670 matches
-
Chipul se reflectă de pe luciul uneia din jumătățile ferestrei deschise pe luciul negru al celeilalte. Poartă o bluză roșie, mult răscroită, fără mâneci. Marginea fustei albe s-a tras deasupra genunchilor sticloși, arămii. Picioarele atârnă goale și fragile peste stinghia taburetului înalt, vibrează. Umerii sunt curbați, mijlocul îndoit spre colțul mesei. Între degetele lungi, cu unghii retezate, rotește un creion galben, din care iese tija subțire, ascuțită a grafitului. Închide ochii, din nou îi deschide, privind furiș, parcă pentru a compara
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
clipă îi unește și îi desparte : legea coliviei. „Neatent, mereu neatent, eu, acum el, cineva neatent și.“ Revede, pentru o clipă, rama scorojită a ferestrei, chiuveta adâncă și îngustă ca o oală, caietul cu coperțile verzi de pe măsuță, papucii scâlciați, taburetul înalt, vopsit în roșu. Nu-și suportă maturitatea, așa sugerase, ironic și iritat, colegul Vornicu într-un bâlbâit dialog cu colegul Manole, soțul disputatei doamne. Formulare aparent întâmplătoare, diagnostic însă nu cu totul nepotrivit. Nu cu totul, nu cu totul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
obțineau, iată, validarea unei îndelungi și intime colaborări : brevetarea turnului de răcire. Lotomanul își suflecase mânecile deasupra planșetei, cu creionul mult ascuțit, vârf lung în aer, gata să înțepe foaia de calc în chiar punctul vulnerabil, Mina maura, cocoțată pe taburetul înalt, vântura piciorușele mentolate privind fix în ochelarii nesiguri ai lui Braun, zâmbindu-i, fără ca rotofeiul Robert să observe. Filatelistul abia se întorsese din concediu, gata de treabă. Revenise din concediu și tovarășul Manole, se pregătește tovarășul Caropol, Șeful, cu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nu putem face nimic... La tranzistorul din colț se transmite muzică patriotică, la cel din fundul sălii o emisiune de versuri. Filatelistul arată vecinului scrisoarea de la un colecționar. Doamna veselă și grasă se întoarce roșie de la telefon, se înfundă în taburetul înalt, privirea coborâtă, plânge încet. Colegul din stânga reînvie la loc, se așază, se întoarce spre vecin. Îi spune că după meciul pierdut întreaga Brazilie a plâns. Fanatism mistic, dar real. — Poate ar trebui luat în serios... Vecinul ridică bila rasă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
puțin Înainte de a urca treptele și privește cerul. Ca și tine, e convins că se apropie o furtună neobișnuită, o furtună ca-n timpul verii, inexplicabilă În această parte a lunii aprilie. Vă așezați pe două scaune joase de lemn, taburete lucrate la tâmplar și nu cumpărate de la magazinul de mobile. Prispa e destul de largă și pe ea Încape ușor o masă mare cu două scaune pe fiecare latură. Te așezi pe una din laturi, pe cea dinspre peretele casei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
măsuțe, sălaș al urșilor, al lupilor, al tigrilor și al altor sălbăticiuni de pâslă sau carton. Acolo a privit cele dintâi păsări și a ascultat cele dintâi ciripiri: muștele cu bâzâitul lor. Acolo s-a trudit zadarnic să treacă dealurile taburetelor, pe sub care motanul își croia tunel. De câte ori coada motanului, fum alb, n-a încercat pornirea mâniei lui de floare! Acolo i s-au minunat ochii, privind vântoasa pădure de aur a flăcărilor din sobă potolindu-se, prefăcută în toamnă arămie
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
trei picioare și o coadă de mătură, un șifonier cu cheie de care atârnă ciucuri croșetați, un corp de bibiliotecă pe rafturile căruia se ferfenițesc colecțiile Enigma și Urzica scrupulos complete cu almanahuri cu tot, o măsuță de telefon, două taburete de răchită. Toată această mobilă nu e dispusă ca într-o casă de om, cu un centru, o margine, un loc de trecere și unul de petrecere, ci ca într-un depozit, fără altă grijă decât aceea de a utiliza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
-ți spun eu mâine. Te aștept. Nu știu cum să-ți mulțumesc! ─ Bine, bine, hai, ne vedem mâine. Noapte bună! ─ Noapte bună! Laboratorul miroase plăcut a hidrocarburi aromatice cu cicluri lungi. Alexandru poartă halat alb și ochelari de protecție. Stă pe un taburet rotativ, la nișă, studiind niște plăci de electroforeză. Arată ca preșurile colorate pe care le țese bunică-sa la Călugărițe, iarnă de iarnă. Preșuri de rugăciune, îi trece prin cap. Dar pentru ce ne rugăm? Profesorul Varga l-a lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
dincolo de orice atingere a vieții, o cetate de fenolftaleină. Dincolo de resturile astea împuțite. Dincolo de colții ăștia înghețați. Tot răul pe care oamenii și-l fac unul altuia, cum s-ar putea dacă nu s-ar iubi? Se apleacă înainte pe taburetul de metal și își desface nodul de la cravata bleu marine. Fără să vrea, privirea îi alunecă în catastif. Eșantioanele 1 și 2 aparțin lui M. Mihai (tatăl) și S. Mihai (fiica). 8 februarie E încă noapte, nu s-a luminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
covoare lînoase, tablouri, un divan larg acoperit cu o cuvertură maro plușată, cumpărată de la oraș, trei perne, două simple, pufoase, albastre, și una lucrată la gherghef, În galben, o mare oglindă ovală, părînd venețiană, prinsă de peretele dinspre canapea, un taburet pirogravat, o toaletă cu oglindă mică, dreptunghiulară, pe care se afla o sticlă lată cu parfum - etichetă străină, pe un macrameu cu Împletitură savantă. CÎnd deschisei ușa mînerul scrîșni; Ana aștepta În picioare, tăcută, fixă, Îmbrăcată Într-o rochie mov
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
capul lor bolovani... Au fost zdrobiți, distruși, mutilați... Era sânge peste tot, soldații erau dezorientați, în timp ce noi mânuiam pila cu forță și precizie... Până i-am văzut pe supraviețuitori fugind, lăsând în urma lor mormane de cadavre. Antonius se așezase pe taburetul de lângă masă și asculta cu chipul încordat, cu buzele strânse și pumnii încleștați, cuprins de mânie. — Eu însumi - Titus mișcă degetul pe hartă - am ieșit călare să-i duc lui Annius Gallus o epistolă din partea lui Spurinna. Gallus venea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în fiecare dimineață cu o nouă mirare. Patul meu de campanie se afla chiar lângă ușă, și cele dintâi priviri descopereau o încăpere ciudată, cu fereastra înaltă și zăbrelită, pereții vopsiți în verde, un vast fotoliu de paie și două taburete, alături de o masă de lucru, câteva litotipii bengalice, bătute în ținte de partea dreaptă a bibliotecii. Îmi trebuiau câteva minute ca să-mi amintesc unde mă aflu, să înțeleg acele zgomote surde care veneau de afară, pe fereastra deschisă, sau de pe
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Nu s-a găsit de vînzare decît la Mitropolie". Este un agnostic, un trișor mistic și trebuie schimbat deîndată din funcție. L-am văzut ciordind pelicanol, sugativă și caiete cu sîrmă din bunurile colective ale Filialei. Lipsește chiar și un taburet". "Să se compare, cerea Mistrie, în aceiași ani de venerație stalinistă, premiul gigant pe care și l-a atribuit singur tovarășul Carp, în detrimentul celor care nu se dau în lături de la sarcinile Partidului, chiar dacă pleacă în documentare cu mămăligă rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
știa cum. Se gândea uneori să-l lustruiască, să-i dea cizmele cu ceară sau, pur și simplu, să-l vopsească. Dar nu se încumeta să acopere cocleala verzuie a atâtor secole. Neputând să-l ajute altminteri, Petrache își apropia taburetul și-i citea, cu glas tare, pentru ca, astfel, cavalerul să nu se simtă singur. Nici nu-i auzi pe ceilalți când sosiră. Se deschiseră și ușile mici, înăuntru se aprinseră lumini pâlpâitoare, ca de torțe. Apărură chiar și câțiva vizitatori
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
șterse bine, de pulpana hainei, mâinile umezite. Fata păru să-i asculte cu atenție explicațiile, dar nu reuși din prima, de aceea el încărcă arma din nou. Tarabagiul aprobă toate aceste manevre, bucuros că nu trebuie să se deranjeze de pe taburetul lui, și continuă să-și molfăie între buze chiștocul. Petrache lipi cu o mână umărul fetei de pușcă, iar cu cealaltă o cuprinse de mijloc, proptindu-i cotul în căușul palmei. Ținând-o astfel în brațe, se simți cuprins de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în zigzag, ca un liliac. Lipsit de puterea pe care o primea de obicei, când privea de pe creneluri răsăritul, Petrache se simți sleit. Bruma se topise, lăsând lespezile lucitoare, așa că nu se mai osteni să le frece. Se cuibări pe taburetul lui. Își trase gluga pe cap și rămase astfel, trăgând, din când în când, cu ochiul către statuie, ca să surprindă cel mai mic semn că bronzul încetase să mai fie bronz, că piatra încetase să mai fie doar piatră și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în comun... — O, ba da, spuse Iacob. Mai mult decât ai putea bănui... — Pot să ghicesc ? El se aplecă și o sărută pe frunte. Apoi îi șopti la ureche : Amândoi am împlinit luna asta treizeci și trei de ani... Filip își trase taburetul într-o parte. Nu voia să stea chiar în fața bătrânului, observase că se simte în largul lui atunci când își deapănă amintirile privind peste lucruri. „De fapt“, îi spusese Filip Cosminei, „am impresia că e, mai degrabă, o prelungire a singurătății
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lipite. Un firicel de salivă i se scurse pe la colțul gurii. Simți și-l șterse cu mâneca pijamalei. Nu știu ce să-ți povestesc. Eu zic că nimic nu merită, n-am trăit cine știe ce. Mai bine întreabă-mă tu. Cosmina își trase taburetul și se așeză în fața lui. — Dacă obosești, dacă te doare capul, spune-mi. Mă strâng puțin bandajele. Când o să mi le scoateți ? — Când o să se lipească totul cum trebuie. Dar nu despre durerea asta vorbeam... — Am o stare nouă... Sunt
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și nu-i găsesc niciun cusur. N-aș fi crezut că o să reușești atât de bine dintr- odată. — Totul a fost dintr-odată, se strădui el să zâmbească. E ceva să mori de două ori în aceeași viață. Cosmina duse taburetul sub masă și se apropie de fereastră. Rămase privind. Iacob al lui Zevedei aștepta lângă poarta spitalului. — Ce vezi ? întrebă Ionuț. — Nimic, lume care intră și iese. Fata se apropie și îi întinse mâna. El se căzni să se ridice
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Am să scriu despre alte lucruri, spuse Filip. Dar nu despre asta. Am încercat, n-o să pot continua. Ajunsesem în locul în care bătrânul trebuia să dea nume lucrurilor. Or, nimeni nu poate să le numească în locul lui. Cosmina trase un taburet și se așeză în fața lui. El îi luă mâinile și ea își lăsă palmele peste ale lui. — Zici că nu mai ai unde sta, îi spuse fata. Uite la ce m-am gândit. Poți sta aici cât vrei. Eu am
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Cel ce stătea la birou, privind-o cu indiferență, avea același chip ca și cel pe lângă care tocmai trecuse. Polițistul cel nou, purtând trăsăturile celuilalt, îi arătă scaunul. Rada nu înțelesese de ce, ca să fie fotografiată, trebuia să se așeze pe taburet. Fața înainte, mâinile pe genunchi. Bărbia sus. Acum, capul într-o parte, într-o parte, am spus, tâmpito, nu te uita la aparat. De altfel, doar atunci îi ceruseră să privească înainte, lumina adunată într-un fel de umbrelă argintie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aer amuzat. Șopti, făcând cu ochiul : ăla nu mă vede, că e la telefon. Ca și cum aș vorbi de după perete. — Te simte după glas, bâzdâganie, las-o baltă, pufni Pârnaie. Piticii vorbesc altfel decât noi, ăștilalți. Stai să mă cocoț pe taburetul ăsta... — E chestie de gâtlej, taburetul nu folosește. Decât dacă vrei să te spânzuri... — Băga-mi-aș ! se dezumflă Chisăliță. Te gândești că nici măcar un acoperiș n-am deasupra capului, să mă agăț în ștreang de-o grindă... Și pentru că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ăla nu mă vede, că e la telefon. Ca și cum aș vorbi de după perete. — Te simte după glas, bâzdâganie, las-o baltă, pufni Pârnaie. Piticii vorbesc altfel decât noi, ăștilalți. Stai să mă cocoț pe taburetul ăsta... — E chestie de gâtlej, taburetul nu folosește. Decât dacă vrei să te spânzuri... — Băga-mi-aș ! se dezumflă Chisăliță. Te gândești că nici măcar un acoperiș n-am deasupra capului, să mă agăț în ștreang de-o grindă... Și pentru că se uita în sus și pentru ca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îngăduitor ai fi fost, nu era acolo nimic care să-ți facă plăcere. Suspină împăcat în fața ambianței deloc primitoare, își trase cotierele bleumarin și, cu grija de a nu deranja de la locul lor obiectele lăsate în neorânduială, se cocoță pe taburet, lăsându-și călcâiele să se bălăngăne. Așteptarea fără rost, ușa întredeschisă fără speranța ca cineva s-o împingă, agitând, astfel, clopoțelul de la intrare, lumea care tânjea, lipsită de noroc, îi dădeau o amară voluptate. Luminile toamnei pătrundeau desperecheate prin vitrinele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pot să scap de ei? Nu, doamnă, mă tem că nu. — Stăpânele celorlaltor palate sunt servite la fel? — Da. — De aceeași bucătărie? — Nu, de propriile lor bucătării. Fiecare palat își are bucătăria și bucătarii săi. — Te rog să iei un taburet și să vii să-mi ții companie cât mănânc. An-te-hai se supune. Când iau o ceașcă, An-te-hai se întinde după ceainicul aflat în celălalt colț al mesei. Îmi toarnă ceai de crizantemă. Nu-mi ia mult timp să înțeleg că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]