1,221 matches
-
în arta” ei), pe de altă parte, tocmai din acest caracter neprelucrat decurg calitățile, și anume simplitatea și intensitatea imaginii. Reușite sunt acele texte în care se evită abstractizarea, reflecția pe tema timpului, a vieții irosite și când concretul se transfigurează de la sine, devenind stare de spirit. Această viață interioară a poemului a fost remarcată de critici: pentru Lucian Raicu poemele au liniștea unui tablou, în ele pulsează o viață secretă, iar Eugen Simion remarcă „percepția vie”, din care se degajă
STERIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289925_a_291254]
-
Facultății de Arhitectură, Petru Arbore e constrâns de împrejurări să construiască, împotriva voinței sale, o uzină de armament în preajma războiului din 1914-1918, ceea ce declanșează o adevărată dramă lăuntrica pe tema contradicției dintre idealuri și realitate. Prăbușirea interioară este însă depășită, transfigurându-se într-un elan constructiv, creator, iar epilogul românului înaltă un adevărat imn păcii. Al doilea român, Glasuri în surdina, cu substrat de asemenea umanitarist, înfățișează, în frazări poematice, destinul nefericit al unui copil, Miron, care, rămas surd în urma unei
RELGIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289169_a_290498]
-
și desenul timid” (G. Călinescu). Stăruie în căutarea perfecțiunii, fantomă ce ii bântuie visele: „În testamentul meu sentimental,/ Scris în tumultul unor noi Cartagini,/ Voi desluși plutind peste paragini/ Un chip de față cu surâs banal.// Dar contemplând profilu-i sculptural,/ Transfigurat prin filtru de imagini,/ Tu să citești pe locul gol din pagini/ Nepotolita-mi sete de ideal” (Epilog sentimental - cititorului). Goana după găteli fine duce la manierism. Năzuința spre desăvârșire, cu toate proiecțiile fantasmatice ale idealității râvnite, stimulează, însă, constiinta
STATI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289887_a_291216]
-
Mai mult chiar, modul lor de viață se îndepărtează evident de principiile credinței. Descriind acești „anticriști” demitologizați și abstracți, Origen face apel la un dublu model: cel al pseudoprofetului, iudeu sau creștin, și cel al sofistului păgân. Abordarea sa însă transfigurează aceste modele într‑o atât de mare măsură, încât ele devin aproape de nerecunoscut. Capitolul V Nero Anticrist: Victorin, Commodian și poziția critică a lui Lactanțiu Nero rediuiuus Capitolul de față își propune să prezinte și să analizeze varianta „neroniană” a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
frații miei, că făr’ de ertăciunea voastră nu voiu putea grăi”. Mobilul ales de Voievod pentru zidirea laudei aduse mamei sale este simplu, impunător însă prin măreția lăuntrică a esenței sale pur omenești: necurmata trudă și osteneală ale femeii mame, transfigurând, prin „umanizare” firește, sentimente și atitudini eterne precum dragostea, generozitatea și spiritul de sacrificiu. Un loc comun intrinsec recomandat de retorică, utilizat cu abilitate (și corect înțeles de traducătorul în românește din prima jumătate a secolului al XVII-lea) îl
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
el tinde să coincidă cu o imagine panoramică a existenței umanității moderne. Câteva filoane tematice privilegiate sau corpuri de motive și situații recurente pot fi totuși remarcate: „aventurosul” romanesc (parodiat cu ironie și bună dispoziție), patrimoniul autobiografic (de la spațiul fabulos, transfigurat de nostalgie, al Târgoviștei până la sihăstrirea intermitentă la Pietroșița, în anii deplinei maturități, o pregnanță obsesivă dobândind-o episodul unui foarte grav accident feroviar din care scriitorul scapă nevătămat), aventura intelectuală, fascinația pentru muzica clasică și, în general, pentru rafinamentul
SIMIONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
spațiului-lumină. O definiție pascaliană a omului ca „mănunchi de contradicții”, ființă care transformă și se transformă, este asociată portretului rembrandtian, ce reflectă esența unui mesaj spiritual. Este descrisă „vitalitatea nevulgară” a pictorului îndrăgostit, care pictează în Saskia lumina spiritului său, transfigurând-o, precum și verva de regizor a lui Rembrandt. Sunt urmărite metamorfozele sugestiilor goticului flamboaiant, dar și apropierea de morfologia barocă, sub influența lui Caravaggio, cu jocuri ale mișcării personajelor. Fraza lui S. este alertă și nuanțată când descrie obiectele, apropiindu
SCHILERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289554_a_290883]
-
prozatori din epocă. Nu e vorba de o pastișă, ci de o înrâurire firească, mai bine zis de ralierea la orizontul prozastic „comun” al momentului. Scrierea de debut, Idolii de lut, e un roman al provinciei: Fălticenii copilăriei scriitorului sunt transfigurați liric în ficțiune. Pitorescul vieții din micile târguri moldovenești, în timpul primului război mondial și în anii imediat următori, e „exploatat” cu oarecare relief și farmec, fără excese descriptive fastidioase. Paginile cele mai reușite sunt probabil acelea care reconstituie micul univers
SERBAN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289631_a_290960]
-
Bacovia și Lucian Blaga, dar și din Giuseppe Ungaretti, Umberto Saba sau Eugenio Montale, se propune o lirică a pustei și a așteptării. În 30 de poeme (1973) accentul se mută pe caracterul imnic, juxtapus unei presiuni conceptuale impresionante. Lirica transfigurează spectacular convulsiile imanenței și le transferă în autocrația cerebralului. În versul eliptic, concentrând cuvinte menținute într-o subtilă stare de vibrație, se întrevede o replică dată literaturii osificate din epocă. Traseul poetic al lui S. poate fi observat în antologia
SFETCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289658_a_290987]
-
contrastul dintre limbajul științific prezent în versuri și melancolia celui care vede „dincolo de marile ziduri/ caii despletind verdele insolit al câmpiei”. Continuând mesajul cărților anterioare, Improvizații pe cifraj armonic (1998) stăruie asupra forței de comunicare și asupra capacității de a transfigura care textualizează lumea înconjurătoare („cândva vom fi texte vii/ într-un stomac orbitor de oraș scufundat/ exact în cuvântul oraș”). În erotica lui S. ființa iubită se poate confunda cu poemul, portretul ei fiind produsul unui amalgam insolit: „era un
SEVERIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289653_a_290982]
-
evadările imposibile, greața, lupta cu fantomele și obsesiile somniei sunt dominate de vocea auctorială, care mută romanul într-un exercițiu stilistic, concomitent joc de idei: se va transforma Herbert într-o carte? Confesiv și ironic, între a percepe și a transfigura decăderea unui tânăr „născut bătrân”, dependent de universul citadin și de familie, S. trece, după Nicolae Breban, prin câteva teme esențiale: amurgul zeilor, mitul morții și al prieteniei, erosul feminin sacru (Doamna Theresa, „bunica”, este un astfel de personaj). „Visam
SICOIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289665_a_290994]
-
revistei „Dnester”. Debutează în 1946 cu articole pe teme de actualitate și proză scurtă. Prima carte a lui Ș., Ziditorii (1950), o culegere de nuvele, are ca temă activitatea de pe șantierele postbelice, în vreme ce romanul Mahalaua de jos (1963) încearcă să transfigureze literar, cu toate poncifele realismului socialist, efectele în plan moral ale muncii de reconstrucție. În alte cărți, Tovarășul Vanea (1956), După război (1957), Hăul (1968), Și luna era ca o gură de tun... (1970), Omul de încredere (1974), autorul vehiculează
SLEAHU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289722_a_291051]
-
de seară sau în Paludes versul este fracturat, iar sintaxa, aparent neglijată, valorizează observații pe cât de fine, pe atât de neașteptate, amintind de versul lui Ion Barbu. Un pseudopastel, Port, reface cu o tușă violentă atmosfera portului brăilean, pentru a transfigura esența unei stări sufletești: „Albe pietrele, oasele. / Schelete de cărbune în pomi. Adună dorurile, coase-le, / spânzură inima și dormi”. Aceasta este, de altfel, ținta demersului liric al lui T., în care, alături de reconstituirea din frânturi de amintire a unui
TUDOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290288_a_291617]
-
de a pune în funcție „mașinării romantice”, potrivit unei specificări titulare, sau aflate la antipodul romantismului. Prima carte, Pasărea albastră, se înscrie, cu toată absența spiritului religios, în formula tradiționalismului interbelic. Versuri de factură clasică derulează priveliști autohtone, stilizate canonic, transfigurează peisaje rurale tipice: „Ne-a-ntâmpinat cu fruntea albă seara/ și codrii vechi în cântece de graur/ când petreceam pe năsălie vara, cu sfeșnicele plopilor de aur”. Principalul model e Ion Pillat, de departe vizibil în Douăsprezece poeme într-un vers, dar
TOMOZEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290221_a_291550]
-
nu are sens decât pentru oameni și mai mult decât atât, numai pentru cei capabili a-l percepe, dacă frumosul natural beneficiază de atuul primordialității suportului real, nemijlocit, frumosul artistic se definește prin pregnanța sintezei dintre datul natural, amplificat și transfigurat de forța creatoare a artistului și puterea de construcție a acestuia. Nu e cazul să vorbim aici despre acest lucru într un chip care să epuizeze chestiunea, ci numai să indic punctul de vedere din care ar urma să fie
ROLUL EDUCAŢIEI PLASTICE ŞI A EDUCATORULUI DE ARSMATETICĂ ÎN REZOLVAREA PROBLEMELOR DE EŞEC ŞCOLAR SAU DE CE AVEM NEVOIE DE DESEN CA DISCIPLINĂ DE STUDIU. In: Arta de a fi părinte by Geanina Luminiţa Vatamanu () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1419]
-
Dimensiunea românească a existenței, iar în 1979 C. Noica scrie, la solicitarea Mărgăritei Vulcănescu, amintiri despre V., tipărite în „Almanahul literar” al Asociației Scriitorilor din București și reluate după 1990. Emil Cioran afirmă undeva despre V. că „extraordinara lui vitalitate transfigura și problemele, și peisajele”. Este limpede că V., așa cum va spune mai târziu Constantin Noica, e „cel mai extraordinar autor de proiecte”, un „om al procesului”, ca și Mircea Eliade, un „practician”, nu numai un spirit speculativ, cum sunt mai
VULCANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
în proză, copierea naturalistă a realității, preferința pentru patologic a unor „veterinari psihologici, ca Zola”, dezavuând tot ce e „decadent”, Z. admiră arta realistă când „nu se mărginește la descrierea formelor oarbe, a contururilor lumei, ci intră în esența ei”, transfigurând-o, astfel încât „devine acceptabilă și evidentă, chiar atunci când este în sine antipatică și confuză”. Viabilă este opera literară în care, ca în Război și pace sau în Învierea de Lev Tolstoi, de pildă, căutând esența lumii reale, autorul semnalează „realități
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
-lea și începutul secolului al XX-lea. Prozodic, și în tot stilul exterior, versurile sunt de factură clasică, însă temperatura lor, pulsația interioară aparțin sensibilității romantice. Delicate, limpezi, tăiate elegant, concentrate, adesea până la cristal, ele comunică duioșii, nostalgii, reverii, priveliști transfigurate de contemplație. Nu lipsesc formulările sentențioase. Aparent, poetul cântă lucruri obișnuite, obiecte și vietăți: oglinda, covorul, vioara, scrânciobul, fluturele, licuriciul, calendarul, însă acestea sunt doar pretexte, prilejuri de confesiune sau reflecție, uneori termeni de comparație sau material alegoric. La modul
STRIHAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289981_a_291310]
-
un stil de un pronunțat romantism, impropriu creației obiective, dar adecvat tensiunii discursului narativ din Desculț. Cu tot realismul dur al scenariului, S. nu e un narator obiectiv, ca Liviu Rebreanu, ci un poet, asemenea lui Mihail Sadoveanu. El nu transfigurează o realitate, ci edifică una proprie. Lumea din Desculț pare să aparțină unui tărâm de altundeva: peisaj arid, climă aspră, trai mai mult decât auster. Chiar denumirile așezărilor reflectă, în multe cazuri, condiții de existență precară, degradantă: Omida, Belitori, Râioasa
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
melancolic și sugestivitate căutată. De altfel, V. se remarcă prin culorile, parfumurile, artificiile punerii în pagină („Splendoarea lumii pe zilele de soare / Pe trandafirii rozalii, sublimi, / Pudră căzând în marmore ușoare, / În muguri răcoroși de heruvimi”), iar realul este adesea transfigurat într-o manieră prin care prozaicul capătă farmec. Ultimele scrisori (1976), Cogitatum (1984) conțin versuri grațioase, cu accent pe decorativ, ca și placheta Transparențe (1997). Eul liric caută răspuns la neliniștile privind existența, cum se întâmplă în Privesc în golul
VOINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290626_a_291955]
-
evocă o confluență și o sugestie - regimul sentimental îl prefațează pe cel imnic. Un ecou palid al lui Arghezi („Tu, creangă cazi, tu frunză te ridici”) întîlnește o temă vie: aceea a cuibului și a palmei care ocrotește și poate transfigura un univers. Citabil este spațiul holdei, al grâului verde. Enigmaticul începe să-și facă loc în versuri care au, totuși, fluență. O „amintire vieneză” (Pe bulevard) introduce (nu fără explicabile stîngăcii) dialogul dezabuzat, ușor cinic, conversația fantastă: „Salut tramvaiul cunoscut
POPA-14. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288916_a_290245]
-
interiorizată, poezia preromantică instaurează climate de singurătate, dominate de liniște, posibile doar departe de zgomotul cetății, sub regimul toamnei, al amurgului, al serii, al nopții, pe fundalul unor peisaje cu păduri, lacuri, râuri ori cu cimitire, morminte, biserici părăsite, ruine transfigurate de lumină selenară sau survolate de vânt, cutreierate de stafii. Dând expresie și impresiilor auditive (dar nu până la absolutizarea muzicii, ca mai târziu în simbolism), poetul preromantic reține vaierul copacilor, susurul apei, ciripitul păsărilor, dangătul clopotelor. Fără să aibă, ca
PREROMANTISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289012_a_290341]
-
etnic, un mariaj de teama singurătății, suspansul activităților conspirative ale uteciștilor. Reportajele anilor ‘50 ilustrează, cu binecunoscutul triumfalism coborât în cotidian, „turismul politic” în patrie și pe alte meridiane, etalând felurite fapte „mirabile” ale unor personaje, femei mai cu seamă, transfigurate de hipnoza comunistă. Drumuri și zile aduce și o mostră de turism cultural dincolo de Cortina de Fier, unde, în sfârșit conștiință estetică și nu ideologică, P. colindă avizat cetăți și muzee din Italia până în Scandinavia. Comentate ca proză de mărturisire
PORUMBACU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288980_a_290309]
-
pentru suflet (1999), Recviem pentru inimă de zeu (1999), Cartea Babilonului (1999), Coenaesthesicon (2000), Aionios. Armonii ale paradisului spiritual (2001), Eudaimonia (2001). La început poetul abordează într-o manieră ludică degajată diverse aspecte ale existenței, fără a reuși să le transfigureze expresiv, după cum nici procedeele experimentate nu izbutesc să ilustreze pregnant conceptul postmodernist. Cărțile tipărite la sfârșitul anilor ’90 cultivă o formă a poeziei onirice, proprie fiindu-i imaginația inflamată, care percepe lumea în detaliu, căutând pulsația ascunsă a lucrurilor și
NEAGOE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288382_a_289711]
-
1998). Aici textele joacă rolul unor nuclee care, deși sunt marcate prin titluri, alcătuiesc poeme ample, unitare semantic. În culegerea de însemnări de călătorie Drumuri prin Moldova (1987), scriitorul nu își dezminte vocația: imaginile care i se înfățișează privirii sunt transfigurate, ontologizate, poetizate. SCRIERI: Sideralia, București, 1979; Farmacii astrale, Iași, 1981; Astrul cojilor de ou, Vaslui, 1982; Falii 1, Iași, 1983; Cabinetul doctorului Apollon, București, 1984; Tihna scoicilor, Iași, 1985; Falii 2, Iași, 1986; Drumuri prin Moldova, București, 1987; Căruța cu
PENDEFUNDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288753_a_290082]