921 matches
-
reprezentativi [...] Spre deosebire de existențialiști, în teatrul absurd nu există revoltă, nu există acțiunea personajului, nu aflăm posibilitatea unei opțiuni. Nu există conflict. Fatalitatea nu provoacă conflictul tragic, îi este consecința. [...] Fatalitatea ia locul timpului, îi anulează scurgerea. E veșnică. Veșnic este supliciul, moartea.“ (Justin Ceuca, Evoluția formelor dramatice) 3.3.4. Specii ale genului dramatic Comedia (lat. comoedia, gr. komoidía - cântec de sărbătoare) este o specie a genului dramatic în care sunt zugrăvite întro manieră satirică tipuri umane, carențe de caracter, moravuri
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
vie, a sentimentului culpabilității "fatale" definesc personajele principale ale romanelor Pădurea spînzuraților și Ciuleandra. Diferită în privința spațiilor ficționale, narațiunea rebreniană opune, în aparență, lumea profund străină, fatal terorizantă, a cîmpului de luptă, denotat și delimitat simbolic de stîlpii terifianți ai supliciului prin spînzurare camerei semipenitenciare a sanatoriului privat, unde personajul se află tot în așteptarea unei sentințe, medicale de astă dată, una care să absolve o vinovăție criminală prin deducerea tulburării mintale a pacientului. Crima și pedeapsa străjuiesc, în acolada întregului
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
care să absolve o vinovăție criminală prin deducerea tulburării mintale a pacientului. Crima și pedeapsa străjuiesc, în acolada întregului, nu doar traseul cauzalității narative (ordinea logică a consecințelor decurgînd din trama inițială), nu doar evoluția subiectului vinovăției, ci și un supliciu interior, atașat dezbaterii morale în care personajele abia se inițiază. Ambele romane, s-o spunem de la început, aduc în prim plan trezirea la conștiință a două personaje care au, pînă la momentul emoției brutale declanșatoare, în același timp, a resurselor
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
nu îndrăznea să le privească." Similitudinea cu spaima ucigașului Puiu Faranga, care deslușește, în Ciuleandra, încă din primele clipe ale "trezirii", amenințarea propriei fapte, iar nu a consecințelor ei, merită reținută, ca dovadă a felului în care artistul inaugurează traseul supliciului personajelor: "...Madeleine îl privea cu ochii foarte mari și albi și cu o figură parcă disprețuitoare (...) Acuma Puiu avu fulgerător revelația realității. Ochii păreau vii, brațul ei se lăsase într-o mișcare vie, și tocmai acestea îi spuseră mai limpede
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
crucial în cele două momente cheie ale romanului, reiterate în forme perceptibile ca variante de "întîlnire" hotărîtoare. Legătura între revelația dumnezeirii prin imaginea "orbitoare" a crucii și pacea din ochii condamnatului la ștreang ca și răstignit, între martiriul sacru și supliciul mundan, apare cu pregnanță. Simbolul acestor elemente citite-împreună trimite cu ușurință spre modelul christic. La timpul condamnării, Apostol Bologa se alătură, simbolic, tainei mîntuirii, paradigmei christice. I-o deslușește preotul, venit pentru ultimele sale clipe: "Popa Constantin se aplecă peste
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
opune instanței mariane ("măicuța", mama Fecioară) căii drepte opresiunea străină ("mama vitregă"), limbajul anunță raportul mai înalt, mai categoric între Apostol și forma sa de mîntuire. A muri jertfindu-se, pentru a nu înfăptui crima împotriva poporului său, a reface supliciul christic, în numele "credinței celei noi", născute în sufletul său care a primit adevărul, l-a văzut, asistat de mîngîierea depărtată a mamei, aceea care "l-a visat în noaptea de Vinerea mare" toate aceste elemente care pot primi dubla lectură
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
aceea care "l-a visat în noaptea de Vinerea mare" toate aceste elemente care pot primi dubla lectură vorbesc despre schema care a inspirat romanul Fiului. NOTE 1. Eugen Ionescu, Nu, Editura Humanitas, 1991, p.161. UN REFLECTOR PE SCENA SUPLICIULUI Forma sub care va apărea, în trăirea personajului rebrenian, momentul decisiv de transport interior este prilejuită, în mod bizar, de reflectorul rusesc. Ca un inamic sfidător, în fapt sub semnul metonimic al identificării armatei rivale cu obiectivul luminos care străpunge
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
care o respinge se pot regăsi, tematic, în Dama cu camelii, doar că, așa cum s-a înțeles, rolurile sînt inversate. Ca și Marguerite Gautier, care a admis sacrificiul de a renunța la omul iubit, Fred Vasilescu pare obligat la același supliciu. La fel, o tăcere desăvîrșită, care-l inculpă. Secretul (personajul acționează împotriva sentimentelor lui, provocînd răul dezastruos ființei celei mai dragi) este ținut pînă la moarte, după care un personaj "informat" (tatăl în romanul lui Dumas, naratorul din nuvela Contesa
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
pună astfel de întrebări? Este un încercat, precum biblicele personaje cărora li se pune la probe credința? Sau este un inocent pedepsit, spre descrierea tiparului tragic? Acceptă, în cele din urmă, aceste mutilări începînd cu orbirea, dar variate sub forma supliciilor, precum înșelarea, umilirea, sclavia, ori pierderea ființelor apropiate (cum devenise copilul, pe lîngă ceilalți declasați, sau femeia nopților fără lună, tainica senzuală și dispărută în apele întunecate). Cum se va deștepta personajul, înțelegînd că toate i se întîmplă cu un
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
întru duh, trăirile lui apar cu frustețe, avînd urgența unor crize organice. CUPRINS CONFIGURĂRI ALE SCENEI ÎN ROMAN 5 FUNCȚIA REPREZENTĂRII ÎN ORIZONTUL ROMANULUI 8 REALISM VS. "ROMANESC" 16 NOTE 20 ROMANUL IMATURITĂȚII 21 NOTE 38 UN REFLECTOR PE SCENA SUPLICIULUI 39 IMAGINARUL SCENIC ÎN ROMANELE HORTENSIEI PAPADAT-BENGESCU 42 CASE DE STICLĂ 42 SPRE SCENA ORAȘULUI 49 "PALAT DE NUNTĂ ȘI CAVOU..." 56 CASA DE ZID ȘI CASA DE SIMȚIRE 68 MOARTEA LENOREI 76 FASCINAȚIA ASCUNSULUI 81 NOTE 85 "...CAMIL CITEȘTE
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
NEC, 2010; Social Behaviour and Family Strategies in the Balkans (16th - 20th Centuries) /Comportements sociaux et stratégies familiales dans les Balkans (XVIe-XXe siècles), alături de Ionela Băluță, Mihai-Răzvan Ungureanu, NEC, 2008; Spectacolul public între tradiție și modernitate: sărbători, ceremonialuri, pelerinaje și suplicii (secolele XIV-XIX), alături de Mária Pakucs Willcocks, Institutul Cultural Român, 2007; Les bonnes et les mauvaises mœurs dans la société roumaine d’hier et d’aujourd’hui, EDR, NEC, București, 2005, alături de Ionela Băluță. Ediția a II-a revăzută și adăugită
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
la cârciumă că are de plină putere să-și omoare soția, să-i dea foc sau s-o spânzure, întrucât îi aparține și nimeni nu-l poate împiedica; la rândul ei femeia afirmă că a suferit deseori bătăi le și supliciile, mult mai ușor de suportat în prima parte a vieții datorită tinereții, întrucât bărbatul îi este soț și stăpân. În virtutea acestor calități, ea îi datorează asculta re și supunere. biserica, adepta axiomei inferiorității femeii și implicit a rolului de educator
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
de judecată. Pentru detalii cu privire la pedeapsă a se vedea și Constanța Vintilă Ghițulescu, La „scara Mitropoliei“: pedeapsa publică ca spectacol în societatea românească (1750-1834), în Constanța Vintilă-Ghițulescu, Mária Pakucs (eds), Spectacolul public între tradiție și modernitate: sărbători, ceremonialuri, pelerinaje și suplicii (secolele XIV-XIX), Institutul Cultural Român, București, 2007: 147-178. formi ta te cu aceasta și pedeapsa. Vinovată sau nu, simpla prezență a femeii într-un loc public sau o acuzație din partea unui vecin, cu privire la presupusa ei conduită desfrânată, dă dreptul acestor
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
a populației, reprezentarea pedepsei devine o necesitate. „Să fie pildă și altora“ cu aceste cuvinte se încheie aproape toate hotărârile soborului. Caracterul public al pedep sei devine o miză și asigură difuzarea acesteia în rândul norodului purtat de curiozitate în fața supliciului. Chiar și locurile depunere în practică se aleg astfel în cât să dea po si bi li tatea unui număr cât mai mare de oameni să privească „spe ctacolul supli ciului“: curtea Mitropoliei, târgul, biserica. Vizibilitatea pe depsei presupune umilirea
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
Patimile lui Emanou În piesa 131, chinurile lui Emanou au loc, la fel ca în Cei doi calai (și inclusă în montajul Garcia), în spațiul extrascenic. Pe scenă, suferință copilului este o proiecție a suferinței lui Emanou. În film însă, supliciile sunt prezentate. De data aceasta, Emanou poartă un costum care amintește de acela al lui Isus din autosacramentales, iar textul este rostit din off de către Dila: "L-au pus în genunchi și l-au biciuit"132. 2.1.1. s.
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
castronelul cu mâncare în timpul emisiunii. Captivat în egală măsură de castron și de emisiune, incapabil să facă o alegere, sfârșea prin a-și certa stăpânii, lătrând necontenit. Nici asta nu-i inteligență? ". Filosoful medieval Buridan și-a imaginat tocmai acest supliciu pentru măgar. Martir al libertății, împărțit între foame și sete, incapabil să aleagă între apa și ovăzul care i-ar fi fost puse la dispoziție, măgarul imaginar al lui Buridan a sfârșit prin a se lăsa pradă morții. În chestiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
fanatism, pînă la cruzimea dusă la extrem, intrînd astfel în contradicție flagrantă cu perceptele morale fundamentale ale învățăturii mitice, înțelegerea greșită a mesajului constituia justificarea supremă: tortura și condamnarea la moarte erau pretexte pentru salvgardarea "sufletului nemuritor" al celui supus supliciilor. Consecința tardivă a intoleranței dogmatice și a promisiunilor ei relative la o viață veșnică, care a ajuns în cele din urmă să fie cumpărată (indulgențele), a constituit un nou motiv de proteste în sînul bisericii: protestantismul luteran ducînd curînd la
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
sinele: "Pietro (ca de la capătul unui lung drum): S-a iscat în mine un gol pe care nimic nu-l mai poate umple. Ar trebui să mă pot reda pe mine mie însumi, dar nu mă mai pot regăsi."249 Supliciul sufletesc culminează cu imaginea simbolică a cămășii oferite de către Alta-Dejanira, metaforă insolită a trădării și pervertirii Adevărului: "Pietro: Dar îl simt...L-am descoperit și continui să-l descopăr în fiece clipă acest adevăr...Îl simt ca pe o cămașă
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
de la Dumnezeu. Singurul lucru pe care omul îl poate oferi lui Dumnezeu este durerea”<footnote ARHIMANDRITUL IOANNIKIOS, Patericul atonit, Traducere de: Anca Dobrin și Maria Ciobanu, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, p. 408. footnote>. O sumedenie de sfinți care au răbdat supliciile bolii nu se plângeau de această dureroasă stare, ci își exprimau convingerea că dacă omul ar ști cât de folositoare sunt suferințele pentru suflet, le-ar primi ca pe cele mai mari daruri. În Patericul egiptean, se relatează despre un
Suferința și creșterea spirituală. In: Mitropolia Olteniei by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/175_a_169]
-
de la Dumnezeu. Singurul lucru pe care omul îl poate oferi lui Dumnezeu este durerea”<footnote ARHIMANDRITUL IOANNIKIOS, Patericul atonit, Traducere de: Anca Dobrin și Maria Ciobanu, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, p. 408. footnote>. O sumedenie de sfinți care au răbdat supliciile bolii nu se plângeau de această dureroasă stare, ci își exprimau convingerea că dacă omul ar ști cât de folositoare sunt suferințele pentru suflet, le-ar primi ca pe cele mai mari daruri. În Patericul egiptean, se relatează despre un
Suferința și creșterea spirituală. In: Mitropolia Olteniei by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/175_a_170]
-
atroce, cu un picior în istoria trecută și viitoare, cu celălalt în oceanul invenției. Fapt e că cei 12 crai își irosesc ceva ani în anticamera împărăției Preotului Ioan, Baudolino întreținându-se cu tânărul Diacon, pregătit printr-un fel de supliciu mutilant în vederea moștenirii tronului. Căindu-se pentru a sa tinerețe pierdută, Diaconul este primul care pune la îndoială existența împărăției, bănuind că totul e o invenție pusă la cale de eunuci. Față cu această denaturare interesată a realului, Diaconul însuși
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
numeroasele reședințe din Vandeea. Nu rezistă totuși imboldului de a pleda, chiar dacă zadarnic, pe lângă rege cauza Ioanei, lăsată de-acum de izbeliște sorții ei de sinucigașă. Ajunge cu greu la Rouen și se pierde în mulțimea care venise să vadă supliciul Fecioarei. Arzând pe rug, ea va striga, până la ultima suflare, numele lui Iisus. În urma ei nu va rămâne decât un biet hoit, pe jumătate calcinat, țeasta cheală și un ochi explodat. În fața acestei nelegiuiri a Bisericii (care nu va ezita
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Înscrie Într-un model comportamental unic În toată literatura occidentului. Trebuie să ni-1 Închipuim pe Luceafăr suferind de conceptul kierkegaardian al „disperării”. Cităm dintr-un tratat al disperării : Luceafărul eminescian. O interpretare transeontică. „... disperarea este deci boala mortală, acest supliciu contradictoriu, acest rău al eului: a muri etern, a muri fără ca totuși să mori, a-ți muri moartea. Căci a muri Înseamnă că totul s-a sfîrșit, dar a-ți muri moartea Înseamnă a-ți trăi moartea; și trăind-o
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
ar fi dorit un final optimist). Martirajul scriptural idee modernă, instrumentată însă postmodern constituie, de altfel, Blazonul de arhonte și marea obsesie a lui Daniel Corbu. O dovedește, cu asupra de măsură, cultivarea excesivă a imagisticii devoțiunii totale și a supliciului voluntar: răni, cuie, ghilotină, eșafod, coroană (iar "peste coroană se vor găsi mulți care să scuipe"!), "îmbeznate lințolii" ș.a. Ardența totală a sacrificatului de voie apare justificată de faptul că poezia înseamnă disciplinarea haosului lumii ("poezia e haosul condamnat la
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
o ramură ce atârna, și pieptul îi horcăia ca niște foale". Senzația predominantă este, din nou setea, o sete mistuitoare, inumană, sugerată, epic, prin repetiția enunțului: "Îi era sete! Îi era sete! Își mai răcorea limba și pleca iar". Detaliile supliciului fizic, ale torturii provocate de efortul supraomenesc nu întârzie, completând scena: "Dar vinele picioarelor îi tremurau, sânul i se umflase și o înțepa îngrozitor". La capătul încordării prometeice, femeia intuiește proximitatea salvării: "Atunci, prin zborul frunzelor, Agripina zări coasta Brăcinelului
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]