1,097 matches
-
sau supărării, un alt tabu cultural poate fi scos la înaintare. Cele mai multe culturi care au dus la apariția societăților „civilizate” au limitat acele cuvinte „private” ce nu au ce căuta în discursul civilizat. Folosirea cuvintelor tabu - pe scurt, a limbajului trivial - în mesajele transmise indică faptul că vorbitorul e gata să iasă din tiparele normelor sociale pentru a „spune lucrurilor pe nume”. O listă lungă de cuvinte argotice ce se referă la activitățile sexuale, de urinare și defecare sau la părțile
Gestionarea conflictelor în organizații. Tehnici de neutralizare a agresivității verbale by Arthur H. Bell () [Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
curul tău. Cam pe la mijlocul acestei conversații, Cal și-a dat seama că Phillip poate avea cu adevărat dreptate și că întreaga vină pentru cablarea eronată și costisitoare este a sa. Cal folosește limbajul agresiv (semnalizat de prima utilizare a limbajului trivial) pentru a-i închide gura lui Phillip. El nu dorește să audă de la Phillip explicațiile cu privire la email-ul primit în care se specifica un cablu de 18, așa că mărește intensitatea atacurilor până la nivelul la care Phillip dă înapoi de teamă
Gestionarea conflictelor în organizații. Tehnici de neutralizare a agresivității verbale by Arthur H. Bell () [Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
cu deschideri spre existența noastră, nu numai lipsită de strălucire, ci și grotesc de banală. El vrea să ne convingă că existența omului contemporan este sufocată de civilizație și protestul tragic se transformă în discurs epigramatic și caricatural, absurd sau trivial. ori pur și simplu ne face să zâmbim. Volumul " Tușiți" repetă în aceeași manieră tot ce e spus în cele anterioare apariției lui. Același dozaj de inventivitate, același simț al colosalului într-un lung proces de "Demistificare a literaturii 9
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
compoziție "de zile mari", insolită și veridică, o creație care va marca pe mai departe cariera acestui verificat actor. (...) Magistral e realizată beția, cu dansul năclăit... treptele decăderii, dar și ale "înălțării personajului". O compoziție care surprinde fără ostentație latura trivială a personajului care indică grosolănia veselă, și din când în când fondul primar de reală puritate. Despărțirea castă, eliberată de pofte, de Elena e jucată cu o adâncă simplitate. După ieșirea lui Astrov din scenă, avem impresia că spectacolul s-
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
limita vulgarului. Dar Caragiale oare mai e nevoie să v-o spun? nu este, nu a fost, nu are cum să fie vulgar. Soluțiile scenice câteodată șocante, câteodată fruste conțin o profundă semnificație, trimit un înalt mesaj. Prezența inumanului, a trivialului, a demagogiei nu înseamnă altceva decât o luptă expresivă împotriva acestor malformații. "A nega" în artă înseamnă, de multe ori, o afirmație. Asta și e diferența dintre artă și viață. Ați montat autori români contemporani. Cum vi se pare dramaturgia
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
respinge cu superioritate o temă livrescă de rang inferior (cum s-ar numi astăzi, dacă ar fi să-i găsim un corespondent în genul rușinos sentimental soap opera, pulp fiction?), o istorie cu subiect melodramatic și reacțiuni ale protagoniștilor considerate triviale. Să nu lăsăm, totuși, deoparte, amănuntul că expresia disprețuitoare este a lui Ștefan Gheorghidiu, un personaj în situația vulnerabilă a bărbatului care se crede înșelat. Evident rămîne faptul că schema legată de iubirea sacrificială, secretul atotdistrugător, abandonul în defavoarea sinelui apare
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
călătoriei la schitul salvator de pe malul Dunării, Dervent. Orb la pericolele ce-l așteaptă, fiindcă neinițiat în lumea răului: incapabil el însuși de duplicitate (simplicitatea, elementul esențial de formulă în reprezentarea celui "sărac cu duhul") și exprimare malefică a intereselor triviale. Personajul compune transparent tabloul unui spirit simplu, aruncat în cuibul de vipere al lumii. La început, aceasta se manifestă prin terminațiile ei atroce: oamenii subteranei, ai universului hoților și milogilor, escrocilor de drumul mare, răul fără nume în varianta proliferantă
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
nu-i permite înălțarea impersonală. Dacă artisticul sublimează realul, atunci moralitatea artei depinde de "tratarea" ideal-artistică a unui subiect. Moralitatea artei este incompatibilă cu morala explicită, cu "învățăturile morale". În timp ce perspectiva estetică purifică, păstrează formele eterne, elimină ceea ce este perisabil, trivial, de circumstanță, lipsa acestei perspective, lipsa de "inspirare impersonală" este dăunătoare. Dacă artistul nu-i oferă cititorului un spațiu ideal, în care să se înalțe impersonal, acel artist rămâne autorul unei opere triviale. Plecând de la ideea că orice operă de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
păstrează formele eterne, elimină ceea ce este perisabil, trivial, de circumstanță, lipsa acestei perspective, lipsa de "inspirare impersonală" este dăunătoare. Dacă artistul nu-i oferă cititorului un spațiu ideal, în care să se înalțe impersonal, acel artist rămâne autorul unei opere triviale. Plecând de la ideea că orice operă de artă valoroasă îl ridică pe spectator într-o lume a plăcerii estetice, Titu Maiorescu susține că piesele de teatru ale lui Caragiale, capodopere, sunt morale prin ele însele. E un mod subtil de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
frumos înzestrat, se-mprăștie în spulberul clipelor zgomotoase și deșarte ale vieții.“ (Cioculescu, Șerban: Caragialiana, Editura Albatros, București, 2003, p. 388) Caragiale nu poate crede în prostia fără leac a colectivității noastre, ci numai în aceea a unei obraznice și triviale suprastructuri. Prostia, tema favorită a lui Caragiale, îi inspiră o disociație justă: Prostul se cunoaște după câte le știe mai bine decât după câte nu le știe. Tocmai prostia societății l-a izgonit din țară, prin nerecunoașterea meritelor, prin umilințele
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
ca înjură tu ră devine si no nim cu târ fă, femeie ușuratică. pafta = agrafă dintr-o pla că me ta li că. Peșchir = pânză de șters mâinile sau fața. Pe ze ven ghiu = 1. mijlocitor neonest, codoș. 2. înjurătură trivială. Po sad ni că = amantă, uneori îmbracă și sensul de pros ti tua tă. Prea curvie = adul ter. protimisis = dreptul de întâietate al vecinilor sau rudelor de a cumpăra pământ sau alte bunuri. raft = pie se de har na șa
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
a cărei vitalitate pitorească atrăgea numaidecât luarea-aminte. A fost așa până în anii dictaturii, când capitala a intrat într-un declin progresiv, înecându-se, odată cu țara, în mizerie, trivialitate și disperare. Mizeria există și acum, după atâta timp de la Revoluție, aspecte triviale se pot întâlni încă peste tot, numai disperarea face loc, vizibil, unei atitudini mai tonice, mai active, ceea ce conferă acestei metropole, centrului său îndeosebi, ceva din însușirile seducătoare din vechiul cântec. De trei săptămâni, inima centrului, care e Piața Universității
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
o presă liberă nu se poate închipui progres autentic. Libertatea în acest domeniu e un principiu democratic de la care nu se poate abdica fără pericolul căderii sub domnuia bunului plac, a despotismului ce anihilează inițiativa creatoare și coboară munca în trivial. Înțelegem lesne de ce I. Ghica așeza presa lângă învățământ, ca factor de stimulare a progresului material, moral, intelectual. E un crez ce ține de conduita societății moderne. Îl regăsim la orice publicist sau om politic mai de seamă, cu remarca
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
je, subiect al reflecției și al voinței de a fi, si moi, obiectul sau ireal, dar indestructibil, imposibil de resorbit într-un sine esențial. Cioran tânjește după absolutul inițial, cel anterior existenței, față de care viața nu este decât o "experiența triviala". Astfel, viața nu este decât "coridorul spre moarte", ca și pentru Sábato, pregătirea pentru eliberarea finală, viziune care nu este departe de aceea a Vechiului Testament, în care păcatului originar îi urmează viața, ca o pedeapsă impusă de Dumnezeu pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
nici nu există, de a-i face pe oameni "conștienți de delirul lumii". Obsesiile sale sunt, în termenii lui Savater, "destinul popoarelor, decadenta, fanatismul, sfârșitul politeismului păgân, mistica, complexul blestem al literaturii, sinuciderea, impotenta filosofiei, spaimele maiestuoase ale teologiei, ispitele triviale ale cărnii"77. Este el "le secrétaire de șes sensations", se întreabă Sylvie Jadeau 78, sau răspunde unei mode a scriiturii fragmentare, ca răspuns al vitezei cu care trăiește omul modern, ce nu mai are timp decât pentru scriituri de
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
și în alte locuri. De ce să nu acceptăm însă că autenticul constă, în unele cazuri, în multiplicarea, prin varii personaje, a aceluiași autoportret, obsedat de propriile "felii de viață"? Să mai mire pe cineva pasiunea delirantă a lui Ladima pentru triviala Emilia, când viața intimă a lui Camil Petrescu se consuma în compania unor actrițe dintre cele mai obscure? Ipoteza noastră verifică printr-o altă grilă de lectură justețea aserțiunilor lui G. Călinescu legate de raportul scriitor-personaj: "Eroii lui Camil Petrescu
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
subconștientului. Oricum, să notăm că multă vreme după editarea operei, el este convins că, prin Ladima, a construit o tipologie polivalentă și tocmai de aceea cu foarte mulți corespondenți în realitate. Nu rareori, atât de naiv în relația sa cu triviala Emilia, devine ținta unor ironii pornite de la însuși creatorul său. Mihail Sebastian, bănuind că amanta sa, Leni Caler, ar fi o femeie la fel de ușuratică precum Eugenia Zaharia, îi mărturisește această temere lui Camil Petrescu. Replica interlocutorului merită reținută: "Multe lucruri
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Pentru ei, toate femeile trebuie să fie de o frumusețe aparte, tot ce înseamnă urât sau hidos fiind a priori refuzat și considerat ca inautentic. Urâtului i se substituie himera frumosului absolut. Astfel, într-o răbufnire delirantă, Ladima crede că triviala Emilia ar fi potrivită ca model ideal pentru maeștrii picturii flamande: "Ah, și-o nevastă, o nevastă plinuță, albă ca tine, cu ochii mari, verzi, numai viață, strălucitoare de curățenie și sănătate... ca un model de Titian, așa ca Lavinia
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
de discurs. Abstragerea din real o face să treacă drept incoerentă în conversații uzuale; de fapt Mary Louise nu mai vrea să facă jocul adulților persecutați de convenții și limite, preferând jocul evaziunii, de fapt al răscumpărării unei vieți din trivial, dezgust și mercantilism hidos. Trăind exclusiv în lumea unui romancier ce fusese sursa de inspirație a vărului ei Robert de a-i face curte, așa cum Paolo îi smulsese un sărut Francescăi citindu-i aventurile cavalerului Lancelot. Idila cuplului dantesc, cu
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
un mod auster, cu ochi verzi foarte adânci, el ar fi fost potrivit pentru un veșmânt de călugăr; fața lui purta în mod obișnuit o expresie de seriozitate concentrată și pesimism; dar într-o companie veselă conversația lui era adesea trivială într-un mod extrem, împănată cu glume de calitate îndoielnică, întovărășite de un zâmbet glacială Ca și cum aceste glume și trivialități ar fi fost singura lui supapă de siguranță în fața tensiunii cauzate de o dedicare ideilor abstracte care îl consuma pe
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
și șuie?/ o, lasă-mă să-ți mângâi cu gura un picior/ Până acolo unde piciorul geamăn suie" etc. El va fi cultivat, cu insistență, în toată erotica lui Emil Brumaru, inclusiv în cea nerușinat lascivă ori de-a dreptul trivială din ultimele volume: Submarinul erotic, Editura Cartea Românească, București, 2005; Infernala comedie, Editura Brumar, Timișoara, 2005; Cântece de adolescent, Editura Brumar, Timișoara, 2007; Povestea boiernașului de țară și a fecioarei cu lindic zglobiu, Editura Trei, București, 2008. Chiar și acolo
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
9/11, fiind chiar, în consecință, mediatizată insistent; anecdotic judecînd lucrurile, se poate menționa decizia faimoasei moderatoare de talk-show, Oprah Winfrey, de a selecta Corecții drept "cartea anului" în Oprah Book Club, onoare refuzată însă de Franzen ca tentativă de triviali zare a artei). În fond, problematica estetică și culturală din Middlesex, Corecții și Libertate depășește mult stenoza menționatelor teme. Ideologic, cele două opere rediscută funcțiile romanului, așa cum au fost ele încetățenite în ultimele decenii de dezvoltare a prozei, propunînd noi
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
sa). Cu intuiție sigură, Elvira Sorohan consideră că nevoia de poveste, resuscitată din interes comercial în bestseller-urile comentate în cartea de față, răspunde însă unei aspirații profunde a omului contemporan, care încearcă să evadeze din mijlocul unei realități neconvenabile, triviale, într-o lume ideală, de vis, unde iubirea e încă posibilă iar sentimentul nu-i vorbă goală. Chiar dacă alunecă în clișeu, o astfel de literatură ("comercială", într-adevăr, și de un artificiu vădit) e de preferat, crede domnia sa, autenticismului vulgar
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
trăim într-o "lume ca supermarket", potrivit acidei formule a aceluiași autor, nu?), favorizînd astfel o epurare considerată salubră. Poate că, într-adevăr, lumea nu mai există pentru a ajunge la o carte frumoasă. Dar acești scriitori violenți, spirituali și triviali, cum este și Houellebecq, neo-naturaliști ce refuză orice estetism sau seducție artistică, ce-și urlă neputința în fața unui vid intolerabil, alienați într-un discurs non-umanist și un corp abject (dar Michel Tournier ca să nu mergem mai departe în urmă nu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ducând o pasăre tăiată în mijlocul glumelor". Stacojiul, ca într-o peliculă de Dario Argento, este omniprezent: "În urmă-le a rămas sufletul roșu al orăteniei întins pe zăpadă". Spaima eroinei se declanșează însă abia în urma unui accident de o aparență trivială: "numai când colțul plicului din buzunarul paltonului i-a înțepat degetul, atunci ochii i s-au zgâit deodată, căci au văzut, într-o urmă de ciuboată, o pojghiță mică de sânge închegat". Acesta din urmă devine o metonimie a frigului
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]