1,350 matches
-
și pe Samantha. Istoria cinică. Acum, castelu-i iar liniștit și reintegrat suveran în istoria lui autentică. Sub privirea nobil-autoritară a întemeietorului rege Carol (statuia lui Oscar Han). Sub cea a blîndei regine Elisabeta (statuia lui Oscar Späthe). Schițez un arțar sterp. Dar monumental. Cutremur! Întîi, bubuitura unui fruct țepos, uscat pe cartonul alb, apoi, fulgerător, saltul unei veverițe ruginii peste mîna dreaptă. Cartonul, creioanele sar în aer. Rîd. După nu știu cîte luni, rîd, în fine, hohotit. Înapoi, spre Iași. Intercity
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Helicopterul prezidențial. Helicopterul providențial. Tonic: Buciumul înecat în verdeață veșnic regenerată. Replică post-decembristă la Cîntarea României: molima icoanelor. Golul produs de dispariția dezmățului național-comunist al "artei angajate", în care s-a defulat pletora veleitarilor și afaceriștilor, e umplut acum de sterpii confecționeri de fetișuri cultice. Predominînd, în domeniu, doamnele refuzate de har conceptual, noul contingent a transformat icoana în obiect al tranzacției de tarabă. Uitînd (sau neștiind) în ce regim blasfematoriu se situează. Trist e că pernicioasa contagiune a cuprins școlile
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
văzut cum, sub vraja stilului, pierdem puterea de a judeca lucid... mesajul. Cine, în anii pustiului realist-socialist, nu s-a lăsat vrăjit de performanța stilistică a unui Petru Dumitriu, în "Cronică de familie", proză atît de reconfortant-compensatorie în spăimosul cîmp sterp al falsei literaturi impuse! Sub horbota, neegalată, în acel moment, stătea pitit însă (ne-am dat seama de asta mult, mult mai tîrziu) un mesaj tezist în cea mai perfidă notă a luptei de clasă. Caricatura și batjocura celeilalte Românii
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
putred, aici totul, deși mai existau și lipsuri, totul surîdea. Pudibonderia propagandei nu îngăduia ieșirea la suprafață a nenorocirilor zilei, populația învățase destul de repede că unul era calvarul ei, altul clișeul retușat ce i se punea zilnic în față. Literatura sterpului realism socialist opera în același fel. Prin mercenarii ei, școliți la Moscova sau în imundele academii autohtone ale partidului. În cazurile, rare, ale îndepărtării de canon, aparținînd unor condeie care nu renuțaseră total la demnitate, cenzura avea serios de lucru
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
cărei nocivitate s-a hrănit corcitura bolșevică autohtonă, stopîndu-i țării, timp de jumătate de secol, evoluția organică. Prea lungă, nu? această divagație diacronică, pentru a ajunge la găunosul concept de artist-cetățean, pus în practică de imbecilul activism local. Cît de sterp și de perfid sunau preceptele venite de la birourile propagandei (alături de muncitor, de țăran, artistul-cetățean: activist în slujba poporului), dar și cît de profitabil erau ele preluate de... inginerii sufletelor omenești, otrepele care au sufocat atîta amar de ani scrisul și
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
mulți alții, egali lor scriu pur și simplu admirabil și asta pentru că feriți de tentații exacerbat auctoriale la modă povestesc admirabil. Inventează trame dense și imprevizibile, inventează personaje substanțiale și memorabile. Regăsindu-se nu în obsesive și la urma urmei sterpe autoreferințe, ci în credibilitatea personajelor ce le animă romanele. Atît de căutate! Atît de vîndute! Atît de capabile să întrețină o meserie, da, o meserie, iată, nicicînd muritoare! ... Pînă și un pictor, ins al retinei (paradoxal împătimit al topului romanesc
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
exprima părerea însușită de mai toți contemporanii săi atunci când, în 1862, scria: „ca vulturii când văd agonia unui animal, întocmai așa lacomele staturi sau industrioasele popoare dau ocol muribundului stat spre a se împărtăși din corpul lui [...] existența unui popor sterp în industrie este precară”. De asemenea, exista și o unitate de vederi, cu mici excepții, în privința direcției în care trebuia să se dezvolte industria. Mai toți cei interesați apreciau, luând în considerație abundența și ieftinătatea materiei prime agricole și animaliere
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
Munții fugiră; ei căutară dedesubt lăcaș. Vala rămase în pustiuri de-ntunecată-nsingurare, nici Soare și nici Luna [nu erau] 410 În vremea nopții sau a zilei să o mîngîie; trudea în fum de nepătruns. Tharmas nu rabdă; fugi urlînd; apoi, pustietate stearpa, jos căzut-a Amestecîndu-se-ntr-un glob în haosul întunecat. Între timp Los Și cu tine, O Enitharmon, v-ați născut! Ascúltă,-aud ciocanele lui Los. În icuri 32 topesc ele oasele lui Vala și oasele lui Lúvah; 415 Și în cuptoare
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
În locurile hotărîte, minate înapoi de vînturi. Războinicii cei goi buiesc spre malurile mării jos, laolaltă: Făcutu-s-au ca niște turme-n timp de iarnă, ca niște codri desfrunziți; Regii și Principii Pămîntului strigă cu glasuri stinse, Duși peste sterpele nisipuri și pește stîncile-ntărite; 330 Și-n toată-această vreme vîlvorile lui Orc urmează curajoasele picioare Ale lui Urizen, și-n toată-această vreme răsúnă Trîmbița lui Tharmas. Plîngînd și văitîndu-se zboară sufletele din zdravenele mîini ale lui Urizen Fiicele
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Șed în lăcașul scoicilor și mă jelesc, și tu în nouri ești închisă. 490 Cînd oare vremea Norilor va trece, și-ngrozitoarea noapte a lui Tharmas? Înalță-te, O Enion! Înalță-te și îmi zîmbește peste capu-mi Așa cum peste sterpii munți surîzi și ei se veselesc. Au cînd zîmbi-vei tu la Tharmas, O, tu, care-aduci ziua cea de aur? Înalță-te, O Enion, înalță-te, căci Iată, marile mi-am domolit". 495 Așa grăind, neputinciosul cap și-l așeza pe
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
doar produsul minții, ci și o proiecție afectivă, o dorință, un crez. Acest resort „paralel” a dinamizat Întotdeauna cunoașterea și a făcut ca omul să știe mai mult, să se Îndrepte spre bine, spre valori. Cunoașterea prin mecanismele mentale rămâne stearpă dacă nu este aureolată de ceea ce simte inima sau poate credința. Cantonarea În raționalism ne poate conduce la nonsens sau ne Împinge spre aporii insurmontabile, inclusiv pentru rațiune. Chiar dacă trăim Într-o epocă a clamării holismului și globalizării, se practică
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
simultană. Considerăm că e bine să mizăm și pe o complementaritate a celor două facultăți, pe o Îmbinare stimulatoare menită să conducă la creșterea amândurora. Iubirea fără rațiune devine oarbă, iar cunoașterea fără un „strop” de iubire rămâne rea și stearpă. O cunoaștere fără o solidarizare „pasională” cu obiectul cunoașterii nu se poate naște. Dacă nu empatizezi cu adevărul pe care Îl cauți, dacă nu „crezi” În valoarea lui, acesta nu se ivește - sau, dacă apare, nu are nici o șansă de
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
sau fierbinte! Astfel, pentru că ești căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din Gura mea (Apocalipsa 3, 15-16). CITAT RETRAS!!! Mi-e frică să nu ajung un om din acesta, căldicel adică. Mă gândesc că starea de echilibru sterp, de continuitate monotonă anunță o stagnare creativă sau o Înghețare a ființei. E un fel de moarte pe care mulți o afișează apoteotic drept o stare de glorie, de Împlinire exemplară a așteptărilor pretinse de alții (au ajuns la un
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
Sentimentul dominant amalgamează religiozitate, spaimă metafizică și elan spre neființă. Spațiul alcovului este înecat, eminescian, de paingi, dar ei țes veșminte funebre, senzualitatea se stinge într-un fior macabru, alcovul devine casă a spaimei. Somnul e asimilat morții, inerției, opririi sterpe a vieții. Erosul e guvernat de un cer în care poeta proiectează o mitologie personală, fastuoasă și neliniștitoare, într-o lumină hiperlucidă. „Farmec dureros”. Poetica eminesciană a contrariilor (2002), la origine teză de doctorat, reprezintă însumarea unei îndelungate preocupări pentru
ANDONE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285350_a_286679]
-
În neant. Nu mai trăiești decât În și pentru clipa prezentă, pentru această contopire fulgerătoare, dar vie a unei inimi zbuciumate care nu mai e decât zbucium (Lermontov). Amenințarea morții care planează asupra condiției umane face ca totul să fie sterp. Doar strigătul te Învie; beatitudinea ține loc de adevăr. La acest nivel, apocalipsul devine o valoare În care totul se confundă, iubire și moarte, conștiință și culpabilitate. Într-un univers sărit de pe orbită, nu mai există altă viață decât aceea
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Chanson à deux) (Miclău, 1978 : 575) ; " vei mânca miere neagră și aplecat vei tăcea " " tu mangeras du miel noir et silencieux tu t'inclineras " (Cetire din palmă/L'avenir dans leș lignes de la main) (Stolojan, 1992 : 79) ; " Pentru un fagure sterp/mi-am ucis stupii flămânzi. " " Pour un nid d'alvéoles sèches/j'ai sacrifié mes ruches affamés. " (Pe ape/Sur leș eaux) (Pop-Curșeu, 2003 : 89). L'or Le symbole de l'or, tout comme șes dérivés, entre dans la composition
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
o foarte veche latină. Limba română, spune Iorga, are originea populară, pe un singur teritoriu, a primului grai, importat, gata făcut, în Dacia, și lângă care au trăit tot felul de diformări particulare ale noilor veniți, care însă au rămas sterpe. În sfârșit, un învățat belgian precizează și aceasta: "Mai mult decât orice altă limbă romanică, cea românească e bogată în flexiuni și locuțiuni care erau arhaice pe vremea lui Augustus". Pe lângă vechime, unele cuvinte arhaice latine sunt înlocuite numai la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de sarcasm. În anii puterii populare, semețul coboară de pe baricade, ancorând țanțoș într-un festivism înstrăinat de poezie. Cântând, în ton cu atâția alții, „partidul-părinte”, privind dezmierdător la colectiviștii și pionierii „patriei socialiste”, răzvrătitul de odinioară își trăiește, în declamații sterpe, „ora extazului”. A scris și teatru (Pământ blagoslovit, 1938, Muzica stelelor, 1947, Făclierii, piesă apărută în ziarul „Înainte”, 1972), însă de o totală insignifianță. În publicistică, incisivitatea lui C. are răbufniri de pamflet. Compasiunea față de dezmoșteniții soartei se întovărășește cu
CONSTANT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286363_a_287692]
-
mit, narează viețile pitorești ale unor oameni bine portretizați, atunci când schița nu e inundată de culoare suprasaturată. Sunt urmărite familiile preotului Ion Predoiu (un episod reușit este cel al operațiilor magice făcute de vrăcioaice ca s-o dezlege pe nevasta stearpă, la fel e transformarea povestitorului scenei în om-copac) și a lui Szász Gyula, a cărui nevastă adulteră dă naștere unui băiat care va urma în viață un traiect de picaro catolico-ortodox. Pitorescul abundent, ornamentația în cascadă, planurile hiperminuțioase obnubilează funcția
CONSTANTINESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286374_a_287703]
-
a intrușilor, cu o voită confuzie între spațiul ogrăzii și cel al țării. Imaginile declinului sunt amplificate simbolic. Cronica anului de secetă capătă, prin acumulări hiperbolice, o coloratură fantastică. Viziuni opresive, goyești, trădează angoasa deposedării de existență: „golul pătrat, numărul sterp și sensul nul” (Păretele de var, S-a culcat o fiară, Bivolul de jar). Inversiunea tuturor semnelor arată un Dumnezeu crud, oglindă indiferentă, sau înșelător - „măscărici”, „tertipar”, „nebun”. Poetul ar vrea să știe dacă jertfa, dacă Iisus al lui și-
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
sălbateci, Cu inima aprinsă de sete de viață... Și pentru mine, scumpe, citi-n oglindă muma Păcatul tău cel negru... ca barba ta cea neagră... Erai la față galben... mai galben decât morții... Ai fost călcat în urme de mâță stearpă... SAS Lasă. BOGDANA M-ai fost văzut pe mine și m-ai iubit. SAS Bogdano! BOGDANA Mai crezi c-a nostră soarte va merge două căi? Trăit-am împreună ș-astfel o să murim, Pașii ce tu în viață făcutu-i
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
au nebunit pe mine de am turbat ca lupii. [BOGDANA] Mergi înainte... [SAS] Da, simt că tu mi-ești Domn. Eu te urmez, dar totuși eu te urmez ca-n somn, Simt că l-a ta privire voințele-mi sânt [sterpe], M-atragi precum m-atrage un rece ochi de șerpe. Fugi, fugi în lumea largă, nu vezi că nebunesc! Eu te urmez, nebuno, și totuși te urăsc! [BOGDANA] Aide! Aide, ți-e frică, aceasta-i tot, ți-e frică! Bat
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
-mi de copilă purtam coroana numai Și-n peștera mămucăi intrat-ai, Mihnea Sânger, Pe calul [tău] cel negru, cu barba ta cea sură, Galbăn erai la față, mai galbăn decât morții... Ai fost călcat [tu] scumpe urme de mâță stearpă. MIHNEA O nu-mi aduce-aminte... IRINA Să nu-ți aduc aminte? Eram o copiliță frumoasă ca și ziua Și mai frumoasă încă de zi fiind ascunsă... Copil de vrăjitoare, cu ochii mari, sălbateci, Cu inima aprinsă de sete de viață
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Hidoasa căpățână de păru-i despoiată Din sânge și din flegmă scârbos e închegată. Tu crezi că poți pe Roman să-l miști vodinioară Pentru că porți pe oase un obrăzar de ceară? O, tu! cu suflet putred, cu gânduri rele, sterpe, Tu crezi că mă atrage frumosu-ți ochi de șerpe? Fără de suflet ești tu - nu ești decât un leș, Nu-mi mrejuiești gândirea cu perii tăi cei deși. Zăvor am pus simțirei și pieptului meu lacăt Ca să nu li trezească privirea
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
-am de pe mine hainele de aur și le-am aruncat pe ele... iar chitera mea de aur am zdrobit-o de stâlpii de marmură a bisericei. Răsuna biserica luminată de făclii de ceară albă, numai sufletul meu era mut și sterp și turbăciunea cruntă rânjea din fundul gândirilor mele. Solomoane, împărat al iudeilor! Tu, înțelept, muiai degetele tale molatece în sunetele sfinte a arfei lui Dumnezeu și coardele sale [de] aur lăudau pre Domnul... Ge-ți păsa ție de femei când
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]