3,238 matches
-
Cistelecan trebuie căutat puțin mai adânc. Magna cum laude este o contribuție importantă (mai ales pentru că nu e deloc scorțoasă, ci este cordială și directă ca tot ce scrie criticul) la tema, puțin frecventată de teoria noastră literară, a prezenței subiectivității în discursul critico-teoretic. Căci poate cea mai importantă schimbare pe care o provoacă pătrunderea poeților pe teritoriul criticii și istoriei literare o reprezintă subiectivizarea acesteia. Disciplina aceasta rigidă și - repet termenul - birocratică devine, în mâna unor cercetători dezinhibați de experiența
Poeți și critici, în variantă postmodernă by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4005_a_5330]
-
Constantin Cantemir). „E cazul să ne mirăm: chiar aflat în exil, departe de casă și de biblioteca sa, doar atât să fi reținut Dimitrie Cantemir din opera predecesorului său? Nu cumva ne aflăm în fața unui alt puseu al orgoliului și subiectivității, strecurat, cu prea multă maliție, într-un text - o biografie - ce ar fi trebuit să fie «obiectiv», nepartizan? Dacă am ceda tentației psihanalizei, am spune că ne aflăm în fața unei tentative de ucidere în efigie a tatălui castrator. A tatălui
O sinteză by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4032_a_5357]
-
electrice”) sau un profesor care adoarme în timpul unei ore de curs, și rămâne așa, nemișcat la catedră, până a doua zi când îl trezesc copiii sunt exemple de realism magic atent dozat. Katharina Hagena a filtrat foarte bine prin propria subiectivitate procedeele specifice mai degrabă literaturii sud-americane și a reușit să le adapteze unui stil german detașat și aseptic. Implant reușit. Gustul sâmburilor de măr este așadar o carte construită simplu, cu mijloace tehnice previzibile, dar care surprinde prin inserarea ingenioasă
Realism magic în nordul Germaniei by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/4038_a_5363]
-
toate culturile mediteraneene, literatura a debutat prin poezie ... Preeminența cronologică a poeziei trebuie cuplată cu altă condiție, complementară, ce ține de structura profundă a textului: pentru a însemna literatură opera ar trebui să fie expresia unei individualități marcate, a unei subiectivități afișate și asumate în mod conștient.” În consecință, prima operă care „satisface minimum necesar edificării unei literaturi europene” fiind Psaltirea în versuri a lui Dosoftei, „literatura română începe în anul 1673”, adaugă autorul. Dacă până acum, istoricii literari considerau drept
Când începe literatura română? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4046_a_5371]
-
română. În 1673, e foarte probabil și ca Miron Costin să fi scris poemul său Viiața lumii. E un poem în spirit medieval și biblic, ca și Psaltirea în versuri, pe care eu îl găsesc mult mai impregnat de acea „subiectivitate afișată și asumată conștient” reclamată ca marcă a literaturii de Mihai Zamfir decât Psaltirea, care versifică în limba română, pe modelul lui Kochanovski, psalmii biblici. Sensibilitatea lui Costin este aceea prăpăstioasă de la finele Evului Mediu (s-a vorbit chiar de
Când începe literatura română? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4046_a_5371]
-
selectat „n-a existat salvare în afara performanței stilistice”, iată, mai încolo, el renunță complet la criteriu și îi exclude pe Ureche, pe Costin și pe Neculce, mare stilist și prozator excepțional, din rândul descălecătorilor. Cronica ultimului e mai plină de subiectivitate decât tot ce a scris Cantemir, Istoria ieroglifică inclusiv. Stilistic, Neculce nu are rival înainte de Sadoveanu. Cât despre subiectivitate, lui, nu lui Dosoftei, i-au făcut istoricii literari, de la Iorga la Cioculescu, un portret uman cât se poate de pregnant
Când începe literatura română? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4046_a_5371]
-
pe Ureche, pe Costin și pe Neculce, mare stilist și prozator excepțional, din rândul descălecătorilor. Cronica ultimului e mai plină de subiectivitate decât tot ce a scris Cantemir, Istoria ieroglifică inclusiv. Stilistic, Neculce nu are rival înainte de Sadoveanu. Cât despre subiectivitate, lui, nu lui Dosoftei, i-au făcut istoricii literari, de la Iorga la Cioculescu, un portret uman cât se poate de pregnant subiectiv, decurgând din cronică. Un contraargument decisiv la teza lui Mihai Zamfir este și că cei numiți mai sus
Când începe literatura română? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4046_a_5371]
-
existențială făcută dincolo de literatură a fost cam mare și, ca un îndrăgostit care se întoarce după treizeci de ani, poetul-critic recitește poezia românească, o redescoperă cu toată încărcătura experienței europene câștigate între timp. Experiență, desigur, dar și entuziasm, dar și subiectivitate care poate ajunge la eroare; în fine, toate atributele unui poet care interpretează poezia. Modelul lecturii pare a fi cel călinescian: limbajul care se mlădiază după autor; umor, simpatie față de lumea "colegului". Lectura făcută lui Ion Budai-Deleanu mi se pare
Istoria poeziei ca jurnal by Grete Tartler () [Corola-journal/Imaginative/10437_a_11762]
-
deschisă cum o știm și cea mai biografică, cu cele mai multe referiri metanarative și de context, Ioan Es. Pop narativ și întunecat, R.Șerban oniric, cu viziuni mereu surprinzătoare și cu fine trimiteri religioase. Probabil există și o anumită doză de subiectivitate, dar mi se pare evident că poemele românilor sunt peste cele ale poeților elvețieni, care pe alocuri chiar dezamăgesc. Diferențe care vin, cred, dintr-o mai mare libertate atât imagistică, dar și reflexivă, pe care ai noștri și-o adjudecă
LECTURI LA ZI by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/13588_a_14913]
-
vechiului București” este ceea ce-și propune Stahl, altminteri decât cei mai mulți dintre contemporani. Schițele sale nu sunt prin urmare altceva: o suită de fotografii, înregistrând fidel (stenografic de multe ori, la propriu) - dar totodată cu mult farmec și cu o subiectivitate vie - gesturi, atitudini, fraze, faze, reacții, poze, strigăte, mușterii, pierde-vară, rumorile străzii etc. Stahl are astfel impresia că face o „literatură folositoare”, adică documentară. Dar observația cotidiană intră frecvent în alianță cu licența poetică. Nici o contradicție: autorul, spre a observa
LECTURI LA ZI by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Imaginative/13591_a_14916]
-
principala lui memorie semantică, să apară ambiguu, subminat în eficiența lui operatorie, sursă de neînțelegere și, uneori, de sugestii inadecvate. Subliniez, eu consider literatura- formă a conștinței- o atitudine a omului față de lume manifestată prin opera literară, ca obiectivare a subiectivității umane. Tocmai aici se evidențiază oglinda concavă ,de care aminteam în titlul acestui eseu. Pun în evidență nu semnificația cognitivă, susținută totdeauna printr-o privilegiere a lumii reale și secundară în “reflectarea “ literară, ci caracterul subiectiv al obiectivării estetice, cel
LITERATURA OGLINDĂ CONCAVĂ A SOCIETĂŢII de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 378 din 13 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361253_a_362582]
-
ce transform obiecte existente-în sine în obiecte existente-pentru.-noi, și interacțiunea conștiinței în obiectivările artistice care sunt și ele, obiectiv, tot produse ale dezvoltării sociale. Încât esența obiectuală a operelor de artă pune în evidență o legătură specific, nouă, a subiectivității și obiectivității. Consecința este fundamental pentru înțelegerea domeniului literar, dar și al artei în general. Omul nu se limitează la a modifica forma elementului din natură, ci el își realizează totodată scopul său pe care îl cunoaște. Reducerea teleologiei la
LITERATURA OGLINDĂ CONCAVĂ A SOCIETĂŢII de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 378 din 13 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361253_a_362582]
-
lui Constantin Argetoianu, ele au doar meritul de a spune tranșant adevărul despre epoci sumbre, ca acelea ale legionarismului și comunismului, ce nu trebuie să fie uitat. Nu li se poate contesta sinceritatea pe care, principial, o nega G. Călinescu. Subiectivitatea lor, de regăsit și în alte scrieri similare, tinde să devină obiectivă.
Jurnalul unui cărturar by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Memoirs/12133_a_13458]
-
idilic-paseiste, valorificate în creațiile lor de către sămănătoriștii Alexandru Vlahuță, George Coșbuc, Ștefan O. Iosif, altele tind spre imagistica tradiționalismului interbelic din creațiile lui Ion Pillat. Începând cu secțiunea pusă sub semnul interogației, ...Viața?, pașii poetei conduc cititorul către marginile liricii. Subiectivitatea surprinde cromatici lirice iar stilistica iese în câștig: „Doar timpul/ își pierde secundele/ în genele răsfirate de catifea,/ într-o zare/ de lumină tăinuită,/ ca o naiadă/ ce-și poartă/ tumultul vieții/ spre un țărm îndepărtat” (Introspecție nocturnă), „Vorbim tăceri
LINA CODREANU de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1857 din 31 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384067_a_385396]
-
la care se recurge relativ rar30. Această reticență este subliniată de declarațiile unor politicieni români care își exprimă simpatia față de persoanele condamnate pentru acte de corupție. Aplicarea neuniformă a normelor privind miniștrii care demisionează din posturi crează o impresie de subiectivitate. Acest lucru ar putea avea legătură și cu modificările aduse Codului penal și adoptate de Parlament în decembrie 2013 fără organizarea unei dezbateri sau a unei consultări publice prealabile. Organismele judiciare din România, inclusiv În ’ta Curte și Consiliul Superior
Raportul CE privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare [Corola-blog/BlogPost/93171_a_94463]
-
ca și cele care vor apărea mai tarziu, se înfiripa, în imaginația lectorului, reale, în carne și oase. Paradoxal, percepția această, a realității vizibile, este cea mai subiectivă. Autoarea, însă, caută - poate intenționat, poate, intuitiv - să realizeze o corespondență între subiectivitate (partea prosopografica - descriptiva, picturala - a portretului) și obiectivitate (realizată prin mijloacele proiective ale etopeei). Acești eroi frumoși, dintre care, unii calcă foarte strâmb, au ezitările lor și interogațiile lor în fața opțiunii pentru rău, ceea ce relevă un interior esențialmente frumos - lucru
Peste deal de lumea materială – Scris de Angela Monica Jucan [Corola-blog/BlogPost/93313_a_94605]
-
lumina, ci fecunditatea sau generozitatea. În „Cartea străină: O filozofie a tandreții”, Andeea Deciu, profesor universitar român, acum profesor de teoria literaturii în Statele Unite, analizând scrierile filozofului Lévinas, scrie: „Celălalt există pentru mine, susține filozoful, ca figură, chip, sfâșiind orizontul subiectivității mele prin simpla sa apariție. Chipul Celuilalt e vizibil și totuși evanescent, accesibil, dar intangibil. Prezența sa are menirea de a pune însăși existența mea sub semnul întrebării, de a mă obliga să înțeleg mai întâi alteritatea care mocnește înăuntrul
EU ȘI CELĂLALT de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383271_a_384600]
-
să fim prudenți în ceea ce privește logica precursorilor... - individualismul modern, întrucât afirmă și definește individul în termeni de antinomie radicală cu societatea, ceea ce arată că nu se poate avea în vedere nicio rezoluție conciliantă. Cel mai adesea, întregul triumfă în detrimentul părților, iar subiectivitățile sunt diluate în colectivitate. Filosoful sofist apără cauza individului, atacând comunitatea, vinovată că fabrică în serie subiecți docili și formatați pentru a se supune ordinii colective. Etica individualistă și antisocială presupune o opțiune net hedonistă. De altfel, ea generează situația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și la etică, pe care o cheamă, o solicită și de care are nevoie. Colectivitatea se reduce la suma indivizilor care o compun. Nu există nicio transcendență făurită prin intermediul legăturii ori al relației și care s-ar naște din agregarea subiectivităților. Nu găsim nicio mistică comunitară la Antiphon, ci doar o imanență care recuză toate fabulele grecești bazate pe nomos: indexarea gândirii dominante asupra legii civile permite o diferențiere între cetățeni și sclavi, între ființe de prima categorie și indivizi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
mize asemănătoare cu ale noastre, noi cei care trăim astăzi, formați de imaginarul dualist creștin. Astfel încât plăcerile sufletului și cele ale trupului, deosebite doar artificial, numesc jubilări similare, deoarece sunt resimțite, trăite și percepute de aceeași identitate corporală, de aceeași subiectivitate carnală. Pentru că, să nu uităm, Aristip nu încetează să facă din cele cinci simțuri modalitățile cunoașterii și căile de acces la certitudine -ea însăși conjecturală și relativă față de subiectul care percepe și își redă percepția. Această plăcere corporală dă măsura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
am văzut mai sus, nu-i aprecia cine știe ce... -, nu i-ar fi plăcut nici să facă școală cu discipoli fideli și zeloși. Căci hedonismul suportă greu cristalizarea dinamicii sale într-o învățătură rigidă, înțepenită, moartă. Vitalitatea acestei sensibilități care revendica subiectivitatea și relativismul obligă la recunoașterea posterității în infidelități, transformări, reajustări și reformulări, în utilizarea liberă a patronimului său și a anecdotelor sale. Aristip face școală dăinuind, citat în semn de complicitate și de bunăvoință în operele câtorva filosofi ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
unei vieți de armăsar sau de taur? Se va fi înflăcărat el cu definițiile plăcerii - catastematică, dinamică și pozitivă -, își va fi pus întrebări în legătură cu modalitățile cunoașterii - perspectivism și relativism -, se va fi aplecat oare asupra subiectului aparenței și adevărului - subiectivitate și individualitate - de vreme ce făcea din porc un model etic? Nu cred... Interzicându-le hedoniștilor să-și apere teza, atribuindu-le o inconsistență teoretică a priori, caricaturizându-i, prinzându-i în capcane retorice făcute pe măsură, nerecunoscând grandoarea, excelența și calitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
solicitați de gândire și convertiți la înțelepciune, performanța merită să ne oprim puțin asupra ei. Philodemos și ai săi aduc mărturie în acest sens. Iar tensiunea lor vizează o capodoperă ciudată: făurirea de sine, scrierea și confecționarea propriei identități, sculptarea subiectivității proprii ca și cum ar fi o operă de artă - o marmură asemeni Doriforului sau lui Heracle ale lui Polictet ori Amazoanei lui Phidias, trei dintre operele expuse în vila lui Piso. Pentru a atinge acest țel, mijlocul potrivit este buna întrebuințare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
unui preot ori al unui filosof... în vreme ce Platon îi amenință pe oameni cu astfel de povești fantasmagorice, Lucrețiu îi liniștește și-i calmează. Pentru că sufletul se dezintegrează odată cu moartea, iată ce definește sfârșitul unei existențe: desfacerea agregării constitutive a unei subiectivități. El nu subzistă momentului separării: și atunci, cum ar putea să mai cunoască chinuri sau să îndure încercări umilitoare? Dacă-l considerăm imaterial, totul devine posibil, evident: dar, în viziunea lucrețiană asupra lumii, nimic nu e în afara materiei; dacă-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cu Pitagora... -, surâsul - această blândă modalitate a râsului materialist - îndeamnă la gândirea epicurismului ca o gândire aproape orientală... -4- Grădina universală. Critica universitară a punctat momentele în care Diogene din Oenanda manifestă câte o particularitate față de maestrul său. Ocaziile de subiectivitate rămân rare în acea epocă, pentru că pe atunci nu se alerga, ca astăzi, după originalitate cu orice preț. Nimeni nu gândea noutatea ca o garanție sigură a profunzimii. De unde un număr considerabil de texte semnate Platon sau Aristotel, în literatura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]