788 matches
-
nu se atrofiază prin neîntrebuințare. Dimpotrivă, cu cât este mai neglijată, partea irațională a unui individ crește În forță și ca rază de acțiune. Și nici să te plângi În legătură cu asta n-ajută la nimic. Toți acei savanți care se vaită În suplimentele duminicale cu privire la inerentul spirit distructiv al oamenilor sau la Înclinația lor către violență nu au nimic de-a face cu analizarea iraționalului. Pur și simplu, Își recunosc mod oficial neputința.“ Ecranul se schimbă din nou: DEEPSTAR III - URCARE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
ascultă plângerea oii și bătaia clopotului, ș-odată își dă jos cojocelul din spate, și se pune pe dânsul cu pumnii și cu picioarele... Bătea în cojocel și suduia cumplit... Și numai ce prinde un om dintre cară a se văita: Valeu! valeu, jupâne Mogoș, nu mă omorî, că-ți dau laptele înapoi... Tu ești? grăiește ungurul. Tu iei mana oilor? Și se duce la carul românului... și-l găsește acolo... era un om mititel și slab... pusese ceaunul subt osia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se duce? Ce-are să zică Sanis?... Ce să fac?... Vai! Vai! Și porni și ea deodată prin noroiul uliții, după Haia, urmată de ceata vecinelor. Vestea ca un fulger se întinsese; femei din alte mahalale o împresurau. Și ea se văita încet, își frângea mânile. Și la gară, prin ziua leșietică, trenul plecase. Învăluiri de fum negru izvorau în depărtare. Lumea se împrăștia: mamele, surorile, logodnicele suspinau. Și deodată Rifca văzu pe fiică-sa venind încet, cu trudă, privind în neștire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
draga mea, în casă! nu mai boci pe-afară... Parcă ce folos ai acum! S-a răscolit toată ulița din pricina ta! S-aude și pân’ la fata picherului! — Nu vin! Am să mă duc după dânsul în lume! Și se văita cu obrazul bugezit de lacrimi, cu ochii roșii și umflați. O umpleau valuri de mânie, îi venea să sfarme tot în juru-i; se zbătea ca o fiară în lanțuri. Abia într-un târziu s-a liniștit, a intrat în casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bine, ajunge! Știu eu toate astea! Pastenague nu se poate opri brusc: — „...România a fost invitată la Festivalul culturilor orale, unde eram vecini cu Africa de Sud, sectorul Kalahari”. Ia stai puțin! Toate astea nu depind și de Uniunea Scriitorilor? De ce se vaită președintele? — Poate că Uniunea nu are bani destui. Trebuie să participe, măcar bănește, și statul. În Franța așa se întâmplă. Dacă n-ar fi statul, s-ar duce de râpă cultura... — Mai slăbește-mă cu Franța, zic eu, deși știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
criticul literar și estetul subțire în chilia lui din periferia marelui oraș german. Poporul moare de foame! I-a ajuns cuțitul la os. Avea dreptate. Dar era o dreptate a momentului. Mai trebuie să adaug că același popor se cam vaită de foame și îl regretă astăzi pe Ceaușescu? Oamenii uită repede. Nu pot trăi din comparații. E oare vina mea? Și-apoi nu înțeleg de ce să mi se interzică să critic ce este de criticat în capitalism numai pentru că în timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
cap, picioarele bine învelite cu o pătură și căsca. Nici în dimineața asta nu ieșise. Nu scosese nici măcar un deget afară, pentru că nu suporta gerul „siberian” al Bucureștiului. Focul ardea din zori până seara târziu - inimaginabilă cheltuială! -, dar contele se văita că simte totuși frigul de afară. Ceva mai devreme, Toinette sporovăise despre un spectacol la care insista să meargă. Până la urmă, acceptase să-i îndeplinească dorința, gândindu-se că va scăpa măcar de plictiseală. Acum, însă, avea unele îndoieli. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
coșmar prelins an după an, devenit tot mai adânc și întunecat. Și nu îndrăznea să se plângă nimănui. Era orfană. Nu avea prieteni. Și apoi atâta lucru apucase și ea să învețe: că mai curând este crezut bărbatul care se vaită din nimic decât femeia care îndură o adevărată dramă. Norocul ei fusese că, în cele din urmă, Alecu ajunsese să-l scârbească până și pe părintele său, Ienăchiță. Și acolo, în casa Poetului și a domniței Ecaterina, soția sa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
lapte. În mometul următor, consulul scăpă ceașca din mâini, conținutul se vărsă peste fața de masă și câțiva stropi cafenii pătară fondul roz al covorului la care stăpâna casei, doamna consul Ledoulx, ținea cel mai mult. ― Au, au, aaau! se văită Ledoulx cu palma dusă la falcă, cu toate trăsăturile frânte de durere. ― Au, au, nuuu! strigă și Toinette, sărind în picioare, cu privirile fixate pe covor. Bichon începu să latre nervos când la unul, când la celălalt, în timp ce stăpâna lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
degete. Era o liniște suspectă în toată casa. Bucătăreasa, grasa aia care îl gonea mereu din bucătărie cu mătura, plecase după fel de fel de cumpărături. Julien dispăruse și el, trimis de doamna consul după fondante. Iar Toinette, după ce se văitase o jumătate de zi din cauza unei migrene îngrozitoare, se închisese în dormitor... Proaste obiceiuri mai avea parfumata lui stăpână în ultimele săptămâni! Și mereu lăsa în urma ei o undă de umori răscolite care îi aminteau de cățelușa veselă și dichisită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de panică. Eram trist ca ropotul de ploaie, căzut mărunt pe foile de cort în care mă înfășuram noaptea, întins pe vreo movilă umedă, la marginea băltoacelor. De departe, răzbi până la noi tusea bătrânească a obuzelor țâșnite din țevi nevăzute. Văitându-se și gâlgâind, ghiulelele cădeau peste noi - în plin. Moartea ne strângea pe toți laolaltă sub aripa ei rece și neagră. De pe coama muntelui cuprindeam toate văile și munții dimprejur. Cerul era senin și soarele nespus de dulce. În vale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
paznic, pe pajiște, câinește, fără să-mi spui cine ești, unde stai și cum te chemă, zise a patra, îndârjită, scuipându-mă între ochii rămași întredeschiși. Ah, da! Asta-i Trude și înțeleg de ce mă scuipă: - Nu acolo, s-a văitat atunci, când diavolul întruchipat în țap mi se opintise cu fruntea în fese. Una după cealaltă, ele se cufundă în tapet, fără urmă, în vreme ce prin ușa pe care Moartea o lăsase larg căscată, sosesc Bianca și Maria, gemenele din Triest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
registrul și cerceta prin ochelari, o pagină goală, cu multă luare aminte. - „N-avem bani”, spunea cu glasul plângăreț, frățiorul, imitând pe maică-sa. - „Bine”, răspundea liniștit încasatorul, „dacă n-aveți bani ridicăm mașina de cusut”. - „Domnule de la mașină”, se văita celălalt copil, pălmuindu-se peste obraji și bocindu-se ca mă-sa, „domnul Trotzky zicea că vineri seara aduce toți banii acasă”. Dar încasatorul improvizat apuca mașina de cusut de un picior și se străduia să o miște, prefăcându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
la fereastră?...” - „Lucrez!” repetai cu dinții strânși. - „Dar oala poate s-o scoată?...” Și atunci, turbat de mânie și totuși mâhnit, am deschis ușa și i-am azvârlit în cap toate pensulele grase de culoare. „Nu știu ce să încep...” - astfel se văita Rudolf, icnindu-mi în față duhoarea băuturii. Pajiștea cu iarba fragedă și cu pomii încărcați cu floarea, pe care am găsit-o minunată cu o zi mai înainte, o găsesc mai târziu nevrednică de a fi pictată. Descopăr sărăcia și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
aer și apoi se așeză orizontal, în timp ce căruciorul, întorcându-se cu zgomot, se culcă pe o parte. Unul dintre micile capace de tablă se deschise și lăsă să cadă pe stradă câțiva crenvurști din care ieșeau aburi. Doamne Dumnezeule! se văită Ignatius în timp ce privea silueta tramvaiului conturându-se la o depărtare de jumătate de cvartal. Ce festă răutăcioasă îmi mai joacă Fortuna! Lăsând căruciorul răsturnat, Ignatius porni greoi în direcția tramvaiului, uniforma lui albă frecându-i-se de glezne. Vagonul galben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Lana Lee pe septuagenarii uluiți din local. Unde-i Jones? Cineva să mi-l cheme pe Jones! — Vino încoa’, matahală nebună, țipa Darlene. Tocma’ în noaptea premierei! De ce-a trebuit să vii chiar în noaptea premierei? — Doamne Dumnezeule, se văita Ignatius, încercând să ajungă la ușă. În urma lui lăsă o dâră de mese răsturnate. Cum îndrăzniți, nemernicilor, să asmuțiți o pasăre turbată împotriva unor clienți nevinovați? Pregătiți-vă să fiți dați în judecată mâine dimineață. — Come! Datorezi două’j’patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
rost de bani. Ține, prostule. Angelo mi-a spus să-ți dau asta. Doamna Reilly se aplecă și ridică de jos, de lângă scaun, volumul mare cu Consolația filozofiei. Lovi cu unul din colțurile cărții în burta lui Ignatius. — Aau! se văită Ignatius. — Angelo a găsit-o acolo în bar noaptea trecută, spuse cu curaj doamna Reilly. Cineva i-o furase la toaletă. — O, Doamne! Toate astea sunt puse la cale, țipă Ignatius, apucând între labele lui ca de urs ediția uriașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
aia bătrână locuiește tot aici? întrebă Myrna. — Taci din gură și mergi mai departe! — Ai de gând să mă bruiezi așa tot timpul? Myrna privi prin oglinda retrovizoare la șapca verde. Vreau și eu să știu. — O, valva mea! se văită Ignatius. Te rog, nu-mi face o scenă! Nervii mei s-ar preface în fărâmițe după toate asalturile la care am fost supus în ultimul timp. — Îmi pare rău. Mi-am adus aminte de timpurile vechi, când eu făceam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
bucătărie avea un pachet de biscuiți și o sticlă de vin roșu, iar Logan le deschise pe ambele. Își turnă un pahar mare de Shiraz și-și Îndesă În gură o bomboană Hob Nob, apoi reveni În sufragerie să se vaite și să zacă. — A nu se lua În combinație cu alcoolul, spuse el, toastând pentru reflexia sa din fereastră. Aproape ajunsese la jumătatea celui de-al doilea pahar când sună soneria. Înjurând, se sculă de pe scaun și se duse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
negură! 10. Bîjbîim ca niște orbi de-a lungul unui zid, bîjbîim ca cei ce n-au ochi, ne poticnim ziua în amiaza mare, ca noaptea, în mijlocul celor sănătoși suntem ca niște morți. 11. Mormăim cu toții ca niște urși, ne văităm ca niște porumbei, așteptăm izbăvirea, și nu este, așteptăm mîntuirea, și ea este departe de noi. 12. Căci fărădelegile noastre sunt multe înaintea Ta, și păcatele noastre mărturisesc împotriva noastră, fărădelegile noastre sunt cu noi, și ne cunoaștem nelegiuirile noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
mișcat și ochii i s-au umplut imediat de lacrimi. - Eleanor, ai pățit ceva? - Nu, cred că nu, a răspuns ea cu voce pierită și a izbucnit În plâns. Calul meu a murit? - Doamne! Sigur că da. - Ooo! s-a văitat fata. Credeam că sar și eu. N-am știut... El a ajutat-o blând să se scoale și a ridicat-o pe șaua lui. În felul acesta s-au Întors acasă: Amory mergând pe lângă cal și ea aplecată În față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
el. Femeia intră și îngenunche lângă Lucy Whitehall. O mângâie pe păr și îi luă radioul din mână. Buzz se sui în mașină și dădu cu spatele până pe pietrișul din fața casei, ratându-l la mustață pe grecul care încă se văita încet. Vecinii începuseră să se uite pe ferestre, lăbărțând jaluzelele, în toate locuințele de pe stradă. Câteva minute mai târziu Audrey o conduse pe Lucy afară din casă, cu un braț pe după umerii ei și un geamantan din carton presat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
scena unei crime, cu tot soiul de impurități care rup simetria și te fac să remarci ce nu e în regulă. Începură să cânte: pianul lansă o melodie, apoi o predă trompetei, după care veniră tobele și saxofonul lui Healy văitându-se, văicărindu-se, alunecând de la refrenul de bază spre variațiuni pasionale. Muzica lunecă în hărmălaie. Danny remarcă o serie de telefoane publice în dreptul toaletelor și se întoarse la munca de polițist. Prima fisă îl duse la ofițerul de gardă de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
prin complicitate: solicitarea adresată unor membri ai partidului de a participa la demonstrații și la distribuirea de manifeste aproape că discreditase tot ceea ce realizase sau declarase Comitetul de Apărare din Sleepy Lagoon. Scenariști, actori și alți lucrători de la Hollywood se văitau de traume ieftine, emiteau platitudini parșive și își exprimau sentimentele de vinovăție pentru că pe timpul Marii Crize încasaseră sume imense de bani, cheltuind apoi paralele pentru cauze de stânga frivole. Oameni erau mânați spre canapeaua lui Lesnick de promiscuitatea lor sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
dubei și strigând: — Săriți, fraților, că ne omoară! Săriți de ne scăpați!... Suntem studenți români!... etc. În sfârșit, ajungem la Văcărești. Duba e descuiată, suntem scoborâți. Unul câte unul sărim sprinten, afară de Rădulescu, care, făcând pe mortul, urmează să se vaite și este dus pe mâini! Poarta Văcăreștilor se deschide!... Și intrăm... în cea dintâi curte vedem o mare desfășurare de forțe. Postul de gardă este întreg în picioare, soldați în cerc și, cu arma la mână, d. director și d.
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1328_a_2730]