8,991 matches
-
o carte sacră și la nivelul literei, atunci ar fi scris-o cu mâna Sa și ar fi făcut așa încât acest exemplar autograf să fi ajuns până la noi fără nici o modificare în text”74. Or, constatăm astăzi că textul Noului Testament conține aproximativ 300.000 de variante, mergând de la o literă schimbată până la fragmente întregi, adăugate ori suprimate. Cu toate acestea, nici un element esențial al credinței creștine nu se zdruncină. Avem de-a face cu variante, cu lipsuri și interpolări, dar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Cu toate acestea, nici un element esențial al credinței creștine nu se zdruncină. Avem de-a face cu variante, cu lipsuri și interpolări, dar învățătura fundamentală despre întrupare și înviere rămâne intactă, neatinsă. Ce vreau să spun? Două lucruri: textul Noului Testament, așa cum pretindem că-l avem din sursă divină ad litteram, este un text-mărturie despre Isus, redactat de urmașii direcți ai Acestuia, ale cărui prime versiuni integrale (manuscrise) datează abia din secolul al IV-lea (firește, există fragmente anterioare, dar numai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de urmașii direcți ai Acestuia, ale cărui prime versiuni integrale (manuscrise) datează abia din secolul al IV-lea (firește, există fragmente anterioare, dar numai fragmente). A crede în Isus nu înseamnă a crede în fiecare conjuncție sau prepoziție a Noului Testament, dat fiind că, așa cum am văzut, acestea pot fi altele de la manuscris la manuscris. A nu se înțelege că aș milita pentru banalizarea ori desacralizarea textului Noului Testament. Nici vorbă! Însă oricine este familiarizat cu textele „sacre” ale școlilor filozofico-religioase
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Isus nu înseamnă a crede în fiecare conjuncție sau prepoziție a Noului Testament, dat fiind că, așa cum am văzut, acestea pot fi altele de la manuscris la manuscris. A nu se înțelege că aș milita pentru banalizarea ori desacralizarea textului Noului Testament. Nici vorbă! Însă oricine este familiarizat cu textele „sacre” ale școlilor filozofico-religioase din Antichitatea târzie știe că, pentru un neopitagorician, de pildă, „cărțile sfinte” erau De vita pythagorica sau Viața lui Apollonios din Tyana, pentru un neoplatonician, Viața lui Platon
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Platon sau Viața lui Plotin și așa mai departe. Evangheliile sunt reflecții ale Revelației, ca și Tradiția eclezială; ele nu conțin Revelația în sine, aceasta neputând fi conținută decât de Persoana lui Isus, Dumnezeu-Om. Relativizarea percepției noastre asupra Noului Testament, adică înțelegerea faptului că textele dintr-însul nu au căzut din cer și că ele conțin mesajul mântuitor într-un limbaj omenesc, nu înseamnă altceva decât reafirmarea implicită a transcendenței lui Dumnezeu și nelegitimitatea faptului de a-L reduce pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
altceva decât reafirmarea implicită a transcendenței lui Dumnezeu și nelegitimitatea faptului de a-L reduce pe Fiul lui Dumnezeu la conținutul unei Cărți. Astfel vom înțelege mai just și dezbaterea din jurul canonului Scripturii, precum și soarta rezervată apocrifelor. * Constituirea canonului Noului Testament s-a întins pe o perioadă de aproape două secole, între jumătatea secolului al II-lea și sfârșitul secolului al IV-lea (Sinodul de la Cartagina, 397). Nu voi intra în detalii istorice sau tehnice, mulțumindu-mă pentru aceasta să trimit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
multă vreme aflată pe listele canonice, a dispărut din ele din cauza interpolărilor docetiste tardive, așa cum mărturisește Serapion, episcop al Antiohiei, la începutul secolului al III-lea. Prin urmare, într-o perioadă când încă nu exista un canon cert al Noului Testament, unele dintre scrierile numite astăzi „apocrife” nu deranjau pe nimeni, ba chiar puteau sta alături de cele trei evanghelii sinoptice sau de corpusul epistolelor pauline. * Last but not least, denigratorii au tendința să minimalizeze ori chiar să anuleze caracterul variat, policrom
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
viață ai rupt încuietorile morții; și ai propovăduit celor ce dormeau acolo din veac izbăvirea nemincinoasă”. Coborârea lui Isus în iad este o teologumenă întemeiată pe 1Petru 3,18-19, versete ce prezintă mai multe variante în manuscrisele vechi ale Noului Testament 83: „Căci și Isus o singură dată a pătimit pentru păcate, șElț, Drept, pentru nedrepți, ca să ne aducă aproape (prosagogei) de Dumnezeu, omorât fiind în trup, dar viu făcut în duh; în care, mergând, le-a propovăduit (ekeruxen) și duhurilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui Isus, deculpabilizându-l în același timp pe guvernatorul roman. Versiunea greacă cea mai veche este o remaniere din secolul al IV-lea, dar fondul urcă până la începutul secolului al II-lea, așadar foarte aproape de epoca redactării ultimelor scrieri ale Noului Testament. Rezum povestea: Iosif din Arimateea relatează despre învierea morților împreună cu Isus. Ca martori direcți îi citează pe Simeon, preotul, și pe cei doi fii ai săi, tustrei morți de puțină vreme și înviați de curând. Minunea începe cu o lumină
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
psihică. Profetul nu dobândește o cunoaștere specială a divinității; profeția constă într-un tip de cunoaștere punctuală, legată de anumite evenimente istorice sau trimițând la acestea. Ea revalorizează timpul istoric până acolo încât Mircea Eliade va spune că profeții Vechiului Testament sunt adevărații făuritori ai Istoriei, în sensul curent al conceptului. Pentru prima dată profeții Israelului sacralizează timpul linear, transformând istoria poporului ales într-o Istorie sacră, la capătul căreia se află mântuirea, eliberarea. Odată cu ei, „paradigma cosmică” a păgânismului, întemeiată
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
neapocaliptice (în care, așadar, nu intervine nici o revelație directă). Tot Rowland propune lista următoare: 1Enoh sau Enoh în etiopiană; 2Enoh sau Enoh în slavonă; Cartea jubileelor; 2Baruh sau Baruh în siriacă; 3Baruh sau Baruh în greacă; 4Ezdra; Apocalipsa lui Abraham; Testamentul lui Abraham; Testamentele lui Levi și Nephtali (din Testamentele celor doisprezece Patriarhi); Urcarea la cer a lui Isaia; Păstorul lui Herma; 3Enoh sau Enoh în ebraică. În paginile următoare mă voi opri pe îndelete asupra a șase texte care conțin
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
așadar, nu intervine nici o revelație directă). Tot Rowland propune lista următoare: 1Enoh sau Enoh în etiopiană; 2Enoh sau Enoh în slavonă; Cartea jubileelor; 2Baruh sau Baruh în siriacă; 3Baruh sau Baruh în greacă; 4Ezdra; Apocalipsa lui Abraham; Testamentul lui Abraham; Testamentele lui Levi și Nephtali (din Testamentele celor doisprezece Patriarhi); Urcarea la cer a lui Isaia; Păstorul lui Herma; 3Enoh sau Enoh în ebraică. În paginile următoare mă voi opri pe îndelete asupra a șase texte care conțin pasaje apocaliptice mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Tot Rowland propune lista următoare: 1Enoh sau Enoh în etiopiană; 2Enoh sau Enoh în slavonă; Cartea jubileelor; 2Baruh sau Baruh în siriacă; 3Baruh sau Baruh în greacă; 4Ezdra; Apocalipsa lui Abraham; Testamentul lui Abraham; Testamentele lui Levi și Nephtali (din Testamentele celor doisprezece Patriarhi); Urcarea la cer a lui Isaia; Păstorul lui Herma; 3Enoh sau Enoh în ebraică. În paginile următoare mă voi opri pe îndelete asupra a șase texte care conțin pasaje apocaliptice mai mult sau mai puțin dezvoltate. Din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
omizi, cu grindină și trăsnete. Cu acest discurs amenințător se încheie viziunea. Mihail reintră în al cincilea cer, iar Baruh este depus de către înger pe malul fluviului Gel, reinserat în istorie, dar în același timp vindecat de abisurile ei absurde. Testamentul lui Abraham Una dintre cele mai tulburătoare scrieri intertestamentare îl are ca protagonist pe Abraham, modelul credinței nestrămutate din Vechiul Testament. Textul e construit după principiile mai mult sau mai puțin evidente ale unui gen literar apărut în această epocă, și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Abraham Una dintre cele mai tulburătoare scrieri intertestamentare îl are ca protagonist pe Abraham, modelul credinței nestrămutate din Vechiul Testament. Textul e construit după principiile mai mult sau mai puțin evidente ale unui gen literar apărut în această epocă, și anume „testamentul”. Genul respectiv se dezvoltă în prelungirea unor fragmente canonice: discursul de rămas-bun al lui Iacob din Geneza 49 sau Deuteronomul, considerat de către Johannes Munck 106 ca fiind testamentul lăsat de Moise poporului său după exod. Munck stabilește, în urma analizei textelor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
puțin evidente ale unui gen literar apărut în această epocă, și anume „testamentul”. Genul respectiv se dezvoltă în prelungirea unor fragmente canonice: discursul de rămas-bun al lui Iacob din Geneza 49 sau Deuteronomul, considerat de către Johannes Munck 106 ca fiind testamentul lăsat de Moise poporului său după exod. Munck stabilește, în urma analizei textelor, patru trăsături specifice genului sau mai degrabă patru momente care alcătuiesc scenariul maximal 107. În primul rând, avem de-a face cu un personaj important din Vechiul Testament, care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
exemplu Viața lui Adam și a Evei 30-44; Apocalipsa lui Moise 15-30). Există și cazuri în care protagonistul se mulțumește să facă o pledoarie fierbinte pentru un alt personaj, văzut ca întrupare a tuturor virtuților umane (de pildă, Iosif în Testamentul celor doisprezece patriarhi). Ultima trăsătură o constituie „competența profetică” a celui care urmează a fi luat la ceruri. El este învestit, în ceasul binecuvântat al morții sau răpirii extatice, cu funcția de revelator al viitorului unui grup sau a întregii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
binecuvântat al morții sau răpirii extatice, cu funcția de revelator al viitorului unui grup sau a întregii omeniri. „Ne aflăm în prezența unui gen literar compozit, care purcede deopotrivă din legenda haggadică, din exortația morală (parenetică) și din apocaliptică”108. Testamentul lui Abraham se deosebește de celelalte lucrări ale genului tocmai prin segmentul apocaliptic, deosebit de important, pe care îl include. Asupra acestui segment se va concentra și prezentarea de față. După o scurtă introducere „tehnică”, voi purcede la analizarea pas cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
deosebit de important, pe care îl include. Asupra acestui segment se va concentra și prezentarea de față. După o scurtă introducere „tehnică”, voi purcede la analizarea pas cu pas a textului, oprindu-mă în special asupra viziunii descrise în capitolele 10-14. Testamentul lui Abraham face parte dintr-o trilogie care mai cuprinde un Testament al lui Isaac și un Testament al lui Iacob 109. Dincolo de aparenta lor înrudire (formală, structurală, toate trei aparținând aceluiași gen literar), între prima scriere și ultimele două
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și prezentarea de față. După o scurtă introducere „tehnică”, voi purcede la analizarea pas cu pas a textului, oprindu-mă în special asupra viziunii descrise în capitolele 10-14. Testamentul lui Abraham face parte dintr-o trilogie care mai cuprinde un Testament al lui Isaac și un Testament al lui Iacob 109. Dincolo de aparenta lor înrudire (formală, structurală, toate trei aparținând aceluiași gen literar), între prima scriere și ultimele două există o deosebire fundamentală, de ordin teologic. Testamentul lui Abraham aparține fără
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
scurtă introducere „tehnică”, voi purcede la analizarea pas cu pas a textului, oprindu-mă în special asupra viziunii descrise în capitolele 10-14. Testamentul lui Abraham face parte dintr-o trilogie care mai cuprinde un Testament al lui Isaac și un Testament al lui Iacob 109. Dincolo de aparenta lor înrudire (formală, structurală, toate trei aparținând aceluiași gen literar), între prima scriere și ultimele două există o deosebire fundamentală, de ordin teologic. Testamentul lui Abraham aparține fără îndoială curentului literaturii apocaliptice 110, în vreme ce
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
care mai cuprinde un Testament al lui Isaac și un Testament al lui Iacob 109. Dincolo de aparenta lor înrudire (formală, structurală, toate trei aparținând aceluiași gen literar), între prima scriere și ultimele două există o deosebire fundamentală, de ordin teologic. Testamentul lui Abraham aparține fără îndoială curentului literaturii apocaliptice 110, în vreme ce Testamentele lui Isaac și Iacob aparțin literaturii parenetice, moralizatoare. Cât despre locul de origine și data alcătuirii textului, lucrurile sunt destul de complicate și fiecare editor propune o nouă teorie. Aproape
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
al lui Iacob 109. Dincolo de aparenta lor înrudire (formală, structurală, toate trei aparținând aceluiași gen literar), între prima scriere și ultimele două există o deosebire fundamentală, de ordin teologic. Testamentul lui Abraham aparține fără îndoială curentului literaturii apocaliptice 110, în vreme ce Testamentele lui Isaac și Iacob aparțin literaturii parenetice, moralizatoare. Cât despre locul de origine și data alcătuirii textului, lucrurile sunt destul de complicate și fiecare editor propune o nouă teorie. Aproape cert rămâne faptul că scrierea a apărut într-un mediu iudaic
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cert rămâne faptul că scrierea a apărut într-un mediu iudaic din Egipt (unele manuscrise tardive, cu interpolări - de pildă, philochristos - l-au făcut pe James să atribuie textul unei secte iudeo-creștine). „Trei elemente esențiale din partea apocaliptică susțin ipoteza că Testamentul lui Abraham a fost compus în Egipt, și anume concepțiile legate de psihostazie, de tripla judecată și de moarte”111. Acestor elemente doctrinale li se adaugă unul mai puțin palpitant, dar foarte precis: înrudirea lingvistică a scrierii noastre cu Cartea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
precis: înrudirea lingvistică a scrierii noastre cu Cartea Înțelepciunii și cu a II-a Carte a Macabeilor, care este opera unui abreviator alexandrin al istoriei în cinci volume a lui Iosif din Cyrene. Mai multe argumente fac plauzibilă ipoteza zămislirii Testamentului... într-o comunitate eseniană: 1. ospitalitatea (philoxenia), virtutea cardinală a patriarhului; 2. intimitatea cu îngerii; 3. sălașul drepților (datele din Testament... coincid cu datele transmise de către Flavius Josephus despre esenieni în Războiul iudeilor, II, 155); 4. contemplarea tronului și a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]