KorAP: Find »[drukola/base=virtualitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...24 25 26 ...32 >

796 matches

Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605

violenței", devenită un cuvânt utilizat de oamenii de știință, demonstrația lui Passeron (1991), care arată că, în ce privește științele umane, definițiile teoretice ale cuvintelor le asigură doar lizibilitatea, dar că, prin alegerea raționamentelor, metodelor și formulărilor, cercetătorul asigură "stăpânirea teoretică" a virtualităților semantice ale conceptelor. Cum spune tot Passeron, în cursul unei cercetări, orice tentativă de a închide conceptele în limitele unei definiții "le reduce imediat la palide reziduuri școlărești, concentrate inoperante de asocieri verbale fără indexare și forță". Metodologic, nu este

by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238

conștiinței umane. Concomitent cu apariția calculatorului digital, a cyberspațiului și a biotehnologiilor, emerge o percepție asupra ființei umane înțelese drept cyborg, avatar online sau entitate transgenică, pentru a numi cele mai răspândite ipostazieri ale corporalității și identității conturate în spațiul virtualității. Este ceea ce numim ontologie virtuală, cadru existențial care este conectat unei ideologii virtuale și ajunge să cuprindă și teoriile și practicile postumanului 1 în contextul proliferării tehnologiilor informațional-comunicaționale. Deși zdruncinarea ontologiei clasice și intruziunea ideii postumanului 2 nu sunt fenomene

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
a imaginarului contemporaneității, apelând la conceptele postmodernismului care „slăbesc” ideologiile radicale de tot soiul, de la cele utopice la cele distopice. Vom adăuga însă acestei viziuni cuplate o perspectivă sociologică și politologică asupra ființei umane care există și acționează în spațiul virtualității, adică spațiul care se creează la interfața dintre realitatea fizică, topografiile tehnologiilor informațional-comunicaționale și imaginația umană. Această perspectivă social-politică are la bază conceptul ambivalent de putere și derivatul acesteia, împuternicirea, resptectiv cadrul ideologic prin care discursul devine practică existențială în

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
spațiul care se creează la interfața dintre realitatea fizică, topografiile tehnologiilor informațional-comunicaționale și imaginația umană. Această perspectivă social-politică are la bază conceptul ambivalent de putere și derivatul acesteia, împuternicirea, resptectiv cadrul ideologic prin care discursul devine practică existențială în spațiul virtualității. În cadrul acestui spațiu tehnocultural, virtualitatea își păstrează conotațiile etimologice (din rădăcina indo-europeană wir „curaj, virtute, valoare, voință, virtuozitate”, în măsura în care acestea atribuie virtualului un sens uman. În primul rând etimologic vorbind, virtualul nu constrastează cu realul sau cu umanul. Din acest

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
interfața dintre realitatea fizică, topografiile tehnologiilor informațional-comunicaționale și imaginația umană. Această perspectivă social-politică are la bază conceptul ambivalent de putere și derivatul acesteia, împuternicirea, resptectiv cadrul ideologic prin care discursul devine practică existențială în spațiul virtualității. În cadrul acestui spațiu tehnocultural, virtualitatea își păstrează conotațiile etimologice (din rădăcina indo-europeană wir „curaj, virtute, valoare, voință, virtuozitate”, în măsura în care acestea atribuie virtualului un sens uman. În primul rând etimologic vorbind, virtualul nu constrastează cu realul sau cu umanul. Din acest punct de vedere, realitatea virtuală

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
de realitate virtuală sau un cyberspațiu al Internetului există în măsura în care omul participă în cadrul lor, fiind prezent cu inițiativele, intențiile și voințele sale (sociale, etice, politice etc.Ă și sunt exemple de realitate augmentată. Adoptarea acestei poziții nu înseamnă însă că virtualității, i se acordă doar această (unicăă accepție umană și că tehnologiile virtuale nu operează și ca metode de amputare a umanului. De asemenea, nu poate fi omis faptul că, în lumea virtualității umanul este mediat, suplimentat sau coroborat tehnologicului, în

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
augmentată. Adoptarea acestei poziții nu înseamnă însă că virtualității, i se acordă doar această (unicăă accepție umană și că tehnologiile virtuale nu operează și ca metode de amputare a umanului. De asemenea, nu poate fi omis faptul că, în lumea virtualității umanul este mediat, suplimentat sau coroborat tehnologicului, în contexte fie existențiale, fie sociale. Dimpotrivă, ceea ce contribuie la maleabilitatea conceptului de virtual este acceptarea unei suite de înțelesuri și negocieri noționale, de intersecții semantice și de contradicții. Astfel, condiția virtualității suportă

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
lumea virtualității umanul este mediat, suplimentat sau coroborat tehnologicului, în contexte fie existențiale, fie sociale. Dimpotrivă, ceea ce contribuie la maleabilitatea conceptului de virtual este acceptarea unei suite de înțelesuri și negocieri noționale, de intersecții semantice și de contradicții. Astfel, condiția virtualității suportă analogii, hibridizări și întrețeseri ale umanului și ale tehnoculturalului, până la procesele configurării postumanului. Virtualul este coevoluția ființei umane cu mașinile computaționale sub forma unei interfațări complementare: la fel cum pielea corpului separă și simultan unește exteriorul trupului de interiorul

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
corpului separă și simultan unește exteriorul trupului de interiorul său, interfața digitală, indiferent de felul și natura ei, generându-se ca un spațiu al reciprocității, mediază între ființa umană și alteritatea tehnologică. Această perspectivă se diferențiază de perspectiva catastrofică asupra virtualității, perspectivă care anunță dispariția ființei umane în implozia hiperreală și, respectiv, în inerția imobilizantă. Eseul de față, diferențiindu-se de perspectivele negative ale simulacrului, se afiliază unei viziuni de deschidere a umanului spre alteritate, în toate dimensiunile acesteia. Se acceptă

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
limite care, de asemenea, trebuie luate în considerare. Pe de altă parte, virtualizarea identității și a trupului nu poate fi restricționată la obținerea de paradigme strict nonumane, tehnologice, ci continuă procesul de autocreare a ființei umane în contexte tehnoculturale. Condiția virtualității, ca intersectare dintre ființa umană și mașină (cu regimurile cumulate ale socialului, politicului, ideologicului etc.Ă, este o prelungire a naturii ontologice și epistemologice, o extindere a corpului și a minții individuale, dar și o integrare mutuală a sistemelor hibride

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
către lumi construite și plăsmuite, interacționând în zone ale controlului social sau ale puterii politice, economice sau ideologice. Ne vom folosi de studii postmoderne media pentru a evidenția câteva modele corporal-identitare schițate în această direcție. În timp ce acceptăm caracterul real al virtualității, respectiv cadrele existențiale și practice în care ființa umană își desfășoară activitățile, acceptăm și caracterul material și întrupat al virtualității. Natura fizică a corpului uman are un rol constitutiv în realitatea virtuală: trupul fizic este prezent în mod necesar în

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
folosi de studii postmoderne media pentru a evidenția câteva modele corporal-identitare schițate în această direcție. În timp ce acceptăm caracterul real al virtualității, respectiv cadrele existențiale și practice în care ființa umană își desfășoară activitățile, acceptăm și caracterul material și întrupat al virtualității. Natura fizică a corpului uman are un rol constitutiv în realitatea virtuală: trupul fizic este prezent în mod necesar în virtualitate, ca materialitate, nu doar grație aparaturii hardware (monitoare video, mănuși, ochelari stereoscopici, microfoane etc.Ă, ci și mulțumită intervențiilor

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
respectiv cadrele existențiale și practice în care ființa umană își desfășoară activitățile, acceptăm și caracterul material și întrupat al virtualității. Natura fizică a corpului uman are un rol constitutiv în realitatea virtuală: trupul fizic este prezent în mod necesar în virtualitate, ca materialitate, nu doar grație aparaturii hardware (monitoare video, mănuși, ochelari stereoscopici, microfoane etc.Ă, ci și mulțumită intervențiilor percepțiilor și mișcărilor corporale. Pe de o parte, în lumea grafic-tridimensională construită de computer, subiectul uman simte răspunsul mediului la mișcările

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
mănuși, ochelari stereoscopici, microfoane etc.Ă, ci și mulțumită intervențiilor percepțiilor și mișcărilor corporale. Pe de o parte, în lumea grafic-tridimensională construită de computer, subiectul uman simte răspunsul mediului la mișcările sale corporale. Pe de altă parte, pentru a experimenta virtualitatea, utilizatorul acționează fizic, mișcările corpului generând mișcările virtuale pentru care este nevoie uneori de un obiect fizic și de exercițiu. În realitatea virtuală, corpul fizic ocupă simultan lumea fizică și lumea numerică în timp ce acțiunile sale fizice au consecințe computaționale, iar

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
imagine, al corpului virtual și vom evidenția acest caracter prin apelul la reprezentări și la acțiuni artistice. Nu în ultimul rând, posibilitatea de manipulare socială și ideologic-politică a corpului se superpoziționează peste noile modele existențiale, culturale și vizuale, astfel că virtualitatea este câmpul de derulare a forțelor și a energiilor pentru putere și pentru rezistența și opoziția la putere. Conceptul de împuternicire capătă, în acest context, valoare ideologică prin raportarea dintre variile strategii și tactici corporal-identitare, de la manifestarea diferenței la vizibilitatea

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
de împuternicire capătă, în acest context, valoare ideologică prin raportarea dintre variile strategii și tactici corporal-identitare, de la manifestarea diferenței la vizibilitatea marginalului. Alteritatea tehnologică se întâlnește astfel cu alteritatea socială, politică și ideologică. Se poate lesne observa că, în spațiile virtualității, experiențele corporale și identitare ale gravitației, densității, greutății sau distanței sunt reconfigurate. În aceeași discuție poate intra și înfățișarea umană legată de caracteristicile vârstei, genului, rasei etc., deși această discuție cu privire la libertățile de alegere a unui altfel de trup sau

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
de caracteristicile vârstei, genului, rasei etc., deși această discuție cu privire la libertățile de alegere a unui altfel de trup sau a unor identități noi și multiple este chestionabilă. În locul experiențelor obișnuite, alte tipuri de experiență a corpului fizic sunt profilate în cadrul virtualității, de exemplu fluiditatea obiectelor, rapiditatea mișcării sau interacțiunea socială la distanță. Experiența virtuală a subiectului poate crea sentimentul destrupării, însă materialitatea fizică a corpului care gândește, se mișcă și percepe este de netăgăduit. Deși se poate accepta cu vigilență permanent

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
poate crea sentimentul destrupării, însă materialitatea fizică a corpului care gândește, se mișcă și percepe este de netăgăduit. Deși se poate accepta cu vigilență permanent critică ideea conform căreia tehnologiile computerului transformă identitățile umane (potrivit sau nu cu idealul postmodernismuluiă, virtualitatea nu poate distruge materialitatea percepțiilor, a experiențelor corporale și a acțiunilor sociale și politice. Corporealitatea este marca virtualității. Astfel, o experiență a realității virtuale depinde de mișcarea și de senzorialitatea corporale, iar aplicațiile și constructele acesteia, oricât de abstracte sau

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
Deși se poate accepta cu vigilență permanent critică ideea conform căreia tehnologiile computerului transformă identitățile umane (potrivit sau nu cu idealul postmodernismuluiă, virtualitatea nu poate distruge materialitatea percepțiilor, a experiențelor corporale și a acțiunilor sociale și politice. Corporealitatea este marca virtualității. Astfel, o experiență a realității virtuale depinde de mișcarea și de senzorialitatea corporale, iar aplicațiile și constructele acesteia, oricât de abstracte sau numerice în aparență, se bazează pe necesitatea întrepătrunderii zonei tehnologicului cu teritoriile perceptive și actanțiale ale corporalității fizice

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
mișcarea și de senzorialitatea corporale, iar aplicațiile și constructele acesteia, oricât de abstracte sau numerice în aparență, se bazează pe necesitatea întrepătrunderii zonei tehnologicului cu teritoriile perceptive și actanțiale ale corporalității fizice și societale. Aspectele corporealității și ale identității în cadrul virtualității vor fi privite însă în mod critic moderat, mai degrabă decât cu entuziasm (cel mai adesea nejustificabilă și din perspectiva unilaterală a revoluției informatice. Reconfigurarea și refigurarea tehnologică a corpului în ipostaza ontologiei și a ideologiei virtuale duc la redefinirea

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
mai degrabă decât cu entuziasm (cel mai adesea nejustificabilă și din perspectiva unilaterală a revoluției informatice. Reconfigurarea și refigurarea tehnologică a corpului în ipostaza ontologiei și a ideologiei virtuale duc la redefinirea subiectului uman ca ansamblu complex corp-minte în spațiul virtualității, deși unii informaticieni, biologi sau ingineri în robotică, precum cei afiliați transumanismului, privilegiază puterea minții în dauna prezervării trupului în definirea identității postumane. Vom analiza această tendință sub umbrela conceptului de neocartezianism, în special în direcția perspectivei mecanologice care, reducând

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
eseu studiază ipostazele corpului și ale identității în modelele actuale ale tehnoculturii, începând prin a chestiona inteligența și viața artificială și sfârșind prin a sintetiza valențele vulnerabile ale imaginarului postuman, inclusiv pe cele din direcțiile ideologice alternative. Corpul integrat spațiului virtualității mediatice este socotit o convergență existențială și social-ideologică între condiția fizică și cea computațională: cyborgică, ca o interfață între organic și cibernetic, avatarică, ca o situare la limita întâlnirii dintre uman și reprezentațional, dar și transgenică, ca o conlucrare între

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
nume precum Donna Haraway sau Rosi Braidotti. Problema este că aceste două tipuri de discurs critic alternativ nu reușesc să ofere o soluție viabilă și pertinentă la teza disoluției corpului în spațiul virtual. Astfel, școala filosofic-culturală franceză care abordează subiectul virtualității, criticând discursurile media utopice, se situează tot la o extremă, de data aceasta extrema perspectivei distopice, tehnoapocaliptice. De asemenea, cyberfeminismul rămâne prins în pânza contradicțiilor ontologice, cognitive și sociale în jurul căreia își țese direcțiile teroretice divergente. Dacă distopicii francezi merg

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
geneticăă. Pe baza instrumentelor filosofice și bioetice și a reprezentărilor corporale oferite de acești artiști, criticăm discursurile tehnoștiințifice nelegitimate în mod practic-realist și analizăm în mod cultural posibilele consecințe ale intervențiilor tehnologice în existența, percepția și societatea umane. Prin urmare, virtualitatea trebuie înțeleasă în multitudinea termenilor din familia sa lexical-conotativă, nu doar ca sursă a vitalității și ca pericol al viralității, ci și ca fundament al virtuții și al virtuozității umane. Creațiile ființei umane se înscriu în zona eticului în momentul

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
ci și ca fundament al virtuții și al virtuozității umane. Creațiile ființei umane se înscriu în zona eticului în momentul în care utilizarea biotehnologiilor nu este o practică neutră, iar provocările tehnoștiințifice lovesc în straturile adânci ale corporealității umane. Condiția virtualității se dovedește a fi punctul de intersecție dintre realitate, materialitate și corporalitate, pe de o parte, și miturile, simbolurile și constructele cultural-imaginale, pe de altă parte. Antropologia culturală a relației dintre ființa umană și tehnologie își dovedește, la începutul mileniului

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]