889 matches
-
culminant al spectacolului! Și care băiat o să te ajute? — Rafael. — Aha! Rafaelito? Sigur că da! Rafaelito care-și serbează ziua numelui. Foarte bine! Foarte bine! Partenera lui Își Întinse brațele În direcția lui Rafaelito, care privea toată scena nedumerit și temător. LÎngă el, Martin zîmbea mai sceptic ca niciodată. — Să te vedem acum, hai, du-te și-l Înghionti cu cotul. Sărbătoritul se ridică, se opri o clipă, apoi Înaintă neîncrezător spre masă; În viața lui nu-l urîse atît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
se ivește prilejul de a le pune în aplicare, dezertez ca ultimul dintre lași (p. 219). Înțeleptul se gândește doar la posibilitatea de a-și înfăptui ideile : Noi, filosofii, suferim că nu vedem ceea ce am gândit (p. 219). Femeia îndrăgostită, temătoare pentru siguranța celui iubit, respinge acest argument în care vede doar o ascunsă sete de dominație : nu-ți ajunge să fii doar filosof... îi invidiezi pe tirani, vrei să fii în locul lor, să ai putere (p. 220). În pofida avertismentelor primite
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
iubire, gelozie și ură ; ca și Iason, Ionel este un profitor interesat, dornic de putere. Și alte trăsături individuale se regăsesc în cele două lucrări dramatice, de pildă cunoștințele particulare ale protagonistei, aproape inaccesibile muritorilor de rând. Admirativ, dar și temător, Creon o califică pe Medeea drept deșteaptă și măiastră-n rele fără șir, iar ea observă antipatia celor din jur, trezită de aptitudinile ei neobișnuite : unii mă urăsc pentru știința mea,/ Ceilalți mă țin că-s lucru sterp și lenevos
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
90). Potrivit exegetei, tragismul din Antigona se datorează imposibilității de comunicare între eroii situați pe nivele de existență diferită. Proaspăt urcat pe tron după moartea fiilor lui Oedip, încă nesigur pe stăpânirea însușită, Creon are o tipică psihologie de tiran temător că domnia lui s-ar putea zdruncina din cauza nesupunerii fetei care refuză să-și lase fratele neînmormântat (p. 102). Cu o încăpățânare fatală, el pierde măsura și își suspectează propriul fiu ca și pe prorocul Tiresias venit să-i arate
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
al pașilor lor bătea În retragere ca o maree otrăvită, lăsînd În urmă o dîră de teamă și de beznă. Să tot fi fost miezul nopții cînd am auzit din nou bătăi În ușă, de astă dată mai slabe, aproape temătoare. Tata, care Îmi curăța cu apă oxigenată vînătaia lăsată de revolverul lui Fumero, se opri brusc. Privirile ni se Întîlniră. Urmară Încă trei lovituri. O clipă, am crezut că era Fermín, care poate că asistase la incident ascuns În vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
a casei. Acolo tavanul era mult mai jos, iar ușile mai mici. Era etajul la care se găseau Încăperile servitorilor. Ultima, am știut fără să fie nevoie să spună Julián ceva, fusese dormitorul Jacintei Coronado. Julián s-a apropiat Încet, temător. Acela fusese ultimul loc unde o văzuse pe Penélope, unde făcuse dragoste cu o fată de numai șaptesprezece ani, care cîteva luni mai tîrziu urma să moară, secătuită de sînge, chiar În acea cămăruță. Am vrut să-l opresc, Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
vag, făcuse aluzie Nastasia Filippovna, fusese în cele din urmă adunată, cu o dobândă despre care însuși Biskup, rușinat, vorbea cu Kinder numai în șoaptă. Ca și la precedenta întâlnire, Rogojin pășea în frunte, ceilalți îl urmau, fiind totuși întrucâtva temători, deși aveau conștiința deplină a privilegiilor lor. Dumnezeu știe de ce, cel mai mult se temeau de Nastasia Filippovna. Unii dintre ei chiar se așteptau să fie imedit „azvârliți pe scară în jos“. Printre cei de această părere se număra, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și repet că am auzit de sosirea domniilor voastre, a tuturor, de-abia acum câteva momente... — Dar nu aveți dreptul, nu aveți dreptul, nu aveți dreptul!... în fața prietenilor dumneavoastră... Așa! începu iarăși, pe neașteptate, să bolborosească Burdovski, privind împrejur sălbatic și temător, înfierbântându-se pe măsură ce își pierdea încrederea și îl apuca timiditatea. Nu aveți dreptul! Rostind aceste cuvinte, se opri brusc, ca și cum i-ar fi închis cineva gura și, holbându-și mutește ochii miopi, extrem de bulbucați, brăzdați de vinișoare groase și roșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
stai jos, de-abia te ții pe picioare! Delirezi... Ah, ce să ne facem acum cu el! se agita ea, așezându-l în fotoliu. O lacrimă îi luci pe obraz. Ippolit se opri aproape uimit, își ridică mâna, o întinse temător și atinse lacrima. Pe față îi apăru un zâmbet de copil. — Vă... începu el bucuros... Nu știți cât de mult vă... cu cât entuziasm mi-a vorbit despre dumneavoastră el, Kolea... îmi place entuziasmul lui. Nu l-am corupt! Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fiul lui Pavlișcev“, întâmplarea de acum cu Ippolit - toate acestea marcaseră natura impresionabilă a prințului, împingându-l cu adevărat într-o stare aproape de febrilitate. Însă, pe lângă asta, în ochii lui se putea citi și altă grijă, chiar spaimă: îl privea temător pe Ippolit, ca și cum se aștepta la ceva din partea lui. Deodată, Ippolit se ridică, grozav de palid, având întipărită pe față o expresie de rușine înspăimântătoare, ajunsă până la disperare. Era trădată în special de ochii lui, care îi priveau cu ură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o revistă? se interesă altul. — N-o să fie plicticos? adăugă altcineva. — Ce mai e și asta? se interesară ceilalți. Însă gestul de panică al prințului parcă l-ar fi speriat și pe Ippolit. — Deci... să nu citesc? șopti el cumva temător, cu un surâs strâmb apărut pe buzele vinete. Să nu citesc? bâigui el, învăluind cu privirea toate persoanele, toți ochii și toate chipurile, parcă agățându-se iarăși de toți cu fosta lui expansivitate îndreptată parcă asupra tuturor. Vă e... teamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
aș fi putut ieși din casă; dar strada a ajuns până la urmă să mă îndârjească într-atât, că stăteam zile întregi ferecat, deși puteam ieși ca toată lumea. Nu puteam suferi mulțimea care umbla de colo-colo, agitată, veșnic îngrijorată, posomorâtă și temătoare, care forfotea împrejurul meu pe trotuare. La ce bun veșnica lor tristețe, veșnica lor îngrijorare și agitație; la ce bun veșnica lor răutate posacă (pentru că sunt răi, răi, răi!)? Cine-i de vină că ei sunt nefericiți și nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
lui plângea într-un colț, copilul începuse din nou să scâncească. Mi-am scos agenda din buzunar și am început să-mi notez. Când am terminat și m-am ridicat, el stătea în fața mea și mă privea cu o curiozitate temătoare. — Mi-am notat numele dumneavoastră, i-am spus. De fapt, și restul: localitatea unde ați avut serviciul, numele guvernatorului dumneavoastră, zilele, lunile. Am un coleg, încă din școală, Bahmutov, iar unchiul lui, Piotr Matveevici Bahmutov, este consilier titular de stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ca o bilă. Augustul ei soț o bate, mucalit, cu palma peste burta revărsată. — Stai liniștită, nu mai ai mult. Antonius Musa se așteaptă la o explozie de mânie din partea ei, dar bătrâna doamnă începe să râdă încetișor. Îndrăznește atunci temător: — Din experiența mea, aș spune că sănătatea întregului organism constă într-o alimentație variată. Face o plecăciune în direcția ei. — Cel mai bine e ca vara să te ridici de la cină cât mai e încă lumină pe cer, iar iarna
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
o audiență. Livia ezită în continuare. Parcă ar mai zăbovi un pic. — Acum, dacă nu te superi, draga mea, aș vrea să mă ocup și de treburile statului. Bănuiesc că Ianuarius așteaptă deja, cu brațele pline de catastife. Parthenicus încuviințează temător. Augusta înțelege că pentru moment nu mai poate face nimic și bate în retragere. Când ajunge însă în dreptul ușii, principele o cheamă din nou: — Iubita mea soție, după cum bine știi, săptămâna viitoare probabil, Senatul ne va vota triumful, lui Tiberius
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
o claritate care îl înfioară chiar și pe el: — A mai văzut în semne necurate că unul dintre fiii lui Asi nius Pollio nu va muri de moarte bună... Inexplicabil, mâna cezarului se contractă incontrolabil. Îl cuprinde brusc frica. Îngaimă temător: — ...ci de foame... — Ca... care din ei? îngaimă Augustus cu greutate. Își revine instantaneu. Ridică semeț capul și rostește cu o strâmbătură batjocoritoare: — De foame, zici? Păi o vrea poate să țină cură din aia... cum îi zice... de slăbire
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Guvernatorul Syriei este într-adevăr prieten cu principele. Fugi mai iute! îl zorește iritat Augustus de la spate. Tre buie să ajung în dimineața asta și la Regia să consacru o vestală! CAPITOLUL IV — Repetă după mine... Glasul fetiței se împletește temător cu cel al Marelui Pontif: — Mă leg să-mi păstrez cu cinste și sfințenie fecioria... Copila asta n-are de unde ști ce jurământ înfricoșător o va lega de acum înainte, se înfioară Vestala Mamă. Nu vede, căci e oarbă, dar
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de terminat. Sau ați uitat că nu mai e mult până la sacrificiul de la Altarul Păcii? Reproșul le vizează indirect și pe profesoare. Fiecare se grăbește la sarcinile ei. Lângă Occia rămân doar Rex Sacrorum și noua preoteasă. Fetița o trage temătoare de mână. — Ce fac acolo? Unde? o întreabă vestala plimbându-și ochii stinși peste templu. — De ce s au așezat pe lavițe lângă vatră? — Nu sunt lavițe, o corectează bătrâna, ci mese sfinte. Nu avem voie să le mutăm din loc
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
înțepenit toate? Un al șaselea simț o avertizează că le-a ieșit în cale o prezență străină. Nu una, ci mai multe. Cine sunt? După mers îl recunoaște pe Regele Sacrificiilor. Și pe slujnice. Multe slujnice. Ce este, rex? întreabă temătoare. Da, îi e frică. Acum știe că Vesta le-a dat un semn care nu poate să însemne decât ceva rău. Ordinea firească a lucrurilor e tulburată. O simte cu toți porii ființei. — Rex? întreabă din nou, pe un ton
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în ghearele ei. Îi ia în stăpânire până și mintea. Nu-i spun ce s-a întâmplat. Înseamnă că e foarte rău. Pune mâna pe rege: — Du-mă la ea! îi cere impetuos. Pe drum, își face curaj și întreabă temător: — E moartă? Rex o strânge de braț. Fără sprijinul lui s-ar prăbuși. — Nu, îngăimă cu greutate. Adaugă după un răstimp: — Mai bine ar fi... Occia primește cuvintele drept în inimă. Nici nu vrea să le deslușească înțelesul. La un
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Cadavrele le târâți acolo și le lăsați să cadă la subsol... Bate cu piciorul în pământ. — Și nu uitați să greblați nisipul, nu cumva să alunece vreo pereche pe sângele închegat. — De unde știm dacă sunt morți de-a binelea? întreabă temător băiatul. — De câte ori să-ți spun, prostule? intervine arțăgos Gany medes. Îi lovești cu ciocanul de lemn în cap, așa, să te asiguri că nu mai mișcă. Morfăie scârbit: — Unii sunt în stare să se prefacă, numai să scape cu zile
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în chide cu două degete pleoapele. E prea copleșit ca să reacționeze în vreun fel. Nu s-a dezmeticit încă. Germanul însă țâșnește în picioare: — Principele are nevoie de mine. S-ar putea să fie în pericol! CAPITOLUL IX Prinde aproape temător între palme obrazul delicat, atinge în treacăt fruntea bombată, ca de copil. Se apleacă cu respirația întretăiată și își trece buzele fierbinți peste sprâncenele arcuite. Linge apoi pielea mătăsoasă. Simte sub degetele tremurânde con turul fin al pomeților. Nu e
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a le lăsa în jos. Scaunul purtat se pune primul în mișcare, cărat pe umerii celor opt vlăjgani. Îl precedă un singur lictor. Merge țan țoș înainte, ținând fasciile în mâna stângă, sprijinite tot de umărul stâng. Mulțimea se îndepărtează temătoare, căci vergile sunt tăiate din mesteacăn. Acest arbore galic este uimitor de alb și de fin. Mlădios din cale-afară, se îndoaie și se împletește extrem de ușor. Dar și ustură unde lovește. În fața lui aleargă alți doi bărbați și alungă oamenii
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
care suna a „Ei bine, asta mă supără“. Kay privi Într-o parte. PÎnă acum vorbise În glumă, jucînd un rol, Încercînd să ascundă faptul că, la fel ca Înainte, Îi reveneau vechile emoții, făcînd-o să se simtă jenată și temătoare. Pentru că, iată, Mickey, care cîștiga cam o liră pe săptămînă, era gata s-o Împartă cu ea - pur și simplu, fără nici un motiv anume, doar din mărinimie. Iar ea, Kay, cu bani necheltuiți, bine-sănătoasă, trăia ca o infirmă, ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
-ai fost? — În baie. Nicăieri. — Urcă-te În pat, nu crezi că-i mai bine? Helen se depărtă să se dezbrace, să-și scoată agrafele din păr și să-și tragă pe ea cămașa de noapte. Făcu toate aceste gesturi temătoare, ca și ar fi Încercat să se furișeze. Ești atît de rece! zise din nou Julia, În momentul În care se urcă În pat lîngă ea. — Îmi pare rău, spuse Helen. Nu observase cît de rece era, Înainte, dar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]