1,369 matches
-
cincilea, în primii ani ai nou-instauratului regim, câteva anchete au un pronunțat caracter demascator, în consens cu campaniile antiburgheze purtate în întreaga presă de stânga. Astfel, ancheta intitulată Aspecte din literatura contemporană, inițiată pe 8 mai 1945, combate cu virulență suprarealismul (sub semnătura lui M. I. Cosma), ideologia Cercului Literar de la Sibiu (Nicolae Veronescu) ș.a.m.d. Ilustrative pentru pulsul vieții literare postbelice sunt și interviurile cu Mihai Beniuc, Cezar Baltag, Radu Boureanu, Mihai Ungheanu, Eugen Barbu ș.a. Cronică teatrală publică
SCANTEIA TINERETULUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289531_a_290860]
-
și Martin Buber, de pildă, sunt implicați în istoria modernă a Israelului. Și scriitorul însuși are discursul critic dulce-amărui al inteligenței contemporane, situându-se între Charlie Chaplin și Shalom Alehem, strămutați în Tel Aviv. În fine, în poezia lui S. suprarealismul, șocul arbitrarului se accentuează. Știri eterne (1992), o carte de versuri satirice, comunică fragmente din realitatea anului 1990, la fel de tensionată ca în Israelul anilor ce vor veni. Ziaristul trebuie să își găsească un sponsor, lucru cu atât mai dificil, cu
SCHECHTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289549_a_290878]
-
clasicism, căruia S. îi schițează, pe urmele ideilor celui interpretat, o ontologie - clasicismul ca mod de a fi în lume. Pe de altă parte, se referă la orfismul poetului, înțeles ca mod de refacere a unității originare, la care și suprarealismul visa, dar care aici este meditație ordonatoare, ideal al clasicismului. Comentatorul mai pune în relief analogiile de model și de structură muzicală avute în vedere de Dan Botta în eseurile sale. SCRIERI: Rembrandt, București, 1966; Ion Sima, București, 1968; Dan
SCHILERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289554_a_290883]
-
și 1990, a doua ediție, amplificată cu alte texte din epoca „Algelor” și cu câteva grafopoeme, fiind tipărită postum, în 2003. În manuscris au rămas ciclurile Întuneric și lumină și Poeme. Textele publicate de S.P. în anii 1931-1933 se circumscriu suprarealismului prin ocolirea obstinată a poeticului canonic, prin voința de a șoca (în ele abundă macabrul, bestialul, dezgustătorul), prin discontinuitate (trimițând la logica visului, dar și la „dicteul automat”), prin tonul colocvial-familiar, cu note de umor (negru, uneori) față de „interlocutori” îndeobște
SESTO PALS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289648_a_290977]
-
pe o armă de vânătoare” sau „triunghiulara falangă a lui lisimah se arătă la marginea zării”. Blănurile oceanelor și Butelia de Leyda, apărute în 1945, sunt cele mai bune volume ale poetului și probabil printre cele mai valoroase realizări ale suprarealismului românesc. Dacă unele poeme scrise mai înainte, prin anii ’30, o parte incluse abia în antologiile din anii ’60 și ’80, erau tributare principiilor bretoniene ale dicteului automat sau simple jocuri avangardiste, cele de aici vădesc, dincolo de prospețimea adolescentină și
TEODORESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290142_a_291471]
-
suprarealiștilor, a „cadavrului exquis”. Se remarcă în egală măsură Au Lobe du sel și La Provocation, volume tipărite în 1947, dedicate și adresate iubitei poetului. Ambele, dar mai ales al doilea, proză poetică remarcabilă, constituie un moment important în istoria suprarealismului european, fiind scrise direct în franceză, limbă care, de altfel, a fost cultivată de majoritatea suprarealiștilor români. Începând cu 1955, când publică Scriu negru pe alb, cariera poetică a lui T. ia o întorsătură previzibilă, care coincide cu începutul sfârșitului
TEODORESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290142_a_291471]
-
un fel de paraziți care asigură politic textul, dar îl și compromit estetic. Ìn Rocadă (1967) se află și poezii epurate de scoriile ideologicului, cum ar fi Călătorie. Se pare că T. încearcă o reconciliere între lirica angajată și un suprarealism îmblânzit, dar care nu mai păstrează nimic din spiritul originar. În Corp comun (1968) multe poeme au rimă, adesea pereche, expresia continuă să rămână ori simplificată, în maniera unui joc lingvistic nu prea îndrăzneț, ori abstractizată într-un mod pur
TEODORESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290142_a_291471]
-
mimează sau forțează, cu o oarecare perversă neputință agonică, adevărata poezie, definitiv pierdută. Un adevărat caz al literaturii române, el apare ca un poet schizoid: un autor cu o remarcabilă operă de început, egală valoric cu a celorlalți maeștri ai suprarealismului românesc, Gellu Naum și Gherasim Luca, dublat de un mediocru versificator comunist. Evoluând de la o imagistică de un onirism mai mult programatic și exterior - de unde și imixtiunile abstractizante ce trădează „calculul rece” - spre o transcriere mai epurată a „delirului”, ilustrată
TEODORESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290142_a_291471]
-
și Gherasim Luca, dublat de un mediocru versificator comunist. Evoluând de la o imagistică de un onirism mai mult programatic și exterior - de unde și imixtiunile abstractizante ce trădează „calculul rece” - spre o transcriere mai epurată a „delirului”, ilustrată de ultimele poeme, suprarealismul lui Virgil Teodorescu câștigă treptat în substanță și autenticitate, dezvăluind o sensibilitate mai curând calm-contemplativă, decât una predispusă la grave deplasări tectonice ale geografiei lăuntrice. ION POP SCRIERI: Poem în leopardă, cu stilamancii de D. Trost, București, 1940; Diamantul conduce
TEODORESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290142_a_291471]
-
Dicț. analitic, I, 98-100; Micu, Ist. lit., 240-241, 338-339; Popa, Ist. lit., I, 252-253; Alex. Ștefănescu, Virgil Teodorescu, RL, 2002, 36; Dicț. scriit. rom., IV, 537-541; Marian Victor Buciu, Virgil Teodorescu. Provocare și obediență, CNT, 2003, 5-8; Ovidiu Morar, Avatarurile suprarealismului românesc, București, 2003, 238-245. R. D.
TEODORESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290142_a_291471]
-
această fază, le prozaizează în așa chip, încât parcă le pedepsește să străbată deșerturile unui limbaj sărac, fragmentat, invadat de repetiții și paradoxuri: o pușcă transparentă trage urlete transparente, invizibilul este vizibil, prin transparență nu se vede, totuși, nimic etc. Suprarealism tardiv și ironic? O dovadă, în fine, că poemul este o tensiune a limbajului, că o simplă exclamație bine plasată face mai mult decât o metaforă bine dichisită. Poemul iese cu bine din această complicată probă a limbajului. Stilul și
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
Vighi, Sorin Titel, Brașov, 2000; Bârna, Comentarii, 241-271; Popa, Ist. lit., II, 870-872; Nicolae Bârna, Sorin Titel. De la aclimatizarea Noului Roman la recuperarea gândirii tradiționale în modernitate, CNT, 2002, 48-52, 2003, 5-8; Negrici, Lit. rom., 222-226, 322-326; Ovidiu Morar, Avatarurile suprarealismului românesc, București, 2003, 319-324. N. Br.
TITEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290200_a_291529]
-
mondial, de tăcere forțată, închid un moment de ruptură profundă în spiritul lui T., întrucât el nu își continuă activitatea, în ciuda faptului că aceasta ar fi însemnat, în noul context, un capital simbolic considerabil. Devine partizan al celui mai strict suprarealism, văzut ca revoluție permanentă, ca negație simultană a ordinii sociale și a artei existente, dar și ca negație veșnic reiterată, ca negație a negației, adică și a suprarealismului ajuns manieră. Ca atare, propune înnoirea vechilor „descoperiri”, precum și altele noi, proprii
TROST. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290276_a_291605]
-
noul context, un capital simbolic considerabil. Devine partizan al celui mai strict suprarealism, văzut ca revoluție permanentă, ca negație simultană a ordinii sociale și a artei existente, dar și ca negație veșnic reiterată, ca negație a negației, adică și a suprarealismului ajuns manieră. Ca atare, propune înnoirea vechilor „descoperiri”, precum și altele noi, proprii. Strict vorbind, unele - cunoscutele deja „vaporizări”, „stilamancii” și „fumaje” ori proaspăt inventatele „grafii colorate”, „grafomanii entoptice”, „pantografii”, „mișcări hipnagogice” - aparțin, în fapt, artelor plastice, în timp ce altele - „oniromanciile obsesionale
TROST. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290276_a_291605]
-
de flotter, în care predomină relatarea unor vise și deliruri, și Le Même du même, un fel de eseu abordând fenomenul visului. Totul se întemeiază, precum se declară în Dialectique de la dialectique, pe proclamarea iubirii drept „metodă generală revoluționară proprie suprarealismului”, „metodă de cunoaștere și de acțiune”. Inclusiv pe plan social, căci „erotizarea fără limite a proletariatului este gajul cel mai prețios ce-i asigură [...] dezvoltarea revoluționară reală”. Forța subversivă a iubirii se descoperă și prin relația dintre „automatisme” (cel grafic
TROST. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290276_a_291605]
-
Ist. lit., 337; Ovid S. Crohmălniceanu, Evreii în mișcarea de avangardă românească, îngr. și pref. Geo Șerban, București, 2001, 167-171, 199-200; Popa, Ist. lit., I, 250-251; Dicționar de avangardă literară românească, coordonator Lucian Pricop, București, 2002, 151-153; Ovidiu Morar, Avatarurile suprarealismului românesc, București, 2003, 208-214, passim. V. D.
TROST. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290276_a_291605]
-
și o experiență umană, o aventură interioară incandescentă, impresionantă prin autenticitatea ei. Versurile pot fi citite ca document al unei convertiri și iluminări spectaculoase, singular în spațiul cultural românesc prin lipsa oricărei afilieri ideologice, și prin valoarea intrinsec estetică. Acest suprarealism târziu ascunde un caligraf nebun de vocabule, fascinat de legăturile misterioase dintre ele, un spirit alexandrin cu un curios (și autentic) simț al tragicului. Jocul merge spre ritmurile muzicale, savante ale lui Ion Barbu [...], cu absurdități calculate și moliciuni de
TURCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
2000, 303-307; Manolescu, Lista, I, 302-307; Popa, Ist. lit., II, 533-535; Octavian Soviany, [Daniel Turcea], CNT, 2002, 3, 5, 16, 17; Marian Victor Buciu, Daniel Turcea. Întoarcere și revelație, CNT, 2002, 5; Dicț. scriit. rom., IV, 612-615; Ovidiu Morar, Avatarurile suprarealismului românesc, București, 2003, 302-308. R. D.
TURCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
prin propriile scrieri - publicate în momentul prielnic de la mijlocul deceniului al șaptelea - la această sincronizare. Opțiunea lui este la începuturi proza poetică, antirealistă. Formula nu poate fi redusă la modalitățile prozei fantastice, alegorice sau simbolice și nici asimilată avangardei istorice (suprarealismului, de pildă), căci, deși se raportează implicit la avangardă, relația nu este de continuitate, ci de contestare, de ruptură. E vorba de o modalitate prozastică nouă, asemănătoare și convergentă (fără să reprezinte o imitație servilă) cu orientări ale extremei modernități
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
Nu incoerența libertară e preluată de la vis, ci anumite legi sau reguli de structurare. Acum se repudiază dicteul automat și se preconizează producerea textului în deplină luciditate. Respingând formula literară suprarealistă, onirismul românesc din anii ’60 își descoperă afinitățile cu suprarealismul pictural (De Chirico, Magritte, Dalí, Victor Brauner) și cultivă stranietatea subiectului, asociată cu perfecțiunea tehnică. Atașat încă de la început, în pofida declarațiilor teoretice, recursului la alegorie, Ț. evoluează spre o proză poetică în sens esențial, care, ca și poezia modernă, nu
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
Nicolae Oprea, Proza onirică, „Ziua literară”, 2002, 4 noiembrie; Marian Victor Buciu, „Maramureș”, sfârșit de trilogie, VR, 2002, 10-11; Negrici, Lit. rom., 219-220; Laura Pavel, Între text și imagine-spirala lumii ficționale, APF, 2003, 5; Manolescu, Enciclopedia, 680-686; Ovidiu Morar, Avatarurile suprarealismului românesc, București, 2003, 270-284, 312-319. N. Br.
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
cu fervoare negativistă și intransigență, trezind ecou în presa vremii. Fără opțiunea unei orientări explicite în peisajul experimentalist al avangardei, revendicându-se doar din izolarea orgolioasă și originalitatea șocantă a patronului spiritual al cărui nume îl poartă, U. adoptă maniera suprarealismului, curent care din anul 1928 atrage cam toate grupările avangardei românești, deși termenul ca atare nu apare în articole, înlocuit prin noțiunea mai generală modernism. Editorialul din primul număr (Urmuz), semnat de Bogza, mai degrabă manifest decât program estetic, respinge
URMUZ-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290381_a_291710]
-
a sinucis Urmuz, APF, 1993, 3-4; Constantin Cubleșan, Fantasticul absurd, ST, 1993, 3-4; Elvira Sorohan, Urmuz, ironia iconoclastă, RL, 1993, 45; Christian Bolog, Urmuz și labirintul, JL, 1995, 43-48; Cornel Munteanu, „Pagini bizare”, ST, 1996, 4-5; Elvira Sorohan, Urmuz și suprarealismul, JL, 1996, 49-52; Geo Vasile, Urmuz sau Estetica vidului, LCF, 1997, 24; Pop, Pagini, 9-16; Anca-Maria Rusu, Antecedente românești ale teatrului absurdului, DL, 1998, 36; Glodeanu, Poetica, 338-351; Cărtărescu, Postmodernismul, 299, 351, 360-361; Dicț. esențial, 862-864; Nicolae Crețu, „Jocurile” lui
URMUZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290382_a_291711]
-
260-263; Adrian Lăcătuș, Urmuz, Brașov, 2002; Irina Marin, Urmuz, eternul precursor, RL, 2003, 25; Paul Cernat, Urmuz: un conservator eretic?, OC, 2003, 193; Cecilia Burtică, Urmuz avant Dada (Urmuz sau Originile suprarealiste), pref. Dumitru Gherghina, Craiova, 2003; Ovidiu Morar, Avatarurile suprarealismului românesc, București, 2003, 63-69, passim. D. Mc.
URMUZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290382_a_291711]
-
Pop, Pagini, 16-26; Cosma, Romanul, II, 127-129; Dicț. analitic, II, 386-388, III, 229-231, 270-273; Dicț. esențial, 886-887; Micu, Ist. lit., 238-239; Popa, Ist. lit., I, 1163-1169; Ovidiu Morar, Avangarda românească în context european, Suceava, 2003, 38-43, passim; Ovidiu Morar, Avatarurile suprarealismului românesc, București, 2003, 90-92, passim; Cornel Ungureanu, Geografia literaturii române, azi, I, Pitești, 2003, 109-111. L. H.
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]