2,644 matches
-
Elytis, ei care au trecut prin sihlele / Nordului doar la lumina șișurilor?" (Cei care ridică literele, zarurile). Se intersectează în George Vulturescu tumulturi, fulgere și note de reculegere. Pragul dintre introspecție și exteriorități, dintre Eu și Lume, dintre imanent și transcendent, prag schimbător de la o stare la alta, e semnul unei personalități difluente în acțiune. Un Ego polarizant, acaparator, puternic, se zbate spectaculos în perspectiva aventurii fără sfârșit. Carnavalesc și tragic se întrepătrund. Mișcându-se în planuri stilistice eterogene și înaintând
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Încărcătura himerică a temei are numeroase ecouri în rețeaua imagistică - Himera de Oreste, Robii unei himere de Pompiliu Păltănea -, dar și o încercare de restituire conceptualizată la Eugeniu Sperantia, în Sistemele himerei, întregite de Metafizica humorismului și de Metafizica exprimării transcendente. Paralel cu lirica desprinderii de real ca moarte și plecare (cultul pentru porturi și corăbii este și el prezent în Balada portului, Farul magic, Corabia fără drumeți), prin Ervin se cultiva, mai mult alegoric decât simbolic, un mesianism dornic să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290552_a_291881]
-
calitate ritmică a lucrurilor, o anumită proporție armonioasă, regulată a părților, mai mult sau mai puțin prezentă în lume, dar exemplară și superlativă în corpul omenesc. Când frumosul face Frumosul, cu majusculă, este un Ideal suprasensibil, o realitate imobilă și transcendentă față de care frumusețile vizibile sunt o imitație îndepărtată și degradată. Discursul grec clasic despre Frumos nu este de tip artistic, ci filosofic. Frumusețea nu are sens prin ea însăși. Dacă acest ciclu al imaginilor grecești începe în secolul al VIII
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
de delectare; în fine, unui obiect de uimire sau de distracție. IMAGERIA ARE CA... ÎN LOGOSFERĂ (după scriere) REGIMUL IDOL ÎN GRAFOSFERĂ (după tipar) REGIMUL ARTĂ ÎN VIDEOSFERĂ (după audiovizual) REGIMUL VIZUAL PRINCIPIU DE EFICACITATE (SAU RAPORT CU FIINȚA) PREZENȚĂ (transcendentă) Imaginea este vizionară REPREZENTARE (iluzorie) Imaginea este văzută SIMULARE (numerică) Imaginea este vizionată MODALITATE DE EXISTENȚĂ VIE Imaginea este o ființă FIZICĂ Imaginea este un lucru VIRTUALĂ Imaginea este o percepție REFERENT CRUCIAL (SURSĂ DE AUTORITATE) SUPRANATURALUL (Dumnezeu) REALUL (natura
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
a unor state naționale) sau sunt ele non-esențiale, dobândite cultural? Multiplele teorii antropologice care răspund la întrebări de acest tip pot fi grupate în două curente principale: primordialism și modernism. Potrivit orientării "primordialiste", ca opusă celei "moderniste", există un primat (transcendent) al esenței națiunii asupra caracterului dobândit (adică învățat sau, pentru unii autori, "cultural") al națiunii. Teoria "modernistă" susține, dimpotrivă, că principalele trăsături ale unei națiuni sunt învățate sau dobândite, adică au un caracter mai degrabă cultural, non-esențialist, sau contingent (v.
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
traduși pe filieră latină în limba română prin formă, respectiv idee, au căpătat statut metafizic. Pornind de la semnificația simplă a termenului, întâlnită la Homer, ca fiind "înfățișare, chip, ceea ce se vede"13 s-a ajuns la "idee" ca structură metafizică transcendentă ce întemeiază lumea sensibilă. Ideea este un concept folosit de Platon mai ales în perioada de tinerețe și de maturitate reprezentând generalul, universalul. În încercarea de a contura lumea ideilor Platon definește ideea de Frumos astfel: "un frumos care trăiește
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
ceva venit dintr-altă parte, și nici nu intră ea însăși undeva, în ceva; ea nu poate fi percepută nici cu văzul, nici cu vreun alt simț, fiind de fapt obiectul de cercetare a gândirii"15. Ειδος-ul platonic are statut transcendent, nefiind legat de obiect. Lumea ideilor este primordială având rolul de întemeiere. Ea reprezintă esența. Lumea ideilor este nemișcată, putând fi privită ca o lume parmenidiană. Ea nu poate fi supusă transformării spre deosebire de lumea sensibilă. Nu se află sub spectrul
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
esența. Lumea ideilor este nemișcată, putând fi privită ca o lume parmenidiană. Ea nu poate fi supusă transformării spre deosebire de lumea sensibilă. Nu se află sub spectrul devenirii. Concepția aristotelică a ειδος-ului este cu totul diferită. Statutul formei nu este unul transcendent, el este strâns legat de substanță. Nu există formă separată de materie excepție făcând doar universalul - primul motor. Continuându-l pe Platon, Aristotel va folosi conceptul de formă în opoziție cu cel de materie, dar nu separat de aceasta. În
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
și renascentistă a termenului formă. Prin natura naturans se desemnează puterea creatoare, cauza primordială a lucrurilor. Un sens asemănător are și fontem emanationes, care desemnează principiul divin ca sursă a creației. Pornind de la denumirile date am putea identifica un statut transcendent pentru formele baconiene, ele fiind acel element subtil ce însoțește materia. Totuși, tocmai această interpretare dată formei este criticată de către Bacon atunci când vorbește despre filosofia scolastică și despre Aristotel, numindu-le "moduri himerice" de gândire: Căci în adevăr unii filosofi
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
că existențe imaginare ar constitui existențe reale?"30. El precizează că: "(...) Modurile himerice pe care scolasticii le numesc forme par a exista mai real decât materia și însăși acțiunea"31. Deci forma nu este o reprezentare a principiului divin, un transcendent; ea este cu totul altceva. Al patrulea termen al comparație ne apropie de această explicație. Prin differentiam se desemna esența unui lucru care îl deosebește de celelalte lucruri de același gen. Differentiam veram reprezintă diferența esențială care există între două
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
naturi, care poate fi descrisă ca legea mișcării atomilor. De aceea forma nu poate fi separată de materie: " Forma este prezentă când materia este prezentă și o înlătură odată cu sine, și este inerentă numai ei"34. Dacă forma nu este transcendentă, asta nu înseamnă că este ușor de cunoscut. Cunoașterea ei se poate realiza numai în anumite condiții, prin aplicarea exactă a metodei inductive. În genere, stă numai în puterea lui (dătătorul și creatorul formelor) și poate a îngerilor și a
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
Bacon împarte și științele. De științele teoretice ține metafizica, ce are drept scop cercetarea formelor: "Cercetarea formelor, care sunt (după felul și legea lor) eterne și nestrămutate, constituie metafizica"44. Numind formele "eterne și nestrămutate" nu înseamnă că acestea sunt transcendente, neaparținând unei lumi inteligibile, ci doar că nu sunt supuse transformării materiei, ele fiind legi (denumiri) date acestor transformări. De exemplu, când numește mișcarea drept "formă a căldurii", Bacon are în vedere mișcarea particulelor de bază, care este un proces
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
sursă nu era omul, ci puterea divină, societatea existând pur și simplu, în cazul utopiilor oamenii sunt cei care creează respectivul stat, de aceea el poate fi realizat și de către alții. Insulele mitice, paradisul terestru se află într-un timp transcendent, în Illo Tempore cum spune Mircea Eliade, pe când tărâmul utopic se află in fantezia individului, el fiind doar o creație literară. Ținuturile mitice sunt considerate ca fiind reale, cele utopice nu. De fapt, în cazul utopiilor se realizează desacralizarea unor
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
obiect poate deveni o hierofanie, poate fi învăluit, într-un anume timp și loc "în prestigiul sacralității". Eliade mărturisea în legătură cu concepția sa despre fantastic, că își are rădăcinile în teoria sa despre "irecognoscibilitatatea miracolului" sau în credința că, după Întrupare, "transcendentul" se camuflează în lume sau în istorie, devenind "irecognoscibil" ("În Șarpele o atmosferă banală și personaje mediocre se transfigurează treptat. Ceea ce venea de "dincolo", ca și toate imaginile paradisiace de la sfârșitul povestirii - erau deja acolo (s.a.) de la început, dar camuflate
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
prin Tratat... și Șamanism la scrierile despre "Căderea în Istorie" și altul "pur "literar"" care trece prin Nunta în Cer, nuvele ca Un om mare și ajunge la romanul neterminat Noaptea de Sânziene. Cele două drumuri sunt unite prin irecognoscibilitatea transcendentului și a Istoriei, identificate de Eliade în Isabel și apele diavolului (capitolul Tinerețe fără bătrânețe...), în Întoarcerea din rai (depășirea prin moarte a "rupturii" provocată de cele două iubiri ale lui Pavel Anicet), Nuntă în Cer ("cele două iubiri în
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
îi conferă sens și valoare"67. Forța unei pietre rezidă în substanța ei simbolică, în originea ei ("piatra fulgerată" care vine din cer) sau în consacrarea ei (sacrificiu, jurământ). Pentru Eliade, pietrele cultuale sunt "semne și exprimă întotdeauna o realitate transcendentă", "ceva care îl depășește pe om", incluzând simpla hierofanie reprezentată de anumite pietre, dar și "simbolismul omfalic sau meteoric"68. Ceea ce transformă, degradează sau potențează aceste semnificații este istoria. Despre reprezentarea simbolică a realității în evenimentele cotidiene și sensul ascuns
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
narațiunii o ilustrează Pe strada Mântuleasa..., funcție de anamneză care restabilește "evenimentele scurse într-o anumită "ordine" ascunsă, recunoaște miracolul în istorie, ceea ce a fost "hierofanie", dar n-a fost percepută ca atare" și înfățișează istoria ca "vehicul al unei trame transcendente"72. Relaționarea frecventă a simbolului oglinzii cu momentul morții personajelor eliadești, momentul în care omul cunoaște fața covorului, iar firele și nodurile se leagă într-un desen coerent înseamnă momentul reflectării de sine. Eliade vedea lumea ca grea, încărcată de
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
și aparține luminii. În studiile sale de etnologie și mitologie, Eliade arată că, pentru a intra în insula transcendentală de tip Svetadvâpa - "insula albă" - Insula Șerpilor, Insula lui Euthanasius, este necesară depășirea condiției umane, reîntoarcerea în starea adamică, paradisiacă; insula transcendentă este un simbol al realității absolute, imutabile, transcendente; ființele care populează insula sunt arhetipuri, ființe care pot cunoaște fără să devină 179). Tot din perspectivă gnostică este explicată întrebarea lui Andronic adresată Dorinei ("Cum te cheamă pe tine?"), precum și replica
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
și mitologie, Eliade arată că, pentru a intra în insula transcendentală de tip Svetadvâpa - "insula albă" - Insula Șerpilor, Insula lui Euthanasius, este necesară depășirea condiției umane, reîntoarcerea în starea adamică, paradisiacă; insula transcendentă este un simbol al realității absolute, imutabile, transcendente; ființele care populează insula sunt arhetipuri, ființe care pot cunoaște fără să devină 179). Tot din perspectivă gnostică este explicată întrebarea lui Andronic adresată Dorinei ("Cum te cheamă pe tine?"), precum și replica însoțitoarei Dorinei din călătoria spre palatul de sticlă
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
sale, despre "creatorul care devine deus otiosus și se îndepărtează treptat de creația sa"259, concepția sa despre "adevărata" religie care începe după ce Dumnezeu s-a retras din lume: ""Transcendența" sa se confundă cu eclipsa sa. Elanul omului religios spre "transcendent" mă face să mă gândesc uneori la gestul disperat al orfanului rămas singur pe lume (...). Religia este într-adevăr rezultatul "căderii", al "uitării", al pierderii stării de perfecțiune primordială. În Paradis, Adam nu cunoștea nici "experiența religioasă", nici teologia, adică
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
numai aici sunt camuflate misterele și, ca atare, numai aici, într-o existență încarnată, avem oarecare șanse să ni le revelăm"337) În consecință, orice eveniment este ambivalent: "un "eveniment" aparent banal poate să reveleze un întreg univers de semnificații transcendente, iar un "eveniment" aparent extraordinar, fantastic, poate fi acceptat de cei care îl trăiesc, ca ceva ce vine de la sine și de care ei nici nu îndrăznesc măcar să se mire"338. Tot în Jurnal (de data aceasta fără a mai
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
adusă de acasă, sunt semnele identității mitice) corespunde teoriei eliadești despre sacrul camuflat (în cenușiu, vechi etc.), teorie care, după cum recunoaște Eliade, își are rădăcinile "în teoria mea despre "irecognoscibilitatea miracolului" - sau, în general, în credința mea, că, după întrupare, "transcendentul" se camuflează în lume, sau în istorie, și astfel devine irecognoscibil", astfel încât tot ce vine de "dincolo" era, de la început, "acolo", "camuflat în banalitatea de toate zilele și, ca atare, incognoscibile"401. De asemenea, s-a interpretat numele protagonistului în legătură cu
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Iconaru este elev al liceului "Gheorghe Lazăr", preocupat de entomologie (în La umbra unui crin, pasionatul entomolog poartă numele "simbolic"604 de Valentin Iconaru; în interpretarea lui Eliade, fluturii, zborul, aripile conotează în limbajul simbolic și secret accesul la realitățile transcendente, desprinderea de lume, accesul la lumile nevăzute 605), în spectacolul vizionarului Ieronim, este "și altcineva: băiatul care ducea un porumbel rănit în mână"606, adică un mesager al ideii "că nu avem dreptul să ne pierdem speranța"607. Totul poate
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
sa; caracteristica esoterică impunea folosirea unui limbaj secret, "ascuns" (parlar cruz), pentru ca, așa cum spunea un fedele, Francesco da Barberino, "la gente grossa" să nu poată accede la doctrina ei. Madonna Intelligenza din textele acestei oști secrete și spirituale simbolizează "intelectul transcendent, Înțelepciunea". În acest sens, un alt fedele d'amore, Jacques de Baisieux interpretează în poemul său C'est des fiez d'Amours (pe care-l regăsim și în proza în discuție) sensul cuvântului "amor", inițierea prin dragoste fiind de natură
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Arhitectura, transcendentul prin care sensibilitatea se concretizează în frânturile unor linii drepte. Spiritul visător vibrează în acorduri rigide care înnobilează pași severi și perpendiculari. Frânturi din miez negru de cărbune sălășluiesc sub acoperământul punctelor minuscule, simțiri pecetluite de visare. Paralelismul generat de
Apogeul by Ana Maria COGUT () [Corola-publishinghouse/Science/878_a_1806]