706 matches
-
de copii aveau de timpuriu calități antivirale pozitive, în zonele unde SM este rară. Dorind să explicăm acestă legătură între bolile virale și SM se poate imagina un rol direct al anumitor viruși în inițierea procesului patologic. Caracteristicile imunogenetice particulare, survenirea unei infecții virale la o vârstă mai târzie, ar spori semnificativ riscul declanșării acestui proces. Survenirea precoce a infecțiilor virale ar constitui un factor de protecție, explicând faptul că cele mai slabe prevalențe coincid cu cele mai scăzute nivele socio-economice
Scleroza multiplă by Petru Mihancea () [Corola-publishinghouse/Science/92062_a_92557]
-
explicăm acestă legătură între bolile virale și SM se poate imagina un rol direct al anumitor viruși în inițierea procesului patologic. Caracteristicile imunogenetice particulare, survenirea unei infecții virale la o vârstă mai târzie, ar spori semnificativ riscul declanșării acestui proces. Survenirea precoce a infecțiilor virale ar constitui un factor de protecție, explicând faptul că cele mai slabe prevalențe coincid cu cele mai scăzute nivele socio-economice, unde infecțiile se fac precoce. Această teorie este în concordanță cu modelul lui DETELS sau modelul
Scleroza multiplă by Petru Mihancea () [Corola-publishinghouse/Science/92062_a_92557]
-
creștere marcată a producției TNF alfa, sugerând o declanșare sistemică a recidivei. Aceste date sugerează că determinarea capacității de producție TNF alfa sau IL-1B ar putea fi un mijloc de monitorizare a activității bolii și mai particular, de anticipare a survenirii unei noi recidive la pacienții cu SM sau a unei modificări a modului de evoluție clinică. În studiu s-au observat că aceste citochine scad în ser și LCR-ul bolnavului de SM cu câteva săptămâni înainte de a interveni o
Scleroza multiplă by Petru Mihancea () [Corola-publishinghouse/Science/92062_a_92557]
-
mai degrabă are semnificație dezvăluirea constituției de ființă a ființării om (Dasein-ului), a orizonturilor în care acesta își desfășoară relația sa cu ființa. În ultimă instanță, demersul prin ontologia fundamentală își găsește sensul în dezvăluirea rolului virtualității "spațiului" uman în survenirea atributelor (elementelor structurii factice) care încarcă existența (omenească) și o face să fie într-o lume. Prin urmare, putem pune la socoteala modelelor de reconstrucție a umanului și ontologia fundamentală. Aceste trei modele de reconstrucție a umanului coexistă în spațiul
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
a pierdut puterea de a evalua, interpreta, de a se raporta direct la viață, trăind-o. Dar secătuirea resurselor vitale ale istoriei a fost, totuși, necesară pentru reîmprospătarea acestei forțe care trage în jos către originea vieții însăși, către o survenire a voinței de putere. Reevaluarea tuturor valorilor reprezintă un act posibil doar prin reîntoarcerea la sursele primare ale vieții; așadar, posibilitatea sa este legată tocmai de pierderea acestora. Eterna reîntoarcere (conceptul este interpretat, aici, într-un mod liber, depășind o
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
umană obișnuită. Această metafizică trebuie să caute temeiul ființării, temei pe care Heidegger îl numește ființă. Pentru a lămuri noțiunea de "ființare", el pornește de la termenul grecesc aletheia (= "adevăr") pe care îl traduce prin "stare de neascundere". Lumea este o survenire în om a stării de neascundere și, în calitate de adăpost al ființei, limba este cea care cumulează această survenire a stării de neascundere. Ca principiu general, se poate spune că neascunderea este accidentală, în vreme ce ascunderea este esențială, este starea obișnuită a
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
lămuri noțiunea de "ființare", el pornește de la termenul grecesc aletheia (= "adevăr") pe care îl traduce prin "stare de neascundere". Lumea este o survenire în om a stării de neascundere și, în calitate de adăpost al ființei, limba este cea care cumulează această survenire a stării de neascundere. Ca principiu general, se poate spune că neascunderea este accidentală, în vreme ce ascunderea este esențială, este starea obișnuită a lucrurilor. Întrucît problema limbii este însăși problema adevărului și a lumii, survenirea adevărului este în esența ei o
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limba este cea care cumulează această survenire a stării de neascundere. Ca principiu general, se poate spune că neascunderea este accidentală, în vreme ce ascunderea este esențială, este starea obișnuită a lucrurilor. Întrucît problema limbii este însăși problema adevărului și a lumii, survenirea adevărului este în esența ei o survenire de ordinul limbii, iar cuvintele, propozițiile și toate formele fundamentale ale vorbirii trimit la un loc în care s-a strîns laolaltă istoria adevărului. Survenirea, adică "venirea pe deasupra", presupune pe de o parte
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a stării de neascundere. Ca principiu general, se poate spune că neascunderea este accidentală, în vreme ce ascunderea este esențială, este starea obișnuită a lucrurilor. Întrucît problema limbii este însăși problema adevărului și a lumii, survenirea adevărului este în esența ei o survenire de ordinul limbii, iar cuvintele, propozițiile și toate formele fundamentale ale vorbirii trimit la un loc în care s-a strîns laolaltă istoria adevărului. Survenirea, adică "venirea pe deasupra", presupune pe de o parte "a ajunge dincolo" și, pe de altă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limbii este însăși problema adevărului și a lumii, survenirea adevărului este în esența ei o survenire de ordinul limbii, iar cuvintele, propozițiile și toate formele fundamentale ale vorbirii trimit la un loc în care s-a strîns laolaltă istoria adevărului. Survenirea, adică "venirea pe deasupra", presupune pe de o parte "a ajunge dincolo" și, pe de altă parte, "a primi ca moștenire", fiindcă altceva este adevărul despre ceva și altceva acel ceva. Omul se caracterizează prin efortul de a scoate lucrurile din
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
gîndit devine o indicație către ceea ce n-a fost încă gîndit, și astfel, ceea ce a fost scos din ascundere devine o indicație către ceea ce se ascunde, căci ascultînd ceea ce i se promite în chip ascuns, gîndirea îndrumă, prin interogare, către survenirea adevărului. Dar, prin saltul pe care îl face gînditorul dinspre ceea ce a fost deja gîndit către locul a ceea ce trebuie gîndit, semnificația cuvintelor și a propozițiilor se modifică și, în acest caz, gîndirea devine o luptă pentru cuvîntul ce exprimă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
îl joacă, bineînțeles, memoria recte "efortul de rememorare" (și nu reamintirea mecanică), specific oricărei activități creatoare. Inspirat de concepția kantiană asupra timpului, Ricoeur postula existența unei "amintiri pure", pe care o descrie drept "o stare virtuală a reprezentării trecutului, anterior survenirii sale în imagine sub forma mixtă a amintirii-imagine (s.n.)20. Cu toate diferențele de nuanță, incipitul romanului lovinescian surprinde foarte exact această "stare virtuală" de dinaintea "filmului" amintirilor/ imaginilor propriu-zise. Rememorarea ar fi, mai exact, un proces cognitiv complex, constând în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
parte? Aceste întreb]ri ne aduc în fața celei de-a treia teme importante pe care s-a axat dezbaterea despre eutanasie: distincția dintre moartea intenționat] și cea care abia poate fi prev]zut]. vi. A provoca moartea și a prevedea survenirea ei Dac] A îi administreaz] lui B o injecție letal] pentru a-i curma suferință, înseamn] c] A a provocat în mod intenționat moartea lui B. Acest exemplu nu poate fi comb]țuț. Dar este oare aceeași situație în cazul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
și punere în față, "acum", după gândul lui Cantemir.200 Fiindcă cei doi termeni sunt doar deschiși către o ipostază a lor, prin care ei înșiși ajung la ceea ce trebuie să fie, prezentuirea se completează cu o "irumpere", cu o "survenire a viitorului", de fapt; imposibilă, însă, fără structura judicativă devenită operațională și, cumva, reflexivă, vizându-se încă în mod esențial pe sine, fiindcă distincția formalului operațional față de obiectual nu este încă împlinită. De aceea, încă sunt posibile evaluări diferite ale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mai degrabă ca sens temporal ("ceva" care este timporizat și capătă astfel alură constituv-obiectuală), nu ca timp propriu-zis ("ceva" care el însuși timporizează), sunt semnificative pentru toate raporturile posibile dintre cele trei tipuri de operații temporale, dintre "prezentuire", "chemarea trecutului", "survenirea viitorului". E drept, acești doi termeni care definesc aspectul alethic al dictaturii judicativului privilegiază un anumit raport: acela dintre prezentuire și survenirea viitorului (așa cum aspectul formal privilegia raportul prezentuire chemarea trecutului). Ei actualizează judicativul (în judecată), actualizându-se pe ei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timporizează), sunt semnificative pentru toate raporturile posibile dintre cele trei tipuri de operații temporale, dintre "prezentuire", "chemarea trecutului", "survenirea viitorului". E drept, acești doi termeni care definesc aspectul alethic al dictaturii judicativului privilegiază un anumit raport: acela dintre prezentuire și survenirea viitorului (așa cum aspectul formal privilegia raportul prezentuire chemarea trecutului). Ei actualizează judicativul (în judecată), actualizându-se pe ei înșiși, dar o astfel de operație nu este posibilă decât dacă ei sunt "ceva" înainte de actualizare. Dar ar putea avea ei un
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de operație nu este posibilă decât dacă ei sunt "ceva" înainte de actualizare. Dar ar putea avea ei un sens non-judicativ? Așadar, ce anume este prezentuit ca "este" și timp și, mai cu seamă, cum se realizează raportul dintre prezentuire și survenirea viitorului, semnificativ, cum spuneam mai sus, pentru aspectul alethic al judecății? În orizont judicativ sau în unitatea judecății aspectul alethic este secund față de structura formală S P, din perspectiva constituirii lor. Acești doi termeni din urmă trebuie să fie constituiți
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
valori de adevăr", semnificativi ca ființare; de fapt, judecata devine ea însăși o ființare, prin în-ființarea celor doi termeni ai aspectului său alethic. Toate elementele reducției aspectului formal, evidențiate mai sus, sunt anterioare în ordinea strictă a reducției dictaturii judicativului "survenirii" aspectului alethic. Așa încât, acesta din urmă presupune de la bun început alt-ceva, anterioritatea lui alt-ceva, iar în felul acesta capătă deschidere un act de survenire a trecutului (nu în el însuși, ci prin anterioritatea prezentuită) și de raportare a acesteia la
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
elementele reducției aspectului formal, evidențiate mai sus, sunt anterioare în ordinea strictă a reducției dictaturii judicativului "survenirii" aspectului alethic. Așa încât, acesta din urmă presupune de la bun început alt-ceva, anterioritatea lui alt-ceva, iar în felul acesta capătă deschidere un act de survenire a trecutului (nu în el însuși, ci prin anterioritatea prezentuită) și de raportare a acesteia la prezentuire (nu în ea însăși, ci prin ceva anterior, aparținând trecutului, adus în prezentul judecății). Ceva anterior și judecata se regăsesc în operația actualizării
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constantă, poate fi luat, de asemenea, ca sens al unui fapt actualizat. Ceea ce vrea să însemne că în structura judecății, chiar și atunci când este vorba despre "posibil", "viitor" etc., trecutul este un reper fundamental. Dar nu trecutul ca atare, ci survenirea viitorului pe fondul chemării trecutului, ca operație prin care judecata devine ea însăși semnificativă în sens alethic, desăvârșindu-se într-o anumită condiție. Presupunând toate elementele aspectului formal, aspectul alethic trece și el sub condiționarea logos-ului. Numai că acesta
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aspecte ale dictaturii judicativului anume: S și P, verbul și timpul în orizontul temporal (care este orizontul de posibilități constitutive al judecății), acolo unde am identificat deja acte de "timporizare", pe care le-am numit, convențional, prezentuire, chemarea trecutului și survenirea viitorului. Ideea despre sensurile introduse, dincolo de caracteristicile obiectuale proprii, de fiecare aspect al judecății trebuie reținută, fiindcă tocmai ea va putea deschide, alături de alte idei, orizontul în care se va opera reducția non-judicativă a dictaurii judicativului; e drept, trebuie identificate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
reținută, fiindcă tocmai ea va putea deschide, alături de alte idei, orizontul în care se va opera reducția non-judicativă a dictaurii judicativului; e drept, trebuie identificate și alte acte de constituire sau măcar noi operații subordonate prezentuirii temporale, chemării trecutului și survenirii viitorului. Sensul de poziție sau atitudine, introdus de aspectul formal, și sensul de transcendent, introdus de aspectul alethic, nu se încadrează într-un loc din orizontul strict delimitat al reducției judicative a dictaturii judicativului; motivul este legat de un fapt
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și, totodată, puterea acestuia de a timporiza fiecare element al dictaturii judicativului precum și cele două aspecte ale acesteia, luate în unitatea lor. Cuplul husserlian ar putea fi asumat ca reper pentru o analogie, fiindcă cele trei sensuri ale timporizării judicative, survenirea trecutului, prezentuirea și chemarea viitorului, constituie ele însele timpul ca atare, dar numai în măsura în care toate participă la un fel de "prezentare", de "clipă" mai bine zis, foarte asemănătoare cu structura retențial-protențială despre care vorbește Husserl.201 Totuși, ce ar putea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
însă goale. Timpul nu poate fi în el însuși, ca proprie durată; iar dacă ar fi, atunci chiar că nu ar fi nimic; poate nici măcar nimicul; aceasta, doar dacă el operează judicativ: și operează, timporizează, prin prezentuire, chemarea trecutului și survenirea viitorului, umplându-se astfel durate corespunzătoare constituirilor obiectuale. Cum știm, este el însuși o asemenea constituire obiectuală, însă una dată drept corelativ al actului de a judeca. Dar în sensul observației de la începutul paragrafului, trebuie să observăm că nimicul este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
tocmai printr-o asemenea raportare reflexivă, în granițele dictaturii judicativului, au căpătat rost și reprezentarea și conceptul și, mai târziu, teoriile despre cele trei dimensiuni ale timpului. Ele au fost distribuite însă doar ființării, fiecare ființare fiind "timporizată" triadic (prin survenirea trecutului, prezentuire și survenirea viitorului); diferite de la una la alta pot fi doar accentele; în plus, timporizarea triadică a ființării a devenit un indiciu al "degradării ontologice" a acesteia, ființa și ființa ființării păstrând, fiecare, o rezervă de sine însuși
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]