6,525 matches
-
comună. Am înțeles doar atunci când ginandrele au intrat în casele noastre. "Intrat" e un fel de a spune: cine a văzut vreodată o ginandră? S-au instalat în cămările noastre de alimente, pe copiii noștri, pe mobile, pe plapume. Am urlat, desigur. Dar cine să ne audă? Atâta timp când ne-au ținut picioarele, am alergat. În casele noastre. Ne-am ascuns când într-un colț, când în altul. Suntem totuși un popor perspicace. Am înțeles rapid că ginandrele nu catadicseau
Cuvântul din cuvinte by Monica Lovinescu () [Corola-journal/Journalistic/9405_a_10730]
-
când ar trebui să-ți spun: Ferească-te felul tău de ființă de tot ce este exterior. Însoțește-te cu cei asemenea ție, ca să-ți poți purta mai ușor singurătatea. Ține-o pe ea în pază, altfel o să înceapă să urle prin privirea ta, prin gesturile tale, prin mersul, prin obiceiurile zilei, prin cuvinte. Și încă ceva: Nu te îndârji, nu te crispa în singurătate, dacă nu-ți va fi dat să o poți potoli. Curgi odată cu ea, curgi, curgi, Nu
Douăzeci şi opt de trepte ale realului by Dan Iacob () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100976_a_102268]
-
mare-i lași. limbajul fin, cel pomădat cu umbre și sulemeneli dibace, e chinuit și hurducat, un insectar prea plin de ace. nehotărâtă ca un gândăcel, pe trupul ierbii-n sus urcând, spre soarele-nțelesului dau zor, trec hopurile doar urlând și nu zicând cu chef și spor cuvântul ce mă trage-n țeapă ca pe-un nevrednic trădător. o moarte prea sublimă-ar fi de-ar fi să aflu-n ultimul oftat, cu prețul veșnicei tăceri, tot aurul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
roci bazaltice să urci sus, la luna-n amorțire, pe-astă lume s-o aduci? cine soarele își pune la urechi cercel stingher? cine clatină seninul scânteind ca un jungher? de ce doare nordul fraged ca mlădița ce o rupi? de ce urlă de bezmetic sudul cel atins de rut? când răsare steaua rece șerpuind greu pe uluci, nici n-ai timp s-o vezi, că trece și degrabă te usuci. astea-s vise oțetite, gânduri ce se-nchid în muguri, nerodind atârnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
generații batjocorite se cere defulată isteric. Țăranul în zdrențe și analfabet, dar mârâind cu înțelepciune vreme de o istorie întreagă, nu putea să nu adune în el fierea veleitarismului pe care l-a transmis urmașilor lui scriitori; în genele noastre urlă ca din gură de hidră setea de a fi confirmați, de a ne departaja cu o determinare absolută de suflul nefericit al „prostimii“, apucătura maniacă de a nu muri până nu punem fundul pe unul din fotoliile rezervate „marilor nume
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
fi ecranizată cu mare succes în genul tele novelei naturaliste, dat fiind că marele rus abuzează de psihologia lui „dintr-odată“, care împinge pe mai toată lumea să pățească brusc ceva de ordin irațional, să leșine, să devină brusc palid, să urle ca scos din minți și să plece cuprins de un acces irepresibil de nebunie, să râdă în hohote pentru ca imediat să izbucnească în plâns... Dacă nu aș fi fost mai tot timpul abțiguit, nu aș fi putut rezista. Eram, așadar
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
mai degrabă consternați, angajații firmei ies în stradă; evident însă că nu au sub nici o formă intenția de a-l urmări. Părăsesc înveselit restaurantul și o iau pe urmele tânărului cu sicriul în spinare. Îl zăresc și îl aud cum urlă de bucurie, de frică; un animal cu revelații greu de expri mat. Mă opresc, închid ochii: mă voi întoarce să mă îmbăt groaznic. * Dacă filozofii nu mai gândesc metafizic, asta vine din grija de căpătâi care îi împinge să rezolve
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
nu-i mai urmează, în ordinea timpului, decît cîteva poeme postume). Se pleacă pe (aproape) proză, sacadată și biografică, un dicteu care să concureze, prin necizelare spontană, printr-o anume brutalitate, poezia. "Dacă totuși vrei să spui ceva, învață să urli". După ce te-ai plictisit să aplauzi, e lucrul cel mai sănătos și onest.
"O, desigur, astăzi ți-ai ieșit din fire..." by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9459_a_10784]
-
înverșunează într-un anti-romantism ce nu-și admite, în furoarea sa, nici o limită. în ochiul său veninos, întreaga fenomenologie a lumii noastre se compromite, materiile se atrofiază, se dereglează, se descompun fără scăpare. Bineînțeles, bardul recurge la urletul groazei: "am urlat ca femeia fără limbă care voia să-l întrebe pe/ Dumnezeu ce gust au cuvintele/ și în cer ajungeau doar imnul și lauda" (Nici adevărurile nu ne fac mai liberi). Fraza se fărîmițează așa încît autorul are impresia a vorbi
Întuneric moral by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9493_a_10818]
-
și râgâind. Am aruncat în ei cu zgură, cu resturi de oase și cutii de conserve ruginite. Se fereau cu țopăieli caraghioase, apoi, neînțelegând înverșunarea noastră, își strângeau aripile și întindeau spre noi gâturile golașe și vinete. Ne-am năpustit urlând și agitând lopețile. Vulturii s-au înălțat cu o fâlfâire de cearșafuri murdare și, așezându-se ceva mai departe, ne-au privit cum lucram. Văzute de aproape, gunoaiele trădau, în mod ciudat, sărăcia; prelevări succesive - servitori, culegători de zdrențe, cerșetori
Nicolas Bouvier L'usage du monde by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/9507_a_10832]
-
ai făcut:/ În ce an și-n ce hotar/ a domnit Menumorut?/ Ce oraș e capitală/ în Volta Superioară?/ Saltă-te la verticală,/ pune mâna pe vioară,/ și pe loc interpretează/ Capriciul de Paganini.../ Nu te-ascunde după vază,/ nu urla, c-aud vecinii! Ah, copil fără conștiință/ Dă-te jos de pe dulap,/ Că de nu - mă amenință -/ Îți trag cu bazooka-n cap!ť/... Nu c-ar vrea să mă termine,/ dar vrea să-și descarce oful,/ c-așa-i ea
Un liric satiric by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/9548_a_10873]
-
ediție) sau mențiuni referitoare la "ultimele glume despre prețiosul Bâlbâit și despre suverana sa nevastă" (p. 291). Alte asemenea episoade nu aveau cum să figureze într-un manuscris înaintat unei edituri în 1986: Deschideau televizorul, să-l privească pe Bâlbâit urlând despre fericirea poporu-lui-model și amenințând dușmanii poporului-model" (p. 292-293). Sunt, în mod cert, sarcasme adăugate. Versiu-nea inițială, în varianta tipărită, a mizat pe performanța criptării sau ermetizării unei atitudini anticomuniste. Autorul însuși recunoaște ulterior că a lucrat înainte de 1986 cu
Disperarea clovnului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9566_a_10891]
-
sentimentele și trăirile, ca să permită UAU-lui să ocupe în limba noastră locul pustiu de atâtea secole. Iată-l, să zicem, pe tânărul cap de familie, care poate spune însfârșit junei soții: "Uau, Mi-ai născut un băiat!" Sau tot el, urlând îngrozit din prag: "Uau! Iar vine soacra!" Ori, să zicem, îl putem auzi pe Bulă, căruia i-a căzut o căldare cu var în cap: "Uau! Cred că sunt victima unui accident de muncă!" Sau pe majoreta Ramona: "Uau! Ce
Săracii de noi by Aureliu Busuioc () [Corola-journal/Journalistic/8034_a_9359]
-
opuse. Pe de altă parte Dan Tapalagă critică dur atitudinea jurnaliștilor români. El îi dă ca exemplu pe americani. Totul începe și se sfârșește cu educația și bunul simt elementar. Jurnaliștii din alte părți știu că, difuzând imagini cu zăltați urlând la marginea gropii, rănesc sensibilitatea familiei și a publicului. Ar putea ușor s-o violeze și ei, desigur, dar își respectă profesia, îi oprește bunul simț, educația, ceva foarte uman din orice om încă viu pe dinlăuntru. Exigențele publicului sunt
Cum văd Ciutacu și Tapalagă presa americană, după cazul Sergiu Nicolaescu by Andrei Moisoiu (Google) () [Corola-journal/Journalistic/80414_a_81739]
-
ceva nou!) în fine, iată o mostră și din poeziile personale ale încântatei tinere, că își vede publicată una din (dintre n.m.!) ele: "Picături de cerneală învelite cu venin/ se scurg pe lacrima/ albă că tricoul Corinei.// Diversitate ce doare. Urlă sângele de frică,/ Tremurul ființei se zdrobește/ de indiferență furtunii// Neînțelegere, nepăsare/ culese cu furca/ de viață.// Vorbe, frișca/ pe tort de gheață.// Privire diabolica/ cu cremă de sarcasm.// Greșeli strecurate prin nori/ Umbre căzute din idei,/ Credință colorată/ Cu
Post restant by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/7721_a_9046]
-
e ceață, în schimb aud: inima/ cum se surpă-ncet ca o bisericuță șubredă/ toamna, părăsită-n cîmpie.// ce harababură e-n creierul meu. satiri, îngeri eronați, torționari/ și clovni care se hrănesc hămesiți cu literele din aceste/ cuvinte. fiecare/ urlă în altă limbă, fiecare susține altceva și îl lovește pe celălalt/ în plină figură. și fiecare are exact mutra mea caraghioasă.// tot ce-am făcut am greșit. fiecare drum pe care am pornit/ a dus în același loc / un fel
Un afectiv cerebral by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9632_a_10957]
-
nu vor mai ști unde și cine sînt. Poate nu Tig, comentează naratoarea, pentru că bărbații mor mai devreme (ce consolare!), dar ea, cu siguranță va ajunge ziua cînd, "va bîntui prin casă în întuneric, îmbrăcată doar în cămașă de noapte, urlînd de neputința de a-și aminti ce anume a pierdut." The Art of Cooking and Serving, evocă amintirea naratoarei legată de momentul crucial al nașterii surorii ei. Astfel, sîntem purtați înapoi în timp cînd femeia care în povestirea anterioară întîmpina
Toți devenim povestiri by Florin Irimia () [Corola-journal/Journalistic/9713_a_11038]
-
Angelo Mitchievici Există un soi de exuberanță a spectatorului scontată de regizor și care se bazează pe suprapunerea afectelor, ce se petrece în filmul lui Șerban Marinescu este de actualitatea TV, așa că spectatorul poate întindă mîna, să pipăie și să urle: România! (care este!). Cu alte cuvinte, asistăm la un clasic șmen mioritic, Magnatul, Dandu Patricianu este jucat admirabil de Dorel Vișan specializat în roluri de senator (vezi Senatorul melcilor) sau polițist, categoria grea Bumbești-Livezeni, Agnita-Botorca, anii '50, Stalin și cu
Ticăloșii și România "care este"... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9733_a_11058]
-
de neon/ vom fi liberi să apăsăm rewind/ să batem tare la tobele mari/ să dăm cu biciul/ cântând// să fluturăm tabla de metal să sune cât mai strident// dar când țipăm că nu vrem capul tăiat din farfurie/ când urlăm că nu asta/ nu nu asta" (# în rai). Testarea, mai curând în accepția experimentală decât în cea "tare" a termenului, merge împreună cu schimbarea perspectivei: procedeu folosit frecvent, la nivelul unui text sau al unui întreg ciclu. Două versuri subliniate și
Conectică și butoane by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9746_a_11071]
-
al zarurilor aruncate pe o suprafață lucioasă și mai ales de strigăte, urlete, răcnete ce ies din gurile larg deschise completează tabloul. Această hărmălaie contrastează cu imensa liniște ce se degajă din tripticul lui Bacon. În ciuda gurilor larg deschise care urlă, sau, dimpotrivă gem cu dinții încleștați, în tablourile lui Bacon e liniște - căci chiar fără să fie închise în armătura rigidă (aceasta apare mai târziu la Bacon, odată cu strigătul mut al Papilor), Figurile sunt izolate, nu comunică nici măcar acustic între
Viața imaginilor, dialogul imaginilor (pe marginea unei expoziții Bacon - Picasso) by Marina Debattista () [Corola-journal/Journalistic/9712_a_11037]
-
Singura excepție o reprezintă gura, care, deschisă, expune dinții-oase. 6. Căderi Deleuze notează importanța căderilor (chutes) la Bacon. E vorba de carnea care cade de pe oase, ca în Crucificarea din 1962 și cea din 1965. Oasele se strevăd prin piele, urlă în noi șira spinării. Sub efectul gra-vi-tății, carnea se dezorganizează, trupurile întinse pe paturi devin pachete de carne diformă, semănând, bizar, cu hălcile ce atârnă în măcelării. Odihna devine inerție, somnul, moarte. Seringa din brațul personajului din Figură întinsă pe
Viața imaginilor, dialogul imaginilor (pe marginea unei expoziții Bacon - Picasso) by Marina Debattista () [Corola-journal/Journalistic/9712_a_11037]
-
ecoul vocii tale se întoarce la tine parcă mai rece, mai dur, numele lui se desparte în litere care zburdă în tunelul ăla, și doar vocea lui ar putea să adune literele laolaltă și să facă vântul să nu mai urle așa, de parcă ar fi pustiit. Și el, uite, răspunde, și vocea lui ajunge până la ea așa, de departe. Și îl roagă să vină după ea, și cum îl mai roagă ea, cu vocea molatică, subțire, temătoare și cum vine răspunsul
Decalogul nefericirii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9699_a_11024]
-
se scria ceva despre drumul pe care porniseră, fără ca măcar unul din ei să știe cât va dura acesta și câte urcușuri și coborâșuri va mai avea. Din somnul cel greu și agitat i-a trezit câinele lor, Vizanti, care urla prelung și dureros, apoi scheuna a chemare, lătra de două-trei ori pentru ca apoi iar să tulbure noaptea cu urletul lui care În urechile Mariei răsuna ca un sfârșit dureros, ca un rămas bun fără de speranță dar, mai ales, ca un
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
de muierea lui sau nu știi că așa se bucură cucuvelele când pun de un plod, doi, trei?! Tu râz, omuli, da’ știi când o murit Baba Ana, acu doi ani, cum mai cânta’ cucuveaua pi șura ii și cum urla cățaua ii ceia neagrî? Ei, sî nu crez În sămni?! Ia ascultî, ia, auz, auz? Victor se prefăcu că ascultă cu atenție iar În gândul lui Își zise: Minte de muiere proastă și prostită de toate vorbele la care ia
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
cum de nu am prevăzut această situație? Și dacă o prevedeam, ce soluții aveam? Niciuna? Durerea-i durere și nai ce-i face? Maria a intrat repede cu o lumânare aprinsă, avea ea o presimțire neagră, că doar nu degeaba urlase atât de dureros Vizanti. Simți că cineva se mișcă, Îndreptă lumina către chiupul cel mare, văzu că este Întors pe partea În care nu era rănit, rosti un „Doamni agiutî!” și spuse cu un glas nepământean: Adicî, ne’ta poț
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]