5,786 matches
-
o dată „Ia te uită!”, iar eu am spus „Îmi pare rău”. Apoi el a adăugat: — Aș vrea să te mai văd peste câteva zile, la care eu am răspuns: — Nu știu, și taxiul s-a pus în mișcare. M-am târât cu greu înapoi la lift. Simțeam că vreau să mă ascund undeva și să dorm. Nici măcar nu știam dacă Antonia mai e sau nu în apartamentul meu. M-am gândit că nu pentru Antonia îl lovisem pe Palmer, ci pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
degetele picioarelor, că am auzit clanța și ușa dormitorului deschizându-se. În sfârșit, rămăsesem singuri. Am reușit să disting un fel de sunet Înfundat, ca și când cineva ar fi târșâit ceva, urmat de câțiva pași vioi. Ciudat, suna de parcă ar fi târât ceva. Trecu apoi Încă un Stadtbahn, de data aceasta cu un tărăboi infernal, care se dizolvă Încet În Îndepărtare, după care Dora se așeză pe pat. Atât am putut să disting, pentru că arcurile patului gemură sub greutatea ei. După o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
indexul spre pat, declarând ceva ce era evident: femeia care zace acolo trebuie să fi murit cumva, nu-i așa? Atâtea aveam de gând să zic, că habar n-am cum s-a Întâmplat? Susțineam cu seriozitate că s-a târât singură În dormitor și a adormit pentru totdeauna, Întinsă În pat, cu mâinile Împreunate, Împăcate? Era mai sănătos să aștept, evident. Cât timp Îmi țineam gura, reușeam măcar să nu mă compromit. Între timp, Înainte ca poliția să devină interesată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
perniță, la o inspecție mai profundă s-a dovedit a fi un cearceaf (plin de sânge), pe care Îl Înfășurasem În jurul capului (care mă durea). Lumina era atât de puternică și eu Încă prea buimac de somn, Încât m-am târât afară din casă, pe coridor, cu o mână ținându-mi turbanul improvizat și cu cealaltă acoperindu-mi discret fața - ca un șeic dement, din imperiul somnului. De obicei adorm greu dacă o rază de lumină câtuși de subțire se strecoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mi se părea treptat posibil să redevin uman. M-am Întors În bucătărie unde apa pentru cafea Începuse să fiarbă zgomotos dar statornic. Mi-am pescuit țigările din haina sfâșiată, am constatat că Îmi rămăseseră doar trei și m-am târât Înapoi În Încăperea care servea În același timp pentru dormit, lucrat și unde Îmi rezolvam treburile de orice fel. Am pus pachetul de țigări pe pervaz și am privit pe geam. Anton avea dreptate: Într-o parte locuiau morții, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Îmi pare rău, e Încuiată, i-am explicat, șchiopătând până la pervaz. Corpul mă durea la fel, de parcă ar fi fost fabricat din membre asamblate la nimereală. Am aruncat pachetul de Moslem pe masă. — Chibritul e dincolo. Am arătat cu degetul, târându-mă Înapoi. După ce Își aprinse țigara, Anton Îmi povesti că cercetase tot apartamentul. Într-un final, În hol a dat peste clamele cu care Îmi strângeam pantalonii când mergeam cu bicicleta, sub ziarul de pe masa din fața oglinzii. Nu-mi aminteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
deranjează oglinda, desigur. După ce ne-am schimbat locurile, Dora mi-a explicat că mai demult Începuse să-și Împartă clienții În două grupe: cei care Își dezvăluiau numele imediat cum intrau În camera 202, și cei care Își inventau unul, târându-se ca niște țipari, neajutorați, dar vicleni. Diferența dintre cele două grupe se suprapunea peste Înc-o variație pe care o observase, ceva ce, spunea ea, l-ar fi interesat cu siguranță pe Froehlich. Dora descoperise că unii voiau să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
dea la o parte, imediat ce ripostez. Dar ăsta era serios, deși zâmbea tot timpul - de parcă am fi Împărțit cine știe ce secret murdar. Poruncindu-i oaspetelui său să Îngenuncheze, Dora Îi dăduse buzele cu un ruj mov, apoi Îi spusese să se târască până la oglindă. Când vizitatorul Încercase să riposteze, Dora Îi apăsase spatele cu piciorul, cu grijă dar cu fermitate, Înștiințându-l că nu-i va da drumul până când nu-și sărută reflacția din oglindă. Mă Înghionti În coaste, râzând. — Unii bărbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
simțit cum sentimentele mi se detașau de trup, plecând pe vârful degetelor, ca și când le-ar fi fost rușine. Când, În sfârșit, am reușit să mă adun, mi-am șters lacrimile. Durerea păru să cedeze, astfel că am reușit să mă târăsc până la chiuvetă. M-am spălat cum am putut, având În vedere starea În care eram. Saliva amestecată cu sânge se scurse În vasul emailat, desenând niște modele ciudate, ca niște nervuri. La sfârșit am aruncat o privire În oglinda de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Conform lui Manetti, tânărul Karp tocmai terminase școala de asistenți medicali de la Misériecorde. Froehlich a hotărât să Îl angajeze pe prietenul său și, În curând, l-a Însărcinat cu adopțiile. Wickert nu cunoștea motivul pentru care Karp s-a lăsat târât În astfel de activități sinistre. În plus, avea impresia că Froehlich Îl avea la mână cu ceva. Cu ce, inspectorul nu putea, sau nu vroia să spună. Dar acum mă studia de aproape, atât Încât, În ciuda poșetei, am Început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
bunul simț“, „decența elementară“ să curețe bălăriile de pe mormintele răposaților noștri. E prima zi însorită de primăvară și a dat deja cu naftalină tot ce se cheamă lână, a strâns covoarele sul și le-a legat, iar apoi le-a târât în camera cu trofeele tatii. Nu-i e niciodată rușine de casa ei: n-are decât să intre un străin la orice oră din zi, să-și bage nasul în orice debara, în orice sertar, că ei n-are de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
în abureala densă, sufocantă, e ca și cum ei toți s-ar fi întors cu mașina timpului într-o epocă în care existau sub forma unei turme de animale evreiești, capabile să rostească doar oi, oi2... căci asta rostesc ei atunci când se târăsc de la duș înapoi în șuvoiul de aburi fierbinți. Ei, taică-meu și tovarășii lui de suferință, par să fi revenit, în sfârșit, în habitatul în care se simt ca la ei acasă. Într-un loc fără goimi și fără femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de sânge pe care, împreună cu familia mea, mă așez s-o mănânc la cină. Autocontrolul, seriozitatea, sancțiunile - iată cheia vieții omenești, grăit-au nesfârșitele legi alimentare. Goimii n-au decât să-și înfigă dinții în toate dobitoacele josnice care se târăsc și grohăie pe fața pământului murdar, noi n-o să ne lăsăm contaminată umanitatea la modul ăsta. Ei (dacă-nțelegi ce vreau să zic) n-au decât să se-ndoape cu orice, cu tot ce mișună, oricât de odios și spurcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ce naiba mi-a trebuit să mă combin cu o femeie de aproape treizeci de ani care crede că „dragă“ are patru litere! Au trecut deja două luni de la agațamentul de pe Lexington Avenue și, vezi tu, aceleași torente de sentimente mă târăsc în voia lor: pe de-o parte, dorința, dorința delirantă (de când mă știu nu m-am abandonat în halul ăsta în brațele unei femei!) și, pe de altă parte, ceva ce a aduce tare de tot a dispreț. A punere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
O fantezie în care se complăcea în timp ce alții învățau să citească și să scrie: În jurul unei mese uriașe de ședințe sunt așezați regulamentar toți băieții din Virginia de Vest care candidează la West Point. Sub masă, în pielea goală, se târăște în patru labe nătânga noastră adolescentă analfabetă, Mary Jane Reed. Un colonel de la West Point, cu un baston de ofițer în mână, cu care se bate în răstimpuri peste omoplați, se plimbă de jur împrejurul mesei, sfredelindu-i cu privirea pe tineri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
m-am întins fulgerător spre piciorul ei. Fiindcă niciodată nu-mi ajunge. NICIODATĂ. Mereu trebuie SĂ AM. Dar ce anume să am? Nu! țipă ea la mine. — Ba da! Ba nu! Atunci, am implorat-o eu în timp ce începuse să mă târască spre ușă agățat de piciorul ei puternic, lasă-mă măcar să-ți ling păsărica. Știu sigur că treaba asta o mai pot face. — Porcule! Și a urmat un șut. Care a mers la țintă! Cu toată forța unui picior de pionier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
însumi. Poate că, de fapt, asta și sunt, un lingerică de pizde, gura nevolnică a unei găuri de muiere! Linge! Așa să fie! Poate că cea mai înțeleaptă soluție ar fi să-mi duc viața în patru labe! Să mă târăsc prin viață înfruptându-mă cu păsărici și să las creaturile bipede să îndrepte relele pământului și să întemeieze familii! Cine are nevoie să i se ridice statuie, când pe stradă sunt atâtea ospețe umblătoare? Atunci, hai să mă târăsc prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
mă târăsc prin viață înfruptându-mă cu păsărici și să las creaturile bipede să îndrepte relele pământului și să întemeieze familii! Cine are nevoie să i se ridice statuie, când pe stradă sunt atâtea ospețe umblătoare? Atunci, hai să mă târăsc prin viață - dacă mi-a mai rămas vreo viață! Lumea a-nceput să se-nvârtă cu mine, mi-am simțit gâtlejul năpădit de cele mai scârboase sucuri. Ah, inima! Și, când te gândești că toate astea mi se-ntâmplă în Israel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
căuta un drum prin noroi. Uită că pantofii lui de piele Întoarsă erau ruinați și că ofițerul vamal fusese impertinent În privința faptului că avea două perechi de pijamale de mătase. De la mojicia omului, disprețul lui și silabele „Juif, Juif“ se târî până la adăpostul acelor corturi uriașe. Aici se simți pentru moment acasă și nu mai mai avu nevoie de haina de blană, costumul de la Savile Row, banii sau poziția lui pentru a scăpa de complexe. Dar când ajunse la tren, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
furie, scoasă din sărite, de parcă inculpatul din boxă, bărbatul plângând de lângă feriga din ghiveci, ar fi fost dăruit brusc cu o misterioasă rezervă de putere: — Pot să vă fac viața un iad. Dr. Czinner spuse Încet: — O să ningă. Trenul se târa, intrând În Nürnberg, și locomotivele uriașe, care se aliniau de ambele părți, reflectau imaginea umedă și metalică a cerului. — Nu, spuse el, nu puteți face nimic care să mă afecteze. Ea bătu În copertele ghidului Baedeker și el remarcă, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
binevoiți să rămâneți pe fir două minute, domnule... Ninici oftă și ieși În aerul mușcător al micuței stații fără peron. Uitase să-și pună mănușile și, Înainte de a apuca să și le tragă, degetele Îi fură pișcate de frig. Își târî Încet picioarele prin zăpada și noroiul la Început pe jumătate topite, apoi pe jumătate Înghețate. Da, sunt bucuros că nu m-am aflat la Belgrad, se gândi el. Totul era foarte confuz. Oamenii ăia erau săraci și el era, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Observă că doctorul avea sânge pe mustață. De după colț se auzeau voci și fata constată că nu avea timp să se decidă. Dr. Czinner stătea așezat, cu spatele rezemat de o ușă de lemn cu zăvorul tras, iar ea Îl târî Înăuntru și Închise iarăși ușa, dar se temu să tragă la loc zăvorul. Cineva trecu alergând, un motor tuși, apoi acesta porni și se tură și distanța Înghiți zgomotul, transformându-l Într-un murmur. Adăpostul nu avea ferestre. Era destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
că e pe moarte și nu Înțelege un cuvânt din ce-i spun. Coral era Îngrozită la ideea de a rămâne singură În depozit cu un om mort. Flacăra se stinse, murind În propria cenușă. Ea pipăi iarăși după ziar, târându-se pe mâini și pe genunchi, rupse o pagină, o răsuci și făcu altă făclie. Apoi constată că rătăcise chibriturile și, tot de-a bușilea, pipăi toată podeaua din jurul ei. Doctorul Czinner Începu să tușească și ceva se mișcă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Începu să tușească și ceva se mișcă pe podea În apropierea mâinii ei. Fata aproape că țipă de frica șobolanilor, dar când, până la urmă, găsi chibriturile și aprinse hârtia răsucită, văzu că doctorul fusese acela care se mișcase. El se târa, chircit, spre capătul șopronului. Ea Încercă să-l ghideze, dar bărbatul păru să nu fie conștient de prezența ei. Tot timpul cât dură acea deplasare lentă, Coral se Întrebă de ce nu venea nimeni să arunce o privire În depozit. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ce mi-a stat În putință, sunt sigură de asta. Tânăra se trase cât mai departe de el și Încercă să doarmă, dar vibrația pereților o ținu trează. Gemetele vântului n-o lăsau să ignore pustiul din jur, așa că se târî Înapoi, lângă Czinner, ca să nu fie singură și ca să se liniștească. — Wasser, șopti el iar. Mâna ei Îi atinse fața și Coral se miră de cât de fierbinte și uscată Îi era pielea. Poate că vrea apă, se gândi ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]