1,083 matches
-
neokantian precum Heinrich Rickert mai susținea faptul că unicitatea unui eveniment stă în valoare, un Lebensphilosoph ca Georg Simmel are în vedere "inserarea evenimentului în sistemul nostru temporal, pentru a-l individualiza istoric, a-l face unic". Ideea potrivit căreia temporalitatea, iar nu valoarea, este cea care-i conferă unui eveniment unicitatea reapare la Johann Thyssen. Spre deosebire de Rickert, acesta promova prin 1924 într-o lucrare cu titlu sugestiv, Die Einmaligkeit der Geschichte o teză înrudită cu cea susținută la noi de
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
eveniment unicitatea reapare la Johann Thyssen. Spre deosebire de Rickert, acesta promova prin 1924 într-o lucrare cu titlu sugestiv, Die Einmaligkeit der Geschichte o teză înrudită cu cea susținută la noi de Xenopol: "Unicitatea nu stă în valoarea evenimentului, ci în temporalitate. Individualitatea, unicitatea nu este de conținut, de valoare, ci de poziție în timp" (s.n.) cf. M. Florian, Recesivitatea..., II, p. 348. 46 Apud A. Marga, op. cit., p. 61. 47 "Trăsătura caracteristică a secolului al XIX-lea este înlocuirea metodei dogmatice
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
sau așa cum spunea Vianu, istorismul nu mai caută "ceea ce este comun și universal în lucruri", ci "ceea ce este în ele unic și incomparabil"44. Coborîrea din atemporalitatea unei raționalități imuabile și universale a reprezentat de fapt descinderea în planul unei temporalități individuale, fluctuante în manifestări și variabile ca semnificații. Totalitatea "nu este altceva decât pluralitatea văzută ca unitate", definea Kant în Kritik der reinen Vernunft această categorie 45. Or, totalitatea fusese abandonată în favoarea pluralității. Conștiinței întregului i s-a opus conștiința
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
numai cu capacitatea de cunoaștere" (s.n.)72. Vezi și II, nota 39. Însuși faptul că evidențiind aportul istorismului, am vorbit despre istoricizarea conștiinței (vezi II, 1Bc) trimite la un alt fel de apriorism decât cel kantian. Mobile și variabile, supuse temporalității, formele relativ apriorice ale lui Dilthey își adaptează configurația în funcție de circumstanțele în care se manifestă. Dar prin aceasta, ele nu încetează să fie constitutive, să fie forme orientative și/sau prescriptive pentru un conținut. (În legătură cu raportul dintre descriptiv și prescriptiv
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
la acest "punct de vedere sistematic" în favoarea unuia "istoric" (s.n.).155 Putem spune așadar că, dacă în sine, sistemele filozofice se justifică prin ele însele, desfășurându-se în limitele fluctuante ale parametrilor pe care și-i stabilesc singure în funcție de o temporalitate căreia nu i se pot sustrage -, în schimb, într-o teorie a sistemelor, așa cum este metafilozofia, se impune fixarea unor invariabile care să determine conceptul, să-i zicem generic, de "filozofie". Abia acesta ne va permite să adoptăm "un punct
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
kantian de către Dilthey (vezi II, 2Ba) am înlăturat deja această presupusă inconsecvență. Să rememorăm acele concluzii. Formele relativ apriorice ale lui Dilthey sunt de factură romantică, adică sunt mobile și deschise, au propria lor istorie și se adeveresc numai în temporalitate, oarecum ca ideile lui Hegel (deosebirea este însă aceea că ele "cresc" din imanența vieții, pe când ideile hegeliene "creșteau" din ele însele, în virtutea propriei logici). Constituite pe cale genetică, formele lui Dilthey funcționează ca părți, ca "unități" ale întregului pe care
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
lumină ba chiar de a exista și a fi reală numai în măsura în care se găsește pe sine. Aceste ieșiri la lumină sunt filozofiile." Ideea în sine este "eternă"; "ceea ce este adevărat e conținut doar în idee", iar atâta vreme cât se înscrie în temporalitate, este "oricând adevărat"205. Să recapitulăm: La Hegel, spiritul absolut înainta triumfător prin istorie, întrupându-se în primul rând în diferite sisteme filozofice, socotite drept simple trepte ascendente în progresul acestuia. În acest sens, ele se vedeau mereu depășite de
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
care este sistemul hegelian."207 Ce înseamnă "parțial adevărat"? Înseamnă că sistemul e, deopotrivă, adevărat și fals: adevărat prin ceea ce afirmă în mod relativ, dar fals prin ceea ce afirmă în mod absolut. Sau într-o reformulare unde accentul cade pe temporalitate: adevărat în raport cu stadiul pe care îl reprezintă, dar fals dacă este absolutizat în raport cu etapele ulterioare. Este tocmai ceea ce face, orgolios, Hegel cu propriu-i sistem. Și ceea ce i-a atras acuzația de dogmatism și a stârnit așa cum am văzut revolta
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
I, 3F, mai cu seamă nota 155). Gadamer sesizează absolut judicios noutatea punctului de vedere avansat de către Dilthey: semnificația nu mai este "o noțiune logică, ci este înțeleasă ca expresie a vieții" și adaugă că pentru Dilthey "viața însăși, această temporalitate curgătoare, țintește către modelarea unor unități de semnificație durabile"; având "o structură hermeneutică", viața "își face propria exegeză" și constituie astfel "adevăratul fundament al științelor spiritului"103. Procedând în acest mod, obținem o viziune integrală și integratoare: "Orice sistem cultural
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
o "știință" a tratării nebunilor, ci mai mult ca un document a ceea ce este considerat drept nebun. Nebunia devine "un fel de derivat al istoriei", ale cărei forme "sînt determinate chiar de figurile devenirii. Dependentă de timp și esențială pentru temporalitatea omului așa ne apare nebunia, cum era ea recunoscută sau măcar resimțită atunci..." 42. Raportul nebun-psihiatru este unul problematic și niciodată categoric separat, Foucault urmărind și aspectul tendențios al acestuia: Cine este mai nebun, individul internat sau psihiatrul care-l
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
distanță moartea și uitarea". Dominique Jullien s-a ocupat (1989) de filiația acestor teme, care se leagă, în romanul proustian, de "explorarea scenelor de somn sau vis și semitrezie, care privilegiază raporturile între somn și memorie / amnezie, între somn și temporalitate, între semitrezie și spațialitate, între vis și proiectul estetic."(2) Liniștea de care se înconjoară personajul seamănă, așadar, peretelui de plută, estompînd accidentul zilei zgomotoase și ocrotind o imagine reînviată, ca pe o peliculă fără sonor, din trecutul cuplului. Cufundarea
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
aude unicornul și exprimă relația eului liric cu lumea. Adresîndu-se elogios, eul liric privește cu detașare, ca unul care înțelege mersul lucrurilor simple. Titlul desemnează specia tradițională oda, iar metafora "simplissimei flori" semnifică suavitatea și invită la contemplație pe tema temporalității. În acest poem există două planuri: a. planul ființei în devenire; b. planul ritmului temporal. În primul plan, metafora vegetală "păpădia" trimite la sensuri existențiale, între etern și perisabil. Această idee poetică este susținută și de sensul altor cuvinte: pan
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de această dată, un sunet înfundat, un zgomot surd, sugerând dezamăgirea. Alături de motivul cercului întâlnim și motivul oglinzii (unda este aici simbolul oglinzii), în care poetul zărește doar o secundă, pasul femeii iubite. În final se încearcă o depășire a temporalității. Poetul simte legătura cu lucrurile, cu timpul, prin pasul femeii care leagă prezentul de viitor. O imagine a singurătății în mijlocul lucrurilor, aspirația spre lumea atemporalului sunt sugestiv exprimate în versul: "Pasul trece, eu rămân". Dar, pentru a evita tragismul situației
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
lucrurile, cu timpul, prin pasul femeii care leagă prezentul de viitor. O imagine a singurătății în mijlocul lucrurilor, aspirația spre lumea atemporalului sunt sugestiv exprimate în versul: "Pasul trece, eu rămân". Dar, pentru a evita tragismul situației, se înscrie într-o temporalitate, căreia i se provoacă regenerarea continuă: "Mai rămân cu mersul tău/ parcă pe timpanul meu". Poezia În dulcele stil clasic este "o sinteză între elegantul stil trubaduresc și lamentațiile amoroase din timpul lui Ienăchiță Văcărescu (Al. Ștefănescu). Iubirea este persiflată
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
roteau între noi/ înainte și înapoi,/ și cu cât te iubeam mai mult, cu atât/ repetau, într-un vârtej aproape văzut,/ structura materiei, de la început". Această nostalgie a stării originare semnifică dorința de a permanentiza starea de fericire. Odată cu conștientizarea temporalității (separarea masculinului de feminin), orele au curgerea lor firească, îndrăgostiții stau de o parte și de alta a orei, ca două toarte ale amforei. Imaginea-metaforă a amforei semnifică unitatea de care depind cele două principii: masculin și feminin. Iar golul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Craiova, 1984. Bhose, Amita, Eminescu și India, Editura Junimea, Iași, 1978. Bârsilă, Mircea, Dimensiunea ludică a poeziei lui Nichita Stănescu, Editura Paralela 45, Pitești, 2001. Bogdan-Duică, Gh., Mihai Eminescu. Studii și articole, Editura Junimea, Iași, 1978. Boldea, Iulian, Timp și temporalitate în opera lui Eminescu, Editura Ardealul, Târgu-Mureș, 2000. Bot, Ioana, Eminescu și lirica românească azi, Editura Dacia, Cluj, 1990. Bote, Lidia, Simbolismul românesc, E.P.L., București, 1966. Braga, C., Nichita Stănescu. Orizontul imaginar, Editura Imago, Sibiu, 1993. Bucur, Marian (coord.), Literatura
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și prematură. Abia acum se poate spune că lumea e pregătită a-i primi generosul mesaj. Ne aflăm, de la un timp, sub zodia sintezei istorice, înțeleasă ca fundament al oricărei reflecții asupra devenirii, ca sursă a bucuriei de a înțelege temporalitatea, de a plasa individul în omenire și omenirea însăși în cuprinsul realului 1. O triplă expansiune are loc în istoriografie, angajând esențial destinul sintezei: în timp, prin abolirea oricărei limite cronologice, istoricul fiind interesat să cuprindă pe cât posibil întreaga durată
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
din dăruire firească și elan irezistibil, din umanism, poate comunica o intimitate caldă și senina: Fericiți sunt aceia care pot trăi în moment, care pot trăi prezentul absolut (...). Și nu se atinge în iubire absolutul momentului? Nu depășește adevărată iubire temporalitatea? Acei care nu pot iubi într-o abandonare spontană o fac nu numai din tristețe și angoasa, dar și din cauza luptei dramatice cu timpul (...)"94. Într-o lume dominată de cultul lucrurilor materiale, în care mașina, după ce fusese în simbioza
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Conform acesteia, gesturile dominante sunt identice pentru toți oamenii, formând ceea ce antropologul numește "universalia simbolice". Pentru Durand, simbolul ,,rezultă din imposibilitatea conștiinței semiologice a semnului de a exprima partea de fericire sau angoasă pe care conștiința totală o resimte în fața temporalității"83. Astfel, după Durand, modelul "conștiinței totale" are trei părți: una a ,,semantismului bio-psihic" care desemnează fericirea sau angoasa, una a ,,reprezentării semiologice" și nivelul ,,simbolurilor", unde putem discuta de imaginar. Imaginarul nu este relaționat decât de simboluri. Teoria lui
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
criză identitară, completată de spațiile blestemate din copilărie, saloanele din sanatoriul de la Berck, cabina, pivnița, grota, scoica, acvariul, craniul, orbitele goale și corsetele de ghips. Acestea sunt spații locuite în diferite momente ale vieții naratorului, stabilind în acest fel implicarea temporalității în crearea realului. Rolul lor este acela de a marca trecerile sau locurile succesive ale ființei care se autoanalizează și se cunoaște pe sine odata cu percepția pozitivă sau negativă a toposului. În cazul lui Blecher, toate aceste variante de
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Arca lui Noe, eseu despre romanul românesc, , III, București, Editura Minerva, 1983. Manolescu, Nicolae, Istoria critică a literaturii române: 5 secole de literatrură, Pitești, Paralela 45, 2008. Negoițescu, Ion, Istoria literaturii române, București, Editura Minerva, 1991. Pamfil, Alina, Spațialitate și temporalitate. Eseuri despre romanul românesc interbelic, Cluj, Editura Dacopress, 1993. Perpessicius, Opere, II, București, Editura Minerva, 1975. Pillat, Dinu, Mozaic istorico-literar, București, Editura Albatros, 1998. Pop, Ion, ,,Studiu introductiv" la Max Blecher, mai puțin cunoscut, București, Editura Hasefer, 2000. Protopopescu, Al.
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
fi eroi ezitanți în visele noastre, care devin coșmaruri, dacă în viața de toate zilele cedăm în fața "tentațiilor monstruoase" ale banalității convenționale (păcatul adamic), refulîndu-ne totodată culpabilitatea. Cine sîntem noi oare? Mister insondabil: în visele noastre nocturne noi trăim în afara temporalității. Cel care visează nu utilizează numai simbolurile cele mai ancestrale, toate detaliile de mult timp uitate ale propriei lui vieți trecute fiind și ele prezente în visele sale. Tot ceea ce a fost refulat este demascat de privirea introspectivă. Spectator al
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
starea de veghe și activitatea ei adeseori subconștient motivată, ce altceva este atunci convenționalismul banal, dacă nu slăbirea vigilenței prin reveriile diurne și întunecare prin permanenta justificare falsă? Poate fi oare adevărat că în starea de vis nocturn ieșim din temporalitate și ne unim cu misterul într-o stare supra-conștientă aproape supranaturală și totuși naturală, deoarece este inclusă în secretul funcționării psihice intime? Simbolul treimii divine conține în el răspunsul, așa cum conține culme a întregii simbolizări mitice si răspunsul la toate
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
Vorba pronunțată, Cuvîntul, despre care se spune că s-a aflat încă de la început alături de "Dumnezeu", deoarece în succesiunea simbolismului, lumea temporală, "Vorba" începe să existe o dată cu și prin "Cuvîntul lui Dumnezeu". Trăsătura cea mai caracteristică a lumii existente sînt temporalitatea și dualitatea ei: apariție-dispariție, viață-moarte, compunere-descompunere, armonie-dizarmonie. Dar în toate aceste modificări temporale, "Spiritul lui Dumnezeu", Sfîntul Duh încarnat (principiu de organizare și armonizare) se reîncarnează iar și iar în toate etapele evoluției concrete și va continua să se manifeste
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
un alt sentiment vital, un alt grad de intensitate al spaimei sau al sublimării, variind de la bucuria supremă pînă la tortura infernală. Bază misterioasă a spațialității materiale a somei și a universului psihic trăit de fiecare, Esența-suflet nu participă la temporalitatea vieții psihosomatice. Numele simbolic al "modului" său de existență este "eternitatea", iar imaginea cea mai corectă a eternității nu este deloc prelungirea la infinit a timpului aparent, timpul care se scurge la nesfîrșit din trecut spre viitor. Singura imagine care
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]