1,334 matches
-
cu stelele ; sau Pe aripi te-oi lua, Sus te-oi ridica, Sus la munți cărunți (vezi 89, p. 93). Acțiunile (convențional numite) „războinice” ale solomonarului au de multe ori ca obiect chiar balaurul, care este lovit în cap cu toiagul sau cu căpăstrul. Cauzele lovirii balaurului au devenit marginale sau ilogice ca urmare a pierderii semnificațiilor inițiale : pentru că „e prea mic” sau „prea voios”, sau pentru că „nu e al lui [al solomonarului]” (3, p. 44 ; 8, p. 147 ; 9, p.
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
carte, în colinde și în bocete, la poarta raiului stă Maica Domnului care „scrie” sufletele într-o carte etc. Pe de altă parte, este motivul creștin („bisericesc”) al „cărții sacre” : în pictografia creștină, sfinții sunt figurați, ca și solomonarii, cu toiagul și cu cartea în mână (4, p. 122). Reconstituind o întreagă mitologie românească a scrisului și a cărții, Eugen Agrigoroaiei ajunge la concluzia că motivul „Cartea solomonarului” este „un motiv dacic, din substrat” (6, p. 244). Evident, o astfel de
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
sau a satului), un topos consacrat și prestabilit în mod magico-ritual. În diferite legende cosmogonice românești, „centrul” de unde începe și în jurul căruia se întemeiază macrocosmosul este punctul unde se înfige arma/unealta zeului demiurg : „Dumnezeu, umblând pe ape, a înfipt toiagul și s-a făcut pământ” (3) sau : „[Dumnezeu] și-a aruncat baltagul în apa cea mare. Și ce să vezi, din baltag crescu un arbore mare”, în jurul căruia „Dumnezeu făcu lumea” (4). Similar se petrec lucrurile în cazul întemeierii unui
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
depus mandatul său în mâna alegătorilor și, cu inima plină de amărăciune, a părăsit țara, pentru a mânca din nou pînea neagră a exilului, udată cu lacrimi. Un alai de jalnici patrioți l-au petrecut până la marginea târgului, unde, luîndu-și toiagul în mână și scuturând de pe încălțăminte praful unei patrii ingrate, au plecat spre depărtatele deșerturi ale Galiei, unde cu post și în pustnicie să-și petreacă rămășița zilelor, scârbită de răutatea oamenilor. Ci 'nainte de-a pleca a spus de ce
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
din partea opusă a încăperii s-au deschis și în încăpere au pătruns trei bărbați înveșmîntați în robe cafenii. Cel din centru, un bărbat osos, înalt și cu o barbă albă și impunătoare, avea ochi cenușii. Își sprijinea mâna pe un toiag, dar felul în care își încorda mușchii palmei arăta că bățul era mai degrabă o armă decât un sprijin. "Abatele are chip de asasin", gândi Vassur, reprimîndu-și gestul reflex de a-și duce mâna de centură. Rasa simplă, largă, era
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
mă tem că ascunzi ceva, deși mi-e greu să-mi dau seama ce anume. Ca și cum nici nu i-ar fi ascultat, Vassur ceru răstit: ― Doresc să știu care este poziția oficială a Abației în privința cererii Maiestății Sale Imperiale! Ridicând toiagul ca pe un sceptru, Abatele rosti solemn: ― Înainte de a ne onora obligațiile, trebuie să te previn că Ucenicia se dobândește abia după un studiu smerit și îndelungat al învățăturilor Sfântului Augustin cel Nou. Dar chiar și această trudnică muncă nu
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
că se va schimba în viața noastră, nu ai dreptul să vorbești așa, spuse într-un târziu Kalator. Mă întreb chiar dacă nu cumva iei decizii pripite tocmai pentru că nu ești în stare să-ți alegi un succesor. Abatele pocni cu toiagul în podea. ― Succesor? Chiar nu înțelegi că nu va mai exista un alt Abate? Ți-am spus-o foarte clar. ― Dar nu mi-ai zis și motivele, se încăpățîna Kalator. ― Îți repet ceea ce ți-am spus mereu. Dorința ta de
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Unde îți e credința, popo? Hotărăște-te: ori ești unealta infailibilului tău Dumnezeu și atunci eșecul e din vrerea Lui, ori dimpotrivă esti un necredincios fioros care nu se ridică niciodată... Starețul se mânie. Mâinile sale noduroase se încleștară pe toiagul încovoiat de care nu se despărțea niciodată. - Dacă barbarii tăi de soldați îți dau dreptul să îmi batjocorești Abația, dacă asasinul tău perfect mă poate ține la respect, asta nu înseamnă că știi și ce este credința mea. Nu încerca
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
discipolul Diogene - zis „Câinele Regal” -, face varațiuni asemănătoare pe aceeași temă. De unde și anecdota filosofului cu felinarul, care a avut o contribuție importantă pentru reputația cinicului - dar și contra ei! Cu părul lung, bărbos, desculț, cu traista pe umăr și toiagul în mână, cu o mantie înfășurându-i de două ori trupul care cam mirosea, nu departe de butoiul - mai degrabă o amforă, butoiul fiind o invenție de-a galilor... - în care-și petrece toate nopțile, Diogene bate străzile Atenei cu
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
îngândurat, cu frunte și plete eminesciene: un „luceafăr”. În interior, desenele, vignetele perpetuează motive patriarhale: peisaje cu copaci, o fată așezată la o margine de lac, o cruce înălțată peste semănături, o casă de țară cu cerdac, un drumeț cu toiag, un ciobănaș cu turma, doi câini de vânătoare, felurite motive decorative vegetale. O notă patriarhală și provincială - pe alocuri de pronunțată nuanță sămănătoristă - dau publicației și unele titluri de texte (Despărțire, Cântec trist, S-a rupt în sufletu-mi ceva
GANDIREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287146_a_288475]
-
înaintea unei mari lupte” (Toamnă). Poemul Fără ură construiește un „scenariu” în care un fiu este inițiat în rosturile drumului din urmă: „Trebuie să și cobori de-acolo unde urci / Fără ură, trebuie să cobori / Ni s-a dat un toiag de lumină / nu pentru a orbi pe fratele nostru / Ci pentru a-i arăta drumul.” Un altfel de spațiu, istoric și legendar, devine emblematic în volumul O zi de toamnă, anonimă (1974). Țara căreia i se închină poetul e un
HOTINCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287456_a_288785]
-
lecturi, lipsite de orice părere teologică preconcepută, fragmentul pare a nu avea nimic extraordinar. Ce spune acest text? Actul I (nașterea): Femeia „a născut un copil de parte bărbătească”. Actul II (caracterul mesianic): „Care avea să păstorească toate neamurile cu toiag de fier”. Actul III (Învierea și Înălțarea): „Și copilul ei a fost răpit la Dumnezeu și la tronul său”. Distingem, așadar, trei momente cruciale ale existenței lui Isus: întruparea; anunțarea caracterului său mesianic; înălțarea la Tatăl. Nicăieri, în versetul citat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Singura persecuție sângeroasă și sistematică exercitată de evrei asupra creștinilor s‑a petrecut în timpul răscoalei lui Simeon bar Kosiva, personaj supranumit de rabbi Aqiba, Bar Kokhba, „fiul stelei”, în acord cu Num. 24,17: „o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel”. Caracterul mesianic al răscoalei lui Bar Kokhba a fost minimalizat, chiar respins de anumiți cercetători contemporani. Argumentele lui Bauckham ne par totuși foarte convingătoare: 1) atitudinea favorabilă a lui rabbi Aqiba (Ier. Ta’anit 68d, 48
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
osteneli, de chinuri și de amarnica ta robie în care ai fost, tu vei cânta cântecul acesta de ocară împotriva împăratului Babilonului și vei zice: «Cum s‑a sfârșit cu asupritorul și cum a încetat chinul nostru! Domnul a zdrobit toiagul celor fără de lege, sceptrul răilor apăsători! Iată pe cel care lovea popoarele fără încetare cu mânia lui și care în întărâtarea lui punea neamurile sub stăpânirea lui, supunându‑le fără cruțare! Tot pământul este în pace și se odihnește; toți
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
7,5‑8. . Omite „zvârcolindu‑se pe cărare”. . Amintim că în tradiția iudaică, precum și în scrierile lui Philon de altfel, „șarpele” de care vorbește acest fragment avea o conotație pozitivă. El nu reprezenta femeia care îl ispitise pe Adam, ci „toiagul” lui Moise („stăpânirea de sine”) care biruie „patima” (Agr. 94‑110; Leg. 97‑101). Cf. referințele lui E. Norelli, Anticristo, pp. 194‑195, invocate de noi în capitolul despre Irineu. . Potrivit spuselor lui James, Lost Apocrypha, p. 90, apud Norelli
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vede „pomi înfloriți” (oameni buni), „dalbe păsărele” (copii creștinați), în iad - „pomi negri și pârliți” (oameni păcătoși), „negre păsărele” (copii nebotezați) ș.a. Într-o variantă se spune că, pentru a ajunge la cer, eroului i-ar trebui „scară de-argințel, / toiag de oțel, / opincă de fier”. Pentru a exprima gravitatea sacrilegiului pe cale să îl comită Soarele, autorul anonim imaginează o catastrofă de proporții cosmice. Ca un laitmotiv apare în multe variante descrierea podului („pod de aramă / preste vamă, / pod de fier
SOARELE SI LUNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289739_a_291068]
-
la prânz În două și seara În trei?”. „Omul!”, a răspuns Oedip Sfinxului; „Când este mic Începe să umble În patru picioare, ca adult viguros va merge În două picioare, iar la bătrânețe, slăbit și firav, va merge sprijinit de toiag, În trei picioare”. Învins, Sfinxul, care deținea acest secret, s-a aruncat În mare. Care este semnificația adâncă a enigmei Sfinxului?. Răspunsul la această Întrebare este concentrat În raportul dintre om și timp. Nimeni În afara omului nu are această conștiință
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
ei mai ales, să-și îndrepte luarea-aminte și toată dragostea lor spre popor! [...] Cărți, cărți pentru popor! Acolo e un suflet mare care cere lumină. Acolo stau genii ascunse, gata să izbucnească, asemenea izvorului care așteaptă în stâncă lovitura de toiag a lui Moise. Acolo-i puterea și viitorul nostru”. Astfel exprimată, formula inițială a sămănătorismului înseamnă mesianism cultural și sentiment al datoriei naționale, fără vreo obligatorie abdicare de la criteriul estetic. Nicolae Grigorescu este ilustratorul primului număr, în care sunt incluse
SAMANATORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289452_a_290781]
-
limita nevoii de decodificare. „Sofisticarea” stilistică, remarcată prompt de critica literară, este înlocuită în următoarele romane de exprimarea nudă a faptelor, astfel încât Lumină târzie (1974) și Popasul (1975) constituie adevărate mostre de proză „limpede”, de realitate recuperată „fotografic”. Drumețul fără toiag (1977) și Rădăcinile casei (1978) fac parte din proiectul unui ambițios ciclu romanesc intitulat Ispășirile Severinilor. Dacă primul se axează pe destinul de victimă al unui tânăr nevinovat, acuzat de crimă, celălalt pledează patetic pentru salvarea „rădăcinilor”, în pofida tuturor vicisitudinilor
SIMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289691_a_291020]
-
folosind exhaustiv posibilitățile prezentării descriptive, dicționarul are meritul de a înlesni cunoașterea, din perspectivă panoramică, a spiritualității unei mari culturi extrem-orientale. SCRIERI: Balanța cu umbre, București, 1971; Spațiile altora, București, 1972; Lumină târzie, București, 1974; Popasul, București, 1975; Drumețul fără toiag, București, 1977; Rădăcinile casei, București, 1978; Pecetea dragonului. Însemnări de călătorie în China, București, 1980; Civilizația japoneză tradițională, București, 1984; Prizonierul deșertului, București, 1985; Dicționar de literatură japoneză, București, 1994; Crângul semnelor, București, 2001. Repere bibliografice: Sorin Titel, „Balanța cu
SIMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289691_a_291020]
-
20; Valeriu Cristea, Fluctuații stilistice, RL, 1974, 38; Ardeleanu, Opinii, 141-145; Valeriu Cristea, Pseudorealism, RL, 1976, 15; Vasile Andru, Un roman al redresării morale, VR, 1977, 10; Dan C. Mihăilescu, Întoarcerea fiului..., LCF, 1977, 45; Radu G. Țeposu, „Drumețul fără toiag”, ST, 1977, 11; Maria-Ana Tupan, Timpul interior al personajului, LCF, 1978, 47; Mircea Doru Lesovici, „Rădăcinile casei”, RL, 1979, 36; Paul Dugneanu, „Prizonierul deșertului”, LCF, 1986, 11; Adriana Iliescu, „Prizonierul deșertului”, RL, 1986, 31; George Șipoș, Literatura japoneză pe articole
SIMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289691_a_291020]
-
atunci în sufletele tinerilor de azi”. Chezășia izbânzii era legătura cu poporul, în speță cu lumea țărănească: „Acolo e un suflet mare, care cere lumină. Acolo stau genii ascunse, gata să zbucnească, asemenea izvorului care așteaptă în stâncă lovitura de toiag a lui Moise. Acolo-i puterea și viitorul nostru”. Prin asemenea îndemnuri, directorii publicației, Alexandru Vlahuță și George Coșbuc, se străduiau să mențină și să revitalizeze orientarea tradițională a literaturii române, amenințată, după ei, de proliferarea spiritului occidental modernist, care
SAMANATORISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289451_a_290780]
-
, publicație apărută la Iași, lunar, între 1 iunie și noiembrie 1920, cu subtitlul „Revistă literară, socială și științifică”. Redactor: Eugen Relgis. Colaborează cu poezie Ion Barbu (Dezrobire, În ceață, Toiagul), Tudor Arghezi (Prințul, localizată și datată Văcărești, 1919), Al. A. Philippide (Desen murdar), Ion Vinea (Nocturnă, Iarnă, subintitulată Sat rusesc în Basarabia și datată 1917), F. Aderca (Remușcări, Mea culpa..., Stegarii, Ruga de seară a unui revoluționar), Tudor Vianu (Închinare
UMANITATEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290336_a_291665]
-
Grăsoiu, București, 1983; Récits, tr. și posfață Irina Bădescu, București, 1983; Iubire magică, îngr. Victor Iova, București, 1984; Gânduri albe, îngr. și introd. Victor Crăciun, pref. Șerban Cioculescu, București, 1986; Capul de zimbru, îngr. și pref. Marin Beșteliu, București, 1987; Toiagul minunilor, îngr. și pref. Nicolae Florescu, București, 1991; Alcyon sau Diavolul alb, îngr. și pref. Florentin Popescu, București, 1992; Poezii inedite și corespondență, îngr. și pref. Ileana Ene, Galați, 1993; Călătorie spre locul inimii, îngr. Radu Voiculescu, pref. Zoe Dumitrescu-Bușulenga
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
logodnic, în fața tuturor. Și s-au gândit să fie un om cucernic, blând, Cinstit, smerit, de neam și nume bun având; S-au prezentat la Templu, doisprezece bărbați, Fiind din fiecare seminție, adunați. Inspirat de Domnul, arhiereul le-a luat Toiegele, și-n Sfânta Sfintelor le-a așezat, Rugându-se ca Bunul Dumnezeu să hotărască, Și ca toiagul celui ales, să odrăslească. Și, o, minune mare! Fiindc-a doua zi, Toiagul lui Iosif, flori de crin odrăsli, Și arhiereul, preoții, cu
Sofia Timofe. In: Biblia pentru copii by SOFIA TIMOFTE () [Corola-publishinghouse/Science/444_a_872]