1,179 matches
-
cu cine o făcuse. Repede! Să mă Îndepărtez odată de vita asta prăvălită În tufiș, care se ținea de cap și mugea, Împăcată. Era lac de sudoare, dar tot așa eram și eu. Am dat s-o iau spre apa verzuie ce curgea pe lângă sat, dar pășitorii m-au lăsat și m-am trezit căzând la loc În fund, lângă bivolița aia care guiță scurt. Mă dorea din nou lângă ea, iar eu habar n-aveam ce trebuia să fac! Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Îl numeau păpuriș) și-mi arătă un pește care abia se mai zvârcolea. Mi-au ieșit ochii din cap. Nu mai văzusem nicicând un pește atât de mare. Gras, lucios, argintiu, nu ca ai noștri - subțiri, numai mușchi, cafenii sau verzui. Am adulmecat peștele ăla. Mda. Nici mirosul nu era ca al peștilor noștri, dar tot pește era. Un bălos de pește gras, asta era. - Cum l-ați prins pe tatăl ăsta al peștilor? am Întrebat, dar uscățivul mi-o reteză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
tutun din căuș. Era scurt și chel, dar Își lăsa părul de la baza craniului să crească și să i se reverse peste guler. Țeasta, larg deschisă ca un estuar, era străbătută de vinișoare; părea congestionată. Opusă calviției de pepene oval‑verzui a lui Ravelstein. În timp ce agita curățitoarele de pipă ca niște omizi păroase, Grielescu continua să dezvolte câte un subiect ezoteric. Avea sprâncene stufoase și fața lui lată părea mereu pregătită pentru un schimb de idei. Dar de fapt nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
pogoară în vârful ceasului defect de lângă rondul de nisip. Un scrânciob, trei sârme care ies din pământ ca niște plante științificofantastice și mosorul uriaș rămas de la ora de lucru manual a regiei naționale a energiei electrice completează peisajul cu stâlp verzui unde stă ghemuit, fâlfâindu-și aripile sale uriașe, aurii, stăpânul depărtărilor. Ghemuit în vârful ceasului, cu obrazul în mâini și vârfurile ascuțite ale celor șase aripi desenând universul, zâmbește. Cât timp stă el așa zâmbind peste oraș? Dar cât timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
noroi după cele șapte galițe. Știe unde le va găsi. Trece ulița, dă un ocol pe lângă sifonărie, coboară malul spre parc, dă de ele ciugulind pe maldărele de gunoaie. Se va auzi tramvaiul. Se vor aprinde felinarele cu lumina lor verzuie. De jur împrejurul parcului, parcă l-ar împresura deodată un gând înspăimântător, se vor aprinde becurile cetățenilor întorși de la muncă în tihna domiciliului familial, pe șoseaua Colentina. Luminile se lățesc pe zidurile de zece, douăsprezece etaje, Iliuță nu le poate număra niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
dar privește în direcția ei și chiar absența ei îl consoloează. Până și turla de-abia se vede, o vede numai cine o știe acolo, învelită gospodărește cu tablă verde. Totul, apa, cerul bănuit, pământul, biserica, se învăluie în lumina verzuie, ciudată, care e mai mult întuneric. Întuneric, lumină, greu de spus ce e, mulțumită felinarelor nici rare nici dese, nici aprinse nici stinse, cu care s-a desăvârșit electrificarea țării noastre de dincoace de Doamna Ghica. Un cireș amar, bătrân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și verzi, cu floricele mărunte. Vegetația îmbracă ecranul Rubinului cum îmbracă toți pereții. Garofița nu degeaba are nume de floare, tot apartamentul e mai mult locuință pentru mușcate și rododendroni decât pentru oameni. Din dulap domnul Mihai scoate un clondir verzui. ─ Apăi, don’șoară, asta pentru domnia voastră o fo’ pusă deoparte. Nu crez io c-ați mai gustat așa ceva. Îi palincă de pe la noi, să știți, doctorie curată. Sticla e așezată pe masă și domnul Mihai toarnă în trei păhăruțe. Haideți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
la marginea orașului, în această dimineață de iarnă. Privește și ea pe fereastră cum privesc toți soarele roșu și rece. Se uită și vede, nu vede? Figura ei, buzele care murmură ceva, murmură necontenit, se desenează în bucata de geam verzui din spatele șoferului. Ea însă nu dă nici o atenție acelei străine cu două căciuli, cu nas coroiat și buze vinete. Autobuzul se oprește pufăind. Lumea coboară. Coboară toată lumea, deși încotro au de gând să se ducă în pustietatea asta, cine știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
lungi, încă zvelte, lăsându-se înfiorată de atingerea șuvoaielor pe pântece, de zvâcnetul apei căutându-i parcă sexul. „Bat spre șaptezeci“, oftă ea, „și-mi arde de prostii.“ Nu se putu abține și se mai cercetă câteva clipe în apele verzui ale oglinzii. Se șterse apoi, îndelung, cu prosopul mare, vișiniu. Trecea dintr-o cameră în alta, leneșă, zăbovind în răsfățul plușat, molcom, vaporos al prosopului. Îl aruncă pe masa din sufragerie și se duse la ușile înalte dinspre balcon. Primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
tu cum distorsionau ei realitatea, de ce Krupp trebuia să fie vampir - sau dacă era, de ce era - mă rog. Culorile camerei băteau către o nuanță comună de maroniu cald. Bunică-mea mi-a adus o pătură maronie pentru pat, covorul era verzui, cărămizile nu puteau avea altă culoare decât maroniu deschis, iar biblioteca, cioplită la comandă dintr-un lemn oarecare, era și ea gălbuie, la fel cu cele două fotolii meschine de sub geam. Apartamentul era al unui baștan care acum avea firmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
nu le-a cultivat pentru contemplare, asta era clar. Le-a crescut pentru a se putea transfera într-unul din trupurile lor. Iar creierul ce avea să fie scos funcționa deocamdată în țeasta asta din fața mea. Era sub ochii ăștia verzui, mari și migdalați. Nervii din spatele globilor vor fi tăiați, apoi reconectați la altă unitate centrală; o minte de babă care refuza să se usuce va primi sânge pompat de inima aflată la câțiva centimetri de pieptul meu. Căutam să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
fată nu dorește s-o aibă. De bună seamă că și ea se ura, căci, pe lângă motivele evidente, mai avea destule motive intime să fie nemulțumită. Nimeni nu știa că poseda două degete suplimentare la piciorul drept și o aluniță verzuie, urât mirositoare, la axila stângă. Toate acestea i se vărsau în cap de fiecare dată când făcea duș și se privea în oglinda ușor aburită, care nu-i arăta clar întregul trup, dar i-l descria destul de bine. Ridica brațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
mă putui abține să nu remarc. Ah, bine, dacă-ți place tipul ăsta de deștept de Oxbridge care dă cu tifla în stânga și-n dreapta... Helen mai bău niște bere. Avea o față de pasăre: în loc de ochi, două despicături înguste și verzui, nasul, un cioc mic și ascuțit, iar buzele subțiri. Printr-o minune a aparatului de filmat, această combinație de trăsături era foarte atrăgătoare, astfel că Helen apărea adesea în spoturi comerciale TV. —Hugo nu pare să ia nimic în serios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
trecut nu au mai rămas decât două duzini de familii înfometate, nimicite de tuberculoză și de gonoree, care supraviețuiau doar din ce câștigau femeile lor în casele de prostituție ale unei negrese de pe coastă - „La Sandra“ - și ale unei andine verzui și transparente - „Foița de țigară“ -, vinovate de tot sifilisul care naviga pe San Pedro până la vărsarea lui în Amazon. Oricare ar fi fost crima săvârșită în orice colț al lumii, chiar și pe malul opus, în Piața Francisco de Orellana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
a plânge toată noaptea, aparent de foame. Alice spera ca în noaptea respectivă să nu se întâmple la fel. Știi, i-a spus ea pe un ton de conversație, lui Jake, care intrase în sufragerie cu două căni cu apă verzuie, fără lapte, am început să mă întreb dacă, pentru Rosa, n-ar fi o idee mai bună s-o alăptăm cu biberonul. —Cu biberonul? a repetat Jake. Alice a detectat în vocea lui o notă amenințătoare. A, evident, nu vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
-ului a sărit Într-o clipită În aer. Tot ceea ce câștigasem În cele câteva luni de austeritate s-a dus de râpă. Și totul a recăpĂtat viață. Străzi pline de trafic, claxoane, Adina Dabija 100 trotuare Înecate În zăpadă gri- verzuie, voci amestecate, grăbite, fericite, perfect lipsite de sens - viață. lumea a redevenit deo- dată vie, sălbatică, Înfricoșătoare, iar oamenii umblau iarăși pe străzi, fărĂ sfori, În carne și oase, habar n-având că fuseseră cu toții eliberați. iubirea e vinul roșu
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
albastru. Parfumul florilor de mai Încă plutea În aer, amestecându-se cu cel al cămĂșii lui albe, care difuza discret prin țesătura subțire mirosul amețitor al corpului lui. Ne-am aprins câte o țigară și am fumat tăcuți, privind oglinda verzuie a lacului, apoi am Început să ne sărutăm. Dar sărutul avea un gust ciudat, verde. m-am smuls din brațele lui și l-am privit atentă. Am simțit un fel de Îngustare pe dinăuntru, ca și cum timpul Însuși se micșora deodată
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
albastru. Parfumul florilor de mai încă plutea în aer, amestecându-se cu cel al cămășii lui albe, care difuza discret prin țesătura subțire mirosul amețitor al corpului lui. Ne-am aprins câte o țigară și am fumat tăcuți, privind oglinda verzuie a lacului, apoi am început să ne sărutăm. Dar sărutul avea un gust ciudat, verde. M-am smuls din brațele lui și l-am privit atentă. Am simțit un fel de îngustare pe dinăuntru, ca și cum timpul însuși se micșora deodată
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
Șezi pe el, să vezi! Uite, aici îți pui rufele, ici hainele, ghetele să le pui aici, în cutie. Ai masă să scrii pe ea cât poftești. Odaia era asemănătoare cu aceea a Otiliei, dar în locul tapetului era o zugrăveală verzuie. Și aci o mică fereastră dădea în curtea vecină. Marina urmă călăuzirile ei, dând lămuriri dintre cele mai indecente. Când Felix o privi mai bine în față, văzu că n-avea decât un ochi valid. Celălalt îi era atacat violent
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
o albie și se ridică iar pe câmp. Dăduse de pârâu. Nu era decât o șerpuire de șanț mai îngust sau mai lat, în care prezența apei era dovedită doar de noroiul gros mai peste tot și de mici băltoace verzui. Un miros de lintiță trăda un ochi de apă cu broaște. - A secat de tot pârâul, observă moșierul, nu vine maredecît când plouă mult și se umflă apele. - Atunci, de unde scoate apă la grădinărie? - Din puț! răspunse Pascalopol, amuzat de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cel mai pur stil gotic anglican. Marca de serie era "Fountain Scenery". Câteva cuvinte arabe dedesubt rămaseră nedescifrate de Stănică. Erau și altele ceva mai noi și mai stângace, însă tot așa de ciudate. În locul trandafirilor, atârnau ciucuri de flori verzui de laur. Pe o lagună trecea un fel de gondolă încărcată cu marinari, părând niște piei-roșii și având unelte de pescuit. De jur împrejurul lagunii se ridicau creste mari de munți înzăpeziți, poate niște fiorduri. Nori grei se îngrămădeau în jurul lunii pline
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mai mult din curiozitate decât din vreun interes, și avu norocul să prindă momentul când bătrânul ieșea din casă. Deși erau orele cinci, afară era întuneric, și ceața udă împiedica vederea la distanțe mari. Învelit într-un palton gros și verzui de vechime, pășind mărunt, bătrânul mergea cu capul în jos, privind când la dreapta, când la stânga. O luă spre Sfinții Apostoli, apoi ieși la pod, stătu puțin la îndoială. ("Te pomenești, ghiujul, își zise urmăritorul, că merge după aventuri erotice
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de restaurant!... Cum să-și pună ea, bre, dihania, bunătate de gingie, pe unsoarea de la bicicletă?!... Nu ți-am parlit că e candrie?!... Dar dacă nu-i nici prea defunctă - tropăi lunganul, mergând în echilibru pe cantul unor fișete metalice, verzui, răsturnate și întinzîndu-și, ca pe o rufă, pe mutră zâmbetul lubric - și n-are nici vreo față prea tamponată, poți să-i zici, din partea lui moa, să treacă... Ca s-o las să mă muște o dată de eugenie... Zi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ci garnituri gălbui de tramvai, paralele cu terenul chelbos al Parcului Tineretului. Și, din pișcătura cu pricina, Doru se desprinse să zboare mai cumpănit, pe la vreo 16 metri deasupra solului, cam prin dreptul etajului patru al blocurilor spoite în gri, verzui, bej și cărămiziu. De jos, oamenii de treabă chiuiau, căutând probabil să-l avertizeze cu privire la harta curenților ascendenți (pe care el însuși, cu pielița sa subțire, îi palpa, săltîndu-se cu toracele asupra lifturilor lor de aer, troncănind și, când și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
roțile căruțelor alergând pe drumul desfundat al Griviței, un fluierat prelung de osii neunse, amestecat cu zgomotul copitelor care loveau glodul înghețat. Mirosea a paie putrede, și frigul o învălui, pătrunzîndu-i prin fustele largi. Orașul își aprindea în depărtare luminile verzui. Zări gardul lui Stere. Câinii de la bordeiul lor lătrară, apoi îi ieșiră înainte, gudurîndu-se. Grigore arunca zăpada făcând cărare spre rampă. 18 - Ei? o întrebă. Femeia răsuflă, intrară în bordei și îi povesti pe scurt că socrul e om la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]