734 matches
-
Lamartine -, nouă pe atunci: sentimentalism puternic, culoare vie, dezgroparea trecutului național, deci medieval etc. Și cine a citit pe Asachi știe că el are puncte de contact și cu Conachi (influența literaturii clasice a veacului XVIII, sentimentalism fals-exagerat, mitologism, manierism, versificația etc.) sau cu I. Văcărescu (aceleași lucruri, plus un fel de latinism poetic: Traian, Dochia, la Asachi) și, pe de altă parte, cu Alecsandri, Bolintineanu (dezgroparea trecutului național, în nuvele și poezii, patriotismul în literatură, influența lui Hugo și Lamartine
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
adevărate "ecuații" prin care distinge variantele *2 B. V. Tomașevski întreprinde aceeași operație asupra operelor beletristice *3, B. Eichenbaum asupra povestirii lui Gogol, Mantaua, iar O. Brik, V. Șklovski, L. P. Iakubinski și V. Vinogradov extind cercetarea structurală în domeniul versificației, al compoziției nuvelei, al metodei istoriei literare, ca și în lucrările de lingvistică. Din diverse motive, strălucita școală de la Leningrad (mai puțin cea de la Moscova) n-a mai activat după deceniul al treilea și nici nu a cunoscut o difuzare
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
Mathesius considerase ansamblul limbii drept "un sistem de sisteme" *5, fundamentând, împreună cu cercetătorii cehi, fonologia și, în genere, lingvistica structurală modernă. Școala de la Praga s-a ocupat mai puțin de studiul literaturii, exceptând lucrările lui Jan Mukarovsky, mai ales în versificație, dar concepțiile ei teoretice generale au dezvoltat sugestiile lui Saussure și au devenit, după un timp, sincronice cu orientarea lingvistică a danezului Hjelmslev și cu școala glosematică, precum și cu cercetările lingvistice din S.U.A. Structuralismul în lingvistică a crescut din toate
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
criticii literare" cât și ca "teorie a istoriei literare". Este evidentă astfel intenția lui Wellek și Warren de a oferi cititorilor principiile estetice generale ale cercetării literare, față de care, pe parcursul volumului, se vor subordona discuțiile referitoare la aspecte mai concrete (versificație, imagine etc.). Pe de altă parte, insistența cu care Wellek și Warren susțin că nu poate fi despărțită critica de istoria literară, ca și îndemnul de a se studia mai amplu literatura "contemporană" (p. 73), ar putea închide inutilele discuții
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
în egală măsură împotriva unor decizii ale regelui Carol I și a politicii liberalilor, T. este scrisă aproape în întregime de Al. Macedonski. Poezia satirică, înrâurită de Béranger și în linia lui N. T. Orășanu, dar cu resurse superioare de versificație, își găsește temele în tarele vieții politice: demagogia, venalitatea și oportunismul, goana după chiverniseală. Întâmplări în aparență neînsemnate declanșează verva poetului, care extrage de aici efecte polemice și de umor neașteptat. Date reale, altele fanteziste, aluzii la secrete și intrigi
TARARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290084_a_291413]
-
prinț (I-V, 2000-2001). Așezare de lucruri o înscrie pe T. pe o orbită neoromantică postblagiană, cu câteva exuberanțe ingenue în care se simte influența tânărului Nichita Stănescu, ca în Amețit vibrează timpul. Universul se circumscrie în genere satului (tiparul versificației e, de altfel, de sorginte folclorică), iar motivele aparțin unei singure sfere semantice: destrămare, pierdere, trecere. Tonalitatea melancolică, simplitatea și puritatea definesc acest debut, dar poemele nu aduc o notă de originalitate, reluând tipare blagiene (Bacanală, Trebuie să mă întorc
TACOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290034_a_291363]
-
și a stilului. Sensibilitatea se află, cum observă Constantin Ciopraga, „sub semnul aspirațiilor către «geometria» versurilor”. Elegiace, meditative, confesive, descriptive, patetice, satirice, poeziile sunt lucrate cu scrupul artizanal. Fascinat de muzică, Ț. năzuiește, uneori narcisiac, la sonoritatea fluidă, la perfecțiunea versificației, la spunere impecabilă. Des invocatul Orfeu conviețuiește, în spiritul său, cu Dedal, fiindu-i subordonat. Conștient de acest raport, autorul microeseurilor din Stalactite în alabastru (1986) nu se revendică totuși din constructorul labirintului, dar se declară sculptor: „Un sculptor geme
ŢAŢOMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290097_a_291426]
-
Coșbuc. Acesta ar vedea satul cu ochii unui orășean, ca și Calistrat Hogaș, evocând memorabil inocența pastorală, „o vârstă baladică a sufletului românesc”, ceea ce contrazice formula lui C. Dobrogeanu-Gherea despre Coșbuc - „poet al țărănimii”. Mai importantă este observația privind tehnica versificației, caracterizată drept „copleșitoare”: „Din acest punct de vedere, Coșbuc e un poet unic la noi”. Dar criticul de poezie își conturează pe deplin profilul când abordează perioada interbelică. Relevant pentru opțiunea lui estetică rămâne studiul Tradiția conceptului modern de poezie
STREINU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
actului critic, e numit „infantele criticii interbelice”. Mai puțin și cu frecvente rezerve a scris S. despre prietenul său Șerban Cioculescu. Totuși, i-a apreciat spiritul pătrunzător, spumos, de o cuceritoare vervă orală, inteligența înrudită cu a lui I. L. Caragiale. Versificația modernă (1966; Premiul Uniunii Scriitorilor), „studiu istoric și teoretic asupra versului liber”, lucrare extrem de laborioasă, unică la noi, are ca punct de pornire teza de doctorat a autorului. După ce examinează versul liber european, antecedentele și originile, trecând în revistă cronologia
STREINU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
și Tudor Vianu), cu o schiță biobibliografică de Anonimus Notarius [E. Lovinescu], București, 1942; Clasicii noștri, București, 1943; ed. București, 1969; Istoria literaturii române moderne, I (în colaborare cu Șerban Cioculescu și Tudor Vianu), București, 1944; ed. 2, București, 1971; Versificația modernă, București, 1966; ed. îngr. Viorica Florea, postfață George Muntean, București, 1990; Calistrat Hogaș, București, 1968; Pagini de critică literară, vol. I-II, București, 1968, vol. III-V, îngr. George Muntean, București, 1974-1977; Ion Creangă, București, 1971; Ritm imanent, București
STREINU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
preocupare, folclorul, dar și implicarea în viața cultural-artistică și politică. Face critică și istorie literară, recenzează lucrări de literatură, artă și filosofie, semnează cronici teatrale și muzicale, ia atitudine civică și scrie versuri satirice. Este autor al unui manual despre versificația latină (I-II, 1879-1880), al unei istorii a literaturii latine (1891) și al unei istorii a filosofiei antice (1893; Premiul Academiei Române), editează, cu destinație didactică, texte comentate din Cicero, Ovidiu. Contribuția sa istorico-literară mai însemnată o constituie publicarea a două
TEODORESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290140_a_291469]
-
care, alături de sonet, va fi specia favorită a liricii sale din anii ’60-’70. În Întâmplarea din grădină (1952), Făurari de frumusețe (1954) și O școlăriță în pădure (1955) se află poeme fermecătoare cu animale și plante, uzând de o versificație simplă, dar ingenioase ca limbaj, dinamice, ludice. Începând cu Oameni și dragoste (1958) un filon clasicist își face apariția, din ce în ce mai vizibil, în masa amorfă a poeziei realist-socialiste, prezentă în mai multe volume eclectice. O dimensiune morală iese la iveală în
THEODORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290159_a_291488]
-
impresionează prin prospețimea limbajului și umorul naiv. În Țărmul singuratic (1968) clasicizarea se produce, s-ar spune integral, la nivelul universului, tematicii, tonalității, stilului. Poemele, construite pe un rudiment epic, sunt plasate în Antichitatea latină, iar formula poetică are simplitatea versificației populare și revine la începuturile ermetizant-simboliste ale lui T. Conotația socială, vagă, poate fi întrezărită în faptul că eul poetic adoptă perspectiva unui sclav aflat în captivitate la Roma. Ciclul Țărm singuratic cuprinde poeme în care sentimentul naturii, mai ales
THEODORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290159_a_291488]
-
specificul local în poezie, de tendințele noi în lirică, iar în partea a doua a lucrării se concentrează asupra unor scrieri ale lui Mihai Eminescu (Filosofia „Sărmanului Dionis”), G. Bacovia, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu sau teoretizează pe marginea versificației moderne. Poemele din Anotimp interior țin de o atitudine neoclasică, „de limpezire a unei tensiuni lirice”, după mărturisirea autorului. Poezia se definește ca un spațiu al interiorității și reflecției asupra comuniunii cu natura, al erosului răsfrânt în amintiri nostalgice sau
ŢIRIOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290196_a_291525]
-
care intensifică participarea afectivă a autorului anonim sau a mioarei năzdrăvane, interjecțiile ("iată", "mări"), enumerațiile, repetițiile și reluările ("stăpâne, stăpâne", "mioriță laie, laie bucălaie". "fluieraș de fag", "fluieraș de soc", "mult zice" etc.) prin care se insistă asupra aspectului înfățișat. Versificația este cea specific populară: rima împerecheată sau monorimă, ritm trohaic și măsura de cinci șase silabe, ceea ce dă o armonie interioară deosebită versurilor încât fiecare cuvânt pare că rimează cu celălalt. V. Deosebit de variată este în baladă construcția modurilor și
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
va împlini. Noi ne dăruim, să servim mereu Altarul sfânt de crez legionar. Căpitane, Căpitane, Căpitane, în veci pe drumul tău! Aceste versuri erau simple gânduri versificate și nu aveau nimic din arta poetică a cântecelor legionare cunoscute, alcătuite ca versificație de poeți de talia lui Radu Gyr și muzica de Nello Manzatti (Nelu Mânzatu). în timp ce pregătirile erau în curs, din țară veneau știri că se ducea o politică de oarecare destindere, pentru a capta elemente legionare la guvernare, ca în
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
lor ca o armă de luptă împotriva imperialismului, ca o armă de luptă în folosul poporului.” Rubricile obișnuite sunt „Restituiri”, „Bibliografie”, „Reconsiderarea clasicilor”, „Baricada”, „Medalion”, „Alb și negru”, „Cărțile și viața” ș.a. În bună parte, poezia publicată nu reprezintă decât versificație nudă, declarativă, rudimentară, epicizată. Însemnele estetice nu-și mai găsesc loc, fiind îndepărtate brutal printr-o mitologie ad-hoc, patronată de idolii noii „religii”: Stalin, Gh. Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, stahanovistul ș.a.m.d. În plan tematic, „poemele” se preocupă doar de
FLACARA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287012_a_288341]
-
imagini și situații neobișnuite, până se ajunge în ținutul „nesfârșitei primăveri”, unde cei doi îndrăgostiți pot pluti „ca-ntr-o poveste albă”, „veșnicii de-a rândul”, cuprinși de o „fericire grea”. Lipsit de inventivitate, poemul rezistă întrucâtva doar printr-o versificație atent echilibrată, textualizare fluentă a unei dorințe confuze de evadare și salvare. Bobâlna (1950) și Doja (1952) sunt lungi versificări conformiste, în care este prea evidentă teza înfierării celor bogați și a sanctificării celor săraci, în înșiruiri de afirmații nefirești
FLOREA-RARISTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287027_a_288356]
-
nu este niciodată citat), emite uneori și observații interesante, cum ar fi cea despre importanța decorului în romantism, parnasianism, simbolism. Când iese din chingile metodei pentru a analiza o operă (Gr. Alexandrescu, Al. Vlahuță ș.a.), comentatorul nu trece dincolo de examenul versificației. Prețuiește, în literatura română, numai scriitorii pe care cercul „Literatorului” și-i recunoștea ca înaintași: I. Heliade-Rădulescu, Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, în timp ce M. Eminescu și I. Slavici sunt ironizați, fără inteligență. Eminescu, care a crezut că sub pseudonimul Rienzi se
FLORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287029_a_288358]
-
publicația lui C. Diaconovici: Rumänische Volkslieder in freien Übertragungen. Nach Jarník und Bârseanu, „Doine din Ardeal” (6/1890). Referitor la talentul lui F., L. V. Fischer scria: „Acesta a rezolvat cu multă pricepere problema de a rămâne fidel originalului în versificație și de a reda în același timp conținutul versurilor, ceea ce este deosebit de greu la tălmăcirea cântecelor populare, mai ales a celor românești. Tuturor acelora care doresc să cunoască cântecul popular românesc în deplina sa frumusețe, le putem recomanda cu căldură
FRANKEN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287078_a_288407]
-
fluente și comprehensibile sub influența liricii populare: „Ce-i făgăduială/ Fără dăruială?/ Trecătoare brumă,/ Fum, vânt, prah sau spumă.” Versurile românești, cele mai numeroase (optzeci), din Hecatombe Sententiarum... sunt o demonstrație a latinității limbii și a posibilităților ei complexe de versificație (traducerea este făcută în hexasilabi). Este inclusă aici și versiunea românească, mai ștearsă stilistic, a unei poezii de Simon Dach. Celelalte lucrări, scrise în latină și germană, au caracter istoric, filosofic și științific. Mai importantă - citată și de Leibniz - este
FRANCK VON FRANCKENSTEIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287076_a_288405]
-
susține vechimea și latinitatea românilor. F. rămâne un important umanist sas pus în slujba culturii române din Transilvania. SCRIERI: [Versuri românești], în Hecatombe Sententiarum Ovidianarum Germanice imitatarum, Sibiu, 1679, reed. fragm. în LRM, 695-697. Repere bibliografice: N. Docan, Încercări de versificație românească publicate de un sas în veacul al XVII-lea, „Arhiva”, 1901, 5, 6; N. Drăganu, Mihail Halici. Contribuție la istoria culturală românească din sec. XVII, DR, 1924-1926; Ist.lit., I, 440-441; Gáldi, Introducere, 95-96; Horst Fassel, Valentin Franck v. Franckenstein
FRANCK VON FRANCKENSTEIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287076_a_288405]
-
și i-a adus Premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei Române. Studiul introductiv, cu cele patru mari secțiuni ale sale (Introducere, Tipologie, Circulație, Geneză), este o adâncită dezbatere asupra vastei problematici a subiectului: morfologia tematică, formulele de expresie, tematica motivelor de contaminare, versificație și probleme de compoziție, tipologia subiectului, raportul dintre tradiție și inovație, versiunea baladă, versiunea colind, variantele externe. Așa cum a remarcat Mircea Eliade, „tot ce privește tehnica și problematica folclorică a fost tratat amănunțit”. Etnograful F. își face simțită prezența în
FOCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287059_a_288388]
-
în fine ca profesor la Universitatea „Tibiscus” din Timișoara. Și-a luat doctoratul în filologie în 1979, cu o teză despre structurile prozodice românești. Debutează în 1972 în „Limbă și literatură”, cu un articol despre rimă, primul lui volum fiind Versificația românească. Perspectivă lingvistică (1980), în care, pe baza unui material excerptat din scrierile a numeroși poeți, de la Dosoftei până la Mircea Ciobanu, sunt identificate „legile” care ordonează elementele fundamentale ale versului: ritmul, rima, măsura, cezura. Cercetătorul descoperă în prozodie structuri și
FUNERIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287115_a_288444]
-
multe perspective: lingvistică, estetică și tehnică. Ca eseist, se ocupă de stilul și originalitatea unor editorialiști români (Mircea Dinescu, Octavian Paler, Ion Cristoiu ș.a.), precum și de aventura cuvântului în epoca totalitarismului, de compromiterea limbajului și a oamenilor prin limbaj. SCRIERI: Versificația românească. Perspectivă lingvistică, Timișoara, 1980; Hermeneutica editării, Timișoara, 1992; ed. (Al. Macedonski. Hermeneutica editării), Timișoara, 1995; Editorialiști români, Timișoara, 1996; Eseuri lingvistice antitotalitare, Timișoara, 1998; Principii și norme de tehnoredactare computerizată, Timișoara, 1998; Mihai Eminescu. Lecturi infidele, București, 2001. Repere
FUNERIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287115_a_288444]