7,161 matches
-
pereche de bețișoare și o lingură. Bețișoarele pot fi din bambus, lemn ori plastic, dar și din croazoneu, argint sau chiar fildeș. Este greu de spus cu precizie când au început chinezii să folosească bețișoarele pe post de tacâmuri. Probabil, strămoșii chinezilor au folosit două crenguțe pentru a lua o bucată de carne friptă, pe urmă, după folosirea focului pe scară largă, le-au folosit la gătit. Liji (Cartea Riturilor), scrisă acum aproximativ 2000 de ani, se numără printre primele lucrări
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
românească s-ar fi apropiat de marile trăiri spirituale colective fără de care nu există religie adevărată. Toți cei ce ne aflam dincolo de poarta mănăstirii eram un fel de dop străin pus să astupe calea de comunicare a pelerinilor adevărați cu strămoșul lor. Așa, dacă o bombă, care parcă se cerea, având în vedere cohortele de sepepiști și polițiști călcându-se degeaba pe picioare, exploda în curtea Putnei, cei de pe dealuri și din spatele grilajelor s-ar fi simțit eliberați. E o glumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
folosesc În acest scop pagina de titlu, lăsînd textul intact. „Dacă-i bun de mîncat, e bun de citit” a devenit motto-ul meu. Uneori, pentru a-mi odihni ochii suprasolicitați, mă duceam să cutreier prin vechile puțuri făcute de strămoșii mei și prin camerele lor secrete și acolo, Într-o noapte, În timp ce mă furișam pe lîngă planșeu, am dat peste un baraj alcătuit dintr-o bucată de tencuială căzută, o barieră pe care pînă atunci o luasem drept o porțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
ochii să mi se obișnuiască iar cu Întunericul ca de smoală. Îmi fixez obiectivul asupra acelui Rialto din vis și din amintiri și-mi balansez telescopul Într-o parte și Într-alta pînă mă găsesc pe mine cel tînăr, pe strămoșul lipsit de griji al acestei epave de azi, Încastrate În cercul lentilei : am În mînă o bucățică din ceva ce pare a fi ciocolată Snickers și sînt cocoțat pe un scaun din primul rînd, printre bețivi ce sforăie, boschetari ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
dacă substanțială e cuvîntul potrivit, era o mică crăpătură din jurul țevii de scurgere de la chiuvetă, suficient de mare pentru un șoarece dolofan, Însă, poate, total insuficientă fie și pentru cel mai firav șobolan. Însă eu, demn urmaș și ucenic al strămoșilor mei ce săpaseră la Pembroke, nu m-am simțit deloc intimidat și Într-o zi, cînd Jerry era plecat, am Început aventura de a transforma o crăpătură minusculă Într-una mare. Am numit-o Construirea Găurii celei Mari. De fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
și nu te Îngrijora. Cu drag, Ernie.” Sau poate că m-aș fi semnat „Ernie al tău”. Sub podea, am găsit canioanele prăfuite obișnuite dintre grinzi, Însă nici un semn, nici o amprentă dentară sau un tunel, care să indice faptul că strămoșii mei se aventuraseră vreodată pînă aici. Am urmat panta țevii de scurgere prin podea, spre locul În care era conectată de o țeavă mult mai mare ce venea de jos, printr-un puț Întunecos. Am Împins cîteva fărîmițe din tencuiala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Sub potopul lehamitei, oare ce pierdem? Apatia civică nu este o stare nouă. O semnalase profesorul Dumitru Drăghicescu, printre viciile fundamentale ale caracterului nostru, la începutul secolului XX. Făcând istoria acestei neîmpliniri, specialistul în psihologia socială ajunge cu săpăturile la strămoșii noștri îngropați și uitați. Am pierdut energia caracterului roman - spune cu inocență profesorul. Compararea unor asemenea realități, aflate la distanță de neimaginat, bineînțeles că ne aduce pe buze un zâmbet de blândă ironie. Românii, spune mai departe specialistul inocent, nu
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
este creator, fiindcă orice scepticism structurat presupune izvoare secate, sterilități originare.” Resemnarea este un viciu pentru că presupune descurajare și deznădejde. Trebuie să fim însă optimiști și încrezători în viitorul nostru. Trebuie să redevenim stăpâni pe destinul nostru și neînfricați precum strămoșii noștri daci, care s-au născut pe aceste meleaguri. Ei nu se temeau de nimic în afară de Dumnezeul lor, numit Zamolxe. Dacă în perioada comunismului, conducătorii se ocupau de toate iar oamenii muncii își vedeau strict de treburile lor în uzine
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
spiritul nostru de luptă nu fusese încă înfrânt. O cale de scăpare continua să existe. Sfatul bătrânilor de la Markafjald se adună în peștera Rengersfengen. Acolo, pe întuneric, își uniră mâinile cu pielea crăpată de căldură, ziseră cuvintele magice, învățate de la strămoșii lor, și făcură, din ultima zăpadă a Norvegiei, un bulgăraș. „Veljegard! Veljegard! Veljegard!“, strigară toți în cor, iar bulgărele începu să crească, și crescu și crescu, până ce căpătă dimensiunea unui bărbat norvegian. Plângând, bătrânii îi povestiră voinicului despre soarta cruntă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
ia razna și să mănânce muflonul ... - Să mănânce ce? o invit vag uimit să repete. - Mu-flo-nul, silabisește ea, crezându-mă mai tare de ureche. Și, pe urmă, cu oarecare îngăduință dăscălească: - ...berbecul sălbatic de la Grădina Zoologică, cu coarne mari, răsucite, strămoșul... - Bine, bine, opresc Discovery-ul ad hoc, știu ce e. Cum s-a întâmplat? - Nimeni nu știe cu precizie, îi vine la îndemână clișeul jurnalistic. Se fac presupuneri, se caută urme. S-au auzit urlete în tot centrul orașului, au venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
În spațiu de o forță nevăzută. Se afla la cea dea treia călătorie dus-Întors, cu punctul de plecare chiar de acolo, de la linia Ecuatorului, pînă la insulele mari și reci din Patagonia, urmînd cărarea trasată În văzduh de milioane de strămoși de-ai lui, de-a lungul a nesfîrșite generații. Ochiul lui atent și lacom observase, de la cîteva zeci de mile În larg, că eternul miracol se repetase și albastrul celui mai mare ocean Începea să se murdărească din pricina petelor maronii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
aer perdele de apă Înroșită. Pentru femele și pui, născuți pe acea insulă generație după generație, după ce poate cu mii de ani În urmă curentul rece și puternic dinspre Polul Sud Îi azvîrlise pe coastele arhipelagului pe cei mai Îndepărtați strămoși ai lor, viața nu prezenta alte pericole decît acela al rechinilor Înfometați sau al ferocelor orci, de care știau să scape În apă grație vitezei lor drăcești. CÎnd unul dintre masculi Îmbătrînea, altul mai tînăr venea de Îndată să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
un cal la adăpat, totul la el amintea de cîmp, de viața la țară, de pădure, dacă te uitai la el nicicum n-ai fi crezut că e un boier, nu unul oarecare, ci un adevărat boier care avea printre strămoși voievozi, nu chiar ca Pangratty, dar compensa faptul că era mult mai bogat și, spre deosebire de prințul Șerban, Basarab Cantacuzino nu părăsise deloc arena politică, avea un cuvînt care conta nu doar din cauza tradiției ori prestigiului personal, ci conta înainte de toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
excelență, și ce s-a întîmplat totuși cu el?" întrebă locotenentul Georgescu, vădit impresionat. Șerban Pangratty respiră adînc, din livada palatului, era o exagerare, dar toată lumea nu spunea clădirii decît "palatul Cantacuzino", era destul de aproape de Calea Știrbey Vodă, unul din strămoșii lui Basarab, deși erau guri rele care susțineau că el se trage dintr-o ramură colaterală, poartă și alt nume, în care ar fi avut o oarecare contribuție guvernatorul Bucureștilor, generalul Kiseleff, altfel de unde să fi ieșit atît de încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de salvare a Țării să înceapă de aici, din Vladia, capătul cel mai îndepărtat de toate cîte sînt înfierate în programul vostru". încetul cu încetul culoarea normală reveni în obrazul colonelului Stoicescu, normală pentru el, oricum tot pământie era, cine știe ce strămoș tătar o fi avut în spiță, de la care a rămas doar culoarea obrazului și părul aspru, cu firul gros care asalta fruntea voind s-o năpădească. "Ei, primul, eu te-am întrebat dacă subscrii, avem adeziuni, domnule adjutant, adeziuni în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
au făcut pe bunicul meu să maghiarizeze numele fiului, Încă minor. Foarte multe detalii din cronica de familie rămân Însă nelămurite: În 1944, tatăl meu, precum și celelalte rude vor fi trimiși la Auschwitz, de unde nu s‑au mai Întors. Dintre strămoșii din partea mamei, aș aminti un erou legendar muntenegrean, care s‑a alfabetizat la vârsta de cincizeci de ani, adăugând gloriei sale războinice și pe cea a condeiului, dar și pe „amazoana“ ce a retezat capul unui tiran otoman, din răzbunare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
În binecuvântata grădină a raiului, l‑a lipsit de cel mai dulce fruct, și care i se cuvenea de drept, căci numai așa s‑ar fi deosebit de câine, măgar și maimuță - prin aflarea binelui și răului. „Și când nefericitul nostru strămoș, izgonit din pricina curiozității, a vrut să se Înfrupte din acest rod, ce‑a făcut Elohim ăsta al vostru, Atotputernicul?“ se răsti Simon, clătinându‑se pe butoi. „Știți voi mai bine (doar despre asta vă propovăduiesc toată ziua apostolii, slugile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și lăcustele? Oare nu el a pustiit casele de ciuma năprasnică? Și‑atunci, ce fel de Dumnezeu este ăsta, ce fel de preacinstit, așa cum glăsuiesc apostolii, dacă e În stare să se răzbune pe voi pentru cine știe ce păcate săvârșite de strămoșii voștri? Despre ce fel de iubitor de dreptate poate fi vorba, dacă vă trimite ciumă, tunete și fulgere, boli, griji și nevoi, numai pentru că strămoșii voștri, izgoniți din pricina curiozității, a focului sacru, din care țâșnește cunoașterea, au cutezat să culeagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
apostolii, dacă e În stare să se răzbune pe voi pentru cine știe ce păcate săvârșite de strămoșii voștri? Despre ce fel de iubitor de dreptate poate fi vorba, dacă vă trimite ciumă, tunete și fulgere, boli, griji și nevoi, numai pentru că strămoșii voștri, izgoniți din pricina curiozității, a focului sacru, din care țâșnește cunoașterea, au cutezat să culeagă mărul? Nu, popor samarinean, nu ăsta este Dumnezeu, ăsta Îți este vrăjmaș, e un ticălos și un tâlhar, care, cu ceata lui de Îngeri, Înarmați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
dintr‑o credință ancestrală, de forța păgână a trupului În care Încă mai dăinuie credințele străbunilor care se prosternau În fața lunii; mersul lor cu mâinile Întinse În față vine de la adorația păgână a zeiței Luna, de unde erau chemați de sufletele strămoșilor, iar umbletul lor era chemarea sângelui, chemarea vremilor, de aceea el nu s‑ar fi Încumetat să scoată un sunet, căci i‑ar fi putut trezi pe păgânii somnolenți, pe lunaticii adunați În grotă ca să‑și slăvească zeitățile păgâne, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ecou al cărui sunet nu Înceta, ci se stingea, căci nu atingea străfundurile de nepătruns, ca și cugetul lor treaz‑ațipit. Poate era vis ori nălucire a cugetului său ațipit, un vis al trupului său păgân, ori poate trimis de strămoșii săi păgâni, idolatrii lunii, ai lunii pline, ai străbunilor care acum Îl chemau. Afară era de bună seamă lună plină sau poate lună nouă, se deșteptau sufletele strămoșilor, cei dinspre partea bărbătească Îi chemau trupul păgân, iar cei dinspre partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
său ațipit, un vis al trupului său păgân, ori poate trimis de strămoșii săi păgâni, idolatrii lunii, ai lunii pline, ai străbunilor care acum Îl chemau. Afară era de bună seamă lună plină sau poate lună nouă, se deșteptau sufletele strămoșilor, cei dinspre partea bărbătească Îi chemau trupul păgân, iar cei dinspre partea femeiască - sângele păgân. Oare asta era mântuirea, ceasul În care sufletul se desprinde de trup, sufletul creștin de trupul păgân, trupul păcătos - de sufletul păcătos, care e astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
timp bravura, instruindu‑se În spiritul legendelor de familie. De aceea, ca ultimă dorință care i se rezervase prin protocolul caritabil, nu va cere un pahar de apă, cu toate că‑l ardeau măruntaiele, ci o țigară, așa cum pe vremuri unul din strămoșii săi ceruse câteva fire de tutun pe care, după ce le amestecase, le scuipase În față, călăului. Ofițerul bătu din călcâie și Îi oferi tabachera sa de argint. („Domnilor, vă dau cuvântul meu de onoare, nu‑i tremura mâna mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
trecut pe lumea cealaltă. Căci pentru mormoni genealogia reprezintă elementul esențial al religiei. Astfel Încât, grație acestei arhive fantastice, orice mormon să poată reveni În trecut, coborând pe arborele său genealogic, Încât botezul bisericesc să se poată Înfăptui retroactiv și pentru strămoșii care n‑au avut norocul să aibă revelația mormonă. Mormonii s‑au mobilizat În această acțiune cu toată seriozitatea. Primele prospecțiuni În căutarea unui loc de maximă siguranță pentru amplasarea arhivei datează din 1958, iar lucrările de perforare a muntelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
din Aleutine până în Insula Paștelui. Cu toate acestea, și în ciuda impresionantelor lor cunoștințe, pentru majoritatea navigatorilor polinezieni tot ce se găsea în acel întunecos Al Cincilea Cerc era considerat ca fiind aproape de neatins, cam așa cum era Marea Întunecoasa 1 pentru strămoșii noștri, care stabiliseră drept granița a lumii cunoscute insulele Canare. Ei știau că lumea nu se termină acolo unde se termină cel de-al Patrulea Cerc, insă erau la fel de conștienți că intrarea în cel de-al Cincilea era ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]