1,017 matches
-
la Viena, pentru a decide cine îl va succeda pe Gian Gastone. Ei au întocmit Tratatul de la Viena, care a dat tronul marelui ducat lui Don Carlos, Duce de Parma. Gian Gastone nu a fost la fel de ferm în negocierea viitorului Toscanei, cum a fost tatăl său. El a capitulat în fața cererilor străine, și în loc să aprobe succesiunea tronului celei mai apropiate rude de sex masculin, Prințul de Ottajano, a permis ca Toscana să fie conferită arhiducelui Francisc Ștefan de Lorena.
Marele Ducat de Toscana () [Corola-website/Science/330983_a_332312]
-
Gian Gastone nu a fost la fel de ferm în negocierea viitorului Toscanei, cum a fost tatăl său. El a capitulat în fața cererilor străine, și în loc să aprobe succesiunea tronului celei mai apropiate rude de sex masculin, Prințul de Ottajano, a permis ca Toscana să fie conferită arhiducelui Francisc Ștefan de Lorena.
Marele Ducat de Toscana () [Corola-website/Science/330983_a_332312]
-
Arte Moderna" din Florența. În 1875 a fost pentru scurt timp la Paris, unde a fost influențat de Camille Corot și admirat Édouard Manet. Din 1873 până în 1880 a pictat în Campagna iar în perioada 1880-1890 în zona Maremma din Toscana. În 1895 a devenit profesor peisagist la "Accademia di Belle Arti" din Florența. A pictat peisaje, scene rurale și a fost cunoscut pentru scenele de luptă realiste. Alte lucrări importante includ "Buoi al carro"(1870, Pinacoteca di Brera) și "Ritratto
Giovanni Fattori () [Corola-website/Science/337219_a_338548]
-
în momentul nașterii sale. Frații ei au fost: Prințul Carlo, Duce de Calabria, care a murit de variolă în 1778; viitorul rege Francisc și Prințul Leopold, Prinț de Salerno. Surorile ei au fost: împărătesa Sfântului Imperiu Roman, Marea Ducesă de Toscana, Maria Cristina, regină a Sardiniei și Prințesa de Asturia. Ca tânără prințesă italiană a fost educată în tradiția catolică. Mama ei, Maria Carolina, a încercat să facă parte din viața fiicei ei, așa cum anterior, faimoasa ei mamă, Maria Tereza a
Maria Amalia a celor Două Sicilii () [Corola-website/Science/317790_a_319119]
-
(n. 31 decembrie 1940 în București) este un artist plastic german-italian, originar din România, adept al conceptului Land art care trăiește în Pievalinghe lângă Montaione (Toscana). Numele său integral de familie - la care însă a renunțat, „revenind la cel burghez din secolul al 17-lea“ - este Pildner von Steinburg. Familia mamei sale făcea parte din vechea nobilime austro-italiană din orașul Piacenza (Lombardia). Străbunicul lui, Ferdinand von
Dieter Pildner () [Corola-website/Science/332762_a_334091]
-
Germania, unde a trăit mai întâi un timp ca imigrant “fără cetățenie”. Împreună cu soția lui, Anna, originară din orașul Fürth în Franconia (landul Bavaria, RFG), mai târziu, la începutul anilor 1960, a reușit să cumpere Azienda Pievalinghe, o veche moșie toscană părăsită, cu un teritoriu de 80.000 mp, renovând și refăcând apoi clădirea principală din piatră, care datează din secolul al 15-lea. Astfel Azienda Pievalinghe a fost transformată de noul proprietar încetul cu încetul într-un uriaș monument teritorial
Dieter Pildner () [Corola-website/Science/332762_a_334091]
-
limbi. După ce au existat literaturi în mai multe idiomuri oïl, precum cel picard sau cel valon, până la urmă dintre ele a rămas vivace literatura în idiomul care urma să devină limba franceză. Baza limbii literare italiene este idiomul literar din Toscana, în care a scris printre alții Dante Alighieri. Limba literară maghiară s-a format pornind de la cea scrisă în dialectele din est, iar cea albaneză de la una din cele două dialecte principale ale ei, dialectul tosk. În legătură cu funcția limbii literare
Limbă literară () [Corola-website/Science/335230_a_336559]
-
Ferdinando al lea de' Medici (9 august 1663 - 31 octombrie 1713) a fost fiul cel mare al lui Cosimo al III-lea de' Medici, Mare Duce de Toscana și a Margueritei Louise d'Orléans. Ferdinando a devenit moștenitor al Marelui Ducat de Toscana și a deținut titlul de Mare Prinț de Toscana de la ascensiunea tatălui său în 1670 până la moartea sa în 1713. Astăzi este amintit în special
Ferdinando de' Medici, Mare Prinț de Toscana () [Corola-website/Science/323832_a_325161]
-
lea de' Medici (9 august 1663 - 31 octombrie 1713) a fost fiul cel mare al lui Cosimo al III-lea de' Medici, Mare Duce de Toscana și a Margueritei Louise d'Orléans. Ferdinando a devenit moștenitor al Marelui Ducat de Toscana și a deținut titlul de Mare Prinț de Toscana de la ascensiunea tatălui său în 1670 până la moartea sa în 1713. Astăzi este amintit în special ca patron al muzicii. Excelent muzician el însuși (uneori numit "Orfeul prinților") a strâns muzicienii
Ferdinando de' Medici, Mare Prinț de Toscana () [Corola-website/Science/323832_a_325161]
-
a fost fiul cel mare al lui Cosimo al III-lea de' Medici, Mare Duce de Toscana și a Margueritei Louise d'Orléans. Ferdinando a devenit moștenitor al Marelui Ducat de Toscana și a deținut titlul de Mare Prinț de Toscana de la ascensiunea tatălui său în 1670 până la moartea sa în 1713. Astăzi este amintit în special ca patron al muzicii. Excelent muzician el însuși (uneori numit "Orfeul prinților") a strâns muzicienii cei mai buni la Florența, care a devenit cel
Ferdinando de' Medici, Mare Prinț de Toscana () [Corola-website/Science/323832_a_325161]
-
ai reginei Maria Amalia de Saxonia. A fost fratele mai mic al viitorului rege Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii și cumantul regelui Ferdinand al VII-lea al Spaniei, al lui Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana și a împăratului Pedro al II-lea al Braziliei. Sora lui vitregă mai mare a fost Caroline Ferdinande, Ducesă de Berry. Carol a fost copilul preferat al părinților săi și din acest motiv relația cu fratele său Ferdinand a fost
Carlo Ferdinand, Prinț de Capua () [Corola-website/Science/332936_a_334265]
-
născut în timpul domniei străbunicului său Franz Joseph I al Austriei. La 4 octombrie 1924, Arhiducele Joseph Franz s-a căsătorit cu Prințesa Anna de Saxonia, fiică a Friedrich August al III-lea al Saxoniei și a Arhiducesei Luise, Prințesă de Toscana. Anna și Joseph Francis au avut opt copii: a murit la 25 septembrie 1957 la Carcavelos, Portugalia, la vârsta de 62 de ani.
Arhiducele Joseph Francis de Austria () [Corola-website/Science/331070_a_332399]
-
puternic oponent al regelui Franței este inacceptabilă pentru Ludovic al XV-lea. În 1738 se ajunge la un compromis prin care Frederic renunță la ducat în favoarea lui Stanislas Leszczyński, socrul lui Ludovic al XV-lea, dar primește în schimb Ducatul Toscana. Numirea lui Stanislas la șefia ducatului reprezintă o perioadă de tranziție înainte de integrarea definitivă a ducatului în cadrul regatului francez, ce are loc la moartea acestuia în 1766. Din punct de vedere administrativ, ducatul este deja condus de un cancelar francez
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
în 1921, ramura ducală a devenit noua linie dinastică a Casei. Robert s-a căsătorit la 20 octombrie 1900, la Viena, cu Arhiducesa Maria Immakulata de Austria, al șaptelea copil și a cincea fiică a Arhiducelui Karl Salvator, Prinț de Toscana și a soției acestuia, Prințesa Maria Immaculata de Bourbon-Două Sicilii (1844-1899). Robert și Maria Immakulata nu au avut copii.
Robert de Württemberg () [Corola-website/Science/336416_a_337745]
-
(; 1522 - 17 decembrie 1562), născută Doña Leonor Álvarez de Toledo y Osorio, a fost o nobilă spaniolă prin naștere și Ducesă de Florența prin căsătorie. A fost prima soție a lui Cosimo I de' Medici, Mare Duce de Toscana și a doua ducesă a Florenței după Margareta de Parma. Chiar dacă deseori este numită Marea Ducesă Eleonora, nu a fost Mare Ducesă deoarece a murit înainte de crearea Marelui Ducat de Toscana. În timpul absenței soțului ei, a fost regentă a Florenței
Eleonora de Toledo () [Corola-website/Science/322608_a_323937]
-
a lui Cosimo I de' Medici, Mare Duce de Toscana și a doua ducesă a Florenței după Margareta de Parma. Chiar dacă deseori este numită Marea Ducesă Eleonora, nu a fost Mare Ducesă deoarece a murit înainte de crearea Marelui Ducat de Toscana. În timpul absenței soțului ei, a fost regentă a Florenței. Renumită pentru frumusețea ei, este subiectul principal al celui mai celebru tablou a lui Bronzino, unde apare împreună cu fiul ei Giovanni. Eleonora s-a născut la Alba de Tormes, Salamanca; era
Eleonora de Toledo () [Corola-website/Science/322608_a_323937]
-
a întâmpina rezistență consistentă, în 569, Alboin a cucerit principalul oraș din Italia de nord, Milano (Mediolanum). Pavia a reușit să reziste temporar, fiind ocupată de longobarzi după un asediu de trei ani. Alboin și-a îndreptat apoi atenția asupra Toscanei. Între timp, au apărut semne de fracționalism în tabăra susținătorilor săi și a început să se manifeste diminuarea controlului central asupra oștirii. Alboin a murit asasinat în 28 iunie 572 de membrii unei conspirații inițiate de bizantini și duse la
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
cu excepția zonelor de coastă din Liguria și Veneto și câteva centre izolate din interior, Augusta Praetoria (Aosta), Segusio (Susa) și insula Amacina din Larius Lucus (Lacul Como). Pe parcursul domniei lui Alboin, longobarzii au trecut Munții Apenini și au devastat Tuscia (Toscana), însă istoricii nu au ajuns la o concluzie comună dacă acest lucru s-a petrecut sub comanda sa și dacă aceasta nu a reprezentat decât o expediție de jaf. Potrivit lui Herwig Wolfram, Toscana ar fi fost cucerită în întregime abia
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
trecut Munții Apenini și au devastat Tuscia (Toscana), însă istoricii nu au ajuns la o concluzie comună dacă acest lucru s-a petrecut sub comanda sa și dacă aceasta nu a reprezentat decât o expediție de jaf. Potrivit lui Herwig Wolfram, Toscana ar fi fost cucerită în întregime abia în 578-579, însă Jörg Jarnut și alții apreciază că această cucerire ar fi început, într-o formă sau alta, chiar sub Alboin. Problemele lui Alboin în menținerea controlului asupra supușilor au căpătat amploare
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
și 2008), iar dublu campion european atât la individual (în 1999 și 2000), cât și pe echipe (în 1999 și 2009). A câștigat clasamentul general al Cupei Mondiale din 2003-2004. În prezent este președintele Comitetului Olimpic Național Italian (CONI) din Toscana și viceprimar orașului Pisa însărcinat cu sport și mediul. S-a apucat de scrimă sub îndrumarea maestrului Antonio Tringale la clubul „Smipar” (Școala Militară de Parașutiști) din Pisa. La vârsta de 11 ani a devenit elevul lui Antonio Di Ciolo
Salvatore Sanzo () [Corola-website/Science/335984_a_337313]
-
înaintat demisia în semn de protest. În ciuda împotrivirii lui Victor Emanuel al II-lea, în 1860 Cavour iși reia funcția de Președinte de Consiliu. Cu abile mișcări politice, ajutat și de către guvernul englez,a reușit să obțină recunoașterea plebiscitelor din Toscana, din ducatele Modena și Parma și din teritoriile Statului Pontificio, pentru anexarea acestora la Regatul Sardeniei. Pentru a avea în continuare sprijinul francez în tentativa sa, care era acum aceea de a unifica peninsula italiană, a cedat Franței orașele Nizza
Camillo Benso Conte de Cavour () [Corola-website/Science/304930_a_306259]
-
chartă datata în 31 iulie 1001, împăratul Otto al III-lea i-a confirmat lui Ulric Manfred posesiunile și i-a acordat acestuia mai multe privilegii. Acest privilegiu a fost reclamat de către "Hugonis marchionis", probabil Ugo "cel Mare", markgraful de Toscana. Imediat după obținerea succesiunii, Ulric Manfred a început să își consolideze puterea pe seama markgrafului Arduin de Ivrea pe de o parte și a împăratului german Henric al II-lea pe de alta. În cadrul disputei asupra "regnum Italicum", el a obținut
Ulric Manfred al II-lea de Torino () [Corola-website/Science/324958_a_326287]
-
de Ivrea și împăratul Henric, Ulric Manfred a evitat cu prudență orice confruntare directă cu ceilalți doi conducători și și-a extins treptat posesiunile fie pe calea armelor (s-a aflat în război cu markgraful Bonifaciu al III-lea de Toscana în 1016), cât și prin creșterea autorității pe propriile sale domenii. În 1024, ca urmare a morții împăratului Henric al II-lea, Ulric Manfred s-a opus alegerii imperiale a lui Conrad al II-lea și, în schimb, l-a
Ulric Manfred al II-lea de Torino () [Corola-website/Science/324958_a_326287]
-
a fost o limbă vorbită și scrisă de etrusci în Italia, în vechea regiune Etruria (astăzi Toscana, Umbria de vest și Lazio de nord) și în părți din Lombardia, Veneto și Emilia-Romagna (unde etruscii au fost înlocuiți de gali). a influențat limba latină, dar a fost până la urmă complet înlocuită de aceasta. Până acum s-au găsit
Limba etruscă () [Corola-website/Science/327327_a_328656]
-
italiene. Pentru prima oară, ducatul de aur a fost bătut în 1284, după modelul florinului florentin; avea greutatea de 3,60 grame, din care 3,495 grame de aur fin, iar diametrul său era de circa 20 de milimetri. Orașelor Toscanei le revine astfel întâietatea emiterii monedelor de aur, care, practic, nu mai fuseseră emise în Occident, de la începutul secolului al VIII-lea. Marsilia ceruse regelui Franței aprobarea de a emite monede de aur, imitând monede arabe și bizantine. Însă, Ludovic
Ducat (monedă) () [Corola-website/Science/323911_a_325240]