va exista vreodată, îmi distruge ființa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
că a plouat binișor astă noapte și pe deasupra au mai trecut pe aici o mulțime de alte camioane care au șters orice indiciu. Ochii lui Cristi își reveniseră de acum și vedea acum mai bine. Numai un punct luminos mai stăruia în centrul câmpului vizual. E foarte plauzibilă presupunerea ta, se uită el către tânărul agent care era totuși un pic descumpănit din cauza faptului că nu luase în calcul și aversa din noaptea trecută, -și eu cred că așa s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]