1,203 matches
-
al mișcării naționale „Supplex Libellus Valachorum” (1791), adresat Curții din Viena o a fost promovată și de Paul Ioseph Schafarik , care susținea în 1844 că „valahii de la nord și de la sud de fluviu au toți aceeași origine” evoluând din „amestecul tracilor și geto-dacilor cu romanii”. -În această atmosferă a fost lansată „teoria imigraționistă” a lui Franz Sulzer ( ofițer de justiție al armatei austriece), în lucrarea „Geschichte des transalpinischen Daciens” (1781), în care susținea că românii s-au format la Sud de
Istoria românilor : sinteze de istorie pentru clasa a XII-a by Cristina Nicu, Simona Arhire () [Corola-publishinghouse/Science/1128_a_1947]
-
de dinainte de războiul troian, tot ce aflăm din epopee, în afară de faptul că fusese crescută și răsfățată de Hera și dată de soție muritorului Peleu, se mărginește la două acte de bunătate, față de doi zei. Dionysos, copil, e prigonit de regele trac Licurg, care, pe când Dionysos se afla pe muntele Nisa în grija doicilor sale (Hiadele, care au devenit apoi o constelație), vrea să le omoare pe acestea; copilul, înspăimântat de strigătele lui Licurg, se azvârle tremurând în apele mării, unde Tetis
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
de dinainte de războiul troian, tot ce aflăm din epopee, în afară de faptul că fusese crescută și răsfățată de Hera și dată de soție muritorului Peleu, se mărginește la două acte de bunătate, față de doi zei. Dionysos, copil, e prigonit de regele trac Licurg, care, pe când Dionysos se afla pe muntele Nisa în grija doicilor sale (Hiadele, care au devenit apoi o constelație), vrea să le omoare pe acestea; copilul, înspăimântat de strigătele lui Licurg, se azvârle tremurând în apele mării, unde Tetis
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
al sl. onpoly, „jumătate“. Nesprijinită de alți lingviști este propunerea lui O. Densușianu potrivit căreia la baza toponimului ar putea sta radicalul iranian ampel< am, „cu“, „împreună“ și pel-, pal„a curge“. Revenind la ipoteza continuității dintre numele antic, probabil trac la origine, și cel actual, Pușcariu a enumerat mai multe exemple, e drept mai ales din dialectele sud-dunărene, în care a în poziție nazală nu a evoluat la î (i.r. arel, „inel“, arom. antînu < antaneus, megl. ampirat, „împărat“, rom
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
b și m - a se vedea Tibiscus pentru Timiș), de către cel care a scris documentul. Baza formei Buseos a fost propusă pornind de la un apelativ trac *bhug, „a îndoi“, de la sl. băză, boz, baz, băz „boz“) sau de la un antroponim (trac. Buas, Buos). Slavii au putut adapta fonetic finala specificului lor lingvistic, rostind numele ca Bozov (a se compara cu forma latinească din documente „inter Bozam et Prahow“). Apariția lui z s-ar putea datora unei etimologii populare (< boz, „soc“, facilitată
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
din bg. Dunav, transformarea o - u avînd loc în greacă, iar v > r în romînă (după modelul habet > are). Un alt grup de cercetători (Iordan, Ivănescu, Skok, Georgiev) resping părerile menționate anterior și consideră că numele originar este moștenit de la tracii romanizați, forma fiind preluată ulterior de goți, slavi și greci. Evoluția Danuvius, Danuvis la Dunavis nu este o transformare fonetică, regulată, ci o metateză vocalică (a - u > u - a). Vl. Georgiev afirmă că pentru cursul inferior al Dunării exista o
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
acestor) toponim (toponime), îl compară cu numele unor rîuri din Peninsula Balcanică (Ibar, cel mai important afluent al Moravei din Serbia, și Ibăr, numele bulgăresc al vechiului Hibros din Tracia), discutate de lingvistul bulgar Vladimir Geor giev (și considerate unul trac, altul ilir, cele două idiomuri indo-europene fiind învecinate și înrudite). Găsind un hidronim asemănător în Ucraina, Ibr, lingvistul bulgar crede că ar fi putut exista o formă protoslavă *Ibru, provenită dintr-un indo-european *eybhros sau yebhros, „cel care împroașcă, stropește
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Meridionali), Lotrișoru Mare, Lotrișoru Uscat, Lotrean, Lotreana, Lotreanu, Lotreni (microtoponime în județele Gorj și Vîlcea), Lotrița (afluent al Lotrului). Este atestat începînd cu secolul al XVI-lea sub formele: Lutrulov (genitivul slav), Lotrul, Lotra, Lodra. Originea hidronimului este foarte disputată: tracul Latron (trecea lui a > o, ca în Alutus > Olt; dispariția lui -n final, obișnuită în elementele moștenite; închiderea lui o > u, ca în Amoutrion > Motru); Ad Rutelam, Arutela, din Tabula Peutingeriană (trecut, cu o posibilă metateză, în *Alutera, de la care
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
printr-o filieră fonetică slavă, cum se pare că s-a întîmplat pe parcursul evoluției Alutus > Olt. Numele Prutului a fost pus în legătură și cu alte etimoane, care au fost totuși respinse, după analize mai riguroase. De exemplu: un presupus trac *părua, *părău; iran. par, „a umple“; gr. poros (corelat cu germ. furth), „vad“; sanscr. pru-th („a împroșca“); avesticul părătau, „trecere, vad, punte“ (în Evul Mediu a fost supranumit în documente alanus fluvius). În contextul relațiilor istorice și lingvistice romîno-slave, numele
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
o și păstrarea lui s final > ș, propusă de Melich, necesită alte cîteva intermedieri (gotă, gepidă, vandală, hună, avară, bulgaro turcă) pentru a asigura transmiterea numelui pînă la venirea ungurilor (care în mod sigur nu s-au întîlnit nici cu tracii, nici cu latinii, iar romînii le-ar fi transmis toponimul fără finalul latinesc -us, după cum îi obligau legile lor fonetice). Mai plauzibilă ni se pare ipoteza lui G. Giuglea, după care forma latinizată Samus ar fi avut o variantă anterioară
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de oraș Strume (cf. bg. Struma, Strumica, srb. Strumica), cu vechiul Istru (Istros, Ister, Hister) și cu Dnistrul (Danastru, Dana-istru, Danastros, Danaster). Rădăcina ar putea deriva din i.e. *s(e)ren„rîu“, „a curge“, cu epenteza lui -t-, obișnuită la traci, slavi și germani. Cronologic, prima dintre formele moderne este cea romînească, ea fiind cea mai simplă și cea care face posibilă evoluția spre celelalte, în primul rînd spre cea maghiară (Sztrigy). Din forma ungu rească nu se poate ajunge prin
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
substratului. S-a atribuit o astfel de origine mai ales unor nume de locuri. În cazul concret al limbii române, s-a vorbit despre populațiile iranice (agatârși, sciți, sarmați) care au locuit în regiunea carpato-dunăreană din cele mai vechi timpuri, tracii i-au asimilat, dar civilizația lor nu a atins strălucirea aceleia din sudul Rusiei. Numele topice puse în legătură cu substratul iranic (Dunăre, Iași, Nistru, Olt, Prut, Zărand) au fost explicate și ca elemente traco dace. Nu este exclus să aibă dreptate
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
vorbeau limbi diferite. Este firesc să ne imaginăm că încă la prima generație, cea a cuceritorilor și cuceriților, interlocutorii trebuie să fi făcut eforturi pentru înțelegerea și adaptarea reciprocă a limbilor lor, care aveau multiple elemente comune. Colaborarea latinilor cu tracii în activitățile sociale și în familie a dus la acomodarea reciprocă a limbilor astfel că în generațiile următoare nu mai vorbeau unii latina și alții traca. Ele au început să vorbească o limbă nouă sub toate aspectele: fonetic, derivativ, morfologic
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Româna nu este latina populară mai mult decât italiana, franceza sau spaniola. Latina nu mai există niciunde ca limbă vie. Atunci de ce să presupunem că albaneza este limba ilirilor atestați de Herodot și că ea ar fi singura mărturie despre traci? Dacă latina nu ar fi fost scrisă, mărturie despre ea ar oferi trăsăturile comune ale limbilor romanice. În mod similar, despre existența în trecut a limbii tracilor mărturisesc cele patru cincimi de elemente nelatine ale limbii române - aparent slave, albaneze
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limba ilirilor atestați de Herodot și că ea ar fi singura mărturie despre traci? Dacă latina nu ar fi fost scrisă, mărturie despre ea ar oferi trăsăturile comune ale limbilor romanice. În mod similar, despre existența în trecut a limbii tracilor mărturisesc cele patru cincimi de elemente nelatine ale limbii române - aparent slave, albaneze, maghiare, turcice. Toate aceste serii de aparențe converg, împreună cu aparențele latine, la baza traco latină din jumătatea de est a Europei. Limba română este un fenomen istoric
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
naturii unice a omului și a limbajului său. Pe parcursul îndelungatei istorii a omenirii contactele dintre populații de dialecte și limbi diferite au avut rezultate din cele mai diferite. În ce privește problema noastră, cert este că romanii nu i-au desființat pe traci ca populație și limbă: o confirmă lexicul nelatin, ca să spunem așa, al limbii române. Pentru a realiza participarea autohtonilor la constituirea limbii române, pentru a înțelege coincidențele și apropierile limbii române cu celelalte limbi din estul Europei și din spațiul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
că au făcut bulgarii de la Volga venind peste slavii din sudul Dunării și dându-le un nume. Nici francii nu pot fi eponimi pentru francezi întrucât numele lor (cf. Flandra, Olanda) au - ca și galii cu celții, germanii cu alemanii, tracii cu fracii și cu vlahii - o bază comună în epoca preindoeuropeană, când coagularea etnolingvistică era precară și caducă. Inițial spațiul numit ulterior grecesc se numea Ellas, ados, iar Ellan, anos, însemna „elin, grec”, dar și „străin, barbar”; la Plinius Alani
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
la olat (provincie, regiune, ținut, teritoriu; moșie). Noua stăpânire instaurată de Roma în teritoriile cucerite este succint caracterizată de Miron Costin prin cuvintele: cineș domnul cu olatul său. Cuceritorii romani au schimbat, la nivel administrativ, pe proprietarii pământurilor. În locul autohtonilor traci, numiți și fraci (dacă înlocuim pe r cu l ajungem la flaci), au fost instalați stăpâni și domni latini, calitatea de latifundiari a consulilor, proconsulilor și a altor persoane din administrația provincială romană fiind marcată prin flaccus. Istoria romanilor este
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
acest imperiu roman a dus la diferențierea treptată în cadrul uniei a două etnii principale: pe de o parte vlahii, care alcătuiau romanitatea orientală, unită prin latinitate și creștinism, pe de altă parte slavii, care au persistat în tradiția mitologică a tracilor. Latinizați incomplet și în proporții diferite, indoeuropenizați însă ca expresie lingvistică, slavii și-au păstrat în măsură preponderentă arhaismul etnic șí prin respingerea creștinismului în epoca de prim avânt al acestuia. Ei încep să se creștineze în a doua jumătate
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de prim avânt al acestuia. Ei încep să se creștineze în a doua jumătate a secolului al IX-lea, iar procesul creștinării lor reflectă adâncirea contradicției între catolicism și ortodoxism. La cronicarii polonezi, sciții și sarmații sunt alte nume pentru traci. Cronicarul Grigore Ureche folosește pentru locuitorii Daciei numele de sciți: „Hatmanul râmlenescu ce l-au chemat Flacus au bătut războiu cu sțitii pre aceste locuri”, dar respinge numele Sciția pentru Moldova din cauza dimensiunilor teritoriale. „Vor unii să zică Moldovei c-
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de notat că istoricii ecleziastici și repertoriile științelor religioase ignoră total rolul pe care textele slave îl atribuie Sfântului Andronic.” Neînțelegerea caracterului evolutiv al fenomenelor etnolingvistice a creat impresia incompatibilității dintre latini și traci, dintre latini + traci și români, dintre traci și slavi, dintre populațiile atestate în antichitate și grupările etnice de la ieșirea din evul mediu. Această neînțelegere rezultă din următorul text al lui Al. Philippide: „A existat părerea, foarte răspândită altă dată, mai ales la învățații slavi, cum că anume
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
din evul mediu. Această neînțelegere rezultă din următorul text al lui Al. Philippide: „A existat părerea, foarte răspândită altă dată, mai ales la învățații slavi, cum că anume slavii au fost autohtonii peninsulei balcanice și ai regiunilor limitrofe, și că tracii, ilirii, panonii erau slavi. Ea este trecută astăzi în rândul poveștilor care nu merită nicio atenție, macar că tot mai apar din când în când susținători ai ei. Alături însă cu dânsa apăruse o alta, mai moderată, anume că înainte de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
mai apar din când în când susținători ai ei. Alături însă cu dânsa apăruse o alta, mai moderată, anume că înainte de invazia cea mare a slavilor aceștia se stabilise deja în considerabil număr pin unele teritorii ale ilirilor, panonilor și tracilor din răsăritul Europei, astfel că, atunci când au venit slavii în invazia lor cea mai de pe urmă și cea mare (în al doilea ori în al cincilea secol d. Hr., după cum e părerea unora ori a altora), au găsit prin acele
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
slavă autohtonă” (OR, I, p. 322 urm.). La Herodot apare pentru scythes forma paralelă scolotes. Cu ambele cuvinte (de fapt unul singur în pronunții diferite) grecii denumeau pe vecinii lor nemijlociți. Tot aceștia mai sunt numiți perși, parți, pelasgi, peucini, traci, fraci, flaci etc., toate nume cu bază primară comună, exprimând ideea de „alții, cei de acolo, cei care nu sunt cu noi, străinii, separații”, adică elinii, ilirii, alanii etc. Grecii și romanii pronunțau skythes, Skythia. În Cronica universală, datată ca
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
acela, acesta”, in-, an-; în slave ino „mono”, arm. anetc. În această serie se înscriu și ban, pan, han, hun, bina, partea a doua a unor cuvinte ca ju-pân, stă-pân, cio ban ș.a. Cuvintele din urmă confirmă faptul că la traci șeful unei unități teritoriale era panul, banul, iar țara respectivă se numea bănia sau pănia. Cf. Pania, Spania, Ispania, Hispania. Bănia ca teritoriu și centru administrativ este sinonimă cu Unia, pe care o întâlnim și în Pan-onia. La Plutarh (sec
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]