1,870 matches
-
căuta motive de război, pentru ca poporul să resimtă nevoia de a avea un conducător puternic. Aceste războaie provocate mai au și rolul de a sărăci populația, care va fi altfel preocupată cu agoniseala traiului zilnic, nemaiavând timp de uneltiri contra tiranului. O altă strategie de rămânere la putere este „curățarea” continuă a cetății de acea parte a populației care începe să își ridice vocea împotriva lui, asemenea unui agricultor care va tăia spicele mai mari, un exemplu pe care Platon îl
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
lui, asemenea unui agricultor care va tăia spicele mai mari, un exemplu pe care Platon îl preia din Herodot. El va face exact pe dos decât medicul care alungă ce e rău din trup. Ura cetățenilor îl va obliga pe tiran să își mărească garda personală tot mai mult, iar singurii pe care îi va găsi dispuși să îl apere vor fi sclavii pe care îi eliberează și mercenarii, care vor fi și singurii care îi vor sta în preajmă, asemenea
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
și proprietățile templelor. Poporul nu va reuși să îl alunge, când va ajunge la capătul puterilor de suportare, ca pe un „fiu” nerespectuos, pentru că acesta se va apăra cu arme, lovindu-și „tatăl” fără nici un regret, arătându-și adevărata față de „tiran paricid și rău purtător de grijă al bătrânilor”. Astfel se arată a fi tiranul și ajungerea la tiranie, și așa și poporul care a fugit de „fumul robiei oamenilor liberi, a căzut în focul despoției sclavilor; el a schimbat acea
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
capătul puterilor de suportare, ca pe un „fiu” nerespectuos, pentru că acesta se va apăra cu arme, lovindu-și „tatăl” fără nici un regret, arătându-și adevărata față de „tiran paricid și rău purtător de grijă al bătrânilor”. Astfel se arată a fi tiranul și ajungerea la tiranie, și așa și poporul care a fugit de „fumul robiei oamenilor liberi, a căzut în focul despoției sclavilor; el a schimbat acea libertate prea mare și rău-venită pe cea mai grea și mai amară robie adusă
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ucidă, pentru bani, căci „trăind Eros în el în chip tiranic, în toată nestăpânirea și fărădelegea, el singur stăpânitor, îl va conduce pe cel care-l stăpânește, ca pe o cetate, spre orice îndrăzneală”(575a). După descrierea constituției interne a tiranului, Platon trece la argumentarea ideii că acesta este și cel mai nefericit om, datorită faptului că este și cel mai nedrept. Această argumentație este necesară pentru a se dovedi teza fundamentală a dialogului conform căreia este mai util, din punctul
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
dovedi teza fundamentală a dialogului conform căreia este mai util, din punctul de vedere al fericirii, să fii drept decât nedrept. Pentru ca această idee să reiasă cu claritate cât mai mare, Platon folosește mai multe niveluri de comparație. Astfel, nefericirea tiranului este judecată prin analogia suflet-cetate, apoi în baza criteriului rațiunii și, în sfârșit, judecată cu ajutorul analizei plăcerilor, unde se face calculul diferenței dintre fericirea omului drept și nefericirea tiranului. În prima demonstrație, care se desfășoară la nivelul comparației suflet-cetate, Socrate
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
mai mare, Platon folosește mai multe niveluri de comparație. Astfel, nefericirea tiranului este judecată prin analogia suflet-cetate, apoi în baza criteriului rațiunii și, în sfârșit, judecată cu ajutorul analizei plăcerilor, unde se face calculul diferenței dintre fericirea omului drept și nefericirea tiranului. În prima demonstrație, care se desfășoară la nivelul comparației suflet-cetate, Socrate, cu ajutorul interlocutorului lui, ajunge la concluzia că cetatea regală este perfect opusă cetății tiranice, în toate privințele, la fel cum și omul regal este opus celui tiranic. Transpunând această
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
și cetatea tiranică vor fi cele mai lipsite de libertate, în ei domnind doar partea „cea mai rea și mai turbată”, care va face orice în afară să gândească și îi va îndruma pe căi mereu schimbătoare și agitate. Sufletul tiranului, plin de lipsuri și nesătul, va fi și cel mai plin de teamă, înconjurat fiind doar de dușmani, atât în cetate, cât și în cetățile din jurul acesteia, la fel ca și cetatea pe care acesta o va conduce, care va
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
cel mai plin de teamă, înconjurat fiind doar de dușmani, atât în cetate, cât și în cetățile din jurul acesteia, la fel ca și cetatea pe care acesta o va conduce, care va fi, asemenea lui, „cea mai nenorocită dintre cetăți”. Tiranul va trăi ca într-o închisoare, atât internă, cât și externă. Astfel, el neputând să se stăpânească pe sine, va încerca să îi stăpânească pe ceilalți, viața lui fără control fiind silită să se desfășoare doar în spiritul concurenței. Încercând
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
o închisoare, atât internă, cât și externă. Astfel, el neputând să se stăpânească pe sine, va încerca să îi stăpânească pe ceilalți, viața lui fără control fiind silită să se desfășoare doar în spiritul concurenței. Încercând o descriere sintetică a tiranului, acesta poate fi prezentat astfel: trăiește ca un sclav autentic, lingușitor, cu adevărat sărac, nesătul, plin de spaime și dureri, invidios, lipsit de credibilitate, nedrept, fără prieteni, fără ceva sfânt și cultivă orice fel de răutate care îi apare în
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
mai rele porniri. Fiind stabilit deja că legea și ordinea, cele mai înrudite cu rațiunea, sunt cele mai apropiate de adevăr, iar dorințele tiranice și erotice se depărtează cel mai mult de acesta, va rezulta fără posibilitate de îndoială că tiranul nu va ajunge niciodată să cunoască adevăratele plăceri și va trăi în modul cel mai puțin plăcut cu putință. Tiranul trece dincolo de orice limită în domeniul dorințelor „bastarde” și „fuge de lege și rațiune, locuind laolaltă cu plăceri-sclave în chip
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
adevăr, iar dorințele tiranice și erotice se depărtează cel mai mult de acesta, va rezulta fără posibilitate de îndoială că tiranul nu va ajunge niciodată să cunoască adevăratele plăceri și va trăi în modul cel mai puțin plăcut cu putință. Tiranul trece dincolo de orice limită în domeniul dorințelor „bastarde” și „fuge de lege și rațiune, locuind laolaltă cu plăceri-sclave în chip de gardă personală”. Plăsmuind o imagine a sufletului omului ca asemănătoare cu o fiară cu trei capete, fiecare corespunzând unei
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
în cunoștință de cauză a supușilor; guvernarea duce în mod inevitabil la violență și lipsă de orice fel de libertate în afară de aceea de a ucide; arbitrariul guvernării amplifică sentimentul de nesiguranță și teroare al cetățenilor, uciderea foștilor conducători datorită fricii tiranului de opozanți; atitudinea demagogică a tiranului pentru a junge la putere; provocarea de războaie și satanizarea vecinilor cetății; controlul prin teroare a cetățenilor; lipsa de valori morale a tiranului. Analogia cu caracterul atât de „plin de noutăți” al totalitarismului nu
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
guvernarea duce în mod inevitabil la violență și lipsă de orice fel de libertate în afară de aceea de a ucide; arbitrariul guvernării amplifică sentimentul de nesiguranță și teroare al cetățenilor, uciderea foștilor conducători datorită fricii tiranului de opozanți; atitudinea demagogică a tiranului pentru a junge la putere; provocarea de războaie și satanizarea vecinilor cetății; controlul prin teroare a cetățenilor; lipsa de valori morale a tiranului. Analogia cu caracterul atât de „plin de noutăți” al totalitarismului nu poate să nu apară cu evidență
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
de nesiguranță și teroare al cetățenilor, uciderea foștilor conducători datorită fricii tiranului de opozanți; atitudinea demagogică a tiranului pentru a junge la putere; provocarea de războaie și satanizarea vecinilor cetății; controlul prin teroare a cetățenilor; lipsa de valori morale a tiranului. Analogia cu caracterul atât de „plin de noutăți” al totalitarismului nu poate să nu apară cu evidență, păstrând totuși ca diferențe majore modalitatea de control a populației care, și datorită inovațiilor tehnologice de care a „beneficiat”, a suferit schimbări într-
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
spiritului în conștiința libertății individuale. Iar dacă istoria are un parcurs necesar, necesitatea ei este dată de înlănțuirea oarbă a destrămării (lysis). Până unde duce atunci istoria ca destrămare a formei unificate a spiritului? Pentru Platon, ea duce până la tiranie. Tiranul este acel individ care preia în sistemul libertății sale libertatea tuturor celorlalți ca libertate a sa. Iar ca situație radical contrară constituției drepte, în care nimeni nu avea aproape nimic al său, constituția tiranică îl arată pe unul singur având
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
al egalității, este o imagine a multiplicității, cum se exprimă Socrate, „de bazar”. Omul democratic, spre deosebire de cel oligarhic care era doar dedublat, este pur și simplu multiplu în sine. 3. Tirania este ultima treaptă a căderii din real. Specia dorinței tiranului depășește în întregime referința la real și se restrânge în unul nediferențiat al neființei. Tipul de dorință care îl determină pe tiran vine din „suprareal”, adică din somnul adânc și definitiv al rațiunii. Arhetipul său stă în ratarea completă a
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
este pur și simplu multiplu în sine. 3. Tirania este ultima treaptă a căderii din real. Specia dorinței tiranului depășește în întregime referința la real și se restrânge în unul nediferențiat al neființei. Tipul de dorință care îl determină pe tiran vine din „suprareal”, adică din somnul adânc și definitiv al rațiunii. Arhetipul său stă în ratarea completă a realului și nediferențierea lui de închipuiri și vise: „el este acela care, treaz fiind, este așa cum am văzut că este omul în
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
din somnul adânc și definitiv al rațiunii. Arhetipul său stă în ratarea completă a realului și nediferențierea lui de închipuiri și vise: „el este acela care, treaz fiind, este așa cum am văzut că este omul în vis”. Faptul că dorințele tiranului gravitează în jurul paricidului și incestului semnifică însăși pulsiunea nediferențierii, surprinsă atât de originar de Platon în imaginea bestiei cameleonice și policefale, din genul lui Cerber, al Scyllei, sau Chimairei, monștri în care genurile animale sunt încă nediferențiate. Însă Platon sesizează
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
în care genurile animale sunt încă nediferențiate. Însă Platon sesizează că tirania nu este doar o iluzie a demenței proprii întreținută de ceilalți, ci este simultan un coșmar în regie proprie. De aceea, preluând libertatea celorlalți în sistemul libertății sale, tiranul nu este, cum credea de pildă Hegel, singurul om liber. Platon pune tiranul în robie față de principiul impersonal și omogen al vidului din el însuși. Iar dacă, pentru Hegel, opoziția greacă față de tiranie marchează începutul istoriei, pentru Platon, grecul, poziția
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
este doar o iluzie a demenței proprii întreținută de ceilalți, ci este simultan un coșmar în regie proprie. De aceea, preluând libertatea celorlalți în sistemul libertății sale, tiranul nu este, cum credea de pildă Hegel, singurul om liber. Platon pune tiranul în robie față de principiul impersonal și omogen al vidului din el însuși. Iar dacă, pentru Hegel, opoziția greacă față de tiranie marchează începutul istoriei, pentru Platon, grecul, poziția tiraniei înseamnă sfârșitul ei ca morfologie a politicului. Aspectul sufletului aflat la conducere
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
e greu să văd un Platon bântuind euforic prin cetatea Syracusei din cauză că a aflat formula magică a coborârii eternității în timp. Mi-e greu să-l văd și șoptind cu priviri de geniu dement în ochi proiecte de politică națională tiranilor, în speranța că tocmai ei, pe care îi înfățișa ca pe niște ființe de coșmar care nu mai pot deosebi visul de realitate, ar fi, convertindu-se brusc la filosofie, salvarea neamurilor. Ori rostind pur și simplu bazaconii astrologico-numerologice într-
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ca și personajele pe care el le folosește ca purtători de cuvânt, are o experiență politică. El are o viziune politică proprie, și încă una foarte consistentă, dacă luăm în considerare măcar faptul că Platon a avut experiența încercării îndreptării tiranilor din Syracusa, dar și pe cea a condamnării lui Socrate. Teoria ideilor, ax central al filosofiei platoniciene, este prea puțin invocată în acest dialog, dar nici ideile radicale privind proprietatea comună, separarea claselor sau supremația filosofului din Republica nu mai
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
cu cel al simțului comun putem verifica raționamentul? Începutul este dat (un domeniu de maximă generalitate, știința), finalul este dat (omul politic), iar metoda rămâne să fie decisă, dar rezultatul este predeterminat în sens negativ (adică sunt excluse variante ca tiran, zeu etc.) Exprimând această situație registru logic, avem definitul, avem genul său și ne mai trebuie o determinare specifică. Însă aici, ca și în alte multe alte locuri, Platon se distanțează de metodele pur formale, preferând variante simbolice, într-o
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
7) o combinație de știință și funcție în afara individului. Pentru prima nouă clasă avem, din păcate, exemple nenumărate în istorie de indivizi care au condus fără a stăpâni o artă politică autentică. În acest loc îi putem plasa și pe tiranul despre care vorbește autorul grec când definește arta îngrijirii oamenilor. Cât privește știința și funcția politică din afara indivizilor, putem propune două surse: una statică, ce funcționează prin apel la niște surse care nu le mai sunt proprii indivizilor (coduri de
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]