2,898 matches
-
de unul singur, și ar fi fost mai În siguranță decât Într-o sală a palatului de la Palermo. Nu, zidul acesta orb nu a fost gândit pentru a ține pe cineva pe dinafară. Poetul se ridicase În picioare, sub privirile uimite ale celorlalți. - Mai curând ca să rețină cu forța. Ca să țină Înăuntru ceva ce nu trebuia să iasă sub nici un chip. Manoello scutură din cap. - O temniță? Nu, e prea multă risipă de marmură și de mozaic pentru o Închisoare. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
tragedii. Cu siguranță, așa trebuia să fi fost. Statuia lui Ianus Îi reapăru În fața ochilor. Dar, dacă așa stăteau lucrurile, atunci poate că Încă mai era cu putință să curme lanțul acela de grozăvii. Se ridică brusc, trecând pe sub ochii uimiți ai lui bargello. Ajunse la hanul Îngerului. Jos, se Încrucișă cu hangiul, care turna vin dintr-un ulcior. - Messer Bernardo e sus? Întrebă din trecere, avântându-se pe trepte. - Nu, priorule, a ieșit nu de mult. Cred că cineva Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mică rețea articulată. Delimită seria Caselor, apoi rândui simbolurile planetelor. Făcea totul pe de rost, fără să execute nici un calcul. Pesemne avea o minte prodigioasă, dacă Își amintea astfel pozițiile unghiulare ale fiecărui corp ceresc pe ecliptică, Își zise Dante uimit. Sau poate că trasase deja aceeași diagramă cândva, În trecut, iar acum retranscria, pur și simplu, ceea ce descoperise În cercetările sale secrete. Dar, mai Înainte ca poetul să dea glas acestei Îndoieli, Marcello sfârșise deja. - Iată semnele orei dumitale pământești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de-a binelea. Se spânzurase cu pantalonii lui, pe care-i rupsese în fâșii pe care le înnodase de mânerul ferestrei. Nu credeam că-i așa de solid mânerul ferestrei... — Când aflară vestea, Mierck și Matziev nu se arătară prea uimiți. „O dovadă în plus“, îi spuseră primarului. Și se priviră cu subînțeles. Noaptea începea să se lase. Colonelul aruncă niște bușteni în șemineu, iar judecătorul o chemă pe Louisette. Fata veni cu capul plecat, tremurând toată. Credea că va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
bine!, cine o fi, nene?, că recită așa de frumos!!! Auzi ce voce, nene Marinică? Și femeia o dădu pe celebrul personaj: cine, dracu’, o fi? Nu știu ce poezie spune tânărul, dar ascultă ca proștii și rămân așa, uimiți amândoi, foarte uimiți, că mamă, mamă, cine-o fi ăsta? Când termină recitatorul de la difuzor, femeia își șterge o lacrimă imaginară, văzuși, nene Marinică, mai recită și alții... Înciudată, pune smântâna în păstăile alea, învârtește în cratiță cu oful belelei care a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de a poza, lenevia, plăcerea de a face pe prostul - erau privite acum drept ceva firesc, drept excentricități recunoscute ale unui star al fotbalului american de colegiu, ale unui actor isteț și redactor al publicației The St. Regis’ Tattler. rămânea uimit constatând că băiețași impresionabili Îi maimuțăreau tocmai orgoliile socotite nu demult slăbiciuni penibile. După Încheierea sezonului fotbalistic, Amory a alunecat Într-o stare de mulțumire visătoare. În seara petrecerii dansante ce anunța vacanța, o ștersese englezește de la bal și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
care Însuma un dolar și douăzeci de cenți, cu care-și cumpăraseră niște brandy, În caz că ar fi răcit În noaptea ce Începuse. Își terminaseră seara la un cinematograf, izbucnind În hohote de râs sistematice la o comedie străveche, spre enervarea uimită a celorlalți cinefili. Intraseră cu ajutorul unei strategii notabile: fiecare băiat care intra Îl arăta cu degetul pe cel din urma sa. Sloane, care Încheia plutonul, negase că i-ar cunoaște sau că ar fi răspunzător de Îndată ce pretenii săi se amestecaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
deschis În față și, la vederea Babelului de zgomote și a fețelor sulemenite, o greață a pus brusc stăpânire pe Amory. — Pentru Dumnezeu, hai să ne Întoarcem! Să scăpăm de... de locul ăsta cumplit. Sloane i-a aruncat o privire uimită. — Cum adică? — Strada asta... e oribilă! Haide! Hai să ne Întoarcem pe bulevard! — Vrei cumva să zici, a spus Încăpățânat Sloane, că fiindcă ai suferit de o indigestie care te-a făcut să te porți ca un nebun azi-noapte, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
câștigați fără trudă? - Bineînțeles că nu! a exclamat indignat secretarul. - Dar, a continuat Amory, neluându-l În seamă, cum În momentul de față sunt sărac lipit, contemplu socialismul ca pe o posibilă izbăvire. Amândoi bărbații i-au adresat o privire uimită. - Ăștia care aruncă bombe... Omul cel micuț și-a curmat brusc vorbirea, căci din pieptul celui solid au bubuit cuvinte aspre: - Dac-aș crede că ești un aruncător de bombe, te-aș duce direct la Închisoarea din Newark. Iată părerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
duce în America. - Dis iz dă bigining ov ă biutiful frendșip, repeta cuminte nea Ovidiu în brațele lui Mișu. * În micul apartament de la parter, fotografia de nuntă a soților Popa căzuse din nou într-o parte. Cei doi miri priveau uimiți în sus spre o lună mereu ascunsă de cimentul care scăpase de geanta domnului Popa. De fapt, ascunsă mai ales de faptul că era ora 14.45. Dedesubt, domnul Popa regreta că nu mai e șampanie. Trecuseră zece ani de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
vatră unde să‑și ducă traiul. Imaginea cadavrelor împușcate în cap, acoperite cu hârtie de ziar, și un vânt nu tocmai binefăcător, un așa‑zis vânt de februarie care răscolește foile foșnitoare pe care scrie tentativă de puci. Dedesubt, privirile uimite ale morților, pe niște fețe subnutrite, cine‑mi face mie una ca asta și de ce, din moment ce și eu sunt de‑ai lor, fiul unui coate‑goale ca și ucigașul meu, un firicel de sânge se scurge din colțul gurii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
această temă. Fata aceea, Mie, locuia undeva la țară, Într-o regiune uitată de lume, cred că În Nagano. Într-o zi, bărbatul mi-a arătat și mie scrisoarea pe care o primise de la Mie. Era o scrisoare uluitoare. Eram uimită: cum de putea să mai existe În zilele noastre o femeie atât de pură? Cu siguranță așa ceva nu puteai Întâlni În Tokyo, unde toată lumea făcea ce voia, Însă m-a convins că la țară Încă exista ceva atât de pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Felix S 23. — Cum ce concediu?! făcu Getta 2. Concediu! Nu știți ce-nseamnă concediu? Cei trei roboți se uitară unul la altul. — Nu, răspunse Felix S 23, în numele lui și al tovarășilor săi. — Nu știți ce-nseamnă concediu?! zise uimită Getta 2. Păi voi pe ce lume trăiți? — Pe Terra! răspunse cu mândrie în glas comandantul Felix S 23. — Terra? Asta unde vine? — Lângă Jupiter. S-a ținut un simpozion acolo anul trecut. — Aaa, de unde aducem noi bitum! se lămuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
de roboți — Interesant la voi pe Terra, spuse Getta 2 dusă pe gânduri. Și de funcționat, cum funcționați? În rețea, răspunse comandantul Felix S 23. Ne punem în priză și ne încărcăm cu rația permisă. Cum, n-aveți autogeneratoare?! făcu uimită Getta 2. — Acum n-avem, spuse Felix S 23. A fost o vreme când roboții de frunte aveau, dar s-au găsit unii care... mă rog... în loc să-și folosească autogeneratoarele în treburi utile, făceau tot felul de... până ni le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
priză! — Și când sunteți scoși din priză, voi nu puteți visa? — Nu putem visa nici când suntem în priză! răspunse Stejeran 1. O programare de vise costă mult mai mult decât o programare de muncă. — Păi cum - făcu Getta 2 uimită -, voi nu visați niciodată?! — Ei, visăm și noi, cum să nu visăm, dar visăm în grup. Marțea. Ne adunăm seara la clubul centrului spațial și ni se programează tuturor, pe gratis, câte un vis. Visăm ce visăm și ieșim. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Sunt ființă. — Și cum te cheamă? zise Stejeran 1. — Benga, răspunse copilul. — Benga și mai cum? întrebă Getta 2. La auzul întrebării, micuțului îi dădură din nou lacrimile. — Benga Williams, răspunse el suspinând. — Williams? Ăsta e un nume saxon! făcu uimit Felix S 23. Au ajuns saxonii până în Alpha? — N-au ajuns, răspunse micul Benga. Adică n-au ajuns toți. A ajuns numai tata. Pământenii se uitară unii ia alții. — Păi taică-tu e de pe Terra? zise Felix S 23. — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
la broască și, în fine, în mai puțin de-un minut, ușa cedă. — Săru-mâna și să vă trăiască copiii, zise individul intrând și scoțând de sub un costum de pe vremea lui Gagarin mai multe mostre de jaluzele. — De unde vii, frate? zise uimit Felix S 23. Dă p-acilea, răspunse omul. Dom’ șef, pot să-mi scot, cât discutăm, tubul? — Scoate-l, măi, zise Felix. Aplecându-se de spate, omul își dădu jos tubul de oxigen ce era prins ca un rucsac, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
scrâșnetul specific, decola în spațiul interplanetar negru ca păcura. Nu vedeai la doi pași. Lumina farurilor, datorită puternicelor câmpuri de tot soiul pe care le străbătea, căpătase o traiectorie curbă și lumina în spate. Însă aparatele de bord, spre mândria uimită a întregului echipaj, funcționau normal, așa că în momentul când prin bezna de afară se zări un punct alb, lui Dromiket 4 nu-i fu greu să anunțe, privind coordonatele tot mai corecte, afișate de computerul autonom Super FX Făurei Ileven
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
a III-a, am dublat numărul jucăriilor, dar, după cum puteți vedea, sunt tot mai puțini cei care se joacă. Majoritatea privesc spre clădirea mare din centru pe care ce scrie, vă rog? — Abecedare. Intrarea strict interzisă, citi Felix S 23 uimit. — Înțelegeți? făcu pedagogul. Vă dați acum seama cu ce poftă așteaptă deci să primească abecedare, de exemplu, cei trei care s-au plictisit de jucării încă din clasa a II-a? În clasa a IV-a ei pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
direcțiometrului rămâne înțepenit în dreptul indicatorului „Tot înainte” (Only ahead). — Fi-v-ar licența a dracu’! zise cu năduf Amărășteanu și trânti un pumn în bord. Acul, spre deosebire de alte dăți, nu mai reveni însă spre stânga (Left). În același timp, văzu uimit cum dungulița roșie din vitezometru crește lin, dar ferm, spre valori atinse numai atunci, la predarea licenței, cu piloții lor. — Tovarășe comandant! spuse îngrijorat Amărășteanu. — Ce-i? răspunse Aciobăniței, care moțăia în fotoliul comandantului, cu capul în piept. — Ia uitați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
hangar și lăsă eroilor noștri două linguri și două furculițe. — Cuțite nu se dau? întrebă încet comandantul Aciobăniței pe mediocrul în vârstă, după ce fetișcana se depărtă. — Cui prodest? răspunse surâzând cu tristețe bătrânul mediocru. Ce să tăiem? Știți latină? spuse uimit pilotul Amărășteanu. Se face aici latină? — O, nu, răspunse senectul mediocru. Când eram mic, tata, care era pândar, a prins un extramediocru căzut pe lotul de căpșuni. Pe vremea aceea extramediocrii nu erau repartizați pe lângă instituții, ca acum, erau lăsați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Ah mi-e inima pustie și de întristare plină , nu zăresc deloc lumină . Și adorm într-un târziu cu tristețea laolaltă , tot șoptind, șoptind într-una, iartă-mă, Te rog mă iartă! Bate cineva în ușa , insistent și răbdător, sunt uimită și confuză , dar m-apropii de zăvor. Cine e la ușa? Tată! Domnul meu Cel bun și Sfânt ! cerurile par deschise, se aud glasuri cântând . Îngeri mii umplu văzduhul , inima-mi o simt arzând , căci pe raze de lumină Îl
Trezirea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83357_a_84682]
-
sferelor. Pe Calichor, în templul încins de roci calcare, Acolo te așteaptă, cucernic, dorul meu; Acolo vei ajunge în Marea Noapte, greu De gânduri, de neliniști, de-adîncă-nduioșare. Mă vei urma... Cuvântul va depăna domol Povestea fără nume a Nunții Subterane Uimit, îți vei cuprinde supremele arcane Din culmi nebănuite și limpezi de simbol. Iar când, topit în apa adâncilor mistere, Zeiței chtoniene întreg te vei fi dat, Cu mâini îngemănate și gând cutremurat Îți voi aduce iarba culeasă în tăcere... PANTEISM
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
surprinsă de umbră, se opri. Sub acel pâlc de arbori sălbateci, în amurg Mi-ai apărut - sub chipuri necunoscute mie, Cum nu erai acolo, în frigurosul burg, Tu, muzică a formei în zbor, Euritmie! Sub înfloriții arbori, sub ochiul meu uimit, Te-ai resorbit în sunet, în linie, culoare, Te-ai revărsat în lucruri, cum în eternul mit Se revărsa divinul în luturi pieritoare. O, cum întregul suflet al meu ar fi voit Cu cercul undei tale prelungi să se dilate
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Ochii obosiți trag storurile, chemând liniștea în sălașul adânc, al inimii prinse de tumult. Clocotul se aude până departe, la al treilea cer. Îngerii amuțesc, consternați de tristețea care urcă în valuri, treaptă cu treaptă, implorând bucuria. Tăcerea strigă. Cerul uimit îngenunchează și el în solemnă așteptare. Încetul cu încetul, zbuciumul se stinge, ochii se deschid larg, inima își domolește suspinul, timpul o ia din loc, iar sufletul zâmbitor dă mâna cu pacea. Candela încă mai pâlpâie, ruga urcă, dar timpul
Candela inimii by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83373_a_84698]