645 matches
-
al Academiei din Berlin. Liga antiotomană a eșuat în cele din urmă din cauza lipsei de coordonare. Lunga domnie a lui Matei Basarab a fost o epocă de fervoare religioasă și dezvoltare culturală așa cum o arată numărul foarte mare de ctitorii voievodale și boierești. Matei Basarab a ridicat de la temelie 46 de biserici, la care se adaugă refacerea multor altora, atât în țară, cât și la Muntele Athos, precum și pe teritoriul actualei Bulgarii, la Vidin și la Șistov. Dacă Ștefan cel Mare
Matei Basarab () [Corola-website/Science/297415_a_298744]
-
au avut proprietăți numeroși boieri și dregători, dintre aceștia cei mai de seamă au fost "Goleștii, Izvoranii, Cantacuzinii, Craioveștii", dar și doi domnitori, Mihai Viteazul (1593-1601) și Neagoe Basarab, acesta din urmă construind între 1512 și 1521 la Pitești curtea voievodală. Pe baza unei mărturii scrise, datând din anul 1640, se vorbea despre numeroasele biserici, dar și de cele 200 de case care adăposteau circa 1.000 de suflete. În anul 1656, sub domnia lui Constantin Șerban și a doamnei Bălașa
Pitești () [Corola-website/Science/296932_a_298261]
-
1468-1475) a unei Curți Domnești (menționată ulterior în mai multe rânduri - 1552, 1570, 1594), de către Ștefan cel Mare. Aceasta a exercitat o puternică influență atât în plan economic, politic, cât și administrativ, chiar dacă ea nu a fost decât o casă voievodală. În urma săpăturilor efectuate în anii 1950, atât aici, cât și la Bâtca Doamnei, au fost descoperite vestigii medievale. Marco Bandini menționează că în anul 1646 încă mai erau vizibile ruinele vechii biserici catolice medievale. În perioada Renașterii și Revoluției industriale
Piatra Neamț () [Corola-website/Science/296700_a_298029]
-
în anul 1646 încă mai erau vizibile ruinele vechii biserici catolice medievale. În perioada Renașterii și Revoluției industriale evoluția continuă. Spre începutul secolului XVII orașul devenise un centru de producție, iar în 1797 Piatra încetează de a mai fi târg voievodal. Pe fondul diversificării producției meșteșugărești și comerciale, spre sfârșitul secolului al XVIII-lea - începutul secolului al XIX-lea, orașul devine cel mai important centru urban și comercial al ținutului Neamț. Treptat construcțiile încep să acopere și terasele mai joase ale
Piatra Neamț () [Corola-website/Science/296700_a_298029]
-
poate așeza aici pentru totdeauna. Flachat nu dă nici un indiciu asupra localizării acestei construcții. Asociindu-se termenul de "bezesten", care înseamnă o clădire pătrată, un fel de hală, cu aspectul Hanului Gabroveni, s-a presupus atribuirea acestui edificiu operei ctitoricești voievodale din cel de-al patrulea deceniu al secolului al XVIII-lea. Deși datat de unii istorici ca fiind construit în 1739, conform cercetărilor arheologice și documentelor de epocă păstrate, Hanul Gabroveni a fost ridicat între 1804-1818 pe locuri ocupate anterior
Hanul Gabroveni () [Corola-website/Science/317258_a_318587]
-
Istoria literaturii române de la origini până în present"' : " O ceată de mahalagii în frunte cu grecul 'Mlanos' s-a răsculat, sub mizilirea lui 'Gr.Ghirica', și a început a jefui orașul. 'Melanos', cu cucă de domn în cap și cu haine voievodale furate, trecea prin oraș cu «craii» lui, beat mort, călare pe măgar. Vechii crai erau deci un fel de boemi dezmățați, bucureșteni, cărora le corespunde, la altă epocă ,eroii cărții". Roman corintic, după clasificarea lui 'Nicolaie Manolescu', "Craii de Curtea-Veche
Craii de Curtea-Veche (roman) () [Corola-website/Science/319103_a_320432]
-
a dispus extinderea considerabilă a zidurilor cetății. Au fost construite ziduri de 5-6 metri lățime și 40 metri înălțime, fiind adăugate trei turnuri și amenajată o curte interioară cu dimensiuni de 10 metri. Curtea interioară a fost împărțită în curtea voievodală și curtea oștenilor. Au fost construite și barăci pentru oșteni, scoase la iveală de săpăturile arheologice din secolul trecut. Fortăreața, consolidată de Ștefan în cursul celei de-a doua jumătăți a secolului al XV-lea, a devenit una dintre cetățile
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
parte a cadrelor didactice vor fi mobilizate, până în martie 1918, așa încât, anevoie, cursurile se vor ține în aer liber, școala funcționând în turnul și chiliile Episcopiei. Anul 1919 e benefic urbei romașcane, deoarece acum Gimnaziul „Roman-Vodă” devine liceul cu nume voievodal, străveche vatră de cultură a orașului. Schimbându-se statutul școlii și având un grad superior celui de până atunci, intervin transformări profunde pe multiple planuri. În 1933 Ministerul aprobă liceului să preia și clădirea aparținând Școlii Normale „Ion-Creangă”. Al doilea
Colegiul Național „Roman Vodă” din Roman () [Corola-website/Science/315237_a_316566]
-
întărit drepturile lui Moise Filozoful, mare dregător în divanul țării, asupra moșiei și satelor sale din Țara de Jos a Moldovei, la izvoarele Rebricei, pe ""hotarele ce le-a stăpânit din veac"". Acest act confirmă existența așezării înainte de elaborarea documentului voievodal. Localitatea a fost cunoscută inițial sub denumirea de Filozofi, apoi Schinteia. Cu timpul, localitatea apare în documente sub denumirea de Scânteia. Deși informațiile cu privire la anul construirii bisericii lipsesc, tradiția locală menționează că domnitorul Ștefan cel Mare și-a pregătit la
Biserica Sfinții Voievozi din Scânteia () [Corola-website/Science/318798_a_320127]
-
sau palisade domnești de-a lungul Răutului și afluenților săi, printre care se afla și Scutăria Zăvadeni. Această scutărie se află la est de actualul oraș Bălți pe ambele maluri ale Răutului și includea un număr mare de sate. Cartea voievodală a lui Petru Șchiopul scrisă de uricarul ieșean Roșca, ne oferă informații despre politica funciară domnească în albia râului Răut. În aceste document sunt atestate 33 de localități, cu circa 4000 de locuitori, 15 „locuri de sate” și „locuri pustii
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
din regiune, din motivul schimbării hotarelor. Interesul satelor de a-și păstra neclintit hotarele moșiilor strămoșești domina autoritar. Petru Șchiopul hotorăște să pună capăt diferendului recurgând la acțiuni de stabilire și precizare a hotarelor prin orice preț. Astfel, în Cartea voievodală sunt descrise hotarele dintre moșiile diferitor sate din scutăria Zăvadine. În acest proces este inlus și satul Bălți menționat mai sus. Într-un uric a lui Alexandru Lăpușneanu din 20 august 1588 este atestat „loc de sat pe Bălți” (pe
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
ar fi avut legătură cu ctitoria bisericii. În colțul de nord al pronaosului s-a aflat mormântul domnitorului Radu Mihnea, dar rămășițele sale pământești au fost mutate ulterior la Mănăstirea Radu Vodă din București. Pe locul unde a fost mormântul voievodal s-a descoperit într-o tainiță un adevărat tezaur format din monede și alte podoabe. În biserică s-a aflat și mormântul zugravului Gheorghe din Tricala. Lespedea sa funerară se află în prezent la Muzeul Național de Artă al României
Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău () [Corola-website/Science/316328_a_317657]
-
pentru a se lăsa credincioșilor mai mult loc pentru rugăciune. Mormântul a fost identificat inițial ca aparținând domnitorului Petru Mușat, dar cercetările ulterioare efectuate de istoricul Paraschiva-Victoria Batariuc au dus la concluzia că mormântul este din secolele XVI-XVII. Deoarece costumul voievodal era considerat singurul veșmânt domnesc din secolul al XIV-lea din Europa Centrală și de Est, premierul Mugur Isărescu a alocat în anul 2000 o sumă de bani din fondul aflat la Guvern, pentru conservarea sa. Costumul voievodal a fost
Biserica Mirăuți () [Corola-website/Science/316888_a_318217]
-
Deoarece costumul voievodal era considerat singurul veșmânt domnesc din secolul al XIV-lea din Europa Centrală și de Est, premierul Mugur Isărescu a alocat în anul 2000 o sumă de bani din fondul aflat la Guvern, pentru conservarea sa. Costumul voievodal a fost restaurat la Laboratorul de Restaurare și Conservare de la Muzeul Bucovinei din Suceava, păstrându-se în prezent în depozit, în condiții speciale de microclimat. La 18 august 2010, în parteneriat cu Complexul Muzeal Bucovina, s-a desfășurat o acțiune
Biserica Mirăuți () [Corola-website/Science/316888_a_318217]
-
Biserica voievodală din Hălmagiu, comuna Hălmagiu, județul Arad , a fost construită în secolul XIV. Are hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: . Comuna Hălmagiu e cunoscută documentar încă de la începutul sec. XIII, iar
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Hălmagiu () [Corola-website/Science/324485_a_325814]
-
arbuști porneau în partea de nord a comunei, aproape de "cripta", prin curtea familiei Ungur, descriind clar conturul zidurilor de incintă, cu turnurile de colț, turnuri cu planul rotunjit în exterior. Toate acestea sunt vestigii din sec. XIV-XV. În curtea bisericii voievodale se afla piatra cinzaiului unde erau bătuți localnicii pentru a trece la greco-catolici la sfârșitul sec. XVIII. Biserica voievodală cu hramul „Adormirea Maicii Domnului", ctitorie a familiei Moga, construită la sfârșitul secolului al XIV-lea, asa cum reiese din cercetările
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Hălmagiu () [Corola-website/Science/324485_a_325814]
-
incintă, cu turnurile de colț, turnuri cu planul rotunjit în exterior. Toate acestea sunt vestigii din sec. XIV-XV. În curtea bisericii voievodale se afla piatra cinzaiului unde erau bătuți localnicii pentru a trece la greco-catolici la sfârșitul sec. XVIII. Biserica voievodală cu hramul „Adormirea Maicii Domnului", ctitorie a familiei Moga, construită la sfârșitul secolului al XIV-lea, asa cum reiese din cercetările arheologice, este o construcție unitară, care se compune dintr-un altar pătrat, o navă și un turn clopotniță. Biserica
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Hălmagiu () [Corola-website/Science/324485_a_325814]
-
pe nume Bibarch, iar la 10 aprilie 1451, Iancu de Hunedoara confirmă pe voievodul Moga din Hălmagiu în drepturile sale de voievod al românilor din regiunile Căpâlna, Băița și Hălmagiu, teritorii întinse din județele Arad și Hunedoara. Cunoscut ca reședință voievodală, în Hălmagiu a existat și o viață religioasă intensă cu episcopi, protopopi și lăcașuri de cult proprii. Cea mai veche biserică ortodoxă existentă azi în Hălmagiu, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, datează din secolul XIV, după cum atestă săpăturile arheologice efectuate
Biserica Nașterea Maicii Domnului din Hălmagiu () [Corola-website/Science/324486_a_325815]
-
un tiraj de maxim 1.000.000 de exemplare. Pe avers, au fost gravate efigia lui Mihai Viteazul, efigia regelui Ferdinand al României și efigia lui Mihai I Regele Românilor, parțial suprapuse, spre stânga. Mihai Viteazul poartă pe cap căciula voievodală, caracteristică, iar regii Ferdinand și Mihai I poartă pe cap câte o cască militară de protecție. Circular, în jurul celor trei efigii grupate, este gravat textul și anii 1601, 1918, 1944. Aversul piesei a fost gravat de Haralambie Ionescu. Pe revers
Medalia jubiliară Ardealul Nostru () [Corola-website/Science/326909_a_328238]
-
două de sate pe cursul superior al Izei (între Strâmtura și Bârsana), dar și pe Valea Vișeului. A fost proclamat voievod al întregului Maramureș în timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou (1308-1342). În acest interval a reușit să mențină autonomia voievodală, însă la începutul domniei lui Ludovic I de Anjou (1342-1382), casa regală reușește să-l destituie. Există două ipoteze cu privire la motivele acestei decizii politice: fie un conflict cu nobilul maghiar Ioan - castelan al cetății Visc - reprezentantul regelui în Maramureș, fie
Descălecatul Moldovei () [Corola-website/Science/326954_a_328283]
-
Unificarea a început mai întâi prin contopirea voievodatului Moldovei cu cel al Valahiei de nord (Valahia Minor). La baza unei alianțe a lui Bogdan I cu voievodul acestei Valahii s-ar fi aflat căsătoria Anei de la Siret, care aparținea familiei voievodale locale, cu fiul lui Bogdan - Lațcu. Ana ar fi primit ca zestre târgul Siret împreună cu un întins ocol de sate la sudul acestui târg. Petru I Mușat este cel care mai târziu, după ce pune stăpânire pe orașul Suceava - centrul de
Descălecatul Moldovei () [Corola-website/Science/326954_a_328283]
-
fortificațiile de la Tălmaciu și Lotrioara, mai târziu de la Boița (Turnu Roșu) și Boița (Tunul Spart), cele două prezentate aveau menirea de participa la asigurarea securității defileului și mai ales a ieșirii din defileul Oltului. De jure, sarcina apărării revenea autorității voievodale (episcopale), mai târziu comunității sașilor. Cele două fortificații legate tot de zona sub montană, importantă a Defileului, au din perspectiva strategiei de apărare a zonei o sarcină secundară. Ele sunt mai degrabă legate geografic și strategic de drumurile de plai
Fortificația medievală de la Avrig-Racovița () [Corola-website/Science/323305_a_324634]
-
de apărare a zonei o sarcină secundară. Ele sunt mai degrabă legate geografic și strategic de drumurile de plai și de celelalte „cetăți din pădure” începând de la Breaza (județul Brașov), până la Cucuiș (jud. Hunedoara). Fără discuție este recunoașterea administrației autorităților voievodale sau episcopale și mai târziu a mandatarilor sași asupra ansamblului defensiv sud transilvănean. Implicarea cnezilor români împreună cu plăieșii în securizarea regiunii este o ipoteză bazată pe dimensiunile reduse, planul, tehnica de construcție (generate de starea social-politică și experiența constructorilor) și
Fortificația medievală de la Avrig-Racovița () [Corola-website/Science/323305_a_324634]
-
indirect, bisericile rupestre de aici au influențat dinamica așezărilor umane. Apariția unor pustnici izolați a determinat existența unor mici schituri și, ulterior a unei comunități monahale înfloritoare în timpul perioadei feudale. Organizarea inițială de tip anahoretic a fost înlocuită cu ajutorul intervențiilor voievodale într-una cenobitică, transformând viața pustnicilor. Au fost înființate aici mănăstiri cu rol coordonator, unele dintre acestea fiind succesoare ale unora dintre schituri. Acest din urmă fapt a contribuit la dispariția lor, deoarece odată cu secularizarea averilor mănăstirești în 1864, comunitățile
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
amănunțite, precum și observații asupra inscripțiilor pe care, parțial, le-a descifrat. Mai târziu în "Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice", profesorul N.A. Constantinescu a adus date noi printr-un studiu publicat în 1924, iar în perioada 1951-1956 s-au publicat atât hrisoavele voievodale ale domnilor munteni în seria de volume "Documente privind istoria României", cât și "Condicile Episcopiei Buzăului". Contribuții privind istoria locurilor a adus și Mihai Regleanu cu al său "Indice cronologic", cât și Nicolae Stoicescu prin "Bibliografia localităților și monumentelor feudale
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]