1,736 matches
-
a fost complexul individualității și mai ales al psihologiei acestuia. Ura față de individualismul elitist era o mascare a complexului vizavi de tendința profundă a identității și diferențierii de celălalt. Ce altceva a fost, de fapt, reacția de aderare la „Meditația Transcendentală” decât o dorință de evadare sau încercare de individualizare a eului sufocat de colectivismul excesiv și monoton? L.A.: O întrebare încă mă preocupă: cum a fost posibil ca intelectuali de o anumită mărime să se implice într-o aventură „transcendentală
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Transcendentală” decât o dorință de evadare sau încercare de individualizare a eului sufocat de colectivismul excesiv și monoton? L.A.: O întrebare încă mă preocupă: cum a fost posibil ca intelectuali de o anumită mărime să se implice într-o aventură „transcendentală”? D.G.: Spuneam mai înainte că „lumea” mea este mărginită de granițele limbajului meu, dar și de dimensiunile/particularitățile corpului pe care-l posed. Gândirea și trăirea sunt într-o relație simbiotică, o stare corporală, să zicem, un simptom de amețeală
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
probleme, depresii sau fobii; însă, din fericire, nu este așa. Fără afectivitate sau emoții, fără calibrare homeostatică în adevăratul sens al cuvântului, fără empatie, o inteligență poate deveni insuportabilă nu numai pentru sine, ci și pentru ceilalți. Experiențele cu meditația transcendentală nu trebuie să ne mire și nici să ne facă să ne îndoim de calibrul intelectualilor respectivi sau de lipsa lor de spirit critic. Ce putem crede atunci despre doctorii în psihologie care s-au lansat în aventura verificării unei
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
în sine, cât și forma sau promisiunile oferite nu erau nici științific și nici deontologic în ordine. Problemele deontologice sunt în psihologie fundamentale, deoarece tendința de folosire a „puterii” de previziune a comportamentelor trebuie contracarată permanent și supervizată. Or, meditația transcendentală, ca, de altfel, toate tehnicile ezoterice practicate de „möchtegerne Psychologen” (cei ce-și doresc să fie psihologi fără a fi), a promis „minuni” care sunt interzise și inacceptabile deontologic. L.A.: De ce să fie interzise, dacă se vând și lumea le
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
însuși ceea ce nu este al tău și a-i da pacientului reușita, lămurindu-l cum să-și prelucreze propria „minune” sau „energie” în folosul propriu, nu să-l faci dependent de „aură”, de transmisia ta de „energie” sau de una transcendentală! Printre altele, meditația își plasa efectul pe păstrarea secretului „mantrei”, ceea ce sugera nu numai gândirea „mitică”, ci și pe cea conspirativă, care era domeniul Securității, iar fascinația șamanică a „gurului” o concura pe cea a „conducătorului”. S-a intrat așadar
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Recrudescența iraționalismului a fost obsesia secolului XX, iar plăcerea „regresiei de vârstă” în grup poate fi trăită intens, indiferent dacă ești laureat al Premiului Nobel sau posesor de Oscar. L.A.: Cum îți explici reacția foarte dură a ceaușeștilor față de meditația transcendentală? Crezi că a fost o subversiune psihologică a Securității, pentru a-și demonstra utilitatea și vigilența, ori au fost convinși de caracterul subversiv al întâlnirilor? D.G.: Eu nu cunosc dedesubturile, nu pot analiza decât procedura. Așa cum s-a acționat, a
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
o fobie se dezvoltă în trei secunde și nu scapi de ea treizeci de ani. S-a folosit o metodă psihologică simplă - pentru că exercițiul dezinformării era în comunism „pâinea noastră cea de toate zilele” -, iar acțiunea de compromitere a „Meditației Transcendentale” a demonstrat că se pot crea „realități” perfect simulate și „vârful” sistemului poate fi păcălit. „Conducătorul” a fost atunci, ca și în decembrie ’89, victima propriului sistem informativ exhaustiv (urma parcă să fim toți interceptați!) și de producere a fricii
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
la noi sau în noi - așadar, se va duce războiul minorităților, apoi cel al sectelor, mai mult sau mai puțin ezoterice, și, în final, se va trece la cel al instituțiilor sau întreprinderilor „incomode”, cum s-a procedat cu „Meditația Transcendentală”. Ca organ al puterii, ea va menține frica prin metoda secretului păstrat la dosar („Noi știm ce ai făcut cândva, undeva, cu cineva!”) și una asemănătoare prescripției terapeutice denumite „amenințarea neprecizată”, folosită atunci când se vizează rezolvarea unui conflict părinți-copii. Dacă
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
dezordonat. Numeroase fraze sunt abandonate la mijloc, gândurile rămân suspendate. Unitatea unor asemenea versuri, adesea violentând noimele, este conferită de conținutul reflexiv, caracterizat preeminent de semne și expresii ale deznădejdii. În Sărbătorile absenței personajul este „omul decupat”, antisentimental, fără aspirații transcendentale, a cărui situare în lume este damnată. Ironia, prin care poetul încearcă să contracareze deznădejdea, se dovedește ineficace și are ca rezultat sporirea efectului acesteia. Relația tensionată om - univers domină în Îndreptările doctorului Faustus sau Calea cea mai lungă (1978
VLAD-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290601_a_291930]
-
recitire vernală, în Ultima noapte de dragoste și întâia noapte de filosofie (1992), vorbesc titlurile textelor componente, în sine edificatoare: Vânătorul de ciori merită o prefață cinegetică, Fragmente dintr-un discurs ornitologic, Întrebarea leneșului, Soacra cu ochi pineal și semnificantul transcendental, Excurs în limba povestirilor humuleștene, Reîntoarcerea la soacră (dar și la nurori), Moș Nichifor Perlocuționariul, Al patrulea codoșlâc, Patafizica omenească. Exercițiile de hermeneutică și studiile de „patafizică” ale lui P. pot părea expresia unui răsfăț gratuit și „evazionist”, dar, în pofida
PIŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288830_a_290159]
-
Universitatea din Bonn (1975-1977) și la cea din Heidelberg (1983-1984). Cercetător științific la Institutul de Istoria Artei al Academiei (1971-1979), e apoi lector la Facultatea de Arte Plastice a Institutului „N. Grigorescu” (1980-1982), de unde e destituit pentru că participase la „meditația transcendentală”, condamnată de forurile de partid sub cuvânt că ar fi o formă de acțiune antistatală. E suspendat și din funcția de secretar al Secției de critică a Uniunii Artiștilor Plastici și i se ridică dreptul de semnătură. Vrednică de semnalat
PLESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288852_a_290181]
-
prindeau contur în secolul al XVIII-lea și aveau să dea întreaga măsură a semnificației lor în pictura engleză către sfârșitul secolului. Din păcate, ecoul critic al monografiei a fost slab, căci la puțină vreme avea să izbucnească scandalul „meditației transcendentale”. Oricine compară destinul acestei cărți cu cel al tezei de doctorat, editată numai cu un an înainte, își dă seama de consecințele sancțiunilor absurde luate împotriva autorului: în timp ce Pitoresc și melancolie... primise două premii, monografia Guardi nu are parte nici măcar
PLESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288852_a_290181]
-
proces, nu este altceva decât cercul hermeneutic însuși, metoda prin care partea anticipează întregul și îl conține în chip prezumtiv („intuitiv”), în vreme ce, invers, înțelegerea părții se revelează doar în lumina comprehensivă a întregului. Gândirea lui P. se refuză, astfel, idealismului transcendental, despărțindu-se de Husserl și afirmând, diltheyan, individualitatea concretă ca unică realitate eidetică: „esențele, scrie el în Doctrina substanței, sunt grupările organice ale senzațiilor într-un principiu existențial”. În limbaj liric, ideile pot fi „văzute”. Pornind de aici, apare evidentă
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
șir de slujbe: ajutor de caloriferist, funcționar la Biblioteca Centrală de Stat (1956-1965), metodist în Ministerul Învățământului, profesor la o școală postliceală (1967-1971), cercetător la Institutul de Cercetări Psihologice și Pedagogice - până, în 1982, când, în urma scandalului provocat de „meditația transcendentală”, acesta este desființat -, muncitor necalificat la Uzinele „Timpuri Noi” (1982), documentarist (1982-1989), consilier-șef la Inspectoratul pentru Cultură și Artă al Municipiului București (1990-1991), unde inițiază Festivalul de Teatru „I.L.Caragiale” - al cărui director este la primele două ediții -, director
OLAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288518_a_289847]
-
aceeași reverie a terțului secret inclus și a unității contrariilor și poate fi considerată și un „curs practic” de poietică, o cale de aproximare a mijloacelor de „captare” a ceea ce poeți romantici precum Nerval înțelegeau prin „poezie organică” sau „poezie transcendentală” ori poeți moderni precum Rimbaud prin „imperativul vizionarismului”. Drumul de acces spre poezie ar fi tot fizica cuantică, înțeleasă ca metafizică pornind de la premise științifice. Astfel, imaginarul poetic nu este altceva decât imaginarul cuantic, în care cuvintele sunt cuante etc.
NICOLESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288450_a_289779]
-
este pus Într-o nouă lumină prin referințe precise (Adrian Neculau), revoltele atipice sunt reevaluate și decriptate din perspectiva prezentului (Ruxandra Cereseanu), actul interzicerii avorturilor e rememorat cu toate consecințele lui la nivel personal și social (Lavinia Betea), afacerea „Meditația transcendentală” este radiografiată ca fiind o adevărată răfuială față de intelectuali și un motiv contrafactual (Adrian Neculau). Ultima secțiune a volumului de studii are În atenție pe excluși, pe cei care nu au rezistat noului „tratament”, nu i-au „Înghițit” pe noii
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Interpretările și acțiunile voluntariste ale „omului”, chiar și atunci când erau plasate în contexte culturale de semnificare, erau prea puțin preocupate de reflexivitatea actorilor sociali, ce erau autori sau constructori de semnificații ale propriilor acțiuni și reguli, eliberate de o autoritate transcendentală sau de forțele naturale ce pătrundeau în sistemul social. Înaintarea în modernitate va coincide tocmai cu o repoziționare a actorului social într-o cultură ce a realizat transferuri constante de semnificare socială dinspre Dumnezeu spre societate și apoi spre individualități
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
personale, fie posibilitatea intrării într-o permanență a credinței ce transcende spațiul și timpul. Nostalgia trecutului identitar atribuit sau proiectarea în lumea credinței religioase sunt forme ale oboselii în căutarea identității personale. Subiectivitatea sensului construit este transpusă în forma adevărului transcendental al revelației sau în cea a adevărului confirmat de istorie. Căutarea identității încetează, revoluția identitară individuală dispare, totalitatea socială a structurilor este repusă în drepturile sale trecute. Totuși, astfel de opțiuni nu sunt decât confirmări ale dilemelor individualizării și identificării
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
a convins mult prea ușor că numai predarea adevărurilor clare și distincte rămâne legitimă și dezirabilă. Din secolul al XVIII-lea încoace, universitățile europene au început să denunțe idealul patristic al unității dintre bine, frumos și adevăr. Odinioară niște categorii transcendentale cu efect de vitraliu asupra cunoașterii, universaliile medievale au fost afumate de aroganța iluministă. Legătura organică dintre ce și cum a fost treptat compromisă. Formarea a devenit informare, iar cunoașterea, tot mai metodică, și-a luat ca standard performanța cognitivă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ce întărește logica discriminării minorității. Putem adera însă la utopia reinventării de sine? Răspunsul se găsește în Școala hermeneutică germană 1. Prefigurate de analizele lui Edmund Husserl (1859-1938) asupra dimensiunii antepredicative a conștiinței umane și a fluxului temporalității proprii subiectivității transcendentale, tezele lui Martin Heidegger (1885-1976) despre structurile anticipative ale conștiinței hermeneutice vor constitui premisele hermeneuticii ontologice pe care Hans-Georg Gadamer (1900-2002) le-a perfectat în magistrala sa operă Adevăr și metodă (1960). De mai bine de patruzeci de ani, demersul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
metafizică germană (Schulmetaphysik) - criticată ulterior de Kant - va diviza acest ultim departament al ontologiei în trei discipline (theologia rationalis, psychologia rationalis, cosmologia rationalis), între care teologia rațională (divizată de Kant între o teologie naturală sau cosmoteologie și, respectiv, o teologie transcendentală sau onto-teologie) primește sarcina demonstrării existenței lui Dumnezeu 1. Condamnat iremediabil la condiția de subiect subzistent (subjectum), Dumnezeu devine pentru toți modernii o realitate autonomă. Descartes (1596-1650) vorbește despre causa sui ca „substanța infinită, independentă, în mod suprem inteligentă și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
chemării și al recunoașterii omului ca fiu sau fiică a Celui Preaînalt. Ieșirea din modernitate rămâne așadar problematică. Deși liturghia ne propune explicit exodul de sub puterea și stăpânirea veacului, aflăm din „Cuvântul înainte” al cărții că modernitatea este un operator transcendental, la care nu se poate renunța printr-un simplu act de voință individuală. Evident, într-un anumit sens, acest lucru este adevărat: cadrele moderne ale vieții comunitare, îndeosebi, nu pot fi ușor schimbate. Rămâne însă întrebarea: poate avea modernitatea un
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
oamenii moderni decât Antichitatea pentru oamenii antici? Implica oare, pentru primii creștini, ieșirea din lumesc un efort mai mic decât asceza creștinilor de astăzi? Înclin să cred că nu, întrucât înaintea modernității sau Antichității, căderea lui Adam este condiția noastră transcendentală. La această observație teologică poate fi adăugat un apăsător contraexemplu istoric, oferit de cultura și civilizația musulmană, de o impresionantă rezistență și vitalitate (uneori, dar nu întotdeauna regresivă) în fața presiunii seculare 1. Faptul că H.-R. Patapievici omite discutarea raportului
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
garanteze înțelegerea, istoria umană este marcată - ca și viața fiecăruia dintre noi - de ireversibilitate și impredictibil. Astfel, retorica și literatura devin genul proxim al discursului istoriografic. Chiar și fără ceremonialul tragediei, conștiința istorică - care pentru subiectul modern exercită o funcție transcendentală - expune condiția umanului unui veritabil test de frontieră. În confruntarea cu limita, omul poate descoperi mereu secretul unui eveniment sever și hotărâtor pentru soarta sa. Poate că, astăzi mai mult decât oricând, omenirea lucidă trăiește fiecare clipă cu sentimentul acut
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
înconjurat muntele Sinai în timpul dialogului dintre Moise și Dumnezeu este simbolul renunțării la orice reprezentări sensibile ale dumnezeirii. Întâlnirea cu paradoxul divin destituie pretenția subiectului metafizic de a cunoaște, prin apelul la categoriile intelectului, orice idee sau esență de natură transcendentală. Teofania reclamă inomabilul. „Întunericul” sau „noaptea” își găsesc răspunsul adecvat în tăcerea doxologică. Vidul de reprezentări nu înseamnă, deci, absența donației: „Saturația intuitivă nu echivalează niciodată cu a da o mare (sau prea mare) cantitate de intuiție pentru a umple
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]