739 matches
-
rătăcească în labirinturile propriului său creier. Cel puțin rămâne intactă intenția. În favoarea lui, Cipriano Algor va putea susține mereu c-a făcut tot ce era posibil în condiția lui de olar ca să descurce sensul ocult al sibilinei fraze a subșefului surâzător, și chiar dacă era evident că nu reușise, cel puțin devenea clar pentru cel care ar fi luat-o pe aceeași cale, că n-avea rost să-i calce pe urme. Lucrurile astea sunt pentru cei care se pricep, își spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
aștept Într-un salon uriaș. De la intrare, am remarcat prezența unei siluete feminine. Asta m-a făcut să las ochii În jos; mi se vorbise prea mult despre obiceiurile țării ca să Înaintez cu mâna Întinsă, cu chipul vesel și privirea surâzătoare. Doar o bolboroseală, pălăria mea care se agită. Reperasem deja, În partea opusă colțului În care era așezată ea, un fotoliu foarte englezesc În care să mă afund. Dar iată că privirea mea mătură covorul, se izbește de pantofii escarpin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
se deschise, o mână o atinse pe a mea, m-am prins de ea, mă trase spre dânsa, Închise poarta În urma mea. Țineam ochii Închiși, de teamă, de epuizare, de neîncredere, de fericire. Afară, urmărirea continua. Trei perechi de ochi surâzători mă contemplau, trei femei al căror păr era ascuns sub văl, dar care aveau chipul descoperit și mă sorbeau din priviri ca pe un nou-născut. Cea mai vârstnică, la patruzeci de ani, Îmi făcu semn s-o urmez. În fundul grădinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
cîtă ingenuă Încăpățînare motivam altădată exclusivismul meu În favoarea munților. Și astăzi munții sînt pentru mine altceva decît un peisaj, dar aceasta nu mă Împiedică să descopăr că aparenta monotonie a mării ascunde o bogăție În care mă pierd. Enigmatică, inexplicabilă, surîzătoare, ea mă lasă să fac din fiecare pescăruș un Icar, sau, iată, fără nici o legătură, Îmi amintește că numai cei acceptați la a doua treapta de inițiere erau admiși În curtea interioară a lui Pitagora; de aici termenul „ezoteric” (cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
ce-aș spune „nu” unor zile cu care nu mă voi mai Întîlni? Vreau să fiu liber să regret fiecare despărțire. Nu uit totuși că Troia avea să fie distrusă de scepticismul celor care o considerau pe Cassandra nebună. Scepticismul surîzător, grăbit să nege, o Închide pe Cassandra În turn și, apoi, va deschide singur porțile Înaintea calului de lemn. Știu, așadar, pentru ce detest scepticismul care pîndește dincolo de pasiunea acestor ceasuri cînd doresc pînă la durere să mă risipesc În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
afecțiune de Ion Sava („A sta pur și simplu Într-un fotoliu, nu Înseamnă a fi spectator!”) ș.a.m.d. Mi-au mai plăcut, În carte, subtitlurile, etichetele pe care autorul le aplică celor analizați: Odobescu are, spre exemplu,„critica surîzător erudită”;Maiorescu e „un clarvăzător”; Caragiale rămîne un „antiromantic”; M.Dragomirescu pare „un teoretician dogmatic”; Arghezi ar avea...„o expresivitate În exces”; Camil Petrescu e un „campion al autenticității” ș.a.m.d. În fine, am rămas uimit de cîte nume
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
neașteptată întâlnire. Imi continui drumul, accelerând ritmul. La intrarea în Agay văd în fața mea un tânăr robust, blond cu un rucsac mare pe spate. Imi zic că acesta sigur nu este la plajă. Il ajung, îl salut și-mi răspunde surâzător. Peste câteva minute ne întâlnim din nou într-un magazin alimentar unde am intrat să-mi cumpăr ceva pentru prânz. Ne salutăm din nou și-l întreb dacă nu cumva și el merge la Santiago. Imi răspunde că da. Aflu
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
multiplă în plăci și care a fost vindecat la Lourdes. Acesta a venit apoi și la școala lor și a povestit la toți elevii cum a fost vindecat. Mă uit cu atenție la ele, când povestesc și le văd fața surâzătoare și ochii cum sclipesc și în care se citește ușor emoția ce o simt. Le povestesc și eu ce mi-a relatat un sacristan în vârstă de la bazilică, un om foarte scund. Cum a venit acolo cu mai mulți ani
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
de clădire este tipic pentru această regiune a Franței. Găsesc cazare la Gîte d’etâpe comunală, pe o străduță în centru, aproape de oficiul de turism. In pragul ușii mă întâmpină o doamnă cam la 65 de ani, scundă, blondă și surâzătoare. Este o voluntară din asociația sf. Iacob, care are în grijă casa pentru pelerini. Sunt șase paturi aici într-un dormitor și suntem trei pelerini, eu și două femei care tocmai își încheie pelerinajul pe care l-au început la
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
pe mine mă copleșesc de fiecare dată când ajung În satul copilăriei mele... Sun la interfon. Îmi răspunde o voce tremurândă. - Cine este? - Sunt eu, mamă! Îmi deschide. Urc scările repede, nerăbdătoare, să o văd. Mă așteaptă În pragul ușii, surâzătoare. - Ai venit! - Da, mamă, am venit! Ne uitam fix, una la alta. În fața mea am o femeie parcă mai măruntă decât o știam eu; firavă și subțirică. Nu am mai văzut-o de la sfârșitul lunii ianuarie. Parcă era alta, atunci
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
acela al lui Agnes, fluturând degetele lin în aer, ca o zbatere de aripi, în semn de recunoaștere. Pe urmă și-a dat seama că nici măcar nu-l cunoștea, însă Gabriel i-a zâmbit; pe urmă, a dansat, a valsat surâzătoare și îmbujorată printre curci, ah, ah, ah, ce nebunie, băiatul cu vioara i-a zâmbit! De-atunci să fie vreo patru luni, acum el stătea în fața ei pe terasă, se uita pierdut în cerul negru-rozaliu și așteptau să vină halbele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
Soarele abia răsărise; nu se vedea din cauza acoperișurilor înalte, dar prezența lui o simțiseră toți călătorii care forfoteau prin gară: arătau mai sprinteni și mai voioși. După puțin timp se ivi și Mihaela, grăbită, cu o valiză în mână. Era surâzătoare, fragedă și radia atâta viață și bucurie, încît un bolnav s-ar fi însănătoșit stând numai în preajma ei. M-am mirat văzînd-o singură: ― Nu te-a condus Alexa? ― Nu, Dor, e de serviciu. Am luat-o de mână, ca pe
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
faptul că ea vorbea cu un străin mă surprinse într-atît că refuzam să cred relatarea ochilor. Am trecut pe lângă ei, prefăcîndu-mă că nu-i văd, și am luat ascensorul ca să urc la etaj. După câteva minute apăru și ea veselă, surâzătoare, puțin aprinsă la față. Nu i-am dat nici o atenție și ca să umplu timpul, am deschis un ziar prefăcîndu-mă că citesc. Se apropie de mine, cu pași tiptili și-mi șopti drăgăstos, la ureche: ― Ești supărat? Întrebarea o puse în
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
o ființă predestinată răului, în fața căreia nici o măsură de prevedere nu-i de prisos deoarece săgeata privirii ei îi doboară și pe cei mai viteji bărbați etc. "Vitejii" bărbați erau avertizați să se ferească mai ales de femeile frumoase și surâzătoare care sunt cele mai primejdioase. Li se atrăgea atenția că de la magiciana Circe, prima femeie fatală, la periculoasele frumuseți moderne, femeile au căutat prin cele mai viclene mijloace să devină arma principală în acest război la sfârșitul căruia bărbatul este
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
cameră. Se duse spre ea Era ușor contractată. Câteva întrebări, doamnă, se gândi el. Cum a putut Yanar să-l avertizeze pe Discipol, fără ca acest lucru să fie previzibil? Ia explică-mi chestia asta!" Femeia se opri și-l așteptă surâzătoare. Dar surâsul îi dispăru. Privirea ținti îndărătul lui Gosseyn, puțin lateral Gosseyn se răsuci și privi. Nu simți nimic, nu auzi nimic și nici măcar nu îi percepu prezența acum când o vedea, dar forma se materializa, la trei metri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
mă angajez în vreun fel. Priveam însă din fundul amfiteatrului și mă felicitam că lipsea încă puțin ca să cunosc pe toată lumea. Un grup de trei fete, îndeosebi, mi se părea intangibil. Erau mereu împreună, fără amestec printre ceilalți, vioaie, grăbite, surâzătoare, pricepîndu-se, mi se părea, să fie politicoase față de toți și în același timp distante. Ușurința cu care se strecurau prin lumea multă, siguranța gesturilor și totuși singurătatea lor mă impresionau, și atunci o ambiție m-a străbătut: cunoștința lor - nu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să i se întîmple. Mi-a explicat îndată, cu expresiile lui proprii, de care nu se putea dezbăra nici când era grav: - Știi, Suzanne "a filat". Formidabil! Suzanne, pe care mi-o prezentase la Operă, era o brună delici oasă, surâzătoare, cu fața mică și șireată de șoricel. - Cu maître Jack. Imaginez-vous! M-am dus ca de obicei azidimineață s-o iau la Bois. Făcusem rost de doi cai pur-sang. Și ea plecase. Concierge-ul mi-a râs în nas. C'est
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mea. Nu credea că mă interesează... Vrasăzică, nu-i făcusem impresia - nici ei, care trăise mai mult în preajma noastră - că Irina m-ar fi interesat câtuși de puțin, atât fusesem de discret, atât părusem de indiferent și atât părusem de surâzător față de toate fetele. Și o idee nouă îmi fulgeră: cum să nu aibă dreptate, când eu însumi, cu o lună mai înainte, n-aș fi crezut că mă interesează! Când apropiam cele două imagini ale mele de la o distanță așa
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
tot timpul tânguitor, răsfățîndu-se, și-l auzi "cum uiți tu pe micul tău", "de mine nu vrei să știi nimic", și e anost să auzi astfel de scâncete din partea unui om bătrân, cu fața toată încrețită. Doamna Axente îl ascultă surâzătoare, cu înțelesuri către noi. Joc cu el tot timpul cărți, reîncep pentru a suta oară ,șasezeci și șase" ca să-i întrețin simpatia și să-i răsplătesc oarecum că i-am pus stăpânire pe casă, dar poate și de enervare ca să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Adică vibrând toată, plină de bucurie și în același timp de melancolie. Puiu se oprise fără voia lui și își îndreptase privirea spre semiîntunericul din acea încăpere. Vrei să vezi ce-i înăuntru? l-a îmbiat doamna din pragul ușii, surâzătoare și plină de bunăvoință. Hai, vino să vezi, a spus. Și a făcut un pas lateral îndemnându-l să intre. Cum te cheamă? l-a întrebat în timp ce el pășea pragul. Puiu, a răspuns el, privind cu curiozitate în interiorul încăperii. Puiu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
în ochii domnului Ionescu, ci își aținti privirea în jos, undeva între bancă și fereastră, ca și cum și-ar fi ales locul unde să sară. Dar rămase sus pe pervaz. Iar în ochii domnului Ionescu ce se vedea? Perplexitate? O concentrare surâzătoare ca atunci când se pregătea să arunce la țintă săculețul cu nisip? Cătălin se aștepta la orice. Dar nu era timp de amânare. Lucrurile se clarificau precipitat. Perplexitate poate că fusese, dar surâs în niciun caz, fiindcă dindărătul concentrării de pe fața
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
În orice caz, lui Dănilă îi bătea inima tare. De teamă? Poate că-i era frică să n-o smucească prea tare și să nu-i rupă încheietura mâinii. Îi stătuse inima în piept când ea se apropiase de el surâzătoare, cu fața luminoasă și îl invitase ținându-l de mână în mijlocul cercului. Înainte de asta, făcând parte din cerc laolaltă cu ceilalți, o privise cu jind și i se păruse că visează când o văzuse apropiindu-se de el. Era deja
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
sfârșit, în după-amiaza zilei de 27 septembrie 2009, după mai multe ceasuri de călătorie, am ajuns cu prietena mea Adina Cantuniari în fața unui bloc elegant, pe rue Boissière. Era în asfințit, pe terasele cafenelelor din preajmă lumea privea cu liniște surâzătoare perindarea trecătorilor, timbrul sprințar elegant al francezei vorbite în jur ne însuflețea auzul. Am sunat la interfon și am așteptat câteva minute cu bagajele în stradă. Deodată, poarta cu grilaj de fier s-a deschis. O doamnă înaltă, subțire, cu
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
Chereas știa unde trebuie să lovească - nu făcuse altceva toată viața. Sângele urca, era foc și durere, înghițea aerul. Tânărul Împărat știu ce era: sângele care pune stavilă aerului, moartea. Atunci zări chipul celui de-al doilea agresor: Julius Lupus, surâzător, cu arma ridicată; probabil că astfel vedeau urșii și mistreții fața omului care îi ucidea. Și ce zâmbet! Cu toți dinții strâmbi în gura aceea mare, și ochii care spuneau: „Ești terminat!“. Gustul arzător al sângelui urca pe gâtlej; Împăratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe zi ce trecea simțea că se transformă într-un intrus și că devine ținta batjocurii adversarilor. Tot mai des, el - ajuns acum un neputincios purtător de cuvânt al nemulțumiților optimates - îl vedea pe Împărat primindu-i sfaturile cu un surâzător: „A trebuit să hotărăsc altfel“. La rândul lui, Împăratul vedea în el un vechi slujitor al lui Tiberius, poate chiar un complice - și, instinctiv, îl ura. De zile pline de neliniște avea parte și mândra stirpe a Pisonilor, moștenitorii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]