KorAP: Find »[drukola/base=tunică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...24 25 26 ...52 >

1,282 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369

M-a însoțit un funcționar înalt și slab, care m-a frapat prin înfățișare. Avea un guler de argint de care atârna un medalion în formă de ochi, cu o piatră neagră în locul pupilei; de culoare neagră îi erau și tunica, și hlamida, și tichia mulată de postav, cu șireturile desfăcute atârnându-i de-o parte și de alta a feței. Fața și mâinile, singurele la vedere, aveau culoarea gălbuie a seului rânced. Mâinile îi erau mici, cu degete scurte, părându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
în spate. Era o matahală, dar avea figură de chefliu și pielea feței căzută. Am stăruit: - Îmi pare rău, domnule, dar eu cobor să urinez. Am descălecat, în ciuda înjurăturilor și a insultelor lui. Când m-am prefăcut că-mi ridic tunica, a sărit pe mine. Durerea și mânia mi s-au transformat în putere. L-am trântit la pământ, dezarmându-l pe loc, după care l-am înjunghiat cu propria spadă. I-am retezat gâtul pe jumătate, ca să nu strige. L-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
un om în vârstă s-a apropiat de mine. Am crezut că era un slujbaș de la grajduri, și i-am luat seama doar atunci când m-a tras de mânecă și m-a întrebat: - Tu ești Stiliano? Am remarcat că pe sub tunica de servitor avea o alta din inul cel mai bun. - Da. Ce vrei de la mine? Fusesem cam brutal, și mi-a părut rău după ce bărbatul s-a prezentat. - Sunt Igino, unul dintre decanii negustorilor. Arioald din Torino și-a trimis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
vorbea o limbă necunoscută. Păreau mai curând animale decât oameni, asta și din pricina murdăriei și a negrelii necontenite. Bărbații aveau bărbi și plete lungi încâlcite, fiind îmbrăcați într-un amestec de lână groasă și piei de tot soiul. Femeile purtau tunici fără mâneci, cusute grosolan, copiii având pe ei doar un veștmânt scurt. În picioare aveau cu toții piei de iepure sălbatic sau de casă, cu tălpi de lemn fixate cu o împletitură de vene de animal uscate, care-i făceau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
Vibana n-a rămas nepăsătoare văzându-mă gol și, în seara respectivă, a venit în odaia mea spunând că vois să se culce cu mine. I-am pipăit șoldurile și sânii, după care i-am vârât brusc o mână sub tunică, între picioare. Am simțit că dorința ei era adevărată și am primit-o în pat. Din seara aceea m-a vizitat aproape în fiecare noapte. Rotari și Faroald puteau fi văzuți stând împreună mai mult ca de obicei. Aproape întotdeauna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
am priponit caii de măr, lângă falusul de piatră troienit de omăt. Prin crăpăturile din ușa colibei femeii ieșeau pufăituri de fum. Eram gata s-o deschid, când numai ce-l văd pe călugăr ivindu-se din spatele casei. Având mânecile tunicii suflecate până la subsuori și brațele goale, ținea cu amândouă mâinile o găleată mare de lemn. Trebuia să fi avut în ea ceva cald, căci încă scotea abur. Ne-a primit cu un: - Până la urmă tot ați venit. Fața lui obosită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
scăpat un suspin în timp ce mi-a întors brusc spatele. Altă dată m-a chemat în gineceu. Era foarte cald și m-aștepta întinsă pe un divan asemănător celor pe care romanii le foloseau în sufragerie. Avea pe ea doar o tunică de in subțire și nimic altceva. Mânca mure înmuiate în vin îndulcit cu miere cu o linguriță de aur cu mâner lung. Am luat loc pe un taburet lângă ea, stând cu spatele la slujnicele care se îndeletniceau cu o țesătură. S-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
a citit ceva în ochii mei și s-a sculat brusc să pună cupa pe o masă. Observasem deja că, deși era cald, fața și brațele n-aveau nici urmă de sudoare și, când am văzut pata ce-i umezea tunica sub fund, am înțeles că nu Romilde, cu siguranță, era absentă în patul conjugal. Adevărul mi s-a dezvăluit întâmplător la câteva zile după întoarcerea lui Garibaldo. Tocmai citeam o carte, De magistro, a învățatului Sf. Augustin, rezemat de grătarul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
sub asediu, că sunt vinovați de toate câte au săvârșit avarii. Dar Grasulf trăiește. Și-a văzut de drum apoi, gârbov, blestemându-l pe Dumnezeu. La poarta principală a orașului făceau de pază longobarzi cu crucea patriarhală cusută pe piepții tunicii. Ne-au ieșit înainte amenințători, țintuindu-ne cu lăncile. Ceva din privirea lui Rotari i-a oprit la cinci pași de noi, și apoi unul dintre ei l-a recunoscut pe Rodoald. Am fost escortați înăuntrul zidurilor, și acolo alții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
patriei mele. Aici aș putea chiar să mănânc, dar în ceea ce mă privește nu-mi place la gust. Noaptea am dormit dus, și m-am trezit incredibil de împăcat. M-am spălat și mi-am pus cămașa, pantalonii și o tunică de lână groasă. Am ieșit afară, și am văzut bărbați și femei sosind în mici grupuri. După cum erau îmbrăcați, păreau a fi țărani. Garibaldo a venit să-mi dea vestea cea bună. - E momentul să începi să înțelegi, să pătrunzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
morți, lecuiți-i pe leproși, alungați-i pe diavoli. În dar ați primit, dați de la voi în dar. Nu strângeți aur, nici argint și nici monede de aramă la brâu, n-aveți nevoie de desagă la drum, nici de două tunici, și nici de sandale și toiag“. Credința însă când și când se clatină, așa că folosim și știința secretă a lui Semjazà și practicăm vechile mituri. Eu eram precum Marcu s-a descris pe sine în cartea sa: „Atunci toți, părăsindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
să promit că nu-l voi dezvălui nimănui. A venit și ziua de sâmbătă. Cei care sosiseră la Aquileia s-au împărțit în două grupuri în naosul bazilicii, de-o parte bărbații, și de alta femeile. Erau îmbrăcați într-o tunică largă și albă, fără podoabe și cingătoare, și n-aveau încălțări. După ce-au spus rugăciuni și psalmi, persoane de ambele sexe se așezară în mijlocul bisericii. Ceilalți glăsuiau de zor un refren într-un grai pe care nu-l înțelegeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
lucruri. Am profitat pentru a da un decret care interzicea luarea de materiale de la orice construcție romană încă în picioare. Mi-am dat seama curând cât de puțini la număr erau maeștrii comancini și muncitorii pricepuți. Deși săraci, longobarzii, cu tunicile tocite și brăcinarii cârpiți, continuau să-și poarte cu fală scramasaxul, preferând să moară de foame decât să se-apuce de o muncă oarecare, deși pe domeniile îndepărtate de oraș ceva se schimba, și unii dintre ei s-au resemnat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
în mijlocul unei grădini, o fântână cu trei jeturi înalte. Peste tot erau flori și arbuști de toate speciile și culorile. Giuliano stătea pe o laviță de piatră lângă fântână și citea un sul de pergament. Avea pe el doar o tunică simplă de bumbac alb. Ne-a primit politicos și a voit să știe cine eram. I-am întins scrisoarea de la Gundeperga și i-am rezumat motivul călătoriei mele. M-a ascultat răbdător și mi-a spus că eram bine-venit în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
în seamă prietenii? M-am oprit din mers brusc, uluit, căci recunoscusem glasul lui Garibaldo. XI Medicul era și mai tras la față decât îl văzusem ultima oară la Aquileia, doar piele și oase sub mantaua de lână și sub tunica albă. - Vezi cum Cel Atotputernic împletește destinele oamenilor în chipul cel mai incredibil? Cu toate că în acest oraș există cel puțin trei sute de mii de locuitori, El ne pune încă o dată față-n față tocmai în mijlocul acestui babel. De ce oare? M-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
Poate da, poate nu. Însă în exarhatul Ravennei documentul ăsta înseamnă imunitate absolută. Iar eu n-am nicio obligație față de cineva care, din păcate, îmi este vrăjmaș. Astfel, cu acea bucată de cruce și cu pergamentul puse la brâu pe sub tunică, m-am îmbarcat pentru a mă-ntoarce în Italia. XIII Anafesto, în schimbul unei zecimi din ceea ce socotea că avea să câștige din vânzarea mărfii aduse, mi-a vărsat anticipat partea mea. Ea acoperea toate cheltuielile pe care le făcusem în timpul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
o cetățuie nu prea confortabilă, dar sigură. S-au arătat deosebit de mulțumiți văzându-mă, au dat o petrecere în cinstea mea, și am putut să mă bucur de fericirea lor. Rodoald mi s-a cățărat în brațe, agățându-se de tunică. La doi ani bolborosea câteva vorbe longobarde și latine, amestecate într-un limbaj numai de el înțeles, spre amuzamentul general. S-a uitat țintă la mine, s-a gândit puțin și mi-a surâs. După isprava asta s-a dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
culcuș și o desagă cu lucruri personale. Am scotocit în ele și, în cele din urmă, am găsit în salteaua de paie un săculeț plin cu sare de plumb. Lucrurile lui n-aveau nimic care să sară-n ochi, iar tunicile și glugile erau cele oferite de palat. La un moment dat mi-a trecut prin cap o bănuială, amintindu-mi de ce-mi spusese Aronne la Ravenna: discipolii lui Andras, ca semn de recunoaștere, aveau o pecete pe corp. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
ca semn de recunoaștere, aveau o pecete pe corp. Am întrebat unde era cadavrul ajutorului de paharnic. Mi-au arătat o curticică lângă țarcul porcilor. Am ordonat să fie adus înăuntru, să fie depus pe o masă și despuiat de tunica murdară de sânge și de fecale. L-am întors pe toate părțile, dar n-am găsit nimic ieșit din comun. Când am pus însă să i se dea jos brâul și i-am controlat părțile intime cu o lumânare, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
seamănă cu tine așa cum este o găină față de o acvilă. Gaila nu a râs, a deschis pachetul și, privind rochia de purpură brodată, s-a întunecat și mai tare. Ținând-o ca și cum ar fi fost un șarpe, i-a întins tunica lui Rotari. - Nu o vreau. Acesta este un veșmânt de regină, nu de soție de duce de Brescia. Fă ce crezi cu ea, dar eu așa ceva nu port. Rotari era nedumerit. Mie mi se închirciseră măruntaiele. Gaila percepuse ceea ce nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
stejar, decorată cu dungi de fildeș sculptat. Papa Onoriu ne aștepta înconjurat de cardinali și de episcopi în odăjdii somptuoase. Nu era bătrân, cum mi-l închipuiam, cred să fi avut cam cincizeci de ani sau chiar mai puțin. Peste tunica albă purta un stihar maroniu-deschis și un patrafir alb; pe cap n-avea nimic, nici coroana și nici altceva. Craniul îi era complet ras, fața netedă, nasul mic teșit și maxilarul pătrat de o paloare care scotea în relief doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
și mai frumoasă decât prima dată când o văzusem, trupul și trăsăturile căpătând o anume moliciune. Cele două minuscule riduri dintre ochi i se vedeau doar atunci când era îngândurată, dându-i o expresie înțeleaptă. Formele ce i se întrezăreau prin tunică atunci când se mișca aveau o senzualitate care mă făcea să-mi plec capul și să am un sentiment de vinovăție. Cred că nimeni nu înțelegea de ce refuza ea să trăiască la palat, iubită și respectată, preferând izolarea de la mănăstire. Eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
s-o facă, iar Gundeperga ar fi putut să spună doar atât: „Ea a hotărât“. În ceea ce o privea, Gundeperga a început din nou să se îngrașe. Nu ca pe vremuri, dar destul de mult ca să-și dea la cusut alte tunici mai încăpătoare. Era interesată de toate câte aveau loc în regat și, când și când, îmi trimitea scrisori în care, mascat de rugăminți, găseam un sfat care-mi dădea de gândit. Și, chiar și de departe, n-o slăbea pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
de pomană, nici măcar în acel moment de iminentă agonie. I-am ordonat longobardului: - Supraveghează-l pe băiat, eu trebuie să vorbesc cu acest om. Ne-am întors în grotă, Andras înainte, și eu după el, împingându-l cu scramasaxul prin tunică. Pe micul altar am văzut, pregătite să fie duse de-acolo, o raclă și un copăcel de aur, înalt cam de-un picior, cu o montură de pietre prețioase. Baza copacului era un recipient de alabastru, atât de străveziu, încât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
aparținuse Gundepergăi, și despre care se spunea că ar avea adnotările lui Ambrogio din Milano. M-am dus la dulap și, negăsind-o din pricina dezordinii în care cărțile zăceau de ceva timp, am văzut că unele suluri căzuseră pe după vechile tunici. Tot scotocind pe-acolo, am dat de desaga în care pusesem relicva și m-am uitat la ea iritat din senin. Fără vreun motiv anume, am decis să i-o arăt lui Adeodato. I-am întins desaga fără să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]