2,433 matches
-
aruncă spre mine, prin el. Se întoarce. Plânge. - Luca, ceva nu e în regulă! O simt! Lumea este construită după reguli greșite, iar eu vreau s-o schimb, înțelegi?! Pronunțând ultimele cuvinte, a reușit să să-mi spargă urechile cu urletul său. Uriașa incintă face ca ecoul să se propage secunde bune, iar reverberația este cel puțin stranie, oameni buni. Aud zeci de Bogdani, răi, robotici, strigând din țevi. Pe Allah, nu e bine. Îmi iau inima în dinți și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nereparat. Acum el se întoarse pe ultima parte pe care se mai putea răsuci, adică pe spate. O făcu însă cu dureri imense, pentru că era exact partea care îi solicita cel mai mult dosul. Urlă de durere, iar odată cu acest urlet, gândurile despre lume și viață îi reveniră. De ce era totul atât de nedrept? De ce totuși oamenii chiar mureau, iar vise, speranțe, planuri și povești de dragoste se duceau toate pe apa sâmbetei? De ce se prăbușise totul? Unde era inocența aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
preferințele oamenilor, indiferent dacă ele sunt sortite sau nu pierzaniei. Bietul cățel, îngrijorat, ornă împrejurarea cu una dintre intrejecțiile pe care le scotea când era neliniștit, interjecție care s-ar putea transcrie fonetic în orice limbă astfel: „kai!”. Cu un urlet, directorul sări cu picioarele pe birou, unduindu-se, țintuind cu privirea sa goală și verde câteva dintre ciudatele vestigii ce îi împodobeau încăperea. Clossettino înșfăcă două dintre ele cu o asemenea forță, încât le îndoi, trădându-și astfel energia anormală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mare de la picior. Reveni la poziția inițială. Un ritm dement, canibalic, la care directorul se acordă instantaneu, începu de nicăieri, speriindu-l de moarte pe Teleferic. Lui Clossettino nici că-i păsă. Începu să-și desfacă nasturii de la sacou în urlete gigantice de preamărire și adorație, după care haina îi căzu, dansând fantastic. Urmă cravata. Căzu și aceasta, umilă, alunecând în infinit. Ce mai era de scos? Cămașa - ruptă cu ură, întrucât clipa a ceea ce voia să facă Clossettino îl aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
încât părea că Michael își bate joc de el însuși. Nimeni nu putea deschide o ușă atât de încet. Când ușa parcursese deja un sfert din distanța ce o despărțea de deschiderea totală, domnul director lăsă să-i scape un urlet nemaiauzit, subpământean. Roxana Dobrescu leșină, pocnind betonul coridorului asemenea unei cârpe. Clossettino deschise ușa de-a binelea, nervos, întrezărind realitatea cumplită ce se revela din încăpere. Este greu de descris natura răgetului pe care-l scăpă acest individ, fără voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
în frigul etern. Aici, în acest moment, în chiar această imagine, se afla concentrat singurul conflict veridic al umanității: neputința de a învinge bariera a ceea ce nimeni nu poate numi încă. Bariera întunericului. Bariera numerelor imposibil de calculat. Resemnat, cu urletul retrăgându-i-se în coșul pieptului, Clossettino tăcu brusc, fără a se putea opri însă de la a privi stelele cu o ură nemărginită. Cu o privire atât de dură, încât dacă ar fi fost ațintită asupra unui om, acesta ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
deja în picioare și, cu o hotărâre de nedescris, a reușit să... să ce?! Doamne, nu pot să privesc! Nici să spun nu pot... Să înșface diamantul din mâinile zeului înmărmurit? E posibil? Ce oroare!!... Ce hoț nenorocit... și ce urlete înfiorătoare se abat deodată-asupra nopții, sfâșiind tăcerea începutului de lume, răgete cumplite, dintre care, desigur, cel mai aprig și mai întunecat este cel al zeului coborât din carul stelar. Zeul tras pe sfoară. Doamne, cum să descriu ceea ce se-ntâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
arunca întru virtualitate!! Iar din pricina ta, misiunea de a îl împăca pe Dumnezeul nostru îmi va reveni chiar mie!! N-am apucat însă să-mi termin vorbele. Încet, poate mult mai încet decât ar fi impus-o situația prezentă și urletele mele, blestematul Lucifer se și întoarse spre mine, într-o liniște devenită deodată perfectă. Nimeni nu îndrăznea să mai miște, ca și cum personajul acesta fabulos ar fi fost adevăratul stăpân al tuturor. Iar spre nefericirea mea, o bănuială cumplită se și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
acopere cu trupul lui uriaș. Se rostogoli repede într-o parte, încercând să scape. Își dădu repede seama că nu va izbuti și ridică brațele în față, ca să se apere. Trase adânc aer în piept și țipă din toate puterile. Urletul său prelung se frânse apoi brusc în întunericul ce se prăbușea de sus peste el. 4 Jetul rece de apă îl lovea cu putere, scoțând din el oboseala drumului. Într-un târziu închise robinetul și păși dincolo de margi nea căzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
planul lor să prindă viață. Văzură carul tras de boi ce transporta butoiul cu palincă spre casele uriașului cel bogat și se pregătiră să năvălească peste el, imediat ce acesta avea să se înfrupte din băutură. A doua zi dimineață, un urlet puternic se auzi dinspre casele lui Negru. Cu paloșul în mâini, acesta se repezise afară. Mergea ca un hăbăuc și se izbea de acareturile din curte. Rotea lama tăioasă deasupra capului, sfărâmând tot ce-i ieșea în cale. Chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în fața lor, dacă întindea mâna chiar ar fi putut s-o atingă. Un ghem dens, mai negru ca noaptea care se apleca amenințător peste ei. Dinspre arătarea aceea venea un val copleșitor de ură amestecată cu o suferință nemărginită. Un urlet cumplit de furie amestecată cu neputință îi inundă timpanele, făcându-l să încremenească pentru câteva clipe. Nu știa că bestia are glas, așa că fusese luat prin surprindere. Ai auzit? îl privi el întrebător pe Calistrat care nici nu părea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acum! Cum ce să auzi? Câinii din Giurgiu. Răcnetul, nu se poate să nu-l fi auzit! No, spuse moșul mirat, care răcnet? Ah, dădu el din mână pricepând pe loc despre ce este vorba, nu-i vorba de nici un urlet, băiete. Bestia e mută, se joacă numai cu mintea ta. Nu o băga în seamă! Asta nu era bine de loc. Pentru a doua oară vâlva i se strecu rase în gânduri fără ca el să prindă de veste. Se îngrijoră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
un album de familie. (Și am impresia că printre acele imagini se amestecau, involuntar, și amintiri ale copilăriei sale.) Un subsol Într-o penumbră maladivă, În fumul țigării și al miasmelor de vin; scene jalnice cu certuri de familie, bătăi, urlete, plînsete cu sughițuri; ploșnițe plesnind sub torța hîrtiei de ziar, pe cînd flacăra lingea striurile din fierul patului de campanie; despăducherea, aidoma maimuțelor, seara, la o lampă chioară, pe cînd copiii se aplecau unul deasupra creștetului celuilalt găsind la rădăcina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
vine. Răsturnînd sfeșnicul, doamna Brener fugi la fetiță, Îi apăsă căpșorul pe pieptul ei, dar nu reuși să zică ceva, Îi pierise vocea, nici ea nu știa ce se petrecea, de parcă cineva Îi Îneca fetița sau i-o sugruma. Printre urlete și strigăte, distinse ceva neclar, ceva cumplit, auzi numele fiicelor ei și un urlet Îngrozitor: „Nu! Nuuu!“ Dădu pînă la urmă de sfeșnicul de pe noptieră și, cu mîinile care abia o ascultau, aprinse chibritul. Fetița urla Întruna, cu o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
dar nu reuși să zică ceva, Îi pierise vocea, nici ea nu știa ce se petrecea, de parcă cineva Îi Îneca fetița sau i-o sugruma. Printre urlete și strigăte, distinse ceva neclar, ceva cumplit, auzi numele fiicelor ei și un urlet Îngrozitor: „Nu! Nuuu!“ Dădu pînă la urmă de sfeșnicul de pe noptieră și, cu mîinile care abia o ascultau, aprinse chibritul. Fetița urla Întruna, cu o privire Înspăimîntată În oglinjoara pe care o ținea strîns În palmă. Doamna Brener Încercă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de supă botezată. — Haide, ceilalți la culcare, ce pizda mă-sii, că nu sîntem Într-o revistă de la Molino, exclamă doña Encarna cu furie. Ne-am oprit În fața ușii camerei lui Fermín. Tata bătu Încetișor. — Fermín? Ești acolo? SÎnt Sempere. Urletul care străbătu peretele Îmi Îngheță inima. PÎnă și doña Encarnación Își pierdu poza de guvernantă și Își duse mîinile la inima ascunsă sub pliurile abundente ale pieptului său luxuriant. Tata bătu din nou: — Fermín. Hai, deschide-mi. Fermín urlă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
se afla la vreo cincizeci de metri, fumul negru, cenușiu, luminat de incendiu, se înălța în vălătuci furioși. Câți morți or fi acolo înăuntru, cine a pus bomba asta, se întrebă primarul. Se auzeau deja aproape sirenele mașinilor de pompieri, urletele înfiorătoare, mai mult ale cuiva care implora ajutor decât ale cuiva care venea să-l dea, erau tot mai ascuțite, dintr-un moment în altul aveau să irumpă de după un colț. Prima mașină apăru când primarul își croia drum prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
a auzit cele două focuri de armă succesive, zace moartă pe jos și sângele se prelinge și picură în balconul de jos. Câinele a venit alergând dinăuntru, adulmecă și linge fața stăpânei, apoi întinde gâtul în sus și sloboade un urlet înfiorător pe care un alt foc de armă îl curmă imediat. Atunci un orb întrebă, Ai auzit ceva, Trei focuri de armă, răspunse celălalt, Dar era și un câine care urla, A tăcut, trebuie să fi fost al treilea foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
și probabil că strigătele lor disperate umpluseră mlaștina vreme de câteva zile. Dar limba lor de neînțeles, În loc să Îi Îndemne pe oameni să dea fuga, Îi Înspăimântase pe puținii locuitori, terorizați de groaza de năluci. Dante parcă Încă mai auzea urletul care se ridica de pe bănci. I se adresă lui bargello: - Dă poruncă oamenilor dumitale să adune cu grijă toate fragmentele din mașinărie care se găsesc În careu și să fie transportată la Florența cu cea mai mare grijă. Smulgeți o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
tarabele răsturnate. Făcându-și pârghie cu scânduri și cu pari găsiți prin zonă, Încercaseră mai Întâi să desfunde caldarâmul: mai apoi, văzând că vechiul pavaj roman rezista, se năpustiseră peste rămășițele vechilor ziduri ale Capitoliului, smulgând cărămizile cu degetele, printre urlete și Înjurături. - Ce se petrece? strigă Dante, care se refugiase Înapoia unei căruțe, spre un bătrân ce ședea ghemuit, strângându-și capul Între mâini. Celălalt Își ridică privirea spre dânsul, Încurajat de vederea veșmintelor sale. - Oameni de-ai familiilor Cerchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o statuie pe care să v-o puneți de strajă la poartă! Omul rănit se prăbușise la poalele zidului, cu fața schimonosită ca o mască, din pricina sângelui care Îi țâșnea abundent printr-o rană de deasupra sprâncenei. Pentru o clipă, urletele sale de durere răzbătură peste vacarmul bătăliei. Arrigo continua să Îl fixeze pe poet cu o expresie amestecată de surpriză și de tulburare. Apoi schiță un zâmbet. - Din fericire, deosebirea punctelor noastre de vedere se reduce la sfera spirituală. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
în spatele imenșilor nori îndoliați. Puștii nu mai pierdeau vremea pe străzi, nu mai mergeau la pescuit, nu mai aruncau cu pietre în geamuri. Până și animalele păreau fără chef. Clopotele decupau timpul ca pe un trunchi de copac doborât. Câteodată, urlete de lup umpleau orașul. Era Martial Maire, prostănacul, care înțelesese totul, și care-și striga suferința, chircit la poarta școlii. Poate că ar fi trebuit să facem cu toții ca el. Poate e singurul lucru pe care-l poți face în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
plece. — Măcar el a avut onoare, a adăugat judecătorul. Ce aștepți, de ce nu mărturisești totul? Urmă o tăcere nu prea lungă. Despiaux îmi spuse că puștiul îl privi, apoi se uită la Mierck, la Matziev și, dintr-odată, scoase un urlet, dar un urlet cum niciodată, pare-se, cei de față nu mai auziseră, chiar dacă Despiaux îmi zise că nu ar fi crezut vreodată un om capabil să scoată un asemenea urlet, și că cel mai rău e că nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
a avut onoare, a adăugat judecătorul. Ce aștepți, de ce nu mărturisești totul? Urmă o tăcere nu prea lungă. Despiaux îmi spuse că puștiul îl privi, apoi se uită la Mierck, la Matziev și, dintr-odată, scoase un urlet, dar un urlet cum niciodată, pare-se, cei de față nu mai auziseră, chiar dacă Despiaux îmi zise că nu ar fi crezut vreodată un om capabil să scoată un asemenea urlet, și că cel mai rău e că nu avea sfârșit, că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
la Mierck, la Matziev și, dintr-odată, scoase un urlet, dar un urlet cum niciodată, pare-se, cei de față nu mai auziseră, chiar dacă Despiaux îmi zise că nu ar fi crezut vreodată un om capabil să scoată un asemenea urlet, și că cel mai rău e că nu avea sfârșit, că nu se mai oprea, că te întrebai de unde venea acel strigăt. Totuși, ceea ce-l făcu să se oprească fu lovitura de baston pe care colonelul i-o aplică în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]