3,448 matches
-
nu era lucru curat, știți și dumneavoastră ce se spune. Mă tem că nu. Ce se spune? Știți dumneavoastră. Zvonurile și toate celea. Eu, de crezut În poveștile astea, nu cred, firește, dar se spune că nu puțini și-au udat izmănuțele, acolo Înăuntru. — Să nu-mi ziceți că-i o casă vrăjită, am zis eu, Înăbușindu-mi un zîmbet. N-aveți decît să rîdeți. Dar nu iese fum fără... — Dumneavoastră ați văzut ceva? — De văzut de-adevăratelea, nu. Dar am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
omul inventează două instrumente revoluționare ce-i permit pentru prima oară să-și amplifice propria forță: propulsorul, prima pârghie, și arcul, primul motor. Tot în acele timpuri, mesopotamienii fac din ce în ce mai bine diferența dintre act și consecințele sale; ei învață să ude ogoarele, controlează reproducerea animalelor în captivitate, reutilizează semințele plantelor, stochează rezervele în silozuri. Toate acestea necesitau o existență de durată în locuri fixe. De vreme ce oamenii încep să trăiască ceva mai mult, au mai mult timp pentru transmiterea cunoștințelor. Cosmogoniile devin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
iguazú-uri și yangtse-uri, dar credința, binecuvântată fie ea în veci, pe lângă că îndepărtează munții din calea celor care se bucură de puterea ei, e în stare să înfrunte apele cele mai torențiale și să iasă din ele fără să se ude. Se întruni prezidiul, fiecare la locul care îi revenea, președintele semnă anunțul și ordonă secretarului să se ducă să-l afișeze, așa cum stabilește legea, la intrarea în clădire, dar cel trimis, dând dovadă de un bun-simț elementar, atrase atenția că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
închide trântită de vânt face un zgomot de toți dracii, spuse secretarul, iar aici nu s-a auzit nimic. Membrul comisiei ezită, mă duc, nu mă duc, dar președintele insistă, Duceți-vă, vă rog, și aveți grijă, să nu vă udați. Ușa era deschisă, fixată în icul său. Membrul comisiei scoase capul afară, o clipă i-a fost suficientă ca să se uite într-o parte și în alta și apoi să și-l retragă șiroind de parcă și l-ar fi băgat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
și el o comisie de votare, aspirații mai înalte decât aceasta zburaseră pe cerul providenței și nimeni nu se mai mira. Când se întoarse în sală, președintele, pe jumătate necăjit, pe jumătate amuzat, exclamă, Omule, nu era nevoie să vă udați în halul ăsta, Nu are importanță, domnule președinte, spuse membrul comisiei în timp ce-și ștergea bărbia de mâneca sacoului, Ați reușit să vedeți pe cineva, Până unde am ajuns cu privirea, nimeni, strada e ca un deșert de apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
chiar, ca să nu mergem mai departe, erau oameni pentru care se închiseseră definitiv ușile ale vieții. În câteva minute, șuvoaie mari de apă erau proiectate prin deschiderile a ceea ce înainte fuseseră uși și ferestre sau se înălțau în aer și udau structurile superioare în încercarea de a reduce pericolul extinderii focului. Primarul se adresă șefului pompierilor, Cum vi se pare, domnule comandant, întrebă el, Dintre cele mai grave pe care le-am văzut vreodată, am chiar impresia că-mi miroase a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
fapt în sine extrem de problematic, să arunci hârtii din aer pe o vreme ca asta era mai mult decât caraghios, și nu numai pentru că pe străzi era extrem de puțină lume, iar puțina care era, era ocupată, în principal, să se ude cât mai puțin posibil, cel mai rău era să cadă manifestul prezidențial în noroiul de pe jos, să fie înghițit de canalele devoratoare, să se înmoaie și să se distrugă în băltoacele pe care roțile automobilelor, în mod grosolan, le ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
o atitudine moralizatoare. Iar în cazul de față siguranța că simțămintele mele n-ar avea absolut nici un efect asupra lui Strickland m-a încurcat groaznic, împiedicându-mă să le rostesc. Numai un poet sau un sfânt e în stare să ude asfaltul străzii crezând cu convingere că efortul lui va fi răsplătit pentru că acolo vor răsări crini. Am plătit eu băuturile și pe urmă ne-am îndreptat către un restaurant ieftin, aglomerat și vesel, unde am cinat cu plăcere. Eu aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
îl sâcâiam. II Prima zi de luni din decembrie. La noi în orășel. 1917. O vreme siberiană. Pământul trosnea sub tălpi și zgomotul răsuna până în creștetul capului. Îmi amintesc pătura imensă cu care fusese acoperit cadavrul fetiței, și care se udase imediat, și pe cei doi paznici, Berfuche, un ins scund cu urechi de porc sălbatic, acoperite de păr, și Grosspeil, un alsacian a cărui familie se expatriase cu patruzeci de ani în urmă, care îl supravegheau din apropierea malului. Un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mai vin. Atunci tânărul Brăchut consimte să dea detalii, iar celălalt îl ascultă, murmurând din când în când „bine, bine, bine...“. Minutele trec. E la fel de frig în continuare. Până la urmă gâștele au dispărut. Apa curge. Un colț al păturii se udă, curentul îl vântură într-o parte și-n alta, îl face să se miște, ca o mână care bate măsura, se scufundă puțin și apoi reapare. Dar judecătorul nu vede nimic. Ascultă relatarea junelui Brăchut, nu pierde nici o fărâmă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
culoare a pielii, aceeași burtă, aceiași ochi ce par să privească pe deasupra lumii pentru a evita noroiul străzilor, precum și lucrurile care te pot emoționa. Desharet privește corpul ca pe un caz școlăresc. Se vede că e îngrijorat că-și va uda mănușile. Și el o cunoștea bine pe micuță, dar sub degetele lui nu mai este o copilă moartă, e doar un cadavru. Îi atinge buzele, ridică pleoapele, dezvelește gâtul lui Belle de jour, și atunci toată lumea remarcă urmele vineții care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
în fața magazinului lui Quentin-Thierry, în vitrina căruia erau aliniate ca întotdeauna cutii cu nituri de toate mărimile lângă capcane pentru cârtițe. Am văzut coborând patru negustori de vite, roșii ca mitrele de cardinal, care își dădeau coate râzând zgomotos după ce udaseră cam mult afacerile pe care le-ncheiaseră; apoi, două văduve care făcuseră drumul până în oraș pentru a vinde câteva lucruri cusute de mână; moș Berthiet, un notar retras din afaceri care venea o dată pe săptămână într-o încăpere din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
echipamentul în spate, și care păreau să ne încercuiască, aproape dispărând în noaptea care începea să înghită ziua, în picioare, cu ochii goi, fără să facă vreun gest, fără nici un cuvânt, și pe care ploaia șiroia parcă fără să-i ude. Ai fi crezut că e o armată de umbre. Erau, totuși, aceiași bărbați tineri care bătuseră toată ziua orașul, intrând în cârciumi ca animalele sălbatice la adăpătoare, urlându-și cântecele, vomitând orori, dezbrăcându-se în bordeluri, îmbulzindu-se cu sticla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
atingă, să o muște, să rupă bucățele din carnea ei, pe care le înghițeau imediat. Clămence îmi rostea numele. Avea în gură nisip și rădăcini, iar ochii ei nu mai aveau pupile. Erau albi și șterși. M-am trezit tremurând. Ud leoarcă, gâfâind. Atunci am văzut că eram singur în pat. Brusc, am înțeles cât de mare și de gol poate să fie un pat. M-am gândit la ea, acolo jos, sub pământ, în acea primă noapte de exil. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și cu partea din față, de lângă șosea, împărțită în straturi, printre care cresc lucernă și trifoi. Merii sunt bine îngrijiți, copacilor, primăvara, înainte de a da mugurii, li se taie uscăturile, sunt rotunjiți pentru coroană și pentru rod, apoi stropiți și udați cu un furtun subțire, din care apa nu se oprește niciodată, indiferent ce secetă trece prin lume, dați cu var până la jumătatea tulpinii, pentru ca varul să-i apere de furnici și de alte gângănii; toamna, se culeg merele mari, roșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Dar acolo, tu ești șefa. Vreau să fie de toate în curtea mea și să arate bine, am eu ambiția asta. Maestrul se îngrijea doar de gazonul de dincoace de gard, și asta rar, rar de tot, îi plăcea să ude cu furtunul, uneori, iarba din jurul casei, nu are trei sute de ani, dar e bine s-o faci să ajungă la tot atâția!, îmi place pătlagina cu inflorescențele ei falice, s-o udăm și pe ea, cum o fi răsărit aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
asta rar, rar de tot, îi plăcea să ude cu furtunul, uneori, iarba din jurul casei, nu are trei sute de ani, dar e bine s-o faci să ajungă la tot atâția!, îmi place pătlagina cu inflorescențele ei falice, s-o udăm și pe ea, cum o fi răsărit aici, dincoace de gard? Uneori, cânta încet, dar ierburile îl auzeau bine și înfloreau, parcă le fermeca cineva sau ceva, el înțelegea graiul lor, câtă apă le trebuia, câtă căldură, înțelegea păsările care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
gata de atac. Le depășeam ușor pe toate fetele aliniate la start, nici nu trebuia să încerc de mai multe ori. După ce mă pișam, păstram strâns în mine un jet de pipi, mă întorceam spre fete, le stropeam scurt, le udam pe codașe fericită, jaaap!, le luam sub puterea mea, era ca și cum le-aș fi stropit cu ipsos, încremeneau așa, alb și gol, aș fi putut dansa pe trupurile lor, aș fi putut face tot ce vroiam. Își reveneau de-abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
jos, țâță de fată mare, nemângâiată de nimeni, dom’ profesor!, mă jucam cu el, îmi plăcea asta, el își plimba degetele încet, rotund, pân la țâțișoare, recita mereu, ne uitam unul în ochii celuilalt, eu transpiram de emoție, de ce ești udă?, mă întreba el parșiv, de aia!, răspundeam neputincioasă, pe atunci nu puteam comanda inimii mele. Ca acum. Lui i se aprindeau ochii ăia demonici, pe care îi are și astăzi, se făceau din albaștri-negri, eu eram udă toată. Mândro, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
emoție, de ce ești udă?, mă întreba el parșiv, de aia!, răspundeam neputincioasă, pe atunci nu puteam comanda inimii mele. Ca acum. Lui i se aprindeau ochii ăia demonici, pe care îi are și astăzi, se făceau din albaștri-negri, eu eram udă toată. Mândro, ce țâțe ai!, mărimea XX!!!, șoptea la urechea mea. După ce-am intrat la facultate, le-a cunoscut el mai bine, că l-am înnebunit cu țâțele mele. Câte poezii știi? Păi, n-am numărat. Când știi poezii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
-l ridicai pe Shakespeare în mâini, deasupra capului tău, ce lecție, mă, mamă, mă!!!... Fuseși un copil extraordinar de ascultător, maică, de bun și de cald!!! Vocea lui caldă o captează, o închide în ghiuleaua de foc pe fată, e udă toată. Dar n-ar vrea s-o cunoască pe mama aia a lui. Nu, nu, deloc. O îngeriță?, păi, astea știu tot! * — Odată, îi povestise femeia, pe când erai tu în liceu, stăteam cu nenea Marinică, fratele lui tată-tău, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Cu-ri-os. N-am să uit niciodată ce-a făcut în clasa a patra, avea vreo zece ani, cred, se ducea cu mieii și, într-o zi, nu mai veni băiatul meu. Începuse o ploaie mocănească, măruntă și rece, de se uda mămăliga în traistă, proastă ploaie. Mă duc după el, știi, nene Marinică, nu pot să-l las oricum, singur. Era la margine de munte, acolo, în ploaie, așezat pe vine și se uita la o fată care dormea sus, în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ar fi așa, nu s-ar povesti. Au mers cei doi cât au mers și, pe un drum, s-au întâlnit cu un om c-o mare mâhnire-n coastă, bărbatul era așezat pe un pietroi și plângeaaa, de se udase cămașa pe el. De ce plângi, omule, l-a întrebat Dumnezeu cel blând și bun. Că nu pot să văd, Dumnezeule, nu pot vedea lumina, florile, femeile, marea, munții, știu numai că ele există, dar cum să existe dacă eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
-o-aș în pizda mă-sii... Nu o îngrijesc eu, e treaba Frumoasei Neli acolo, ea păzește paradisul, eu sunt cu admirația și gazonul de aici, de dincoace de gard, îmi plac ierburile, uite că, pentru tine, am să le ud. Prinde furtunul cu mâinile lui mari, frumoase, și începe să ude straturile, insistă inutil, apa curge ușor peste pământ, stropește iarba verde de acasă, gazonul care nu avea chiar trei sute de ani, dar crescuse splendid, îl și tundea mereu, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
treaba Frumoasei Neli acolo, ea păzește paradisul, eu sunt cu admirația și gazonul de aici, de dincoace de gard, îmi plac ierburile, uite că, pentru tine, am să le ud. Prinde furtunul cu mâinile lui mari, frumoase, și începe să ude straturile, insistă inutil, apa curge ușor peste pământ, stropește iarba verde de acasă, gazonul care nu avea chiar trei sute de ani, dar crescuse splendid, îl și tundea mereu, cu atenție, ajunge cu furtunul până la vie, apa curge peste pământ, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]